Simplitate in complexitate – despre fotografia abstracta..

Astazi, 17 Aprilie 2014, am ratat o foarte buna fotografie. Motivul a fost ca nu aveam aparatul la mine. :D Iarasi am comis-o! Cum poate cineva pasionat de fotografie sa plece undeva fara aparatul sau?

Apoi mai aveam si smartphone-ul cu mine cu care puteam fotografia, insa nu l-am folosit. Pur si simplu, nu mi-a trecut prin cap sa-l fi folosit la momentul respectiv.

Cu siguranta, n-am sa mai fac asa ceva de acum incolo. Nu se stie niciodata de unde “sare iepurele”. :)

Se facea ca ma aflam undeva in Bucuresti, pe langa Calea Dudesti, spre vechea fabrica de ace, iar pe dreapta, pe trotuar am vazut ceva interesant. Era o locuinta care avea un fel de balcon si o veranda la intrare. Era o locuinta intr-o stare de degradare. Nu stiu daca locuia cineva acolo, dar parea nelocuita. Ori daca locuia cineva de ce nu s-ar fi ocupat sa nu mai arate casa aceea asa? In fine…

Micul balcon lateral al verandei nu avea geam ci un fel de grilaj de lemn cu zabrele patrate, sau aproape patrate, iar stinghiile de lemn din care era facut erau rectangulare. Ceea ce m-a impresionat era textura lor erodata de mult vant si ploi de-a lungul timpului intr-atat incat aratau spalacite, de o culoare gri deschis spre alb cu hasuri orizontale inchise pline de murdarie, de parca erau schitate cu creionul. Dincolo de ele se vedea o usa alba. Mi-a parut rau si inca imi mai pare ca nu am avut aparatul la mine. Astfel as fi avut o fotografie (cel putin) demna de luat in considerare, din punctul meu de vedere. Dar hei.. ma voi stradui sa-mi ramana in amintire acel moment. ;)

Articolul de fata este o continuare la articolul anterior despre ce cred eu despre fotografia abstracta.

Se pare ca recent am avut ocazia sa fotografiez subiecte abstracte care imi amintesc de ceva real, sau care mi s-ar parea real. Nu intru in detaliu filozofic despre abstract si real ca nu are rost. Este subiectul unei alte dizertatii :) . Insa ce vreau sa spun e ca fiind “cu ochi-n patru” dupa momente, locuri care imi atrag atentia, care imi trezesc interesul si imi provoaca acel moment de “uau!”, mai gasesc si lucruri simple pe care mintea mea le cam ignora (pentru ca nu se incadreaza in categoriile sale, in conceptele pe care le-a avut si le are), insa inima mea nu le ignora. Capacitatea de uimire lucreaza asa cum trebuie, desi mintea-mi pune bariere.

Adesea observ lucruri simple care merita fotografiate, dar compuse in asa fel incat sa le imortalizeze in ipostaze inedite, deosebite, sau cum vreti sa le numiti, sau mai bine spus in ipostaze care sa exprime perfect mesajul pe care vreau sa il transmit.

Acum cateva zile ma aflam nu departe de casa, dar de aceasta data cu aparatul la mine gata sa prind ceva, sa “recoltez” ceva :P, si am observat la un moment dat niste aspecte foarte interesante la un chiparos de balta din parcul unde ma aflam, niste ramasite, niste mici cioturi ale unor crengi ori taiate, ori rupte cu timp in urma. Acelea care pareau a fi fost taiate aratau ca niste “ochi de pisica”, iar contururile de pe scoarta copacului aratau ca si cum ar fi niste nasuri sau guri. Formau niste chipuri sau cel putin imi aminteau de ele. De asemenea, am observat si liniile rosii de pe scoarta care imi sugerau un fel de tristete nemasurat de dureroasa. Totusi, ne aflam inainte de Pasti. De ce sa nu ne amintim de sacrificiul suprem al Mantuitorului?

Am pus aparatul la ochi si am incercat ceva. Cautam sa compun imaginea destul de simplu, cautam sa exclud elementele care ma distrageau de la mesajul ei.

Desi o textura de genul acesta pare destul de complicata sau complexa, totusi poate fi destul de simpla. Aceasta face parte din intreg mesajul fotografiei fara de care nu ar fi complet.

Bun, acestea fiind spuse, iata imaginea, dar inainte de toate:

Sarbatori Pascale Fericite cu multe impliniri, va urez! :D

Faceti click pe imaginea de mai jos pentru a o vizualiza mai bine!