fascism, totalitarism, lockdown
, ,

VIAȚA DUPĂ LOCKDOWN: Fascismul oricând poate fi resuscitat

Fascismul a devenit o înjurătură în SUA și în Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, a rămas așa, până în punctul în care conținutul termenului a fost complet șters. Nu este un sistem de economie politică, ci o insultă.

Dacă ne întoarcem cu un deceniu înainte de război, găsim o situație complet diferită. Citiți orice scriere din societatea educată din 1932 până în 1940 sau cam așa ceva, și veți găsi un consens că libertatea și democrația, împreună cu liberalismul de tip iluminist din secolul al XVIII-lea, erau complet condamnate. Acestea ar trebui să fie înlocuite de o versiune a ceea ce se numea societatea planificată, dintre care fascismul era o opțiune.

O carte cu acest nume a apărut în 1937, publicată de prestigioasa editură Prentice-Hall, și a inclus contribuții ale unor academicieni de top și ale unor persoane cu influență de profil înalt. A fost foarte apreciată de toate mediile respectabile de la acea vreme.

Toți cei din carte explicau cum viitorul va fi construit de cele mai strălucite minți care vor gestiona economii și societăți întregi, cei mai buni și mai străluciți cu puteri depline. Toate locuințele ar trebui să fie asigurate de guvern, de exemplu, la fel și hrana, dar cu cooperarea corporațiilor private. Acesta pare să fie consensul din carte. Fascismul a fost tratat ca o cale legitimă. Chiar și cuvântul totalitarism era invocat fără oprobriu, ci mai degrabă cu respect.

Cartea bineînțeles că a fost golită de memorie.

Veți observa că secțiunea privind economia include contribuții ale lui Benito Mussolini și Iosif Stalin. Da, ideile și guvernarea lor politică făceau parte din conversația dominantă. Este vorba despre acest eseu, probabil scris de profesorul Giovanni Gentile, ministrul educației publice, în care Mussolini a oferit această declarație concisă: „Fascismul se numește mai degrabă corporatism, pentru că este fuziunea perfectă a puterii de stat și a celei corporative”.

Toate acestea au devenit destul de jenante după război, așa că au fost în mare parte uitate. Dar afecțiunea pe care multe sectoare ale clasei conducătoare americane o aveau pentru fascism era încă în vigoare. Pur și simplu a căpătat nume noi.

Ca urmare, lecția războiului, potrivit căreia SUA ar trebui să susțină libertatea mai presus de orice, respingând în totalitate fascismul ca sistem, a fost în mare parte îngropată. Iar generațiile au fost învățate să privească fascismul doar ca pe un sistem ciudat și eșuat al trecutului, lăsând cuvântul ca pe o insultă pe care să o arunce în orice mod considerat reacționar sau de modă veche, ceea ce nu are niciun sens.

Günter Reimann

Günter Reimann

Există o literatură valoroasă pe această temă și merită citită. O carte deosebit de pătrunzătoare este The Vampire Economy (Economia vampirului), de Günter Reimann, un finanțist din Germania care a făcut o cronică a schimbărilor dramatice ale structurilor industriale în timpul naziștilor. În doar câțiva ani, din 1933 până în 1939, o națiune de întreprinzători și mici comercianți a fost transformată într-o mașinărie dominată de corporații care a eviscerat clasa de mijloc și a cartelizat industria în vederea pregătirii pentru război.

Cartea a fost publicată în 1939, înainte de invazia Poloniei și de declanșarea războiului la nivel european, și reușește să transmită realitatea sumbră chiar înainte de declanșarea iadului. Ca o notă personală, am vorbit cu autorul (numele real: Hans Steinicke) pentru scurt timp înainte de a muri, pentru a obține permisiunea de a publica cartea, și a fost uimit că cineva se interesa de ea.

„Corupția din țările fasciste rezultă în mod inevitabil din inversarea rolurilor capitalismului și statului ca deținători ai puterii economice”, scria Reimann.

Naziștii nu erau ostili afacerilor în ansamblu, ci doar se opuneau afacerilor tradiționale, independente, familiale, mici, care nu ofereau nimic în scopul construirii națiunii și al planificării războiului. Instrumentul crucial pentru ca acest lucru să se întâmple a fost stabilirea Partidului Nazist ca regulator central al tuturor întreprinderilor. Întreprinderile mari aveau resursele necesare pentru a se conforma și mijloacele necesare pentru a dezvolta relații bune cu stăpânii politici, în timp ce întreprinderile mici, subcapitalizate, au fost presate până la dispariție. Puteai să faci bancă sub regulile naziste cu condiția să pui pe primul loc: regimul înaintea clienților.

„Majoritatea oamenilor de afaceri dintr-o economie totalitară se simt mai în siguranță dacă au un protector în birocrația de stat sau de partid”, scrie Reimann. „Ei plătesc pentru protecția lor, așa cum făceau țăranii neajutorați din perioada feudală. Cu toate acestea, este inerent în actuala aliniere a forțelor faptul că funcționarul este adesea suficient de independent pentru a lua banii, dar nu reușește să ofere protecție.”

El a scris despre „declinul și ruina omului de afaceri cu adevărat independent, care era stăpânul întreprinderii sale și își exercita drepturile de proprietate. Acest tip de capitalist este pe cale de dispariție, dar un alt tip prosperă. El se îmbogățește prin legăturile sale cu partidul; el însuși este un membru de partid devotat Führerului, favorizat de birocrație, înrădăcinat datorită legăturilor de familie și afilierilor politice. Într-o serie de cazuri, averea acestor capitaliști de partid a fost creată prin exercitarea puterii goale a partidului. Este în avantajul acestor capitaliști să consolideze partidul care i-a consolidat. Întâmplător, se întâmplă uneori ca ei să devină atât de puternici încât să constituie un pericol pentru sistem, la care sunt lichidați sau epurați.”

Acest lucru a fost valabil în special pentru editorii și distribuitorii independenți. Falimentul lor treptat a servit la naționalizarea efectivă a tuturor mijloacelor de informare supraviețuitoare care știau că era în interesul lor să se facă ecoul priorităților Partidului Nazist.

Reimann a scris: „Rezultatul logic al unui sistem fascist este că toate ziarele, serviciile de știri și revistele devin organe mai mult sau mai puțin directe ale partidului și statului fascist. Acestea sunt instituții guvernamentale asupra cărora capitaliștii individuali nu au niciun control și foarte puțină influență, cu excepția faptului că sunt susținători loiali sau membri ai partidului atotputernic”.

„În fascism sau în orice regim totalitar, un editor nu mai poate acționa independent”, scria Reimann. „Opiniile sunt periculoase. El trebuie să fie dispus să tipărească orice «știre» emisă de agențiile de propagandă de stat, chiar și atunci când știe că este complet în dezacord cu faptele, și trebuie să suprime știrile reale care reflectă înțelepciunea conducătorului. Editorialele sale pot fi diferite de cele ale altui ziar doar în măsura în care exprimă aceeași idee într-un limbaj diferit. El nu are de ales între adevăr și minciună, pentru că este doar un simplu funcționar de stat pentru care «adevărul» și «onestitatea» nu există ca o problemă morală, ci sunt identice cu interesele partidului.”

O caracteristică a acestei politici a inclus controale agresive ale prețurilor. Acestea nu au funcționat pentru a suprima inflația, dar au fost utile din punct de vedere politic în alte moduri. „În astfel de circumstanțe, aproape fiecare om de afaceri devine în mod necesar un potențial criminal în ochii guvernului”, a scris Reimann. „Aproape că nu există un producător sau un comerciant care, intenționat sau nu, să nu fi încălcat unul dintre decretele privind prețurile. Acest lucru are ca efect diminuarea autorității statului; pe de altă parte, face ca autoritățile statului să fie și mai temute, deoarece niciun om de afaceri nu știe când poate fi sancționat sever.”

De aici, Reimann spune multe povești minunate, deși înfiorătoare, despre, de exemplu, crescătorul de porci care s-a confruntat cu plafoane de preț pentru produsul său și le-a ocolit vânzând un câine cu preț mare alături de un porc cu preț mic, după care câinele a fost returnat. Acest tip de manevră a devenit ceva obișnuit.

John T. Flynn

John T. Flynn

Nu pot decât să recomand cu căldură această carte ca fiind o privire strălucită din interior asupra modului în care funcționează întreprinderea într-un regim de tip fascist. Cazul german a fost fascismul cu o turnură rasistă și antievreiască în scopul epurărilor politice. În 1939, nu era pe deplin evident cum se va ajunge la o exterminare în masă și țintită pe o scară gargantuescă. Sistemul german din acele zile semăna foarte mult cu cazul italian, care era fascism fără ambiția de a face o epurare etnică completă. În acest caz, merită să fie examinat ca model pentru modul în care fascismul se poate dezvălui în alte contexte.

Cea mai bună carte pe care am văzut-o despre cazul italian este clasicul As We Go Marching (1944) al lui John T. Flynn. Flynn a fost un jurnalist, istoric și cercetător respectat pe scară largă în anii 1930, care a fost în mare parte uitat după război din cauza activităților sale politice. Dar studiile sale excepționale rezistă în timp. Cartea sa deconstruiește istoria ideologiei fasciste din Italia cu o jumătate de secol înainte și explică ethosul centralizator al sistemului, atât în politică, cât și în economie.

În urma unei examinări erudite a principalilor teoreticieni, alături de Flynn oferă un frumos rezumat.

Fascismul, scrie Flynn, este o formă de organizare socială:

1. În care guvernul nu recunoaște nicio restricție asupra puterilor sale – totalitarism.

2. În care această guvernare fără restricții este gestionată de un dictator – principiul conducerii.

3. În care guvernul este organizat pentru a opera sistemul capitalist și pentru a-i permite să funcționeze în cadrul unei birocrații imense.

4. În care societatea economică este organizată după modelul sindicalist, adică prin grupuri producătoare constituite în categorii meșteșugărești și profesionale sub supravegherea statului.

5. În care guvernul și organizațiile sindicaliste exploatează societatea capitalistă pe principiul planificat, autarhic.

6. În care guvernul se consideră responsabil de asigurarea națiunii cu o putere de cumpărare adecvată prin cheltuieli și împrumuturi publice.

7. În care militarismul este folosit ca un mecanism conștient al cheltuielilor guvernamentale.

8. În care imperialismul este inclus ca o politică ce decurge inevitabil din militarism, precum și alte elemente ale fascismului.

Fiecare punct merită un comentariu mai lung, dar să ne concentrăm în special asupra numărului 5, cu accentul pe organizațiile sindicaliste. În acele vremuri, acestea erau mari corporații conduse cu accent pe organizarea sindicală a forței de muncă. În vremurile noastre, acestea au fost înlocuite de o supraclasă managerială din tehnologie și farmacie care are urechea guvernului și a dezvoltat legături strânse cu sectorul public, fiecare depinzând de celălalt. Aici se află oasele și carnea esențiale ale motivului pentru care acest sistem este numit corporatist.

În mediul politic polarizat de astăzi, stânga continuă să se îngrijoreze de capitalismul dezlănțuit, în timp ce dreapta este mereu în căutarea dușmanului socialismului în toată regula. Fiecare tabără a redus corporatismul fascist la o problemă istorică la nivelul arderii vrăjitoarelor, pe deplin cucerită, dar utilă ca referință istorică pentru a forma o insultă contemporană împotriva celeilalte tabere.

Ca urmare, și înarmați cu bête noires partizane care nu seamănă cu nicio amenințare cu adevărat existentă, aproape nimeni care este angajat și activ din punct de vedere politic nu este pe deplin conștient că nu există nimic deosebit de nou în ceea ce se numește Marea Resetare. Este un model corporatist – o combinație între ce este mai rău în capitalism și socialismul fără limite – de privilegiere a elitei în detrimentul celor mulți, motiv pentru care aceste lucrări istorice ale lui Reimann și Flynn ne par atât de familiare astăzi.

Și totuși, dintr-un motiv ciudat, realitatea tactilă a fascismului în practică – nu insulta, ci sistemul istoric – este greu de cunoscut atât în cultura populară, cât și în cea academică. Acest lucru face cu atât mai ușoară reimplementarea unui astfel de sistem în zilele noastre.

Traducere și adaptare după brownstone.org.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *