O Lume Verde pentru cei mici: Lectie de Natura

Virtutea are un voal. Viciul, o masca.
Victor Hugo.

Exista o comuniune intre toate fiintele pe orice pamant, fie mici, fie mari, fie mijlocii, fie colorate, luminate sau intunecate, si fiecare sunt interdependente reciproc, si conlucreaza dimpreuna. Aceasta este o lectie de Natura.

Am mers prin iarba, printre flori, pe langa mine zburand fluturi si alte gâze de orice fel. S-a simtit un fum in atmosfera si l-am vazut din departare. Caprele, oile behaiau pe imasurile dimprejurul meu, si am mers, am mers dinnou, am urcat pe dealuri si am continuat pe acolo pe unde pietrele luau locul ierbii, iar drumul deveni din ce in ce mai abrupt si aspru si vantul incepea sa muste iute si rece.

Au trecut zorii, miezul zilei, asfintitul, noptile, totul se misca, fremata de viata intr-o comuniune in Natura fara de sfarsit. Orice contemplam dansa in toiul muzicii Marelui Dirijor si isi dezvaluiau virtutile si ce aveau ele mai frumos. O arta magistrala a Naturii se revela in fata-mi, pentru a ma invata o lectie de Natura, o lectie misterioasa pe care numai cei cu dor de a o patrunde o pot cunoaste pentru ca sunt dispusi sa asculte.

Am ascultat si am ascultat dinnou cantecele cele mai de soi ale celor mici din Natura, acolo unde Natura isi aduce cei mai bogati interpreti cu ale lor voci corale si instrumente orchestrale care canta de bucurie, de dor, de jale, de calatorie si de reintoarcere. Imi aduce aminte de buciumul, de naiul, de fluierul, de scripca si horitul din satele Carpatilor. Fiecare suntem copii ai Naturii si suntem chemati sa cantam ca pentru a face ecoul muntelui sa taca.

Am mers prin locuri nestiute de multi si am simtit mireasma muntelui. Am haladuit prin pajistile alpine si micile fiinte ale inaltelor creste montane imi atingeau picioarele si imi sopteau secretele lor. Pentru cei mici aceasta lume este plina de oportunitati, iar pentru cei mari este doar plina de limitari.

Nu vreau sa starnesc invidia nimanui, nici nu doresc sa ii fac sa ma convinga altminteri, dar Natura ne invata lectii pe care e necesar sa le ascultam, iar cand suntem dispusi suntem un pic mai treji decat la trezirea din somnul de noapte sau de frumusete. Oricat de mica ar fi trezirea, aceasta aduce cu sine bijuterii sufletesti nestemate, nepretuite pe care nu le putem compara cu nimic din tot ceea ce exista.

Mergi in Natura si vei vedea lucruri pe care in nici un program de televiziune nu le poti zari macar, sau in nici o fotografie din vreo revista din acelea in care Natura este proslavita dar si blamata pentru duritatea habitatelor Ei. Dar acestea doar daca esti voit dornic sa le primesti, esti deschis si casti bine ochii si urechile. Altminteri, de ce te-ai mai osteni?

Chiar daca viscolul va incerca sa te inghete, sa te muste si sa te raneasca; chiar daca Soarele va incerca sa te arda sau sa te usuce, indura-te de tine! Nu sta in bataia vantului si nici in arsita de vara care te-ar putea parjoli ca pe paiele uscate, si pun’-te la adapost! Astfel stii sa umbli prin Natura si esti dinnou normal.

Am mers cu capul sus dar si cu privirea in pamant. Am mers privind cerul dar si ferindu-ma sa nu il parasesc cazand in neant. Cei care lucreaza in minele constiintei mele intindeau mainile dupa mine ca sa ma traga in gramada lor. Au povesti sa imi spuna, dar deseori povestile sunt doar povesti. In seriozitatea lor au devenit neseriosi.

Ma uit in jos, ii vad, ii simt, dar continui sa-i ignor. Nu am timp de povesti, desi ma asteapta poate un foc de tabara dupa asfintit. Acolo putem povesti orice si oricat pana in zori, dar la ce bun si cu ce pret? De fiecare data povestile lor ma fac sa adorm, precum unui copil caruia ii spunem basme de adormit noaptea. Nu am de gand sa dorm cu spatele la foc deschis, precum altii care imi traverseaza prin fata ochilor.

Apoi ridic capul din pamant si privesc peisajul vreme de cateva clipe. Ce sa inteleg din el? De multe ori e nevoie doar sa-l privim. Mintea nu-l poate intelege pentru ca tot ceea ce mintea face este sa comenteze punandu-i etichete. Si asa.. unde mai ramane taina? Bucuria necunoscutului dispare dintr-odata si ii ia locul sentimentul celui sigur ca “nu e nimic nou sub soare”.

Totusi, taina e mereu noua, chiar daca se repeta. Bucuria, fericirea, vine intotdeauna din nestiinta, din intalnirea cu necunoscutul, si nu atunci cand stim totul ca sa nu avem surprize de care sa ne aparam si sa putem dormi linistiti.

Fii cu ochi-n patru zari pentru ca de acolo vine taina!

Am mers si voi merge dinnou.. in Natura..