De ce nu merg lucrurile in societate?

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Iata, dragii mei, ca astazi o sa vorbim un pic despre societate, despre bunul mers al lucrurilor si de ce nu functioneaza cum trebuie aceasta societate in care traim. Vreau intai sa ne lamurim asupra cuvantului societate, ce inseamna el de fapt si de ce il tot folosim in conversatiile de zi cu zi.

Societatea este individul si vice versa, au spus multi inaintea mea si nu e nimic nou in aceasta. Unii dintre ei, daca nu majoritatea, s-au sinchisit sa patrunda intelesul acestui cuvant si au descoperit esenta lui. Ei spun, de asemenea, ca nu exista, de fapt societatea, ci ca suntem doar fiinte care populam aceasta lume. Aceste grupuri numite “comunitate”, “societate”, “natiune”, “popor”, “tara” etc. sunt doar niste cuvinte pe care noi le-am inventat pentru a defini niste lucruri. Dar ele de fapt nu exista.

Am vazut ca in viata avem nevoie sa facem ceva, avem nevoie de o indeletnicire sau mai multe. Fiecare dintre noi suntem buni la ceva. Din pacate, ni se spune inca de la inceputul vietii, minciuna pe care putem s-o credem chiar tot restul vietii, ca trebuie sa facem cutare si cutare lucru, trebuie sa ne castigam existenta sau trebuie sa supravietuim, trebuie sa avem o meserie banoasa, una sus-pusa daca trebuie, ceva gen avocat, medic sau politician ca sa reusim in viata, sa nu devenim cel mult mediocri, sa nu rada lumea de noi. Mare este surpriza atunci cand indeplinim aceste dorinte ale iubitilor nostri prieteni sau membri de familie si cand lucrurile nu merg. Multi suntem care nu reusim sa devenim buni la acel lucru la care ne inhamam sa facem. Culmea este ca in loc sa fie exact cum spun ai nostri, ca daca ajungem avocati, medici sau politicieni, ori economisti (bancheri, daca se poate) etc., vom reusi in viata, vom fi oameni de succes, puternici, fericiti si bogati (atat material cat si sufleteste), de fapt si de drept este exact invers. Majoritatea nu reusesc sa indeplineasca aceste conditii ca sa obtina aceste beneficii, vorbind din punct de vedere mercantil. Negotul nostru esueaza. Dar rezultatele sunt altele: neimplinirea, insatisfactia, stresul, oboseala, bolile, lehamitea de a munci, nefericirea, nu mai avem pofta de viata si nu ne mai bucura nimic. Asa ajungem majoritatea. Lucrurile nu functioneaza. Mergem impotriva naturii.

Putini sunt cei carora li se spune “fa-te avocat” si chiar coincide cu ceea ce trebuie sa faca, cu ceea ce simt sa faca, si atunci aceia au success. In cealalta mare parte din cazuri esuam.

Problema este ca in diferitele domenii ale vietii pe pamant avem nevoie de oameni care sa stie sa faca acele lucruri insa de cele mai multe ori nu gasim astfel de persoane. Rari sunt cei care sunt experti in ceea ce fac, lucreaza cu bucurie si sunt impliniti in munca lor. De fapt, pentru ei munca nu mai exista, devine o joaca, atat de buni sunt in ceea ce fac. Devine atat de usor si de satisfacator ca in mod continuu se auto-depasesc traindu-si propria satisfactie si implinire sufleteasca, devenind, sa spun asa, si mai buni. Acestia sunt de cautat. Insa majoritatea, din cate am observat, incearca sa faca lucrurile sa functioneze in societate. Intelegeti acest paradox: incearca sa faca lucrurile sa mearga in societate! Cu alte cuvinte nici ei nu stiu.

Ceea ce nu spun in continuare trebuie sa il banuim noi, cei care cautam sa intelegem toate acestea. Ei de fapt vor sa spuna: incercam sa facem sa mearga lucrurile pentru ca nu avem pe cine altcineva sa punem in locurile acestea, in societate, si e o munca grea, dar cineva trebuie s-o faca. Cu alte cuvinte, nu sunt experti si din pacate nici nu le place sa munceasca in domeniul cutare, unde se afla. Sunt piesele nepotrivite la locurile nepotrivite.

Din fericire, avem experti: cizmari care sunt cizmari, medici care sunt medici, avocati care sunt avocati, croitori care sunt croitori, insa nu ii gasim. De ce? Pai, inceputul problemei noastre se afla in copilarie. Minciuna pe care am mentionat-o mai sus ne este data in copilarie si majoritatea o luam de-a gata si nu o verificam, adica nu o cautam sa vedem daca este adevarata. O credem si mergem precum oile la taiere pe directia trasata de aceasta minciuna: nu ne punem in valoare talentele!

Din pacate, nu suntem incurajati de la bun inceput, din primii ani de viata decat in foarte mica masura sau deloc. Sunt cazuri si cazuri. Insa cei care sunt satui de a li se spune ce ar trebui sa faca in vietile lor, se rup de aceste lanturi si se cauta pe ei insisi. Isi pun intrebari precum: dar eu de ce am venit aici? Ce stiu sa fac? Ce ar trebui sa fac? Ce imi place sa fac? Care sunt visele mele, planurile mele de viata? Ce simt ca ar trebui sa fac? Unde trebuie sa ma duc? Care este locul meu in societate? Un imens et caetera. :)

“Cere si ti se va da!” se spunea la un moment dat si inca se mai spune. Cautarea incepe acolo, cu interesul celui care cauta. Odata stabilita aceasta piatra de temelie cautatorul isi traieste propria intrebare si in ea gaseste raspunsul. Fiecare intrebare pe care ne-o punem are in ea continut raspunsul. Este ca o chemare retorica din interiorul sufletului.

Apoi mirosul ne indreapta spre cutare si cutare lucru. Dar nu mirosul fizic ci acela al sufletului.

Mai apoi apar descoperirile, sau mai bine spus auto-descoperirile. Omul incepe si isi pune in valoare abilitatile, talentele, ce stie si simte sa faca si isi traieste rezultatele dupa urma acestor lucruri: implinirea sufleteasca, fericirea, bucuria pentru binele aproapelui de el facut si in general, forta vointei, curajul in a indeplini chiar si lucrurile care i se pareau imposibile, terapie pentru Suflet! ;)

Lucrurile nu se opresc aici. Prin acestea omul redevine nemuritor, auto-descoperindu-se, auto-cunoscandu-se constant, clipa de clipa.

Era un vechi dicton englezesc: “I can only get better”, adica “Eu pot doar sa devin mai bun” si prin asta superior.

Pace si spor in toate sa aveti! ;)