La ordinea zilei – talente nemasurate

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Nici nu stiu cum sa incep acest dialog cu voi. Ma gandesc ca fiecare dintre noi este o fiinta talentata insa prea putin vorbim despre acestea ca si cand nu e un lucru asa de important, ca si cand a vorbi despre vocatie inseamna a vorbi despre un subiect tabu, despre care numai elitele pot discuta. Orisicand apare in discutie acest subiect, oamenii parca iau un aer de aroganta cu care se apara de posibilele pareri cu care vor putea fi bombardati de catre cei cu care vorbesc sau pentru ca un astfel de subiect necesita o pregatire speciala sau o stare speciala si un loc special unde sa-l vorbesti.

Dar totusi, talente nemasurate exista peste tot ca niste proiecte de care, probabil ca nu ne-am apucat niciodata si daca da, nu le-am dus la bun sfarsit. Nu e greu sa vorbesti despre asa ceva, ci doar e greu sa accepti ca fiecare avem pareri diversificate despre asta. Am sa incep asa usor ca sa nu va sperii prea tare, cu o mica istorie autohtona a acestor lucruri. Se stie ca poporul nostru a fost (si Slava Domnului, inca este!) un popor foarte talentat, genial, care a fost ca un nucleu pentru intreaga Europa de-a lungul a chiar mii de ani. Socant, nu? Dar despre asta nu se vorbeste pentru ca s-ar strica niste planuri bine puse la punct ale celor care sunt cu biciul pe noi, ca sa spunem asa.

Nu de mult aceste talente au inceput sa intre in umbra, adica de vreo cativa zeci de ani incoace, dupa schimbarea regimului autoritar, de la noi, cu unul mai libertin si manipulator prin prea multe informatii inutile, daunatoare, de multe ori toxice pentru minte si pentru suflet, au inceput sa intre intr-o adormire bolnavicioasa, iar majoritatea oamenilor acum nu mai stie care e drumul sau in viata. Nu intru in detalii prea mult pentru ca nu e scopul acestui articol. Dar cred ca povestea noastra este si povestea altor popoare, altor tari, nu suntem numai noi cei care am deviat de la drumul nostru adevarat. Observati ca nu am spus ca talentele noastre se pierd, ci intra in acest soi de adormire. Ele nu mor, nu dispar, ci doar devin inactive, tac, dorm si chiar dau senzatia ca pier.

Cineva ne spunea la un moment dat ca marea greseala a noastra, a românilor, a fost si este (si sper sa nu mai fie) nerecunostinta pentru valorile pe care le-am avut si inca le mai avem. Am pierdut foarte multe valori materiale de la noi din tara, asta e sigur. Dar inca nu ne-am pierdut capacitatea de a ne regenera, de a ne invia pe noi insine. Suntem oare ca si morti? Cred ca da. Dar nepasatori? Enorm!

Trecutul, ca trecutul, dar viitorul nostru unde este? Pai se afla la tinerii nostri. Si ei cum sunt? Indobitociti, din pacate. Iar asta duce la si mai multa nepasare. Este nevoie de o educare corecta a lor si aceasta se face in familiile legitim constituite, familii crestine sau cu o traditie sociala si religioasa sanatoasa, fara extremisme si fara impuneri cu forta a idealurilor celor mari, ca sa zic asa.

De asemenea cred ca mai e necesar si sa acordam atentia necesara frumusetilor talentelor tinerilor nostri pentru ca in acestea se afla o samanta de regenerare si bucurie vesnica pentru noi toti. Daca ei sunt sanatosi si incurajati in traseele lor, pe care si le-au ales, miracole se pot intampla. Aici genialitatea se va vedea pe toate planurile.

Din pacate, nu prea le mai pasa unei mari parti dintre tinerii nostri, de ceea ce se intampla cu ei. Suntem melancolici dusi la extrem, depresiv de tristi. Acestia, saracii, din pacate cad in lipsa de scop in viata caci viata nu este numai facebook, cosmopolitan, breaking news, shopping, distractie, desi acestea sunt deviatii de la traseul firesc al vietii. Aceasta, deci, este altfel in raport cu abilitatile fiecaruia. Sunt inca tineri care nu stiu ce sunt capabili sa faca, in sens constructiv, bineinteles.

A munci in regim de uzina peste tot unde ne ducem nu e pentru noi. Rezultatul, dupa atatia ani, este evident: suntem ca si somnambuli, lipsiti de interes pentru viata, lipsiti de vlaga, mult preocupati cu ziua de maine, stresati si fortati sa repetam acest scenariu si dupa rasaritul soarelui (unii chiar inainte de el). Avem niste ochi ca de peste mort si lipsiti de substanta vietii traita din plin. Durere, placere, excese peste excese reprezinta destinul vicios al unora dintre noi care ne-am inselat sincer crezand ca ideologiile trecutului, ca reactii la multe impuneri din partea bisericilor si a monarhilor imbatati de lacomiile lor lumesti, ne vor aduce fericirea cand deja o aveam. Eram multumiti cu ceea ce aveam, cu viata noastra in general si ne-am apucat sa “dam vrabia din mana pe aia din gard”.

Se incurajeaza productia in masa si secolul vitezei, astazi, care au ca scop nu sustinerea societatii ci grabirea ei. Dar oare spre ce? Spre un sfarsit fatal, este cel mai evident, pentru ca graba strica treaba si tot românul o stie. Societatea scârtâie.

Dar in momentul in care omul se trezeste din letargia sa, cand praful razboiului de ieri se linisteste, dandu-si seama ca nu mai suporta “inchisoarea” in care traieste si “lagarul de munca fortata” in care munceste, atunci noi perspective se ivesc. Dar pana atunci, rabdare un pic. ;) Sunt oameni, sunt tineri care se trezesc si isi dau seama ca ei sunt cei care conteaza, ca fiecare individ este unic in societate si ca fara el lucrurile nu ar functiona cum trebuie. Nu vorbesc spre a ne ingamfa cu aceasta, ci doar a recunoaste ca avem un loc in societate, ca avem o oarecare insemnatate dar si responsabilitati.

Dupa ideologiile bolsevice de ieri, astazi vedem ca trebuie sa ne bazam pe noi insine. Nici statul, nici scolile, liceele sau facultatile nu ne mai ofera nici un viitor si nu ne mai pot spunem ce sa facem. Daca cineva dintre noi se prindea dupa ’90 incoace de faza ca experienta in munca conteaza cel mai mult si nu diplomele, dar cu adevarat, daca constientizam aceasta, astazi faceam ceea ce trebuia: ne gaseam vocatia. ;) Cum asa? Pai simplu. Pentru ca ne dadeam seama ca avem tot ce ne trebuie, ne intorceam la ceea ce stiam sa facem cel mai bine, si la ceea ce ne placea, si actionam. Asa fiecare rotita din angrenajul societatii se muta la locul ei potrivit.

Din pacate nu se incurajeaza talentele, inca, ci mai presus este cariera decat vocatia. Dar cu o picatura de respect, pãsare, iubire si cu exemplul de viata practicand ceea ce predicam, puteam sa ne reintoarcem la vechile noastre iubiri: talentele noastre.

Acestea nu se invata la facultate, nici in carti nu le gasim, acestea nu se dobandesc prin exercitiu, ci sunt innascute, sunt eterne si fiecare le avem. Sunt, inca in stare de seminte, germeni de viata, daca vreti, si trebuie sa incolteasca, sa creasca si sa-si dea fructele.

Nu avem nevoie numai de avocati, ingineri, arhitecti, medici sau politicieni, ci si de agricultori, fermieri, cizmari, artisti pictori, sculptori sau chitaristi. Viata are de toate pentru toti si cu totii trebuie sa ne aliniem chemarii launtrice. Aceea face parte din ceea ce suntem.

Nu este o infractiune sa iti exerciti talentul la colt de strada sau in talciocurile din orasele medievale de la noi. Baieti si fete, nu va fie frica de fericirea voastra! Faceti ceea ce va place si nu veti munci o zi in viata voastra, spunea Confucius.

Am descoperit ca e nevoie de o decizie ferma si un pact cu tine insuti: vrei sa fi ceea ce nu esti sau vrei sa fi?! Tu alegi! ;) Nu astepta sa iti spuna cineva cine esti sau ce trebuie sa faci, sa te duci la facultate sau nu, sa te faci avocat, medic, inginer sau un simplu profesor de muzica, ori un artist al lucrurilor manual facute, ori un sofer de taxi. Chemarea este a ta si tu stiai inca din copilarie ce vroiai sa faci. Acolo este misiunea ta! :D

Pana data viitoare, mult succes si tineti-va credinta aproape! ;)