Noul traseu tematic in Muntii Bucegi – primele impresii

“O lume verde.. macar pentru cei mici!”

A sosit sezonul cald si la sfarsit de primavara, inceput de vara, am pornit in Muntii Bucegi. Cei din Parcul Natural Bucegi au realizat un nou traseu tematic care poate fi facut pe timp de vara, sau mai bine spus in sezonul cald, in general, si care este combinat din cateva trasee foarte cunoscute ce pornesc din localitatea Moeciu de Sus sau traverseaza portiunea de vest a Muntelui Grohotisul din Bucegi catre Saua Strunga si Cabana Padina din centru-sud al masivului.

Am plecat cu cativa prieteni, am fost vreo 13 persoane, si ne-am cazat pentru cateva zile, mai exact de vineri pana duminica, la o pensiune din Moeciu de Sus. Acolo am petrecut impreuna, am chefuit un pic, ne-am simtit bine, iar sambata dimineata am plecat pe traseu. Cum ne-cum, unii treziti mai obositi dupa micul chef din seara dinainte, altii mai odihniti, dar am reusit sa nu ne târâm pe traseu. Eu, unul, m-am culcat mai devreme decat unii dintre ei si am fost un pic mai pregatit fizic.

Traseul a fost foarte echilibrat, pentru primele impresii, si mi-a placut enorm. Durata a fost de aproximativ 6 ore cu tot cu pauze (aprox. vreo 1 ora si ceva, deci se poate face in mai putin de 5 ore), dus-intors, plecand de la iesirea din Moeciu de Sus, Complexul Hotelier Mistral, pe Valea Bangaleasa, un pârâu afluent al pârâului Turcu ce trece prin zona Branului si Masivului Piatrei Craiului. Apoi se uneste cu alte pâraie de prin zona, precum Grohotisul care isi are izvorul din muntele cu acelasi nume. Este un traseu combinat din cateva cunoscute. Nu este un traseu liniar ci urmeaza o bucla ce se inchide la confluenta dintre Grohotis si Bangaleasa, iar apoi drumetii pot sa se intoarca in Moeciu de Sus. Spun cei din personalul Parcului Natural Bucegi ca nu este necesar un echipament special de munte, desi e indicat pentru a evita orice fel de accidente sau intamplari neplacute pe traseu, si ca poate fi parcurs chiar si de cei care sunt incaltati cu adidasi. Unii din grupul nostru asa au fost si s-au descurcat fara probleme.

Pe drum am intalnit cateva lucruri interesante care mi-au dat mai tarziu de gandit. Pe langa pârâuletul nostru mai erau si cateva ochiu de apa, mici iazuri care s-au format recent si acolo am intalnit familii intregi de amfibieni, mormoloci multi, salamandre si tritoni de munte, dar si multe insecte de balta. Era un adevarat ecosistem complex, as putea spune, ba chiar un peisaj montan in miniatura.

Era intr-adevar o lume verde. Din pacate, in tara la noi ne confruntam cu probleme dintre cele mai grave pe care le-am intalnit vreodata. Se face trafic intr-un mod extrem de abuziv, cu sprijin la nivel inalt de la noi, de lemn de padure. Defrisarile au iesit de sub control, iar din tara noastra pleaca zeci, sute de convoaie de cherestea obtinuta dupa urma taierilor copacilor intr-un mod exagerat. Principalul vinovat este o firma din Austria, un concern urias, dar se pare ca lucreaza intr-un stil mafiot. Noi si tara noastra ne confruntam cu o criza fara precedent, cazuri de coruptie dintre cele mai grave, la nivelul cel mai inalt in stat si suntem pusi in fata faptului implinit de a ne misca cat mai repede ca si neam, ca si natiune, ca si tara pentru a ne vindeca de asemenea patologizari. Nu intru in detalii foarte mult pentru ca informatii despre acestea abunda pe internet, dar pot sa atrag atentia ca daca vom continua sa fim complici cu aceste delicte urias de grave ne vom risca propria disparitie. Ma refer la ceea ce lasam in urma noastra generatiilor viitoare, copiilor nostri. Ce lasam celor mici? O lume plina de verdeata si viata sau o lumea stearpa, desertica unde nici macar nu se poate supravietui, dara-mi-te trai?

Daca la nivel mare nu vedem dezastrele pe care le lasam in urma, cu scopul evident de a inghiti cat mai multi bani nepasandu-ne de faptul ca vom ramane cu ei dar nu vom mai avea planeta pe care sa ne distram si sa-i cheltuim si mai ales ca bancnotele nu sunt comestibile (si nici macar cardurile si conturile bancare), la nivel mic, minuscul sau micro nici atat. Stiati ca un mare aport la PIB-ul tarii noastre il au râmele? Aceste mici vietati sunt o veriga importanta in lantul prosperitatii noastre. Fara ele nu s-ar mai aerisi solurile, nu ar mai absoarbe nutrienti, nici macar nu s-ar mai umezi cum trebuie.

Dar albinele? Cum ramane cu polenizarea? Albinele, de asemenea, fiind numeroase, ne usureaza munca enorm de mult. Cu ajutorul lor, circuitul de crestere naturala a plantelor se realizeaza fara obstacole si probleme. Este de ajuns o mica modificare ecosistemica sa o facem si ne dam peste cap de tot, asa cum dintr-o fraza importanta se scoate o mica virgula, sensul sau putand fi dizlocat complet. Si atunci ce..?

Animalele nu dauneaza mediului asa cum cred unii dintre noi. Ci din contra, ele contribuie la mersul natural al lucrurilor pe aceasta lume. Fara ele am fi morti, la fel ca fara plantele de care depind traiul lor.

Ne-am minunat de ceea ce vedeam in acest mini-ecosistem, verdele saturat al matasii-broastelor si multitudinea de amfibieni, printre care inocentii mormoloci.. dar iata ca am mai vazut ceva: tritoni de munte si salamandre. Pentru cei ce nu-i cunosc acestea arata ca soparlele, insa sunt amfibieni (traiesc atat pe uscat cat si in apa). Dar viata lor depinde, totusi, aproape in totalitate de apa. Nu pot trai fara. Cu ajutorul acesteia respira. Au trei tipuri de respiratie, unii dintre ei pe tot parcursul vietii, iar altii doar la inceput cat timp sunt juvenili, ca mai apoi la maturitate sa aiba doua tipuri de respiratie. Cele trei tipuri sunt prin branhii, prin plamani si prin tegument (prin pielea), iar cele doua doar prin plamani si tegument, branhiile inhibandu-si dezvoltarea la maturitate. De ex. daca pielea lor nu ar fi umeda mai mereu, s-ar sufoca. Dar bine, de unde atata umezeaza pentru a intretine populatii mari de batracieni (amfibieni)? Unii dintre voi ati putea sa spuneti ca este circuitul apei in natura si nu ati gresi, numai ca acest circuit de cine depinde? De copaci si de restul plantelor. Intr-o zona unde nu exista deloc plante nu va exista nici apa, si vice versa. Este atat de simplu! Nu numai plantele depind de apa, ci si apa depinde de plante, chiar daca suna paradoxal si greu de crezut. Ati observat, totusi, ca acolo unde exista plante exista si umezeala, exista nori si ploi? Si atunci sa lasam plantele in pace, sa nu le distrugem total, caci fara apa (corpul nostru fiind peste 70% apa) suntem morti! ;) Si evident ca unii dintre noi, care facem atat de multe averi dupa urma lor, am fi cei mai bogati din cimitir. :)

Am reusit sa “capturez” :) cateva imagini cu teleobiectivul pentru a nu sperie micutii batracieni. Acesta este un mascul de triton de munte (Triturus alpestris, dupa denumirea stiintifica). Este diferit ca si colorit de femela prin dimorfismul lor sexual. Masculii sunt mai viu colorati.

Dimorfismul sexual este diferentierea genetica (specialistii ii spun fenotipica) dintre mascul si femela din aceeasi specie. De cele mai multe ori poate fi intalnit la coloritul pielii, blanii sau penajului la animale. Nu stiu la plante cum este, dar la animale e mai vizibil. De asemenea poate fi diferenta si de marime. La unele specii femela este mai mare (la gusteri mai apare, ba chiar si la unii paianjeni cum e vaduva-neagra), iar masculul mai mic, uneori chiar foarte mic. Dar diferentele astea pot fi si vice versa, masculul fiind mult mai mare.

In fine, sa revenim pe traseu. Dupa ce am traversat Bangaleasa pe un podet de lemn special facut, admirand in continuare cursul apei si lumina soarelui care o facea sa straluceasca, am inceput sa urcam prin padure, prin stanga.

In fotografie, unii spun ca trebuie fotografiat cursul unui rau de munte sau o cascada cu expunere lunga ca sa se vada cursul apei matasos, pufos. Acest procedeu nu e obligatoriu. Cine a spus ca apa trece si pietrele raman, eu cred ca aici este altfel: apa ramane, pietrele raman dar si lumina. :)

Urcusul se dovedi a fi destul de accentuat la inceput pana sa iesim in cele doua poieni ale Culmilor Gutanu. Imi aducea aminte de urcusul in Muntii Piatra Craiului. Peste tot drumul era presarat cu roci calcaroase. A fost destul de interesant de urcat. Nu a durat mult si ne-am vazut iesind prin cateva luminisuri unde am facut cateva pauze mici si multe poze. :D

Apoi am continuat drumul.. ah, uitasem sa mentionez marcajul traseului. Peste tot traseul era bine marcat. Am mers pe mixt triunghi rosu cu cruce rosie pana la intalnirea cu banda rosie pe care am continuat-o prin poienile Gutanului in dreapta, tinand muchiile Batrana si Grohotisului in stanga noastra. Luminisurile apareau mai des acum, iar traseul deveni mai lin, un pic. Am intrat in zona coniferelor.

Cativa copaci erau rupti, probabil dupa urma unor furtuni, iar cu timpul au cedat. Ceea ce m-a atras a fost simbioza dintre molizi si licheni. Texturile bogate m-au facut sa ridic dinnou aparatul la ochi ca sa lucrez cateva cadre.

Continuam traseul nostru. Pe drum intalnim si alti drumeti, ba chiar destul de multi uimindu-ne ca totusi sunt persoane interesate de acest traseu. Cand am vorbit cu o chelnerita de la restaurantul unei pensiuni din Moeciu unde am poposit sa mancam, ne-a spus ca o uimeste si pe dansa de faptul ca erau drumeti pe traseul asta, ca de regula oamenii vin mai mult ca sa chefuiasca in Moeciu si nu ii intereseaza sa mearga pe traseu. A fost uimita si de faptul ca am fost noi pe traseu, in primul rand.

Urcusul, apoi, dupa cum am spus, deveni un pic mai lin, iar luminisurile erau mai des intalnite pe parcurs. Am ajuns in sfarsit in Poienile Gutanului: Piciorul Seciului, Plaiul Tapului si Poiana Gutanului. Multe flori, si ceva conifere care infrunzesc tarziu. Da, ati citit bine: conifere care infrunzesc tarziu, pentru ca exista conifere carora le cad frunzele sau acele in sezonul rece. Ma refer la zadã, sau laricele (Larix decidua).

Cand eram la pensiune m-am conectat la internet si am citit o stire foarte interesanta despre un padurar care a facut parte din “mafia lemnului” si care s-a autodenuntat la DNA pentru ca a primit mita contra unor servicii speciale pe care le facea unor “demnitari” de la noi, pe langa lemnul taiat ilegal. Omul nu a mai suportat pleonexia acestor “caligula” ai nesimtirii si a incercat sa-si spele, intr-un fel, pacatele autodenuntandu-se. Am ajuns sa traim lucruri oribile la noi in tara (lucruri demne de oameni bolnavi psihic). Cred ca in nici o alta tara nu se traieste asa ceva, poate doar in tarile din lumea a treia extrem de corupte… :(

In fine.. am revenit pe traseu. Am admirat frumoasele paduri de molid si brad si am observat si cateva zade printre ele. Mugurii de zade cu verdele lor crud:

Apoi am poposit in Poiana Gutanu, cu o superba priveliste catre culmine Gutanului si Grohotisului:

De unde am pornit spre dreapta, parasind drumul care ducea inspre marele varf Omu. :) Continuaram, deci, pe banda rosie.

Am trecut pe langa casele de vanatoare si am mers mai departe in padure. Iarasi o padure foarte interesanta, pitoreasca si foarte deasa, de rasinoase, in special molid. Treceau prin padure pe colo sau pe dincolo cateva pârâiase. Pardoseala era presarata pe ici, pe colo si pe dincolo cu roci predominant calcaroase. Copacii erau plini de licheni, iar salbaticia acestei paduri imi aducea aminte de padurile din zona subalpina a Masivului Leaota, care de altfel se afla chiar langa noi, la cativa kilometri.

Apoi am iesit in luminis si am ajuns la poalele Grohotisului. Am poposit un pic pentru a ne alimenta si a face cateva poze.

Fotografiile nu pot exprima mai mult de atat, ceea ce am vazut si simtit pe acest traseu. Falnicia, maiestatea muntilor Bucegi, adevarate cetati de stanca dura in inima plaiurilor noastre valahe. Lumina le-a dat cel mai grandios compliment mangaindu-i poetic pe muchiile lor vestice. Cerul presarat de nori anunta o mica ploaie care ne va fi udat un pic mai tarziu pe traseu, dar am avut noroc ca nu a durat mult.

Din poiana unde ne aflam aveam privelisti peste tot in zona. Muntii Iezerul-Papusa se conturau in departare. Norii grei de ploaie turnau multa apa peste ei. Apoi furtunile s-au mutat spre Piatra Craiului.

Mi-am reintors privirea catre locul pe unde trebuia s-o luam, aproape de Saua Strunga. M-au uimit muchiile aspre si foarte ascutite ale Strungilor Mici. Ploaia se apropia si de noi.

Am gasit multe izvoare cu apa cea mai bogata, cea mai curata, cea mai energizata cu care sa ne alimentam nitel, pe traseu. Apa foarte buna! Ne-am refacut energiile.

Dupa aceea am mers mai departe. Ne-a prins un pic ploaia, asa cum spuneam.

Apoi am facut dreapta dinnou pe celalalt traseu pe Valea Grohotisului, in padure coborârãm. Pe acolo treceau niste pâraie temporare, Merezu si Prãvalele, care se intalneau cu Grohotisul. Este si o stâna la capatul poienii. Mare atentie pentru cei ce se aventureaza pe acest traseu! Nu mergeti singuri ca sa evitati orice pericole!

Coborarea prin padure a fost un pic solicitanta dar nu foarte mult. Grohotisul de roci calcaroase era prezent si in padure. Coborarea, din cauza lor, era un pic anevoioasa. Nu recomand sa se coboare pe acolo doar in adidasi.

Apoi, intr-un mic luminis, Grohotisul se intalneste cu Bangaleasa dinnou si se poate urma prin dreapta traseul initial pana in Moeciu de Sus. Trecem un podet si continuam pe traseu. Am mers apoi lin spre Moeciu si pe strada principala inapoi la pensiune.

Acest traseu este unul dintre cele mai frumoase pe care l-am facut pana acum. Asa cum am zis, este echilibrat, cu diferite niveluri de dificultate dar in general nivelul sau este mediu. Merita parcurs pe timp de vara sau primavara tarzie. In timpul iernii e, intr-adevar, foarte periculos din multe puncte de vedere dar si pentru pericolul de avalanse.

In concluzie, as putea sa spun ca avem o tara minunata, frumoasa, complexa ca si geografie si biosfera si merita sa o pretuim ca pe propriile noastre vieti. Ar fi extrem de mare pacat sa pierdem ce inca mai avem. Asadar, fac apel la actiune, fratilor, pana nu e prea tarziu!!! :)

Numai bine si mult spor in continuare! ;)

Save

Save