Descifreaza Padurea – proiect fotografic

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

In ziua de 16 August, anul de gratie 2014 :) , am fost intr-o tura pe dealurile din zona Cornu de Sus (Districtul Câmpina) si Comarnic cu un prieten. Aveam nevoie de o iesire in padurile care m-au revigorat, reimbarbatat si mi-au dat speranta intotdeauna pentru a merge inainte, padurile de fag, molid si brad de la Podul Lung. Simteam o nevoie stringenta de a ajunge dinnou in acele paduri de deal subcarpatic si pentru a-mi reincarca bateriile dar si pentru a mai face ceva fotografie. Am fost rasplatit pe deplin. ;)

De aceea am facut un mic proiect fotografic pe care l-am numit “Descifrarea Padurii”. Stiu, iarasi un proiect fotografic, dupa ce ca nu le-am terminat pe celelalte. :D Dar acesta este un proiect mai mic pe care aproape ca l-am terminat. Mai trebuie, doar sa finalizez albumul foto si e gata. :)

Am plecat, ca de obicei, dimineata foarte devreme. Am ajuns cu trenul in Breaza. Am traversat DN 1 si am urcat in Cornu de Sus. Apoi, pe Dealul Sinoiul am luat-o spre stanga, spre Comarnic si ne-am inceput calatoria de aprox. 19 km per pedes. :)

Vremea a fost foarte interesanta, cerul un pic innorat si se pare ca am nimerit bine prognoza. Ziua aceasta a fost una potrivita atat pentru o drumetie lunga de vara, cat si pentru fotografie.

Am trecut succesiv prin satele Frasinet, pe langa Podul Corbului, am facut o mica pauza sa ne reincarcam bateriile, am mai tras cateva cadre pe drum, apoi am ajuns in Plaiul Cornului, pe langa Nistoresti de Breaza si am mers in continuare spre Podul Lung. Acolo este una din padurile care m-a impresionat foarte mult din acele locuri. E o padure mixta de foioase si rasinoase (fag, tei, gorun, stejar, carpen, artar, molid, brad, pin si zada).

Dupa ce am mers un pic prin soare, am intrat in padure pe drumul ciobanilor. In mijlocul padurii este o poiana larg deschisa si cateva stane cu oi, capre si vaci. Am avut noroc, de data asta, ca nu am mai dat peste cainii de  stana.

Inainte de a iesi din Plaiul Cornului am realizat prima fotografie pentru acest proiect pe care am numit-o “Cacofonie – Studiu I”. Nu prea are legatura cu padurea in care urma sa mergem dar are legatura cu proiectul, face parte din el.

Ma impresionase, in timp ce pozam niste cai in departare care pasteau linistiti pe imas, o mica tufa de armurariu de un verde foarte deschis spre alb care se afla langa mine, iar mai incolo era si un copac, probabil un tei, nu am cercetat sa vad ce e, caror frunze erau de un verde mai inchis la culoare si mi-am spus ca ar exista o relatie compozitionala intre acestia doi. As putea sa incerc ceva. :)

Fotografiile sunt in alb si negru si pentru ca nu am avut un motiv serios pentru a le pastra in color, dar si pentru ca proiectul cere ca ele sa fie monocrome, ca sa exprime perfect ceea ce am simtit.

De asemenea, imaginile sunt prelucrate foarte sugestiv pentru a exprima atat ceea ce am simtit in padure ca imi transmiteau copacii, dar si ceea ce am simtit ca raspuns la aceasta. A fost ca un feedback reciproc (scuzati pleonasmul :P ).

Nu sunt niste imagini de pura atestare documentara a locurilor pe unde am fost, si nici reprezentative, cat mai aproape de realitate, ci sunt cu incarcatura emotionala. Sunt artistice.

Intrand in mult indragita padure de la Podul Lung, districtul Comarnic, am simtit ceva ce nu mi-am putut descrie in cuvinte. Era o stare emotionala foarte neobisnuita. Practic, copacii imi transmiteau, mai ales prin miresmele esentelor lor, cata suferinta exista in acea padure. Se pare ca ii dureau foarte mult taieturile pe care padurarii le faceau nepasatori, plus defrisarile nesabuite. Dar nu cred ca se defrisa asa, aiurea, si pentru ca nu taiau foarte multi copaci, dar felul in care faceau acest lucru era unul foarte brutal, iar suferintele lor se puteau adulmeca in atmosfera. Am simtit ca copacii erau infuriati, revoltati. M-am simtit un pic pus in garda, iar de prima data nu mi-am dat seama de ce. As vrea sa invat sa imi ascult mai bine inima. :)

De multe ori cineva poate simti intr-un fel inexplicabil din punct de vedere intelectual, in cuvinte, ceea ce se intampla intr-un anumit loc, chiar daca la prima vedere nu exista dovezi clare pentru asa ceva. Cred ca e un fel de simt intrisec fiintei umane. Intuim ce se intampla. Am simtit acele suferinte ca fiind ale mele proprii.

Am incercat, in continuare, sa descifrez ce imi spuneau copacii, desi nu aveam urechi sa aud prea bine ci un alt organ de simt, sa descifrez padurea. Incercam, dar in zadar, sa imi ascund raspunsul pe care mi-l dadeam cand simteam mesajele lor. Nu cred ca am nevoie de cuvinte ca sa exprim acestea. Doar ca sa avertizez despre anumite lucruri.

Esenta vegetala din atmosfera imi impregna de-ajuns strafundurile aparatului emotional incat sa le simt si savoarea fiecarui cuvant ce-mi rasuna in tample. Muzica lor imi canta atat de tare in urechile Constiintei ca nu mai auzeam ce spuneau.

Dupa ce am ajuns acasa si am prelucrat fotografiile, inspirat, parca, de forte subtile, dar puternice, dincolo de mine, care imi ordonau sa le intonez tanguirile si strigatele apasate si apasatoare in imagini, am simtit dinnou revolta pe care o avusesem cand am strabatut padurea. Oare de ce trebuie sa fim asa de violenti, asa de brutali si nepasatori? Oare nu exista si alte cai?

Ati auzit vreodata de zicala romaneasca “negru de suparare” ? Pai asa au iesit majoritatea imaginilor, intr-un stil sugestiv combinand low key-ul cu albul patrunzator. Umbra este cuvantul cheie pentru valorile pe care le impartim intre noi. Dam umbra, umbra primim, nu lumina.

Din pacate, la noi in tara se face comert cu cherestea la scara uriasa. Chiar si in rezervatiile naturale, nationale se defriseaza in masa acolo unde evident, e interzis prin lege. Dar nimeni nu respecta legea, se pare. Toata lumea o incalca sau vrea s-o incalce. Bataia de joc si nepasarea noastra obraznica se rasfrange chiar si asupra animalelor, nu numai asupra plantelor, copacilor sau asupra oamenilor, intre noi.

Auzisem o stire despre astfel de actiuni miselesti din rezervatia din Muntii Latoritei. Se defriseaza foarte mult si din pacate nu beneficiem mai deloc de cheresteaua exploatata. Se duce la multe grupari mafiote carora li s-a permis sa intre la noi, sa faca ce vor cu resursele noastre, precum o banda de tâlhari care intra in casa unui om pasnic. Oare cat o sa mai dureze nepasarea noastra si complicitatea cu delictul?! :|

Oare sa schitez cu carbune sau grafit? Sau ambele?

Ah, si inca ceva, majoritatea fotografiilor sunt verticale din motive lesne de inteles. :)

Cacofonie, Umbre Frânte, Cratima si Exclamare sunt concluzii trase din incercarea de a descifra mesajele padurii. Parca incercam sa descifrez codul morse folosind o dalta si un ciocan.

Acolo este o padure cu totul deosebita, o padure de o frumusete si o varietate extraordinare. Mândru o numesc codru.

Apropierea de acesti copaci a fost una necesara si esentiala. Am vrut sa patrund in pielea lor. :)

Nu am prea multe de spus despre aspectul tehnic al proiectului, doar ca imaginile sunt trase din mana, nu am folosit deloc trepiedul. Nu stiu daca ma puteam concentra mai usor daca foloseam trepiedul, dar inspiratia mi-a venit pe moment si am actionat in acord cu ea.

Limbajul are si el limitatiile lui. Matematica, muzica, pictura, dar si beletristica au locul lor in arta pe care o facem.

Fiecare avem locul nostru sub Soare. Nu este nevoie sa ne dorim unul, il avem deja.

Am spus ca voi realiza un album foto cu aceste imagini. In el voi interpreta ceea ce am descoperit, ceea ce am invatat din aceasta calatorie. Aceasta padure m-a inspirat mult. Ma simt la fel de norocos ca Eminescu. :) Sper sa nu pierdem niciodata aceste comori.

Padurea are farmecul ei. Cand intru in ea parca nu o vad de copaci. Are maiestatea ei. Copacii imi impun respect si orice comentariu pe care il zamislesc in cotloanele mintii mele sunt de prisos. Tacerea padurii ma face sa imi mentin linistea mentala ca intr-un templu unde rasuna numai corurile ceresti. Nici un cuvant nu-l pot rosti cand sunt acolo, iar apoi adierea vantului printre ramuri are asa de multe profunzimi ca mi se pare ca ascult o simfonie a elementului aer in toata magnificenta ei.

Verticalitatea acestor conifere m-au fascinat de mult timp incoace. Nu pot sa cred cat de drepti pot creste, intotdeauna spre lumina! :D

Cand luminile pe care soarele le trimite puternic in padure, se creaza, parca, un haos de lumini si umbre de nu mai stii unde sa te uiti. E un pic diferit in padurile de rasinoase, mai ales de molid, brad si zada, pentru ca luminile cad oarecum verticale pe podeaua padurii, nu ca niste margele presarate aleatoriu peste tot.

Prima data cand am patruns departe pe acest traseu, dupa ce am trecut de satele ce leaga localitatile Breaza, Câmpina si Comarnic, si am intrat in aceasta padure, m-a izbit mireasma de rasina de brad si molid. Atunci am simtit cu totul altceva. Parfumul ispititor, seducator, intr-un fel, al esentelor lor, parca imi spunea: “uite-te ce frumosi suntem!”. A fost imediat o iubire reciproca. :)

Copilul din tine trebuie sa fie eliberat! ;) Numai el poate sa te duca precum piticul din mitologiile nordice catre strafundurile cele mai indepartate ale Universului. Ia-l de mana si permite-i sa te conduca! Nu vei regreta. ;)

In concluzie, un proverb amerindian spunea odinioara: “Nici un copac nu are ramuri atat de nesabuite incat sa se lupte intre ele”.

In curand voi elibera si albumul foto al proiectului. Sa fiti pe faza! ;)