Ansel Adams a revolutionat fotografia de peisaj

Ansel Easton Adams s-a nascut ca singurul copil al lui Olive Bray si Charles Hitchcock Adams in 1902 la San Francisco. Chiar de mic, era destul de special. Nu-i placea sa joace prea mult jocuri sau sport, ci mai degraba ii placea sa adune gandacei, bucurandu-se si explorand natura.

El a fost iubit de tatal sau, care si-a sustinut singurul copil cum a putut in tot ceea ce vroia sa faca, chiar daca a trebuit sa se ocupe si de problemele financiare. Sotia lui, mama lui Ansel, a trecut prin depresie. Micul Ansel era un copil hiperactiv, ceea ce ii dadea probleme la scoala. Dupa ce Ansel a fost exmatriculat din mai multe scoli, tatal sau a decis sa-l scoata din scoala si sa-l educe acasa.

Acum, va intrebati probabil: cum ajunge un baiat hiperactiv din San Francisco sa fie unul dintre cei mai mari fotografi de peisaj din lume? De fapt, multumita matusii sale, care i-a oferit o carte despre Yosemite, cand era bolnav. Ansel era fascinat de povestile romantice despre nativii americani si despre munti. Dupa o munca destul de convingatoare, el si-a convins parintii sa-l lase sa viziteze Yosemite, iar cand au ajuns acolo la 1 iunie 1916, pur si simplu s-a indragostit de el.

„A inceput o noua era pentru mine”, povestea el. Atunci a primit primul aparat de fotografiat cu care si-a documentat calatoria – un Kodak Number One Box Brownie, simplu, din lemn cu care si-a imortalizat amintirile. Dintr-odata, toate problemele, durerile si supararile, greutatile prin care trecea in San Francisco, s-au evaporat. I-a schimbat viata. Si-a gasit o noua iubire. Yosemite a devenit casa lui.

„Din acea zi viata mea a fost colorata si modelata de marele gest pamantesc din Sierra”, spunea.

Half Dome, Apple Orchard, Yosemite, California, aprilie 1933, de Ansel Adams.

Insa, drumul pentru a deveni unul dintre cei mai cunoscuti fotografi nu a inceput chiar atunci. Sa ne intoarcem un pic. Una dintre marile lui pasiuni era cantatul la pian. De fapt, nu era doar o pasiune, ci o obsesie. O obsesie pe care a preluat-o si la care a muncit intens. Se spunea despre el ca era un geniu al pianului. Insa, acum a capatat o alta obsesie: muntii si fotografia.

Din toamna pana in primavara, exersa la pian mai mult de sase ore pe zi, iar prin primavara se muta la munte pentru anotimpul cald. Cu trecerea timpului, se gasea pe sine la o cotitura de drumuri. Lupta si-o dadea pentru a se defini ca artist. Muzica sau fotografie? Yosemite sau San Francisco?

La inceput, a ales pe cea pe care o considera expresia artistica superioara: muzica. Cu aceasta decizie de-a dreptul sfasietoare, si-a luat la revedere de la ambele lui iubiri, Yosemite si logodnica lui. Cu toate acestea, dupa optsprezece luni a ales ca fotografia era singurul lucru pe care vroia sa-l practice tot restul vietii lui.

„Muzica e minunata, dar lumea muzicala e moarta, prea multa frivolitate, vanitate si lipsa de sinceritate”, scria la un moment dat Ansel catre Virginia, logodnica lui de atunci si mai tarziu sotie.

Mount Williamson, Sierra Nevada in Manzanar, de Ansel Adams.

Astfel ca s-a decis sa-si consacre viata muntilor si fotografiei. Dar inca avea de rezolvat o anumita problema. Cunoasteti sentimentul pe care-l aveti atunci cand vedeti un peisaj, dar fotografia pe care o realizati nu e chiar ceea ce ati vazut atunci? Si Adams avea acest sentiment. Nu prea era satisfacut de fotografiile pe care le facea, in special de reprezentarile a ceea ce vedea in mintea lui, iar mai tarziu printate pe hartie.

Apoi, in acel 10 aprilie, 1927, el, impreuna cu sotia si un mic grup de cunostinte, urcau pe una din crestele abrupte din Yosemite. A tras multe cadre in timpul ascensiunii, iar atunci cand a ajuns la destinatie pentru a fotografia Half Dome, dupa o zi intreaga de mers cu trepiedul si aparatul greoaie, mai avea doar doua placi de sticla. Doar doua imortalizari mai putea face.

A compus, cu atentie, si a declansat. Apoi, s-a intamplat ceva. Si-a dat seama ca fotografia pe care a capturat-o nu avea sa portretizeze ceea ce a simtit atunci. Cu ultima placa in maini, decide. „Vizualizand” cerul intunecat, foloseste filtrul rosu si imortalizeaza Half Dome. Apoi, la developare se prinde. Si-a dat seama ca a descoperit ceva, iar acel ceva era ceea ce vroia sa faca tot restul vietii.

Vizualizarea era un concept pe care l-a definit si dezvoltat Adams in print in 1934, ca mai apoi sa devina principiul de baza in fotografia sa. El a fost fondatorul Sistemului Zonal, de asemenea. Impreuna cu Fred Archer, au construit principiile senzitometriei pentru a determina expunerea si developarea optima pentru a obtine cea mai buna calitate la printarea finala. Despre aceasta Adams vorbeste in cartea sa Negativul: Expunerea si Developarea.

Mai tarziu, Adams si-a creat un portfoliu si a inceput sa lucreze ca fotograf comercial. Era obsedat de fotografie, era absorbit in munca lui de a deveni maestru in arta fotografiei. Lucra fara incetare. Atunci cand nu fotografia, se afla in camera obscura developand si printand.

The Tetons and the Snake River (1942), de Ansel Adams.

Cand s-a nascut primul sau copil, Michael, era pe teren tragand cadre. Cand s-a nascut fie-sa, Anne, in San Francisco, era in Yosemite lucrand la un proiect comercial. Se dedica intens maestriei in arta fotografiei. Este normal acest lucru la maestri din orice domeniu, din orice activitate: devotamentul si munca asidua.

Vedea fotografia ca fiind o forma de arta si de aceea nu ii placea fotografia de documentare prea mult, pe care o considera, cu exceptia celei de cel mai inalt nivel, ca fiind propaganda mai mult, ceea ce chiar asa si era. In timpul marii crize, era criticat ca nu fotografia marile probleme sociale ale anilor ’30. Chiar si Henri Cartier-Bresson spunea prin ’50 ca „lumea se face bucati, iar indivizi precum Ansel Adams si Edward Weston fotografiaza roci!”.

Insa, Adams era mai convins ca niciodata ca fotografia era arta. Ceea ce este interesant este ca daca privim din perspectiva actuala, Adams ne arata de fapt problemele cu care ne confruntam chiar astazi: schimbarile climatice si ecologice, distrugerea mediului inconjurator natural si a planetei in general; necesitatea ca omul sa fie in echilibru cu natura. Am putea spune, chiar, ca era un activist ecologic. A ajuns si in Washington ca sa faca lobby pentru parcul national.

Incetul cu incetul, dar sigur, ajungea sa fie recunoscut in lumea artei. I s-a oferit spatiu individual de galerie in An American Place al lui Alfred Stieglitz, ceea ce era o mare onoare.

Pe masura ce se schimba stilul lui de-a lungul vietii, la fel si compozitiile si fotografiile pe care le facea. Una dintre aceste schimbari o putem vedea in felul cum lucra cu cerul. Exemplul cel mai concludent este Moorinse, Hernandez, New Mexico, care are o poveste interesanta.

The moonshot seen around the world!
📷 Ansel Adams [Moonrise, Hernandez, New Mexico, 1941] pic.twitter.com/u6qAFjb0ZQ

— ICP (@ICPhotog) July 21, 2017

Pe drumul de intoarcere de la o susa din Santa Fe cu fiul lui si asistentul, Adams a vazut ceva ce doar el putea sa vada. S-a grabit sa iasa din masina, si-a luat aparatul si exponometrul. Nu-l mai gasea. Stia ca are putin timp ca sa imortalizeze momentul. S-a suit pe masina cu aparatul si din experienta a ghicit expunerea si a tras cadrul. Mai vroia sa traga unul; inainte sa schimbe placile, s-a dus lumina.

Acuma, daca ne uitam la negativul din aparat, chiar am putea aprecia cu adevarat maestria lui din camera obscura.

„Negativul este echivalentul partiturii compozitorului, iar printul, interpretarii dirijorului”, explica. Ideea interpretarii unei fotografii era foarte importanta pentru el. Nu doar tragea cadrele, ci facea fotografiile. Acest lucru e unic la el si la stilul lui. Multi maestrii fotografi folosesc intensiv tehnicile din camera obscura, iar Adams nu a negat niciodata ca maestria lui din atelier era foarte importanta pentru fotografia lui.

Adams isi dorea mult ca lumea sa priveasca la operele lui. Si-a dedicat ultimii douazeci de ani din viata printului si lucrului in camera obscura. Atunci cand l-a intalnit pe Bill Turnage, a putut sa isi depaseasca una dintre cele mai mari frici ale lui, si anume problemele financiare. Cu ajutorul lui Turnage, arhivele lui Adams s-au transformat intr-o afacere de multe milioane de dolari, devenind primul fotograf fine art comercializat in masa din lume, un model popular publicat pe multe coperti ale marilor reviste.

In 1979 a avut onoarea sa primeasca retrospectiva Muzeului de Arte Moderne din New York, iar in 1980 a fost premiat cu Medalia Libertatii Prezidentiala, cea mai mare onoare civica nationala. Ansel Adams se stinge din viata in 1984 la varsta de 82 de ani.

Pentru mine este un mentor in arta fotografiei, ca de altfel un mentor in orice forma de arta, inclusiv in muzica. Separatia dintre lumini si umbre, partile intunecate si luminoase, contrastele puternice au menirea de a transmite un mesaj puternic, o energie de expresie care se distinge din multimi. Ansel a gasit acest lucru ca fiind expresia vietii si a felului sau de a fi.