Vindecă-ți copilul interior

Last Updated on April 15, 2017 by Patrick

Cum să-ți vindeci rănile din inimă

Există, în fiecare dintre noi, un copil care suferă. În copilărie, cu toții am avut perioade dificile și mulți dintre noi am trăit ceea ce se cheamă o traumă. Deseori încercăm să uităm vremurile dureroase ca să ne protejăm pe noi înșine de viitoare suferințe. De fiecare dată când experimentăm suferința, credem că nu putem s-o ducem, să o suportăm, și ne îndesăm sentimentele și amintirile adânc în mintea inconștientă. Poate că nu am îndrăznit să ne confruntăm cu acest copil de zeci de ani.

Doar pentru că l-am ignorat pe acest copil nu înseamnă că el sau ea nu se află acolo. Copilul rănit se află mereu acolo încercând să ne atragă atenția. Acesta spune: „Aici sunt! Aici sunt! Nu mă poți evita. Nu poți fugi de mine.” Vrem să terminăm cu suferința trimițându-l într-un loc foarte adânc din noi inșine și stând cât mai departe posibil de el. Însă fugind de el nu ne sfărșește suferința, ci o prelungește.

Copilul rănit cere îngrijire și dragoste, însă noi facem exact opusul. Fugim pentru că ne este frică de suferință. Pietroiul de durere și tristețe din noi pare copleșitor. Chiar dacă avem timp, nu ne întoarcem acasă la noi inșine. Încercăm să fim mereu distrați – uitându-ne la televizor, la filme, socializând, bând alcool sau consumând droguri – pentru că nu vrem sa retrăim acea suferință.

Copilul rănit este în fiecare celulă din corpul nostru. Nu există celulă care să nu îl conțină pe acest copil rănit în ea însăși. Nu avem nevoie să îl căutăm departe în trecut. Trebuie, doar, să privim profund în noi înșine și ne putem conecta cu el. Suferința acestuia zace în interiorul nostru, chiar acum, în momentul prezent.

Cu toții avem în noi înșine un copil lăuntric pe care trebuie să-l recunoaștem, să-l îmbrățișăm și să-l iubim.

Așa cum suferința este prezentă în fiecare celulă din corpul nostru, așa și semințele înțelegerii conștiente și ale fericirii ne sunt transmise de strămoșii noștri. Trebuie, doar, să le folosim. Avem o lampă în interiorul nostru, lampa conștiinței, pe care o putem aprinde oricând. Uleiul acestei lămpi e constituit din respirația noastră, energia noastră creatoare, pacea noastră interioară. Avem nevoie să aprindem această lampă a conștiinței pentru ca lumina sa să strălucească, iar întunericul să se risipească. Practica noastră constă în a aprinde lampa.

Să ascultăm

Când vorbim despre ascultarea cu compasiune, ne gândim, de obicei, la faptul de a asculta pe altcineva. Dar este necesar să-l ascultăm și pe copilul rănit din interiorul nostru. Uneori, acesta are nevoie de toată atenția noastră. Acesta poate să răsară din adâncul conștiinței și să ceară atenție. Dacă suntem atenți îi putem auzi vocea cerând ajutor. În acel moment, în loc să fim atenți la orice lucru din fața noastră, să ne întoarcem către noi înșine și să ne îmbrățișăm copilul rănit. Putem vorbi în mod direct cu el prin limbajul iubirii, spunându-i: „În trecut, te-am părăsit. M-am îndepărtat de tine. Acum, regret nespus. Te voi îmbrățișa.” Și-i mai putem spune: „Dragule, sunt aici pentru tine. Voi avea grijă de tine. Știu că suferi foarte mult. Am fost așa de ocupat. Te-am neglijat, iar acum știu cum să mă întorc la tine.” Dacă este necesar, putem plânge împreună cu acest copil, putem respira împreună. „Inspirând, mă întorc la copilul meu rănit. Expirând, mă îngrijesc de copilul meu rănit.”

Dacă te întorci la copilul interior și îl asculți cu atenție în fiecare zi, cel puțin cinci sau zece minute, va avea loc vindecarea. Atunci când urci un munte, invități copilul interior să urce cu tine. Când contempli apusul, invită-l să-l contemple împreună cu tine. Dacă vei face acest lucru timp de câteva luni, copilul rănit din tine însuți va trăi vindecarea.

Copilul interior al strămoșilor noștri

Cu practica vei vedea că copilul rănit din tine nu ești numai tu, ci câteva generații în urma ta. Mama ta sau tatăl tău poate au suferit de-a lungul vieții. Poate că părinții noștri nu și-au putut îngriji copilul rănit din ei înșiși. Astfel că, dacă ne îmbrățișăm propriul copil interior, este ca și cum am îmbrățișa copiii interiori ai generațiilor noastre trecute. Această practică nu este numai pentru noi, ci pentru nenumărate generații ancestrale, ale descendenților noștri.

De multe ori, copilul nostru interior reprezintă câteva generații înaintea noastră.

Probabil că strămoșii noștri nu au știut cum să aibă grijă de copilul lor lăuntric rănit transmițându-ni-l nouă. Practica noastră este de a sfârși acest ciclu. Dacă ne putem vindeca copilul rănit, nu numai că ne vom elibera pe noi înșine, ci îi vom ajuta și pe alții să se elibereze de rănile pe care ni le-au cauzat, căci și ei au fost răniți la rândul lor, așadar sunt victime. Sunt oameni care și-au pus la lucru copilul interior și care au experimentat o diminuare a suferinței, transformându-se interior. Relațiile lor cu familia și cu prietenii au devenit, astfel, mult mai ușoare.

Importanța Compasiunii și a Înțelegerii

Suferim pentru că nu am fost atinși de compasiune și de înțelegere. Dacă emanăm energia conștiinței, înțelegerii și compasiunii pentru copilul nostru interior rănit vom suferi mult mai puțin. Atunci când emanăm conștiință, prin compasiune și înțelegere permitem celorlalți să ne iubească. Înainte de aceasta, suntem suspicioși pe toți și pe toate. Compasiunea ne ajută să ne apropiem de ceilalți și să restabilim comunicarea dintre noi.

Oamenii din jurul nostru, familia și prietenii noștri, își au, de asemenea, propriul copil interior grav rănit. Dacă am reușit să ne ajutăm pe noi înșine, îi putem ajuta și pe ei. Dacă ne-am vindecat, relațiile noastre cu ceilalți se ușurează. Astfel că, este mai multă iubire și pace în noi.

Mintea Conștiință

Energia conștiinței este ca un balsam care vindecă pe copilul interior. Dar cum putem cultiva această energie?

Conștiința poate fi de două tipuri. Una este mintea conștiință, iar cealaltă este conștiința rădăcină. Mintea conștiință este partea activă a conștiinței. Psihologia occidentală o numește „mintea conștientă”. Din păcate, aceasta este extrem de rar activată în timpul zilei, însă este necesar să fim conștienți atunci când ne bem ceaiul sau când conducem prin oraș. Astfel cultivăm această energie. Când umblăm vrem să fim conștienți că umblăm. Când respirăm vrem să fim conștienți că respirăm.

Vrem ca mintea conștiință să fie în mod activ prezentă, conștientă în orice activitate.

Conștiința Rădăcină

Conștiința bazală, sau rădăcină, este partea inconștientă din noi. Aici sunt înmagazinate toate experiențele noastre din trecut. Conștiința de bază are capacitatea de a învăța și de a procesa informațiile.

Putem asemui conștiința cu o casă în care subsolul reprezintă conștiința rădăcină, iar sufrageria este mintea conștiință. Însă mai există și alte camere în această casă care se află chiar la etaj. Acestea reprezintă stări înalte de conștiință de care ne vom ocupa în viitoare articole. Stări precum mânia, tristețea, chiar și bucuria se odihnesc în această conștiință rădăcină sub formă de semințe. Această conștiință este solul care conservă aceste semințe. Acestea din urmă rămân semințe până când auzim, vedem, citim sau ne gândim la ceva care le atinge și înmuguresc făcându-ne să simțim mânie, frică, tristețe etc. O astfel de sămânță crește în ceea ce numim sufragerie devenind o formațiune mentală, un ego.

„Semințele” minții noastre

Putem combate aceste formațiuni mentale crescând conștiința.

Practica noastră ne învață să înțelegem nondualitatea – mânia nu este un inamic. Atât mânia cât și blândețea sunt două stări de conștiință, deși opuse între ele. Practica conștientă nu constă în a lupta cu mânia, ci a o îmbrățișa, a avea grijă de ea, precum un frate mai mare de fratele său mai mic. Astfel mânia este transformată. Energia mâniei este recunoscută și transformată prin energia conștiinței, a păcii interioare.

Și conștiința poate răsări spontan de acolo de unde se află latentă, de unde doarme. Dar ceva trebuie să o atragă din exterior spre interior. La fel cum semințele mâniei, de exemplu, răsar din solul inconștienței, așa și semințele conștienței, iar prin energiile lor (respirația conștientă, mersul pe jos conștient, mâncăm, ne îmbrăcăm conștienți etc.) acestea cresc și înlătură stările inconștiente recunoscându-le, având grijă de ele și transformându-le. În interiorul seminței conștiinței se află sămânța concentrării. Cu aceste două energii ne putem elibera de afecțiuni de orice fel. Vindecarea are loc.

Conștiința este precum o sămânță care, la fel ca mânia, crește dacă o hrănești.

Să ocupăm sufrageria

Durerile noastre, tristețile, mâniile, disperările vor întotdeauna să intre în mintea noastră conștiință, în sufrageria noastră, căci au crescut mari și au nevoie de atenția noastră. Vor să iasă la suprafață, însă noi nu-i vrem pe acești musafiri nepoftiți să răsară pentru că ne doare când îi privim. Astfel că încercăm să le blocăm calea. Vrem ca ei să rămână dormind la subsol. Nu vrem să dăm nas în nas cu ei, așa că obișnuim să ne umplem sufrageria cu alți invitați. De fiecare dată când avem la dispoziție zece sau cincisprezece minute libere, facem orice ca să ținem sufrageria ocupată. Sunăm un prieten. Luăm o carte. Deschidem televizorul. Mergem la plimbare. Sperăm că dacă sufrageria este ocupată, aceste formațiuni mentale nu ies la suprafață.

Însă, toate formațiunile mentale au nevoie sa circule. Dacă nu le lăsăm să iasă, vor crea o circulație proastă în psihicul nostru și ne vor manifesta simptome de boală mentală și depresie în minte și în corp.

Uneori, avem o durere de cap și luăm o aspirină, însă aceasta nu dispare. Câteodată, acest tip de dureri de cap pot fi un simptom al bolii mentale. Poate că avem alergii. Credem că e doar o problemă fizică, însă chiar și alergiile pot fi simptome ale bolii mentale. Doctorii ne prescriu medicamente pentru acestea însă ele suprimă formațiunile noastre interne, ceea ce face ca boala noastră să se agraveze.

Eliminarea Obstacolelor

Dacă putem învăța să nu ne fie frică de nodurile noastre de suferință, putem să începem încet să le lăsăm să circule în sufrageria noastră. Începem a învăța să le îmbrățișăm și să le transformăm cu ajutorul energiei conștiinței. Atunci când demontăm bariera dintre subsol și sufragerie, dureri mari vor ieși la suprafață și vom suferi o perioadă. Copilul nostru interior e posibil să aibă multă frică și mânie stocată în sine pentru faptul de a fi stat în subsol atâta timp. Acest lucru nu poate fi evitat de nici un fel.

Durerile de cap pot fi simptome ale formațiunilor mentale care nu au fost încă recunoscute.

Pasul 1: Recunoaște-ți copilul interior

Prima funcție a conștiinței este de a recunoaște și nu de a lupta, nu de a se împotrivi. Putem oricând să ne oprim un moment și să devenim conștienți de copilul din noi. Atunci când îl recunoaștem pe copilul nostru interior rănit pentru prima oară, avem nevoie doar să fim conștienți de el și să comunicăm cu el. Atât. Poate că acest copil este trist. Astfel, observând acest lucru putem să inspirăm și să ne spunem nouă înșine: „Inspir și știu că sunt trist. Salut, tristețe! Expir și voi avea mare grijă de tine.”

Pasul 2: Îmbrățișează-ți copilul interior

După recunoașterea copilului interior, a doua funcție, în aceste cazuri, a conștiinței este aceea de imbrățițare, de acceptare. Această practică este foarte plăcută și liniștitoare. În loc să ne luptăm cu emoțiile noastre, le tratăm cu blândețe, le îmbrățișăm, avem grijă de noi înșine. Conștiința are un aliat – concentrarea. În câteva minute de practică a îmbrățișării apare o anumită ușurare. Emoțiile dificile pot fi încă acolo, însă nu vom mai suferi atât de mult ca înainte.

Pasul 3: Calmează, alină-ți copilul interior

După ce ne-am recunoscut și îmbrățișat copilul interior, următorul pas, a treia funcție a conștiinței este de a calma și de a alina emoțiile dificile. Doar ținând acest copil interior în brațe cu delicatețe, ne liniștim emoțiile dure și începem să ne simțim ușurați. Doar atunci când ne îmbrățișăm emoțiile conștientizându-le, concentrându-ne asupra lor vom putea să vedem rădăcinile acestor formațiuni mentale. Vom știi de unde provin suferințele noastre. Când vedem rădăcinile tuturor lucrurilor, suferința noastră se diminuează. Așadar, conștiința recunoaște, îmbrățișează și alină.

Dacă este prezentă conștiința, este și rămâne vie, activă, atunci și capacitatea de concentrare este prezentă. Iar dacă știm cum să ne menținem concentrarea vie, și înțelegerea va veni. Energia conștiinței ne permite să vedem profund și să captăm înțelegerea de care avem nevoie ca să ne putem transforma.

Sursă: adaptare după cartea Reconciliere: Vindecarea Copilului Interior (2010) de Thich Nhat Hanh, cu permisiunea Parallax Press, din Berkeley, California.

Save