Semnificatii ale iubirii

Am putea sa ne intrebăm de ce toti sfintii, inteleptii si maestrii ne-au repetat de-a lungul timpului, in mod constant, ca este esential sa iubim. „Iubeste si fa ce vrei”, spunea de exemplu sfantul Augustin. De asemenea, un aforism popular romanesc afirma ca „Daca nu iubesti, degeaba mai traiesti”. De ce oare aceasta conteaza cel mai mult si nu inteligenta, simtul dreptatii, al responsabilitatii, sau vointa, ori altceva? Si chiar mai mult decat atat, ni se mai recomanda sa ne iubim pana si dusmanii! Care sa fie explicatia? Este necesar sa punctam aceste aspecte deoarece desi multi dintre noi ne-am obisnuit cu astfel de  formulari legate de iubire, atunci cand vine vorba de intelegerea si aplicarea lor practica, mai avem inca o mare problema.

Un raspuns la aceasta intrebare ar putea fi acela ca Iubirea este superioara tuturor celorlalte calitati si virtuti pentru ca intr-un anume fel ea le contine. Adeseori intelegem in mod spontan si fara dubii „cu inima” lucruri care ni se par de bun simt, desi nu le putem neaparat explica in mod logic. Este celebra in acest sens observatia lui Blaise Pascal conform careia „Inima are ratiuni pe care mintea nu le poate intelege”.

Din punct de vedere esoteric, Iubirea profunda semnifica nazuinta fiintei de oriunde s-ar afla, de a se implini, de a deveni completa, de a se uni cu totalitatea, de A FI UNA cu TOTUL. Fie ca stim sau nu, ca o facem constient sau nu, cu totii aspiram sa fim completi, sa depasim limitarile, iar aceasta nu se poate realiza altfel decat prin accederea la un grad cat mai mare de Coerenta cu Armonia Totalitatii. In noi exista o reflexie structurala a Totului, o scanteie de infinit, iar acest infinit din noi aspira frenetic sa se uneasca cu Infinitul din afara noastra. Gradat, devenim din ce in ce mai constienti de aceasta tendinta, care devine preocuparea noastra dominanta. Nimic altceva nu va mai avea vreo importanta comparabila cu aceasta aspiratie care vine din inima noastra. A aspira sa fim una cu Totul integreaza absolut toate aspectele realitatii interioare si exterioare, iar expresia acestei aspiratii este Iubirea.

Ajungem astfel nu doar sa Iubim toate aspectele in parte, ci SA FIM IUBIREA INSASI. A nu iubi ceva, orice, inseamna ca prin aceasta atitudine sa ne mentinem separati de acel aspect si astfel, implicit, sa ne mentinem separati de Totalitate. Toate aspectele sunt intercorelate, iar noi suntem reflexii holografice ale Totalitatii. De aceea este esential sa iubim absolut totul, chiar si asa-zisii „dusmani”, care de fapt sunt reflectarea si obiectivarea acelor aspecte pe care constiinta noastra inca nu le-a integrat in trairea Totalitatii. A fi capabili sa ne iubim dusmanii semnifica mentinerea unei anumite atitudini interioare prin care noi nu doar ca nu mai suntem tulburati de aspectele exterioare ale respectivelor persoane cu care interactionam, dar mai mult decat atat, nu ne mai separam de ceea ce in esenta lor acei „dusmani” reprezinta. Iar aceasta atitudine interioara se bazeaza pe intelegerea profunda a realitatii ca in esenta cu totii suntem identici si cu totii suntem Unul. Suntem doar ipostaze diferite ale aceluiasi „INTIM”. Aceasta nu implica, desigur, sa devenim naivi si lipsiţi de discernamant. Este absolut necesar sa facem tot ceea ce trebuie facut pentru a-i ajuta pe acei oameni sa se orienteze (in mod liber!) pe cale Binelui. In acest sens modul intelept de a proceda este acela de a limita eventuala manifestare a raului, dar a nu forta fiinta respectiva sa mearga pe calea Binelui. De altfel aceasta eventuala fortare ar fi un non-sens din punct de vedere spiritual pentru ca adevaratul Bine, cel profund si matur, poate fi trait (nu doar afisat exterior si superficial) doar in mod total liber. Ințeleptii din toate timpurile au spus ca cel mai bun mod de a insufla cuiva un comportament pozitiv nu consta in a-i aduce reprosuri si acuzatii vehemente (ceea ce va creea si escalada un munte de tensiuni), ci este modul de a-i oferi exemplul nostru personal, ce vine dintr-o atitudine de iubire si iertare.

Aceasta atitudine interioara de a iubi totul este – paradoxal in aparenta – infailibila in transcenderea si armonizarea oricarui conflict, a oricarui antagonism bazat in esenta pe existenta a doua forte opuse si separate. Este bine sa constientizam ca ura conduce la dezbinare, iar iubirea la unificare. Ura si dezbinarea sunt specifice lumii demonilor, iar Iubirea si unitatea sunt specifice lumii ingerilor. Cu cat esti mai separat si mai dezbinat de tine insuti si de ceea ce este in afara ta, cu atat suferi mai mult. Cu cat esti mai unificat in tine insuti si mai coerent cu Constiinta Universala, cu atat esti mai fericit. Iar intrucat aceasta Constiinta Universala se reflecta in mod esenţial în fiecare aspect al realitatii si pentru ca in Coerenta universala nimic nu este inutil, fiecare parte are tocmai de aceea un anumit rost, o anumita menire ce este pe deplin integrata in armonia Totalitatii. Nimeni si nimic nu este inutil si tocmai de aceea, din perspectiva universala, totul merita sa fie iubit. Un aforism oriental spune in acest sens, intr-un mod foarte inspirat, ca „Fiecare fiinta umana merita sa fie iubita macar pentru faptul ca in ea exista o scanteie din Dumnezeu”.

Desi poate ca uneori ne vine greu sa iubim anumite ființe din jurul nostru, aceasta putem fi siguri că se datoreaza in primul rand limitarilor noastre. Avem de obicei tendinta sa dam vina pe comportamentul „inadmisibil” al celorlalti. Daca reusim insa sa intelegem cu adevarat faptul ca – atat in cazul nostru cat si al celorlalti – greselile si dificultatile rezida doar din imaturitatea cu care inca mai sunt abordate lectiile vietii si ca in realitate cu totii suntem „elevi” la scoala vietii, atunci incepem sa avem mai multa rabdare. Cei care sunt in „clasele” mai mici, mai au inca mult de invatat, dar fiecare, fara exceptie, trece prin aceasta. Pentru a avea o reprezentare mai clara a conceptiei spirituale despre acest aspect, este semnificativ sa cunoastem faptul ca traditiile spiritualitatii orientale afirma ca maturizarea spirituala – si implicit maturizarea in iubire – se realizeaza pe parcursul a nenumarate existente succesive in care sufletele se reintrupeaza. Acesta este motivul pentru care unii se nasc avand deja o mare experienta, iar altii sunt abia la inceput de drum. A pretinde cuiva sa isi transforme si eleveze imediat conceptia despre viata, se dovedeste din aceasta perspectiva a fi cu totul nerealist.

Dintr-un alt punct de vedere, folosind termenii alchimiei, putem spune că tot acest proces al maturizarii spirituale implica sa invatam gradat sa „transmutam” si sa „sublimam” orice stare (sau situatie existentiala) dificila, inferioara si individuala intr-o stare (sau situatie) beatifica, superioara si universala. Marele „secret nesecret” este acela ca Sacrul este permanent accesibil chiar in Profan. Dar depinde numai de noi daca putem sa vedem aceasta.

Maturizandu-ne in iubire, descoperim astfel Sensul providential care a existat dintotdeauna in toate lucrurile si care va exista in continuare, pentru totdeauna. Descoperim ca nimic nu a fost vreodata intamplator, ca totul a fost mereu asistat si ghidat cu o nesfarsita iubire, intelepciune si compasiune de catre o Constiinta infinita, care nu ne-a parasit niciodata, desi noi nici nu ne-am dat seama pana atunci ca ea exista. Il descoperim astfel si il imbratisam plini de umilinta, dragoste si recunostinta pe cel care ne imbratiseaza din Eternitate si care este Dumnezeu.

Sursa: armoniacosmica.wordpress.com.