Schite de Iarna – partea II

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Proiectul fotografic “Schite de Iarna” continua.

Cum ar fi sa desenezi cu zapada? Si nu ma refer la ingerasii aceia pe care ii facem intinsi pe spate in zapada, dand din maini si din picioare ca sa iasa acel efect de fluture, ci ma refer la a desena forme, lucruri, peisaje, scene, portrete folosind acest material destul de volatil. Temperatura noastra ar topi-o daca am manipula zapada.

Pana la urma folosesc alt mediu, cel al fotografiei. Am ales astfel pentru ca imi e mai usor de prezentat frumusetile tonalitatilor apropiate de alb prin fotografie decat cu creionul pe hartie. Este un studiu al acestor tonalitati si contraste subtile care ma ajuta sa inteleg relatiile dintre ele si cum le-as putea schita, contura mai bine, nu mai aproape de realitate ci mai artistic infatisate.

Ma aflam undeva in muntii nostri, pe langa orasul turistic Azuga, intr-o zi de iarna autentica. Ningea pe rupte si am intampinat mari obstacole pe traseu. Totul parca era impotriva mea. Dar asa e iarna, nu e nimic de contestat aici. Cum altfel sa portretizam iarna decat prin elementul ei: ninsoarea? Dar nu asta era ceea ce vroiam sa fotografiez ci efectele sale asupra peisajului. Acest lucru m-a fascinat mai intai. Apoi voi trece la urmatoarele etape: fotografia iernii dincolo de fotografia asa cum o stim noi.

Zapada abundenta, frigul, umiditatea crescuta, cerul acoperit de nori densi creaza un peisaj parca dintr-o alta lume. Pana si tonalitatile, culorile, contrastele sunt cu totul altele. Peisajul se schimba total si e mai spectaculos acolo, la inaltime, unde culorile toamnei se preschimba in putine tonalitati mohorâte, ar spune unii, insa perfecte pentru acea compozitie monocroma idealizata in propria imaginatie. Un soi de low-key murdar si totusi, semnificativ pentru ochiul cautator de simetrie, de armonie. Apoi?

Totul parca tinde spre alb incepand cu griul cel mai neplacut. Incaruntesc culorile si apoi parca a venit moartea peste intreaga natura.

Dar sus pe creasta inca mai sunt vii coniferele cu frunza vesnic verde. De fapt natura nu a murit, ci doarme, s-a bagat la culcare sub plapuma de zapada.

Acestia stau drepti si indura cele mai aspre conditii atmosferice. Vantul batea fantastic acolo sus, inaintarea mi-a fost extrem de grea. De fapt, chiar m-am oprit dupa cativa zeci de metri, nemaiputand continua. Pentru o astfel de aventura in viscol aveam nevoie sa ma fi echipat mai bine. Eram transpirat dupa efortul depus la urcare si vantul rece, aspru m-a facut sa ma intorc din drum. Altfel riscam multe complicatii.

La intoarcere am incercat sa mai schitez ceva din frumoasa iarna. M-am gandit la faptul ca fotograful incearca sa faca ordine din haos. Dar cum sa faci ordine din marele haos al miilor de crengi si crengute ale copacilor padurii? Ce sa alegi din ele pentru o compozitie fotografica? Ceva care sa fie semnificativ ar fi indicat. Zapada era elementul la care ma gandeam cel mai mult. Asta ma atragea in primul rand la aceste imagini. Dintr-o simpla idee de ordonare a aglomeratelor crengi la ceva mai concret: un subiect – copacul in sine. :) Dar nu orisicum, acoperit de zapada, sau mai bine spus schitat de zapada.

Am vrut sa inramez haosul nemarginit al acestor multe atractii ale privirilor catre frumos. Imbracati in zapada, se contureaza intr-o cu totul alta infatisare ca pana acum. E ceva dincolo de banal si mirific in acelasi timp, e de nedescris in cuvinte. Trebuie doar contemplat in tacere. Aceasta este invitatia iernii. ;)

[/vc_column_text][vc_row_inner][vc_column_inner width=”1/1″][vc_googleplus annotation=”inline”][vc_pinterest][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row]