,

Pe Valea Rea – calatorie fotografica

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

M-am intors pe Valea Rea, in Muntii Baiului. Am coborat, ca de obicei, din tren in Sinaia si am pornit intr-o scurta calatorie fotografica spre crestele Baiului. Din lipsa de timp si din cauza ca nu mi-am luat manusile si imi era frig la maini, nu am ajuns tocmai pe creasta. Dar am facut o mica plimbare bine-venita prin padure, la sfarsit de noiembrie, 2014.

Am incercat sa imi reglez viziunea pentru a observa in alb si negru. :) Ceea ce vroiam sa observ din ce in ce mai bine erau tonalitatile, contrastele. Multi fotografi care realizeaza fotografii in alb si negru spun un lucru foarte interesant, si anume culorile sunt un impediment pentru fotograful in alb si negru, si pentru fotograf in general, ele fiind elemente de distragere. Din cauza culorilor nu reusim sa distingem prea bine elementele tonale, tonalitatile si contrastele intre diversele intensitati ale luminozitatii. Ramanem cramponati in culorile care ne “iau ochii” (a se vedea tendinta spre golden hour si blue hour, in fotografie).

Cu atat mai greu este atunci cand intr-o fotografie exista foarte mult spatiu negativ, contrastele sunt de nedistins datorita distragerii ochilor catre alte elemente grafice din imagine. Dar daca acest spatiu negativ, nu spatiu mort, devine subiectul fotografiei? :)

Un spatiu pentru totiDar ce este acest spatiu negativ, acest “spatiu gol”? Poate sa fie orice? Poate sa fie chiar ceea ce ma impresioneaza cel mai mult in momentul respectiv si ma face sa ridic aparatul la ochi ca sa trag un cadru. De data aceasta era vorba de subtilele detalii care le sugereaza norii josi ce creaza straturi de ceata densa pe versantul nordic al vaii, si care din cand in cand incep a se dispersa creînd spatii libere prin paduri si pe cer. Era o speranta ca vremea se mai imbunatatea, se mai incalzea…

In continuare, facand uz de acest spatiu negativ pentru a sugera alte detalii sau trairi emotionale din acea calatorie fotografica, am observat si inregistrat, si in ultimul rand prelucrat cateva detalii subtile ale acestei atmosfere pe care o pandeam din vale. Orice deschidere a cerului, orice detaliu mirific, mistic, sau cum vreti sa-i spuneti, imi indrepta privirea si aparatul catre el.

Vesnicii strapung vazduhulNu m-au interesat detaliile fidel pastrate in imagine. In fond si la urma urmei nu vreau decat sa creez ceva fine-art. Liniile sugerate si formele copacilor ca niste siluete, mai degraba, dau un plus de finete imaginii.

Nu este o reprezentare a vreunui loc cunoscut. Nu incercam sa documentez locul unde ma aflam ci doar starile care erau induse de aceste detalii din peisaj.

De cele mai multe ori, detaliile peisajelor trezesc simturile, inclusiv cel al uimirii pe care multi dintre noi il avem atrofiat datorita unei vieti traite in stil mediocru multumindu-ne cu supravietuirea de zi cu zi, identificati cu aspectele iluzorii ale vietii noastre subiective. In fond, noi am ales sa ramanem inchistati in propriile comentarii si etichete pe care le lipim tuturor lucrurilor pe care le percepem. “Aceasta este o masa, acesta este un drum, acesta este un copac, aceasta este o femeie, aceasta este o cana, acesta este un caine…” – dar nimeni nu spunem “acesta este un vis”, fara semnul intrebarii.

Astfel traim in ceea ce credem. Sunt dimensiuni ale intelegerii noastre, intr-adevar.

Am putut sa consider ca atmosfera calatoriei era de vina pentru ceea ce imi inducea, acea stare emotionala care s-a reflectat in imagini. Insa nu a fost asa. Deasupra plafonului de nori, cum spunea un drumet dintre atatia care se aflau in gara in momentul cand am coborat din tren, cerul este senin. A vedea acest asa-zis “plafon” de nori de deasupra, ar insemna ca plafonul respectiv dintr-odata s-a transformat in podea. Atunci care pe care? Cine sta deasupra cui? :)

Cred ca vesnicia tine de iesirea din meandrele visatoare ale trecutului si ale viitorului. Intr-adevar, pe creasta era senin. ;)

Inceput de IarnaTotul trece, nu ii asa? Chiar si cele mai groase straturi de nori din munti, trec. Aceasta “cutie cu lumina difuza” era ceea ce vanam, dar inainte de a coborî, cu cateva statii in urma, observai ca s-a depus un strat semnificativ de bruma pe crengile copacilor. Acest lucru m-a bucurat mult. De mult vroiam sa prind acest spectacol deosebit al caruntirii copacilor la sfarsit de noiembrie si multa ceata. Mi se parea vremea perfecta pentru fotografie in acest sezon. Din pacate nu a fost sa fie. Pe Valea Rea vantul s-a schimbat si trecand orele, s-a topit bruma de pe copaci.

Calatoria a fost scurta, din pacate, dar nu lipsita de insemnatate. Mi-am exersat un pic compozitia si expunerea in fotografie. Siluetele si lumina erau cele mai vanate detalii pe care le cautam peste tot. Peisajul nu era tocmai comparabil cu un superb apus in Bora Bora franceza, insa pentru mine avea ceva de spus. Intreaga natura, pentru mine, era uimitoare. M-am intors reincarcat din toate punctele de vedere, ca de obicei cand ies in natura.

Ziceam ca am cautat siluete si lumina de sfarsit de noiembrie cu toanele sale emotionale si emotionante.

Lumina prevesteste Iarna - Studiu I

Lumina prevesteste Iarna - Studiu II

Duocromatica acestor imagini sugereaza calitatile luminii celeste si pamantene, reci si respectiv calde ale sfarsitului de noiembrie si inceput de decembrie. De ce si calde, in afara de reci? Pai, culorile tomnatice ale copiilor pamantului, ale copacilor sunt intr-adevar calde. Mai apoi se incaruntesc si se racesc cu tonalitatile usor albastrui, puternic desaturate ale luminii difuze de iarna. Cantitatea de nori din atmosfera face ca totul sa para gri, dar pentru ochiul neantrenat care nu isi da seama ca de fapt sunt nuante de albastru pal. Readucerea culorilor la lumina, ca sa zic asa, antreneaza acest ochi “atrofiat” din cauza lipsei de antrenament si dispozitie pentru auto-depasire. Cum altfel sa creasca un muschi daca nu este supus la un efort ori nou, efort ce nu l-a mai facut pana acum, ori la un efort de mult uitat? Nu degeaba ochii mei au inceput sa perceapa nuante peste care treceam foarte usor cu vederea si unele pe care nu le observam inainte-vreme. Sa fie oare influenta post-procesarii? Este de fapt influenta a ceea ce cred. Daca acolo cred ca este albastru, astfel va vibra, daca cred ca este verde, dintr-odata cerul devine verzui. Oare unde este adevarul in toate acestea? Oare perceptiile pot fi modificate in asa fel incat sa vedem ce vrem? Ramane de verificat aceasta. :D

Nu a durat mult si m-am intors.

Frigul deja imi intra in oase, ca sa zic asa. Transpirasem un pic, mai ales ca purtam o geaca ce nu prea permitea aerisirea si atunci a pastrat caldura in interior si am transpirat un pic. Oprindu-ma din loc frigul imi patrundea pe unde transpirasem. Deja incepeam sa ma racesc si pentru ca porii pielii imi erau deschisi. Pierdeam caldura si acumulam frig. :D

In cautarea diferitelor aspecte ale luminii mi-am adus aminte ca scenele care urmau sa le imortalizez sugereaza siluetele copacilor care nu au nevoie de prea multe detalii. As tinde sa inclin balanta un pic spre low-key, desi zapada care era depusa trebuia sa aiba nuante spre alb. In pofida sfaturilor expertilor am subexpus cu o treapta expunerea. In post-procesare m-am ocupat de punctele albe si negre pentru a le diferentia mai usor. Am avut nevoie de ceva tact ca sa le prelucrez cum se cuvine.

Un lucru mi-a atras atentia. Michael Kenna, celebrul fotograf englez care lucreaza pe film si face fotografie alb-negru, are un anumit stil de care mi-am adus aminte dinnou. Il intereseaza foarte mult siluetele, indiciile, sugerarile elementelor grafice din imagini si nu detaliile “fidel” redate, decat daca este strict necesar pentru lucrarile sale. Poate, cateodata sa detalieze foarte bine subiectul si celelalte elemente grafice, depinzand de mesajul imaginii si felul in care a vrut sa il exprime si alta data sa le redea intr-atat de simplist, minimal sau cu uriase contraste incat ai impresia ca le-a desenat cu carbunele pe hartie. Sunt influentele artei zen japoneze si tao chinezesti. ;)

Intr-un tarziu tranzitoriuAm cam neglijat proiectul pastelurilor de toamna. Am fost ocupat cu altceva, am facut putine calatorii. Cele pe care le-am facut nu si-au dat roadele cum ma asteptam. Si iata ca ma indrept serios spre proiectul “Schite de Iarna”, pe care il astept cu sufletul la gura. Voi studia si mai amanuntit lumina, tonalitatile ei si contrastele, diferentele dintre ele.

Iata ca amalgamul detaliilor si unele siluete intunecate ale molizilor mi-au atras atentia si am vrut ca imaginea sa fie transformata in alb si negru. Atat de multe detalii si totusi culorile erau de prisos. Nuantele toamnei s-au dus. Au ramas doar vreascurile aparent neinsufletite ale foioaselor in amestec cu vesnicul verde al coniferelor. Dar m-am intors la ceea ce mi-am propus inca din tren: tonalitatile si contrastele. Le cautam ca painea calda. :) Incepusem sa observ luminile si umbrele acolo unde se aflau ele. Metode foarte bune pentru fotografia in alb si negru.

Apoi liniile de fuga, drumul si albia râului din dreapta, pietrele, crengile copacilor. O gama variata de tonalitati am putut sa scot in evidenta in imaginea de mai sus, de la cele mai bogate pana la cerul cu subtile nuante de gri ce nu prezinta prea mult contrast.

Pana la urma, intr-adevar, culorile sunt o oarecare distragere. Ne impiedica intr-un fel sa vedem detaliile asa cum trebuie, diferentele de tonalitati, acolo unde exista umbre si unde luminozitatea este intensa, spre alb, dar am descoperit, intr-un tarziu, ce-i drept, tranzitoriu, ca nu exista alb si negru in realitate. Sunt doar tonalitati luminoase, dintre cele mai putin intense, la cele mai mult intense. Nu se atinge albul si nici negrul. Ar fi un dezastru sa se ajunga la asemenea extreme. Cand se tinde spre alb intens, revine la negru intens dar nu-l atinge nici pe acesta. De ce? Asa percep ochii nostri, in mod instinctiv dirijati si ajustati de catre creier pentru a se echilibra. Dar totusi, extremele se ating. E cazul sa ne aducem aminte ca prea multa lumina transmisa de catre Soare produce intuneric. E exemplul “sacului de par”. :)

Cred ca e mai corect sa numim fotografie monocroma, nu fotografie in alb si negru. :)

2 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *