Pasteluri de Toamna: Mistificarea Culorilor

Last Updated on November 6, 2016 by Patrick

Unde este ruina, exista speranta unei comori.
Rumi.

Printre multele fenomene pe care le intalnim toamna, ceata, umezeala, dar si bruma tomnatica tarzie, aspecte parca uitate de mintea arhi-complicata a oraseanului post-modern (de o profunzime icebergiana, unde acesta traieste doar pe varf) sunt manifestari ale rechemarii esentei catre intrânsele plante, mai ales arbori, ce se pregatesc de un sezon rece si umed.

Pasesc pe pamantul acesta umed de toamna tocmai pentru a-i simti moliciunea din cauza impregnarii cu apa. Iata ca incepu sa ploua, iar ploaia conecta prin fire subtiri, prin picaturile de ploaie, cerul si pamantul.

Din intamplare am dat peste aceste frunze, dintre care una mi-a atras atentia, de un rosu asa de aprins ca stralucea umezita de ploaia de toamna. De obicei, nu imi prea place sa ma uit in jos, caci mi-am dat seama ca nu vad nimic frumos, iar acest act de a ma uita in jos imi denota lipsa de speranta, o tristete iremediabila (precum in Rapsodia de Toamna a lui Topârceanu) si delasare, o entropie sufleteasca cumplita, nemaivazuta de pana si cerurile s-ar mira. In fine.. sa nu exageram!

Totusi, ceva frumos am vazut uitandu-ma-n pamant, dar sa stiti ca il cautam si iata ca l-am gasit: frumosul cazut din copac.

Cineva imi spunea: “frunzele copacilor cad toamna, se descompun pana la primavara, si parintilor lor, copacilor, nu le pasa”. Am sa contrazic poetic aceasta afirmatie spunand ca da, le pasa. Sunt lacrimi curcubeice ale padurilor. Unde nu exista curcubeu, nu exista lacrimi. Ati vazut copiii cum se pitesc cand plang, cum se incovoaie si se fac mici? La fel se intampla si cu copacii cand isi retrag esenta in sinea lor. Restul cade.

Cea mai buna vreme pentru fotografie nu este, bineinteles si neaparat, vremea cu cer albastru, un soare puternic, o atmosfera terestra care starneste veselie, bucurie atat emotionala cat si a simturilor fizice, ci una cu o atmosfera incetosata, cu nori, ploaie, luminozitate scazuta, undeva intr-o padure de toamna ca aceasta, pe drumuri strabatute numai de oi, capre, vaci, cai si carute, de oamenii locului etc.

Ceata, cat si ploaia, adauga atmosferei acel mister pe care cu totii il cautam in fotografie. Voi incepe o noua parte a albumului Pasteluri de Toamna si o voi denumi Mistifique.

Nu vreau sa mistific nimic ci doar vreau sa ma joc cu acest concept in compozitia fotografica si cu cel de atmosfera misterioasa. De asemenea, voi cauta sa amestec si celelalte retete de compozitie in aceasta joaca.

Juxtapunerea este o alta reteta de compozitie, impreuna cu liniile diagonale. Dar subiectul central? Oare nu trebuie pus in centru? Si da, si nu. Nu exista o regula batuta-n cuie. Fiecare isi compune mesajul asa cum stie cel mai bine, dar cu conditia sa fie clar.

V-ati intrebat vreodata care este adevarata fata a toamnei? Frunza galbena? Copacii goliti de frunze? Multitudinea de culori ale frunzelor din aceasta perioada? Frunza in sine sau altceva? Eu cred ca este atmosfera. Pe aceasta nu o mistific dar nici nu o revelez total. Nu am cum. In fine.. se poate citi clar in stil occidental, elementele imaginii aparand in ordine, de la stanga la dreapta.

Au mai fost si pauze cand nu a plouat, astfel incat sa pot admira dinnou prunii cu licheni pe trunchi ca intr-un cor dansant al simbiozei abundente.

Dupa haladuire, picioarele m-au purtat inapoi prin poieni spre drumul calauzitor. Incepu dinnou sa ploua. Au fost reprize, dusuri, ar spune cineva. Dar am gasit un subiect magnific pe care sa-l fotografiez: centenarul tei pe care l-am botezat Gelu (caci in acele locuri sunt vreo trei astfel de arbori foarte batrani, ca si cei trei cnezi ai Transilvaniei: Glad, Gelu si Menumorut). Mai sunt si ceilalti doi pe care i-am numit Glad si Menumorut (acesta din urma fiind cel mai gros, cel mai batran, aproape de doua ori in grosime decat cel pe care-l voi arata mai jos).

Fagii si ceata se inteleg pictural de minune. Imi aduce aminte picturile de toamna reprezentand Valea Hunan, din China.

Literalmente am fotografiat pe ploaie si ceata. Nu credeam ca o sa am atat de multe subiecte de fotografiat, atatea momente fotografice de valoare intr-un loc unde am mai fost in diferite ocazii altele decat acestea. Cea mai rea vreme pentru plimbare este cea mai buna vreme de fotografiat.

Misteriosul devine asa de ocult si in acelasi timp vizibil, imposibil de ignorat, ca nu am ce sa mistific pentru a-i da semnificatie. Fotografiile vorbesc de la sine.

Save

Save