,

In fotografie nu exista comparatie

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

As vrea sa vorbesc acum despre cateva curente care exista in lumea fotografiei de azi, ma refer la cea digitala. In fotografie am observat ca se practica concursurile, unde fotografiile expuse sunt analizate, comparate intre ele etc., se practica de asemenea comparatiile si intre fotografi s.a.m.d.

Aceste comparatii exista in orice domeniu de activitate, de altfel, si nu apartin unuia singur.

Se compara fotografiile intre ele, momentele fotografice, fotografii intre ei. Am avut neplacuta surpriza sa fiu comparat cu un alt pasionat al fotografiei care practica fotografia de mai bine de cincisprezece ani, mult mai mult decat am eu la activ. “Si tu te pricepi, dar nu precum Cutarescu!” – mi s-a spus, mai in gluma, mai in serios. Dar cu ce scop? Eu nu fac fotografie pentru a ma da mare cat de bun fotograf sunt, ci pentru ca imi place si nu ma intereseaza sa urc pe vreo scara ierarhica, mai ales pentru ca si asa nu exista. De asemenea, nu practic fotografia pentru a deveni mai bun decat o alta anumita persoana care face acelasi lucru, sau cel putin ca respectivul.

Ca acesta realizeaza fotografii mai bune? E adevarat. Dar, inclusiv fotografii foarte vechi pot face niste fotografii nereusite, si am vazut cazuri inclusiv de fotografi profesionisti care “dau gres” in acest sens. Asta nu inseamna ca nu sunt buni fotografi, sau foarte buni. Inseamna, doar, ca nu au reusit in acele momente, iar acest lucru nu tine neaparat de ei. Noi suntem doar actori care avem libera alegere sa facem intr-un fel sau in altul. In plus, mai conteaza si bioritmul nostru, cat de odihniti suntem, momentele prielnice sau neprielnice, inspiratia sau lipsa ei, cat ne concentram etc.

Asadar, nu ma compar cu nimeni dar studiez portfoliile celorlalti pentru a-mi clati ochii cu frumos, in primul rand, si pentru a ma inspira in materie de subiecte de fotografiat. Simt o placere nespusa sa privesc o fotografie reusita si ma bucur enorm pentru cel ce-a realizat-o.

Nu s-a inteles nici pana acum ca orgoliile aici nu isi au locul, nici invidiile, nici geloziile, nici ambitiile, arogantele si urile de orice fel. Cu totii suntem frati in acelasi domeniu de activitate. Nu putem compara un fruct cu altul. De altfel, nu putem compara un moment fotografic cu altul.

Exista unele persoane care sufera nespus de invidie si care mai vin pe la galeriile de arta fotografica pentru a spune “si eu pot face fotografia asta”. Ba chiar indraznesc sa mearga in cutare loc pentru a realiza respectivul cadru ca sa se mandreasca cu el ca a facut aceeasi fotografie cu a respectivului artist fotograf. Dar, bietul om, nu si-a dat seama deloc ca nu exista doua fotografii la fel, ca de altfel nu exista doua lucruri la fel in lumea asta. Este absurd si stupid!

Faptul ca oamenii nu reflecteaza nici macar cateva secunde la aceste lucruri simple ii face sa spuna astfel de lucruri. Sufera nespus, e adevarat, si duc lipsa de bucurie pentru ceea ce primesc si lipsa de iubire, mai ales de respect.

In fotografie, in concursurile de fotografie, am vazut ca se fac comparatii, asa cum am spus, intre fotografii si fotografi, intre materialele postate, pe diferite criterii de analiza. Se analizeaza la rece dar rareori se tine cont de momentul fotografic in sine si de trairile fotografului exprimate in fotografia respectiva. Dar nu in toate concursurile se procedeaza astfel. Mai sunt si exceptii.

De fapt, se compara momentele fotografice intre ele intr-un mod subiectiv, de asemenea si calitatile fotografului de a comunica prin imaginile sale, iar acest lucru implica inclusiv metodele de post-procesare. Fiecare cu ce ii place, evident. Si cei din juriul concursurilor sunt oameni ca si noi si au diverse preferinte. O fotografie de-a mea pe care o consider extraordinara poate sa fie considerata de unul dintre dânsii ca nefiind valoroasa sau fiind nereusita, de ex., etc. Astfel putem judeca in fel si chip insa tot subiectiv o vom face.

Ceea ce ii face pe jurati sa prefere o fotografie sau alta este in primul rand frumusetea ei si a momentului imortalizat sau reprezentat, iar in al doilea rand ceea ce considera acestia in mod subiectiv.

Nu tin foarte mult la a ma afirma prin intermediul concursurilor de fotografie. Pentru mine, oricare fotografie reusita pe care o realizez are un loc aparte in portfoliul pe care mi-l pregatesc.

Tendinta de a compara este invatata pe parcurs, nu ne nastem cu ea, iar aceasta ne face sa uitam de adevarata noastra fire.

Ceea ce ne impinge la comparatie este in primul rand ignoranta care este actul de a nu tine cont de ceea ce este evident si simplu. Astfel uitam de noi insine complicandu-ne viata.

Mai spun inca odata, nu am tendinta sa concurez cu vreun seaman de-al meu care practica acelasi lucru si nici macar sa ma compar cu acesta, oricat de multi sau putini ani ar avea in acest domeniu.

Fotografiez ceea ce vreau si ceea ce imi place si nimic mai mult! ;)

Mandarin navigand - fotografie

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *