Gradele Luminii – un mic studiu asupra treptelor fotografice
Last Updated on August 1, 2016 by Patrick
Vorbeam la un moment dat cu cineva care m-a intrebat de ce trag mai multe cadre in rafala decat este necesar (in mod normal un singur cadru pe imagine este de ajuns), eram intr-un refugiu langa Varful Ascutit al Masivului Piatra Craiului. I-am spus pentru ca aparatul foto pe care il folosesc este destul de limitat ca si capacitate de perceptie a luminii, cel putin asa cred eu si multi alti fotografi din urma mea, sustin acelasi lucru cu fermitate. I-am explicat cum ca ochiul uman se spune ca este capabil sa perceapa pana la 11 trepte de luminozitate pe cand aparatul, mai ales cel digital, doar 5 pana la maxim 7 trepte. De aceea e necesar sa acopar toata gama posibila de luminozitate pentru a-mi indeplini lucrarea fotografica, pentru a-mi face fotografia asa cum vreau. Recurg de multe ori la metoda HDR (intervale dinamice inalte de luminozitate). Intr-un singur cadru, aparatul este posibil sa prinda chiar si pana la 5 astfel de trepte de luminozitate, daca acel cadru este in format RAW, necomprimat. Formatul JPG este limitat foarte mult, in plus, foarte multi fotografi spun ca acest format este format de date, nu si de imagini fotografice, insa cred ca se inseala un pic. Limitat este oricum.
Apoi i-am mai explicat ca ochii mei sunt capabili sa vada detalii in zone cu luminozitate redusa (umbre) in timp ce imi focalizez privirea asupra zonelor cu luminozitate crescuta.
Continuand pe aceasta tema, mentionez ca aceasta metoda de a capta mai multe trepte de luminozitate este pentru a aduce un aport artistic asupra cadrului facut, pentru a avea cu ce sa lucram. Fotografii, in general, vizualizeaza mental ceea ce vor sa creeze, imaginea pe care o au in minte. Creativitatea lor incepe aici. Apoi urmeaza sa captureze informatiile fotografice intr-un singur cadru sau intr-o serie de cadre, depinde de preferintele fiecaruia. Unii trag 3, altii 5, 7 sau 9 cadre si in acestea materia prima pentru fotografia finala contine extraordinar de multe date. Urmeaza post-procesarea.
Oamenii nu inteleg ce inseamna arta fotografica.
Fotografia nu se opreste aici si acest lucru sa se inteleaga asa cum trebuie. Atunci cand un fotograf se afla pe teren, sa zicem un fotograf de natura pe varful unui munte si in fata sa are o priveliste deosebita, incarcata cu de toate, cu nori extravagant conturati, cu dealuri impadurite in departari imbibate in lumini si umbre, cu ceilalti munti care participa semeti la simfonia acelui peisaj, cu luminile si calitatile lor ce provin de la soare si apoi se refracta in tot si in toate ce se afla in acel peisaj (inclusiv in particulele de apa din atmosfera) pentru ca imaginea sa ia o aliura ce, de multe ori, nu apartine acestei lumi pe care noi o percepem pana in limitele pe care le avem. Aceasta este fotografia, descrierea cu lumina a ceea ce vizualizam. Iata ca inca odata cel ce admira Natura, mediul inconjurator, oriunde s-ar afla, pot si trebuie sa faca o fotografie a ceea ce vad, pentru a onora inca odata ceea ce le este dat sa contempleze.
Am ales, mai apoi, in post-procesare, sa transform imaginea in alb-negru si sa ii dau o nota dramatica, pentru ca ceea ce am vazut s-ar putea traduce doar astfel. Aceasta a fost alegerea mea, preferinta mea.
Intr-o buna zi, o prietena m-a intrebat de ce prefer fotografia in alb-negru mai mult decat cea in color. I-am dat acelasi raspuns pe care Michael Kenna il da si anume pentru ca noi de regula vedem lumea in culori si devine, oarecum, obisnuinta. Ceea ce nu i-am mentionat este ce simt cu adevarat fata de fotografia in alb-negru. Simt ca prin deosebita sa originalitate si unicitate exprima mai usor starile interioare ale fotografului si mesajul pe care il are de transmis in vocatia sa, in creatia sa artistica.
Aportul pe care il aduce fotografia in alb-negru este dramatismul, sobrietatea emotionala si emotionanta a fotografiei, a subiectului sau subiectelor, a mesajului etc. De asemenea starea de spirit este mai puternic sugerata pentru ca totul se reduce la tonalitati, la contraste, la lumini si umbre, la valori bazice. De asemenea cred ca fotografia in alb-negru este de o noblete deosebita. Acestea sunt preferintele mele chiar daca si in fotografia in color se pot exprima poate la fel de usor mesajele, insa cred ca trebuie sa se cunoasca foarte bine psihologia culorilor ca sa se poata reusi aceasta. Momentan imi este usor sa omit aceste influente psihologice pe care le au culorile, si astfel nu exprim asa cum vreau mesajul acelei imagini. De aceea caut sa simplific mult lucrurile chiar folosind o paleta restransa de culori. Fotografia in alb-negru imi permite acest lucru mai usor. Ajung, deci, la o paleta monocromatica.
Intr-adevar, sunt unii oameni care prefera fotografiile color si altii care prefera cele in alb-negru, am intalnit multe astfel de persoane. Nu e nimic rau in asta si nici gresit. E doar o chestiune de preferinte. Fiecare are modul sau unic de a gandi, simti si actiona, asta este cert. Si fiecare suntem liberi sa gandim ce vrem. Aceste diferente intre noi ne apropie foarte mult si nu poti decat sa admiri, uneori chiar cu o bucurie inexplicabila, aceasta unicitate a oamenilor. Este aceasta ceea ce ne ajuta sa ne dezvoltam, exercitarea propriei noastre unicitati, mai ales cea artistica.
Momentele pe care le-am trait sus, pe creasta, au fost cu adevarat deosebite. Se anunta ceva potop, ceva furtuna, dar se pare ca pe noi, oarecum, iar ne-a ocolit.
Norii, asupra masivelor Iezer-Papusa, Fagaras, inclusiv Bucegi jucau adevarate drame, adevarate furtuni dezlantuindu-se. Cumva, curentii de aer au pastrat muntii pe care ne aflam absolut neatinsi. Potopul, in schimb, pe care l-am urmarit, pe care l-am contemplat un pic, deoarece momentele erau foarte rapid trecatoare, era Potopul Luminii. Razele solare luminau vaile din fata noastra ca intr-o sinfonie angelica coborata de undeva din Catedralele de Sus.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!