Cele 10 vorbe ale sefului tribului Oglala Lakota care pun la indoiala societatea moderna

Last Updated on May 9, 2016 by Patrick

Luther Standing Bear (Urs Stand-in-picioare), cunoscut, de asemenea, sub numele de Ota Kte era un sef de trib Oglala Lakota, bine-cunoscut in istoria americana, un autor, istoric, profesor si filozof nativ american nascut in 1868. Oglala Lakota reprezinta unul dintre cele sapte subtriburi ale oamenilor Lakota, care, impreuna cu oamenii Nakota si Dakota alcatuiesc Marea Natiune Sioux.

A fost considerat de multi ca un canal intre culturi, respectat si admirat atat de nativi cat si de straini, si a fost unul dintre cei mai populari sefi Oglala Lakota. A fost, de asemenea, unul dintre putinii care s-a nascut si a crescut in traditiile orale ale culturii antice, scriind despre evenimente istorice semnificative ale poporului Oglala Lakota in Engleza.

In acest articol, prezentam zece vorbe pe care le-a lasat Luther Standing Bear, vorbe de la care se pare ca putem invata cu totii foarte mult:

Lauda, linguseala, manierele exagerate si cuvintele fine, rasunatoare, nu au fost niciodata parte din politetea Lakota. Manierele excesive au fost considerate ca nesincere, iar cel care le vorbea constant era considerat nepoliticos si nechibzuit. Conversatia niciodata nu se incepea brusc sau grabit.
Copiii erau invatati ca adevarata politete avea sa fie definita prin fapte, mai degraba, decat prin vorbe. Ei nu erau niciodata lasati sa intervina intre doua persoane, una in varsta, celalalt poate un vizitator, sa vorbeasca in timp ce altii vorbesc, sau sa faca haz de o persoana infirma sau desfigurata. Daca un copil in mod nesabuit incerca aceste lucruri, un parinte, cu o voce scazuta, imediat il punea la punct.
Tacerea era semnificativa pentru un Lakota, si a-i acorda un spatiu de reculegere inainte de a vorbi se practica in politetea adevarata si tinand seama de regula de “a gandi inainte de a vorbi”… si in mijlocul suferintei, bolii, mortii sau nenorocirii de orice fel, chiar si in prezenta maretiei si a remarcabilului, tacerea reprezenta semnul respectului… respectarea cu strictete a acestui principiu al bunei conduite a fost motivul, fara indoiala, ca sa i se dea falsa caracterizare de catre omul alb de a fi un stoic. A fost judecat ca fiind tampit, prost, indiferent si insensibil.
Nu gandeam despre marile campii deschise, dealurile frumoase, pâraiele serpuite ce se ramificau incâlcit, ca fiind “salbatice”… Numai pentru omul alb Natura era “salbaticie” si numai pentru el era “infestata” cu animale “salbatice” si oameni “salbatici”. Pentru noi a fost domestica. Pamantul a fost darnic si am fost inconjurati de binecuvantarile Marelui Mister.
Cu toate creaturile pamantului, cerul si apa erau principii reale si active. In lumea animalelor si a pasarilor exista un sentiment fratesc care il tinea pe Lakota in siguranta printre ei. Si atat de mult se apropiau unii dintre Lakota de prietenii lor cu blana si pene ca, in adevarata fratie, vorbeau o limba comuna.
Acest concept al vietii si al relatiilor sale a fost umanizant si ii dezvolta omului Lakota o iubire trainica. Ii umplea fiinta cu bucuria si misterul vietii; venera tot ceea ce este viu; ii facea loc pentru toate lucrurile in schema existentei cu importanta egala tuturor.
Era bine daca pielea atingea pamantul, iar batranilor le placea sa isi dea jos mocasinii si sa umble cu picioarele goale pe pamantul sacru… batranul indian inca sade pe pamant in loc sa se rezeme pe sine sau sa se indeparteze de fortele care ii dadeau viata. Pentru el, sa se aseze sau sa se intinda pe pamant insemna a fi capabil de a gandi mai profund si de a simti mai ascutit. Poate vedea mai clar in misterele vietii si sa se apropie in inrudire cu celelalte vieti din jurul lui.
Totul poseda o personalitate, doar diferind de noi prin forma. Cunoasterea era inerenta in toate lucrurile. Lumea era o biblioteca, iar cartile sale erau pietrele, frunzele, iarba, apele si pasarile sau animalele care imparteau, deopotriva cu noi, furtunile si binecuvantarile pamantului. Am invatat sa facem ceea ce numai elevul naturii invata si aceea este de a simti frumusetea. Nu am protestat niciodata impotriva furtunilor, vanturilor furioase si sagetatoarelor viscole, zapezi si ingheturi. Pentru a face acest lucru insemna sa intensificam desertaciunea umana, asa ca indiferent ce ne venea ne corectam, cu mai mult efort si energie daca era necesar, dar fara sa ne plangem.
…batranul Lakota era intelept. El stia ca inima unui om, departe de Natura, se impietreste; el stia ca lipsa de respect pentru vietatile care cresteau sub soare, curand ducea catre lipsa de respect pentru oameni, de asemenea. Astfel ca isi tinea copiii aproape de influenta induiosatoare a Naturii.
Civilizatia a fost azvârlita asupra mea… si nu a adaugat nici o farama la iubirea mea pentru adevar, cinste si generozitate.