Vasile Astarastoae – In timp ce era razboi

Mientras dure la Guerra/While at War este un film din 2019 al regizorului, scenaristului si muzicianului chiliano-spaniol Alejandro Amenábar. Este o drama despre inceputul regimului Franco si despre cum a ajuns acesta sa pecetluiasca viitorul Spaniei, ca pe un mormant, timp de aproape 40 de ani. Punctul culminant al filmului il constituie confruntarea intre Miguel de Unamuno si generalul José Millán-Astray. De fapt, Unamuno se confrunta cu sine si cu idealurile sale. Pentru a intelege filmul sunt necesare cateva informatii din istoria Spaniei si despre personaje.

1. Ce spune istoria.

In 1931, regele Alfonso al XIII-lea abdica si fuge din Spania, moment in care s-a instaurat a doua Republica Spaniola (1931 – 1939). Dupa proclamarea republicii, a fost aprobata Constitutia din 1931 si ar fi trebuit sa organizeze alegerile, dar radicalii si socialistii, de frica opozitiei de dreapta, au amanat alegerile pentru a ramane la putere inca doi ani. Guvernul republican al lui Manuel Azaña a initiat numeroase reforme, care in viziunea lor „modernizau” tara. In 1932, iezuitii, care conduceau cele mai bune scoli din tara au fost interzisi si li s-au confiscat proprietatile. Armata a fost redusa. Proprietarii de pamant au fost expropriati. Alegerile din 1933 au fost castigate de Confederatia Dreptei Autonome Spaniole (CEDA). In fata victoriei electorale a CEDA, presedintele Alcalá-Zamora a incalcat Constitutia, a refuzat sa-i invite sa formeze guvernul si l-a numit Prim-Ministru pe Alejandro Lerroux din Partidul Radical Republican. Au urmat trei ani de instabilitate si anarhie. Conform surselor oficiale ale perioadei, 330 de oameni au fost asasinati si 1.511 au fost raniti in acte de violenta pe motive politice; arhivele releva 213 tentative esuate de asasinat, greve generale si distrugerea (de regula prin incendiere) a 160 de edificii religioase. Anarhia a culminat cu revoltele organizate de socialisti, anarhisti si comunisti. Revolutionarii bine inarmati au reusit sa ia in stapanire intreaga regiune Asturias, comitand numeroase omoruri asupra politistilor, preotilor si civililor si distrugerea bisericilor si a altor cladiri, inclusiv o parte a Universitatii din Oviedo. In zona ocupata de rebeli, s-a declarat oficial revolutia proletara si s-au abolit banii. Alegerile legislative au avut loc in Spania la 16 februarie 1936. Au existat violente semnificative in timpul campaniei electorale, majoritatea initiate de stanga politica. Castigatorii alegerilor din 1936 au fost declarati cei din Frontul Popular, o coalitie de stanga cu un avans restrans (de 1% din votul popular) asupra opozitiei de centru si de dreapta divizate. Istoricul Stanley G. Payne afirma ca a fost o frauda electorala majora, cu incalcarea pe scara larga a legilor si a Constitutiei. In 2017, Manuel Álvarez Tardío si Roberto Villa García au publicat rezultatul unei cercetari in care au ajuns la concluzia ca alegerile din 1936 au fost trucate. Stanga a sarbatorit victoria in stilul ei. La 36 de ore dupa la alegeri, 60 de oameni au fost omorati (majoritatea ofiteri de politie, care incercau sa mentina ordinea sau interveneau in ciocnirile violente) si 39 au fost raniti grav, in timp ce 50 de biserici si 70 de centre politice conservatoare au fost atacate sau detonate.

Convinsa ca stanga nu mai era dispusa sa urmeze statul de drept si ca viziunea sa asupra Spaniei era ignorata, dreapta a abandonat optiunea parlamentara si a inceput sa conspire pentru a prelua puterea. Pe 12 iulie 1936, militiile de stanga au obtinut aprobarea ministrului de interne pentru arestarea ilegala a unor membri ai Parlamentului. La primele ore ale zilei de 13 iulie 1936, liderul opozitiei de dreapta, José Calvo Sotelo a fost impuscat acasa de militiile de stanga. Aceasta crima cu sange rece a avut un efect de catalizator pentru a transforma o conspiratie intr-o revolta puternica. Trei zile mai tarziu (17 iulie), lovitura de stat a inceput, cu revolta armatei in Marocul Spaniol si s-a raspandit in multe regiuni din Spania.

„Realizarile” razboiului civil: teroare (rosie si alba), o jumatate de milion de morti si o dictatura de peste 40 de ani. Se estimeaza ca „teroarea rosie”, care a beneficiat de consultanta NKVD-ului stalinist, s-a soldat cu peste 72.000 de victime civile nevinovate intre care aproximativ 7.000 de clerici ucisi (13 episcopi, 4184 de preoti de dioceza, 2365 de barbati catolici, 114 iezuiti si 283 de calugarite). „Teroarea alba” a beneficiat de consultanta Gestapo-ului german si a avut drept tinta pe oricine era impotriva politicii de extrema dreapta a Falangei Spaniole (care la alegerile din 1936 au obtinut sub 1% din voturi). Persecutiile nu s-au terminat odata cu sfarsitul razboiului civil. Odata cu instalarea completa a dictaturii lui Franco, executiile in masa iau, oficial, sfarsit, dar regimul franchist va continua sa pastreze in legalitate numeroase practici condamnabile, tipice statelor autoritare: incarcerarea si executarea opozantilor politici, folosirea torturii si a taberelor de munca silnica etc. Se estimeaza ca in 40 de ani, intre 150.000 si 400.000 de persoane au cazut victimele „Terorii Albe”.

2. Personajele confruntarii

Miguel de Unamuno y Jugo (29 septembrie 1864 – 31 decembrie 1936), filozof, prozator, eseist, poet si dramaturg, a fost unul dintre cei mai mari ganditori ai Europei secolului XX. Figura renascentista, un umanist, dar si un creator, discipol iberic al lui Marcus Aurelius, Sf. Augustin si Soeren Kierkegaard, Unamuno este socotit simbolul existentialismului spaniol. S-a nascut la Bilbao, intr-o familie basca, a urmat studii de literatura si filozofie la Universitatea din Madrid, iar dupa absolvire este numit profesor de limba si literatura greaca la Universitatea din Salamanca, unde va functiona decenii la rand, cu intreruperi impuse de conflicte cu autoritatile politice sau de exilul la care il obligase dictatorul Primo de Rivera (1924-1930). In 1901, Unamuno a fost ales rector al universitatii, dar a fost eliberat din functie in 1914, dupa imbratisand in mod public cauza aliata in primul razboi mondial. Dupa intoarcerea din exil, a fost reales rector al universitatii in 1931. In 1901, Unamuno a sustinut binecunoscuta sa conferinta despre individulitatea stiintifica si literara a bascilor. In anii 1910 – 1920, a devenit unul dintre cei mai pasionati avocati ai liberalismului spaniol si i-a denuntat pe marii proprietari pentru neglijenta si ignoranta. Dupa caderea dictaturii lui Primo de Rivera, a fost ales in Parlament, si a condus o mare manifestatie in Plaza Mayor in care s-a ridicat steagul Republicii. A fost intotdeauna un moderat si a refuzat toate extremismele politice si anticlericale. Intr-un discurs rostit la 28 noiembrie 1932, la Madrid, a protestat impotriva hotararii anticlericale extremiste a lui Azaña: „Chiar si Inchizitia a fost limitata de anumite garantii legale. Dar acum avem ceva mai rau: o forta de politie care se bazeaza doar pe un sentiment general de panica si pe inventia unor pericole inexistente pentru a acoperi aceasta depasire a legii”. Guvernul republican a hotarat la 22 august 1936, ca Unamuno sa fie destituit din functia de rector al universitatii. A salutat initial revolta lui Franco, necesara pentru salvarea Spaniei de excesele celei de-a doua republici si a fost repus in scaunul de rector. Tactica dura, ilegala si sangeroasa, folosita de franchisti in lupta impotriva oponentilor lor republicani, l-a determinat sa se opuna atat Republicii, cat si lui Franco si sa afirme despre revolta militara ca ar fi victoria „unei marci de catolicism care nu este crestina si a unui militarism paranoic crescut in campaniile coloniale”. Lui Nikos Kazantzakis i-a marturisit: „Nu tine cont de ceea ce spun oamenii. Nu, nu am tradat cauza libertatii. Dar, deocamdata, este absolut esential ca ordinea sa fie restabilita. Dar intr-o zi ma voi ridica – in curand – si ma voi arunca singur in lupta pentru libertate. Nu, nu sunt nici fascist, nici bolsevic. Sunt singur!…”. La 21 noiembrie, el i-a scris filosofului italian Lorenzo Giusso ca „Barbarismul este unanim. Este un regim de teroare de ambele parti”. Intr-una dintre scrisorile sale finale, datata 13 decembrie, el a condamnat atrocitatile comise de fortele franchiste „Armata lui Franco desfasoara o campanie impotriva liberalismului, nu impotriva bolsevismului”. A fost inlaturat (din nou) de catre falangisti din rectorat (14 octombrie 1936), plasat in arest la domiciliu unde moare pe 31 decembrie de cauze neelucidate: infarct miocardic, hemoragie cerebrala sau asasinat?

José Millán-Astray y Terreros (5 iulie 1879 – 1 ianuarie 1954) a fost fondatorul si primul comandant al Legiunii spaniole. Nascut in Coruña, Galicia a urmat Academia de Infanterie de Toledo si Escuela Superior de Guerra. Sublocotenent voluntar in luptele impotriva Revolutiei filipineze (1896) va castiga numeroase decoratii pentru vitejia sa. Ulterior a luptat in Razboiul Rif (1920 – 1927). La 26 octombrie 1924, a fost ranit in bratul stang in timpul unei ambuscade, care a trebuit sa fie amputat, iar o luna mai tarziu, si-a pierdut ochiul drept cand a fost lovit de un glont. De aici porecla „mutilatul/schilodul”. El a introdus in Legiune saluturile ¡Viva la Muerte! si ¡A mí la Legión! Pensionat de guvernul republican s-a alaturat lui Franco si a ocupat functia de director al Biroului Presa si Propaganda.

3. Confruntarea din 12 octombrie 1936

Sarbatoarea din 12 octombrie dedicata lui Cristofor Columb a adunat o multime diversa la Universitatea din Salamanca, intre care Enrique Pla y Deniel, Arhiepiscopul din Salamanca, Carmen Polo Martínez-Valdés, sotia lui Franco, Millán-Astray etc. Istoricului Hugh Thomas, in The Spanish Civil War (1961), preia o relatare a lui Luis Gabriel Portillo (din 1941) si consemneaza ca adunarea a inceput cu un discurs pasionat al scriitorului falangist José María Pemán. Dupa aceasta, profesorul Francisco Maldonado a condamnat Catalonia si Tara Bascilor drept „tipuri de cancer pe corpul natiunii”, adaugand ca „fascismul, vindecatorul Spaniei, va sti cum sa-i extermine, taindu-se in carnea vie, ca un chirurg hotarat lipsit de fals sentimentalism”. Audienta a strigat „¡Viva la Muerte!”. Dupa cum era obisnuit, Millán-Astray a raspuns „¡España!”; multimea a raspuns cu „¡Una!”. A repetat „¡España!” multimea a raspuns „¡Grande!”. Millán-Astray a spus „¡España!” multimea a raspuns „¡Libre!”. Unamuno, care conducea sedinta, s-a ridicat incet si s-a adresat multimii: „Ascultati cuvintele mele. Ma cunosti bine si stii ca nu pot ramane tacut mult timp. Uneori, a ramane tacut inseamna a minti, deoarece tacerea pot fi interpretate ca fiind de acord. Vreau sa comentez asa-numitul discurs al profesorului Maldonado, care este cu noi aici. Voi ignora ofensa personala a bascilor si catalanilor. Eu insumi, dupa cum stiti, m-am nascut la Bilbao.” Episcopul, Unamuno face semn arhiepiscopului de Salamanca: „Iti place sau nu, este catalan, nascut la Barcelona. Dar acum am auzit acest juramant insensibil si necrofil, ‘¡Viva la Muerte!’. Si eu, dupa ce mi-am petrecut viata scriind paradoxuri care au provocat mania celor care nu inteleg ceea ce am scris si fiind un expert in aceasta chestiune, gasesc ridicol acest paradox respingator. Generalul Millán-Astray este invalid. Nu este nevoie sa spunem asta cu tonuri soptite. El este un invalid al razboiului. La fel si Cervantes. Dar, din pacate, Spania are astazi prea multi invalizi. Si, daca Dumnezeu nu ne ajuta, in curand va avea mult mai multi. Ma ingrozeste gandul ca generalul Millán-Astray ar putea dicta normele psihologiei maselor. Ar trebui sa ne asteptem de la un mutilat caruia ii lipseste maretia spirituala a lui Cervantes sa gaseasca o consolare oribila si placere vazand cum numarul de mutilate se multiplica in jurul sau.” Unamuno a continuat sa-l laude pe disidentul filipinez executat Jose Rizal, suparandu-l pe Millán-Astray, care luptase impotriva rebelilor din Filipine.

Millán-Astray ar fi spus: „¡Muera la inteligencia! ¡Viva la Muerte!” („Moarte inteligentei! Traiasca moartea!”), desi unele versiuni sugereaza ca a spus de fapt: „Moarte intelectualitatii tradatoare”. Pemán, intr-un efort de a calma multimea, a exclamat: „¡No! ¡Viva la inteligencia! ¡Mueran los malos intelectuales!” („Nu! Traiasca inteligenta! Moarte pentru intelectualii rai!”).

Unamuno a continuat: „Acesta este templul inteligentei si eu sunt marele sau preot. Ii profanati domeniul sacru. Veti castiga, pentru ca aveti suficienta forta bruta. Dar nu veti convinge. Pentru a convinge este necesar sa va convertiti si pentru a va converti veti avea nevoie de ceva care va lipseste: ratiune si dreptate in lupta. Vad ca este inutil sa va rog sa va ganditi la Spania. Am vorbit.” Millán-Astray, stapanindu-se, a strigat „Ia bratul doamnei!”. Unamuno a luat-o pe Carmen Polo de brat si a plecat sub protectia ei.

4. While at War

Este un film complex, constant, profund, inteligent, cu o rezonanta ingrozitoare astazi. Nu am sa-l povestesc. Va las placerea de a-l viziona. Nu este un film perfect. Maretia tragica a omului, care a scris Simtul Tragic al Vietii, lipseste, in timp ce, din pacate, trecutul lui Unamuno este reprezentat de secvente repetate, scurte, cvasi de telenovela. Se evita a se vorbi despre credinta crestina profunda a celui care a scris Agonia crestinismului si care declara „Cei care cred ca cred in Dumnezeu, dar fara patima in inima, fara incertitudine, fara indoiala si chiar uneori fara disperare, cred doar in ideea lui Dumnezeu si nu in Dumnezeu insusi”. Franchismul, spune el, avea cu totul de-a face cu Franco si nu prea avea de-a face cu religia crestina. Refuzul personal al lui Unamuno de a-si vinde sufletul este semnificativ si este evident pe parcursul filmului. Filmul se incheie cu un epilog, care detaliaza soarta mai multor personaje din film. Similitudinea a ceea ce Amenábar pune pe ecran cu starea actuala a politicii este infioratoare. Miscarile „progresiste” extremiste pot declansa reactii de respingere populist-extremiste la fel cum bolsevismul a dat nastere fascismului. Limitarea unor drepturi ale omului (indiferent de motivatie) cu aprobarea majoritatii expun la dictaturi iminente si periculoase.

„Progresismul si Globalismul” sunt la fel de periculoase ca si fascismul si comunismul. While at War este o lectie in timp util pentru noile generatii (si nu numai).

Gasiti filmul pe internet subtitrat in romana sau in engleza.

P.S.1. La sfarsitul secolului al XIX-lea, Unamuno a suferit o criza religioasa si a parasit filosofia pozitivista. Viata a fost tragica, potrivit lui Unamuno, din cauza stiintei si ea trebuie dublata de credinta.

P.S.2. In seria TV Star Trek: Picard, pilotul Chris Rios are o copie a cartii The Tragic Sense of Life pe tabloul de bord.

A consemnat pentru dumneavoastra Vasile Astarastoae via astarastoae.wordpress.com.