Soaptele Copacilor: Frica Suprema, Detasarea Suprema

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Vietile celor morti se afla in memoria celor vii.

Marcus Tulius Cicero

Soaptele copacilor mi-au spus: “Copacul este tot Copac chiar daca i-au cazut frunzele.

Ne nastem in aceasta lume pe care o numim fizica, crestem atat fizic cat si in constiinta, insa de cand suntem copii si pana spre batranete si mai apoi spre trecerea numita moarte ne schimbam spre a ne pietrifica si a ne pulveriza.

“Dobandim” o educatie cand suntem adolescenti, tineri, si mai apoi perpetuam acele paradigme desuete catre generatiile noastre viitoare. Copiii nostri “invata” aceleasi lucruri, insa Natura a inceput sa ni se opuna. Nu ne mai suporta…

Mie personal, si multura ca mine, mi s-a spus ca Natura se opune omului care vrea sa se trezeasca pentru ca acest lucru nu incape in interesele economiilor sale. Ea ne vrea, cu alte cuvinte, inconstienti si automati reactionand pe butoanele ei, insa eu am descoperit contrariul. Natura ne vrea, de fapt si de drept, constienti, caci fara a fi constienti Natura nu poate functiona. Cum ar putea functiona cu niste creaturi inconstiente care o distrug pe zi ce trece? Natura nu se opune oamenilor constienti, ci doar celor inconstienti.

Credeti, domniile voastre, ca o turma de oi sau de vaci distruge pamantul pe care il calca si iarba pe care o paste, in mod irecuperabil? Cei mai geniali economisti ai lumii au spus foarte clar ca acestea sunt 100% sustenabile, iar emisiile lor de carbon sunt zero. Cu alte cuvinte, nici o dauna Mamei Naturi.

Credeti, oare, domnilor si doamnelor ca niste indivizi inconstienti, bolnavi de lacomie care exploateaza si folosesc in mod abuziv resursele pamantului sunt utili pentru Natura? E adevarat ca sunt mecanici si trupurile lor sunt transformatoare de energii, insa Natura nu este mecanica. Natura e parte din Creator. Este partea feminina a lui, aspectul de mama al acestui Creator auto-constient si auto-decizional care ne-a zamislit si care ne-a daruit tot ce-a fost, este si va fi mai bun pe lume: Natura. Ne-a daruit-o pe sotia lui care ne este Mama. Ne-a daruit bogatiile ei. Noi inca mai crestem la sânul ei. Sa nu uitam asta!

Copacii m-au invatat ca nu exista descompunere in Natura ci recompunere. Copacii m-au invatat sa tac si sa ascult. Copacii, Natura m-au invatat sa simt cu capul si sa gandesc cu inima. Copacii m-au invatat sa ma detasez. Stiam toate acestea inca din copilarie si dinainte, insa “viata moderna” si “educatia formala” m-au facut sa le uit. Dar nu le-am uitat in totalitate, ca dovada ca m-am intors la Natura pe cat am putut. Nu am mai suportat impunerile falsei educatii.

Suntem intre ciocan si nicovala, totusi, ca oameni. Ne este frica. Nu mai avem incredere. Tinem cu dintii stransi de ceea ce credem ca avem. Dar in momentul in care vine moartea oare ce fel de frica ne este? Frica de necunoscut.

Oare nu am cunoscut moartea? Sigur ca da, insa am uitat-o. Nu vrem sa avem de-a face cu ea. Insa cand mergi ca pe ace, cand mergi in drumul tau ca pe o muchie de cutit, intelegi ca orice pas gresit foarte fi fatal, iar moartea este rapida, e mereu valabila, clipa de clipa. Nu scapi de ea pana ce nu devii constient. Cand inveti sa devii constient, inveti sa te detasezi si dispare acea necunoscuta fatala cu iz de mormant.

Traiesti normal, natural, firesc, atent, capabil, puternic in vulnerabilitatea ta, pentru ca totul trece prin tine fara sa-ti faca rau. Atentia iti este fireasca si nu te mai dezici. Toate sclipirile lumii asa-zis moderne nu iti vor fi decat precum iti sunt norii pe cer care in fiecare zi il brazdeaza pe ici, pe colo, ceva natural, ceva ce nu te va mai deranja. Nu-ti vor mai placea dar nici nu-ti vor mai displacea. Vor fi ceea ce sunt…

Cand frunzele din copaci cad, nu inseamna moartea copacilor, ci este doar un fenomen pe care aceste specii de foioase si-l aplica pentru a dainui. Este instinctul lor de conservare pur si nimic mai mult. Nu au frica si nu se ataseaza de frunzele lor crescute in an pentru ca astfel ar muri… :)