Sincronicitatea, elementul esential al Jocului Universal al Vietii

Dincolo de a fi banale intamplari spectaculoase sau coincidente stranii, sincronicitatile capata o semnificatie tot mai importanta odata cu progresele cunoasterii moderne. Se confirma astfel o constatare pe care o intalnim in foarte multe traditii populare si care spune ca „Nimic nu este intamplator”.

Inainte de a urmari sa descifram semnificatiile acestui tip de fenomene, sa vedem mai intai ce anume inseamna in mod concret o sincronicitate. Sa pornim de la trei cazuri reale, care au fost bine documentate.

1. Scriitorul Morgan Robertson – foto dreapta – a scris in 1898 o carte intitulata „Zadarnicie” („Futility, or the Wreck of the Titan”), in care povesteste despre un vapor urias, construit in Marea Britanie, care porneste in prima sa calatorie, ca un hotel de lux pe apa, peste Oceanul Atlantic, spre America. La 400 de mile de „Newfoundland”, Titan se loveste de un iceberg si se scufunda. Majoritatea pasagerilor mor pentru ca uriasul vas avea prea putine barci de salvare, fiind considerat imposibil de scufundat…

Dupa 14 ani, numele putin cunoscut al lui Robertson si dramaticele intamplari din romanul sau au aparut pe prima pagina a ziarului „Times”, alaturi de stirea despre scufundarea tragica a vasului „Titanic”, la 15 aprilie 1912. Analogia dintre actiunea romanului si tragedia care a avut loc in realitate era uimitoare. Dimensiunile „Titanului”, imaginate de scriitor, si cele ale „Titanicului” real erau aproape identice: ambele aveau cate patru cosuri si cate trei elice; lungimea „Titanului” era de 260 m, pe cand cea a „Titanicului” de 268 m; puterea motoarelor si viteza ambelor nave erau identice, respectiv de 55.000 CP si 25 de noduri pe ora. Atat „Titanul”, cat si „Titanicul” aveau la bord bogatasi si reprezentanti ai protipendadei de pe cele doua continente – Europa si America. Ambele s-au scufundat la 400 de mile de Newfoundland si au avut doar 24 barci de salvare. Din cei 2.200 de pasageri ai „Titanului” au pierit majoritatea, iar din cei 2.000 urcati pe „Titanic” s-au salvat doar 700. Catastrofa a avut loc in urma ciocnirii, in ceata, a vasului cu un iceberg, in ambele cazuri evenimentul avand loc in luna aprilie. Analogia era, intr-adevar, izbitoare si, la scurt timp dupa naufragiu, Robertson a inceput sa primeasca scrisori de amenintare de la vaduvele si de la rudele celor care pierisera in catastrofa „Titanicului”, blestemandu-l si numindu-l geniu al raului. Romanul sau, „Zadarnicia” nu s-a mai reeditat niciodata, iar numele autorului a fost dat uitarii.

2. In anul 1829, goeleta Marmaid a naufragiat in largul coastelor australiene. Din fericire toti marinarii si pasagerii aflati la bord au ramas vii si nevatamati pe o mica plaja din apropiere. Dupa numai trei zile, o corabie cu trei catarge, Swiftsure, le-a observat semnalele si i-a cules pe toti. Datorita unui curent oceanic necunoscut pana atunci, acest velier esueaza si el la tarm, cinci zile mai tarziu, din nou fara nici o victima. Toti marinarii si pasagerii sunt apoi salvati de un alt vas, Gouverneur Ready, care insa naufragiaza, de asemenea, tot fara victime. Situatia se repeta de inca doua ori, spre disperarea tuturor, cu vasele Comet si Jupiter. Dupa aceasta serie de cinci naufragii, toti marinarii si pasagerii au fost salvati din nou, de pachebotul City of Leeds, care venea de la Londra si se indrepta spre Australia. Faptul tulburator insa este ca, printr-un aparent joc al circumstantelor, un pasager de pe primul vas, Marmaid, a regasit-o pe acest ultim vas pe batrana sa mama, despre care nu mai stia absolut nimic de aproape zece ani. Batrana era grav bolnava si ultima ei dorinta, inainte de moarte, era sa isi vada fiul. In mod spectaculos, datorita acestei intalniri care i-a adus o nesperata bucurie, batrana mama s-a re-insanatosit. A fost oare aceasta intalnire o simpla intamplare? Sirul neverosimil al naufragiilor si intalnirea parca regizata dintre mama si fiu sugereaza ca este vorba despre cu totul altceva.

3. Doi gemeni monozigoti (proveniti din acelasi ovul), nascuti in SUA in anul 1940, au fost despartiti la nastere si adoptati de doua familii care nu se cunosteau. Cele doua familii nu au tinut legatura si, de altfel, locuiau la mare distanta una fata de cealalta. In anul 1979, cei doi s-au intalnit „intamplator” intr-o vacanta si au constatat o serie de lucruri care i-au uimit. Fiecare dintre ei a fost botezat James, dar i se spunea Jim. Fiecare a studiat avocatura, dar au fost pasionati de desenul tehnic si tamplarie. Fiecare dintre ei a fost casatorit cu cate o femeie pe care o chema Linda si cu care a avut fiecare cate un fiu, botezat exact la fel: James Alan. Fiecare dintre cei doi frati divortasera apoi de sotiile lor si s-au recasatorit cu cate doua femei care, culmea, si de data aceasta purtau acelasi nume: Betty! Ce sa mai zicem si de faptul ca amandoi aveau cate un catel pe care il chema tot la fel: Toy? Desi cei doi frati obisnuiau sa mearga in vacanta pe aceeasi plaja, numita „St. Petersburg” din Florida, ei nu se intalnisera niciodata pana atunci, cu toate ca semanau foarte mult.

Cateva consideratii despre fenomenele de sincronicitate

Din punct de vedere probabilistic este evident pentru oricingalacticpeacee ca sansa ca aceste evenimente sa se produca din pura intamplare este infima. Situatiile descrise, precum si multe altele, ne fac sa ne gandim daca de fapt evenimentele nu sunt cumva corelate la un nivel mult mai profund. Este interesant ca stiinta actuala, in special pe baza descoperirilor recente din domeniile fizicii cuantice si chiar ale psihologiei, indica faptul ca toate evenimentele sunt mai mult sau mai putin legate intre ele, intr-un mod care nu este deloc intamplator.

Pentru a intelege mai usor provenienta fenomenelor de sincronicitate unii cercetatori au formulat o analogie foarte sugestiva. Consideram o broasca testoasa intr-un acvariu si o filmam cu doua camere de luat vederi din unghiuri complet diferite. Cele doua filmari fac ca imaginile sa nu semene deloc, astfel incat pentru doi observatori care privesc fiecare doar din unghiul (punctul) sau de vedere si care nu stiu despre ce este vorba, se creeaza impresia ca sunt doua realitati fara nici o legatura intre ele. Si totusi, este vorba de fapt despre aceeasi realitate indisolubila!

Termenul de „sincronicitate” a fost introdus pentru prima data in vocabularul stiintific modern in anul 1930 de catre celebrul psiholog elvetian Carl Gustav Jung (foto stanga). El a remarcat profundele conexiuni care exista intre psihicul uman si evenimentele exterioare, precum si corelarea acestora cu asa-numitele „arhetipuri” care exista la un nivel fundamental al realitatii. Ulterior, un fizician faimos, David Bohm, a introdus pe baza descoperirilor sale revolutionare un alt concept esential pentru a explica natura realitatii. Bohm a vorbit despre „ordinea implicita” a Universului, care exista in mod fundamental in intimitatea si structurarea oricarui nivel macrocosmic sau microcosmic. El a mai observat de asemenea ca anticii au afirmat de mii de ani ca intreaga Creatie provine dintr-o Constiinta primordiala, care impregneaza si sustine in permanenta totul.

Ulterior, savanti celebri (cum ar fi Werner Heisenberg – foto stanga – sau Wolfgang Pauli – foto dreapta) au explicat faptul ca inainte de explozia initiala, Big Bang, totul a fost colapsat intr-o stare de fuziune unificatoare si ca aceasta stare de coerenta si rezonanta a ramas inscrisa in intimitatea materiei. Se poate afirma chiar ca de fapt totul provine dintr-o holograma unica, primordiala, ce include in mod necesar si un aspect informational, compatibil cu o Constiinta fundamentala. Aceasta stare de legatura de fundal (entaglement) ce a ramas inscrisa in „ordinea implicita” se rasfrange acum si in materia vie, in creierele si constiintele noastre.

Dificultatile de abordare a acestor concepte de catre stiinta conventionala provin din faptul ca metoda de lucru ce a fost folosita predominant a fost aceea de a imparti si dez-asambla tot ceea ce se studia. Dar in realitate absolut totul este unitar, asa cum afirma si un aforism stravechi al stiintei spirituale orientale: „Toate lucrurile isi afla esenta in dependenta mutuala, ele nu sunt nimic prin ele insele.” Astazi, pe baza noilor rezultate ale mecanicii cuantice si ale altor discipline, redescoperim aceste valori stravechi. Astfel, unul dintre „parintii” fizicii cuantice, Erwin Schrodinger – foto dreapta – afirma inca de la inceputul secolului trecut ca „Numarul total al constiintelor din Univers este 1” aratand prin aceasta ca in ansamblul sau Constiinta este o singularitate, care se manifesta prin toate fiintele. In alti termeni, putem afirma ca de fapt Constiinta sincrona fundamentala si unitara se manifesta prin procese de rezonanta in desfasurarea holografica a ordinii implicite, generandu-se astfel evenimentele ordinii explicite.

Foarte important pentru explicarea fenomenelor de sincronicitate este principiul non-localitatii, descris matematic intr-un mod riguros inca din anii 1950 de catre savantii Einstein, Podolski si Rosen. Aceasta legitate esentiala a realitatii a fost pusa in evidenta experimental in anul 1982 de catre savantul francez Alain Aspect. S-a confirmat astfel ca la nivel cuantic particulele elementare din intregul Univers se afla intr-o stare de comuniune si legatura inseparabila (entaglement), dincolo de spatiu si timp. La acest nivel nu se poate vorbi propriu-zis de particule distincte, ci de aspecte multiple ale aceleasi realitati, in interiorul careia cauzalitatea obisnuita este complet transcensa, toate evenimentele fiind guvernate de mecanisme sincrone.

De altfel, una dintre cele mai celebre definitii ale sincronicitatilor a fost data chiar de Carl Gustav Jung, care a elaborat o intreaga teorie a sincronicitatilor in urma colaborarii pe aceasta tema cu nu mai putin celebrul Wolgang Pauli (laureat al Premiului Nobel). Astfel, cei doi au afirmat ca: „Sincronicitatea este manifestarea simultana a doua evenimente care nu sunt legate intre ele printr-un raport de cauzalitate”, prin aceasta sincronicitatea devenind o veritabila antiteza a legii cauzei si a efectului.

Foarte succint, putem spune astfel ca sincronicitatile se constituie ca o expresie fundamentala a realitatii ca toate partile sunt integrate simultan in coerenta Totului prin procese de rezonanta.

Pe masura ce ne ridicam nivelul de constiinta – sau altfel spus, nivelul de rezonanta, ca nivel de vibratie psihomentala –, descoperim totodata ca perceptiile noastre devin din ce in ce mai corelate si mai unitare. Observarea si integrarea acestor fenomene de sincronicitate devine o expresie fireasca a unui mod mult mai complet si lucid de a exista. Ajungem in acest mod sa constientizam ca de fapt absolut nimic nu este intamplator, ci totul se petrece in Sincronicitate. Totul este expresia rezonantelor ce se desfasoara permanent in aceasta Constiinta unitara ce leaga toate lucrurile, fiintele si fenomenele. Aceasta Constiinta unitara a fost recunoscuta de toate traditiile spirituale ale omenirii ca fiind inefabila si atotcuprinzatoarea prezenta a lui Dumnezeu.