Schite de Iarna: Zilele Albe

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Unde sunt zilele albe ale iernilor de alta data? Unde au plecat cazematele de zapada construite in decembrie, ca sa ne adapostim de lume? Unde sunt amintirile iernilor trecute si in ce calendare le putem gasi?

Mai pastram, oare, calendarele anilor trecuti pentru a ne aduce aminte de bucuriile petrecute si de alte lucruri de zi cu zi? Mai stim, oare, unde sunt? In ce sertare le-am pus? Oare sunt in cotloanele caselor noastre urbane, provinciale sau in mintile noastre?

Duc dorul unor zile albe in care iarna ma ajuta sa ma reculeg. Duc dorul unor minuni din acestea, ale copilariei, in care totul era minune. Din pacate au ramas doar amintiri caci lumea se schimba si nu in ceva placut noua.

Atmosfera se incalzeste insa nu e o incalzire profunda ci una care anunta o stare nenaturala de fapt ce va veni apoi.

Polii planetei se schimba lent luand cu ei stabilitatea in care credeam atat de mult. Iarna ne face cu mana de la revedere inca din decembrie. Dar apoi revine in forta amintindu-ne ca inca nu a plecat din gara vietilor noastre. Trenurile inca nu s-au indepartat.

Ninge, e cald, se topeste zapada, apoi iar ninge, pana cand Soarele urca vertical pe cer nu de la stanga la dreapta, daca privim cu capul catre nord si ochii catre sud, cu spatele la Steaua Polara, ci de sus in jos pana se afla deasupra capetelor noastre senine.

Oare zapada poate avea umbre daca e asa de alba? Atunci, zapada se intuneca si devine pamant, nu-i asa?

Deci a rasarit soarele? Oare e la fel de cald ca primavara, ca vara, sau nu e caldura lui? De unde vine aceasta temperatura care reduce zapezile la fine pelicule de gheata? Apoi apar ochiuri de iarba pe pasunile alpine pe unde haladuiesc. Macar am puncte de sprijin si cu ele imi croiesc drum prin albul asternut al zapezilor de creasta. Uite asa am mai facut o schita de iarna pe culmine muntoase de la noi. :)

Linii de drum formate din puncte ca pentru a-mi reamintii punctele secventiale sau ale sincronicitatilor vietii. Nimic nu e intamplator, precum ochiurile de iarba alpina descoperite dupa topirea zapezii. Puncte, cercuri, linii, perspective.. toate se imbina treptat pe creasta si se pierd, dar nu se risipesc, in departari. Doar perspectiva vesnica imi spune unde duc toate. Catre neant sau catre punctul de plecare originar? ;)