Schite de Iarna – partea I

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

A venit iarna si exact ce mi-am dorit: multa zapada! :D Am inceput un nou proiect fotografic pentru care am adunat imagini de pe teren inca de acum doi ani. L-am numit “Schite de Iarna”.

Caut, in acest proiect, sa realizez noi calatorii fotografice in esenta iernii. Cele patru anotimpuri au caracteristicile lor aparente si arhetipale. Invita, bineinteles, la meditatie, mai ales iarna, care se vrea a fi o perioada de interiorizare.

De la cele mai simple forme, idei, sugestii, pana la cele mai complicate, pana cand zapada lasa loc formelor amestecate in Natura, formelor haotice, aparent asimetrice. Dar oare de ce le consideram asimetrice? Nu e un concept cam subiectiv? Este, oare, in functie de cum privim la ele?

Este un proiect la care am inceput acum cativa ani. M-a fascinat dintotdeauna iarna si mi s-a parut cea mai pura perioada a anului. Poate si pentru ca este un anotimp al reculegerii, al readunarii si albul sau aduce aminte de puritatea inocentei.

Am mai vorbit despre aceasta si cred in continuare ca nu exista alb, si nici negru, de altfel. Sunt doar tonalitati datorate intensitatii luminilor.

Dar trebuie considerata zapada ca un asternut pe care se creeaza ceva. Acest asternut este insasi panza pe care incep sa se contureze formele, sa se strecoare ideile.

Se spune in marile legende ca viata a luat nastere din apa. Imi aduc aminte de caracteristicile acestui element natural: este receptiv, maleabil, flexibil, ia forma oricarui recipient in care este turnat si reflecta toate informatiile pe care le primeste ca intr-o oglinda. Apa are memorie, spun altii, in studii mai recente. Cand razele de zapada cad pe pamant ele iau forma acestuia.

Nu se poate observa ce este. Trebuie privit mai de departe peisajul, insa acesta tot miniatural este. Prima schita de iarna se contureaza:

Se intampla ceva, totusi, iarna. Dincolo de patura de zapada se gesteaza noile generatii care vor hrani pamantul cand va veni primavara. Acestea isi conserva valorile.

De la lucruri abstracte la asa-zisele lucruri concrete care se pot contura ajungem sa vedem un vast desert de zapada. Despre aceasta am mai scris.

In copilarie aveam un sentiment de regret pentru cand ningea foarte mult si se acoperea totul cu aceasta perdea alba. Ma intrebam “aoleu! acum ce facem? cum isi mai revine natura dupa toate acestea? cum isi mai revine la normal!?”. :) Copilaresc, dar totusi interesant. Desi un desert este aparent lipsit de viata, arid si neroditor, de fapt, in esenta el nu este mort ci doar adormit. Toate capacitatile sale de rodire a vietii zac in interiorul lui. Chiar si deserturile mari de nisip din lumea noastra au foarte multe izvoare subterane. Dar la suprafata ele sunt aride, aproape nelipsite de viata, de multe ori neprimitoare, ostile, am putea sa spunem.

Odata revenita apa in stare lichida si lumina care sa animeze valorile pamantului totul revine la viata si desertul se transforma intr-o campie plina de flori.