Schite de Iarna: Notiunea Timpului

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Exista notiunea timpului care pare a fi o expresie exceptional folosita de oameni, adica in cazuri speciale, nu mereu. Se refera la iesirea din manunchiul de fantezii temporale si ne pozitioneaza intr-o zona in care facem ceea ce ne place. Americanii mai au o vorba prin care spun ca “timpul zboara cand te distrezi”.

Oamenii, de regula, nu ascultam Natura, iar cand suntem pe munte, cand privim peisajul acesta ne impresioneaza cumva, iar daca suntem deschisi ne poate face sa fim dinnou noi insine. Ne scoate din paradigmele zonelor de comfort in care traiam si ne aduce la lumina necunoscutul moment de moment. Parca timpul nu mai e acelasi ci privim realitatea. Viata nu mai e un vis, ci o certitudine, ceva ce ne surprinde, ceva care ne scoate din ceea ce credem noi ca este viata si ceea ce credem ca suntem noi. Ne reseteaza sistemul de gandire. Si atunci ne si uimeste ceea ce vedem.

Mai este si chestiunea pierderii notiunii timpului atunci cand suntem preocupati cu una, cu alta, cu diverse lucruri. Astfel ca nu mai stim in ce timp ne aflam, cat este ceasul, cat e ora, nemaiavand controlul asupra cronometrarii evenimentelor din vietile noastre si astfel ca pierdem sirul lor. Uitam de noi insine, oare? Se poate. Insa cum facem sa ne reamintim de noi insine? E oare o chestiunea psihologica rezervata numai unei elite de oameni care au astfel de cunostinte? Fiecare e propriul sau psiholog. Psihologia e o chestie inerenta si fireasca in noi. Cel care incepe s-o puna in practica descopera astfel ca se afla mereu acolo, in el insusi.

Nu e, de asemenea, o chestiune a unei elite de intelectuali burghezi, bogatasi, pricopsiti, cum se spune in popor, ci chiar si amarâtul cersetor de la coltul strazii are asa ceva la indemana daca priveste in el insusi.

In munti am aflat ca daca privesc in mine insumi ii gasesc si acolo, nu numai pe Valea Prahovei, sau a oricarui alt rau de la noi, ori undeva in nordul tarii. Cum spunea Albert Camus ca “in toiul iernii am aflat in sfarsit ca exista in mine o vara invincibila”. Si atunci de ce ninge iarna?… :)

Notiunea timpului nu se pierde, ea neexistand vreodata.

Notiunea timpului nu e cea pe care o credeam sa fie. Natura e duala, lucrurile venind si plecand. Sunt fenomene doar. Sa nu ajungem niciodata sa ne jucam cu ele fara sa cerem voia Creatorului! Noi nu stim ce dezlantuim, ce dezechilibre cauzam astfel, si, in felul acesta, pierdem notiunea timpului si a spatiului. Dintr-odata, lumea nu mai e cum o stim.

Stiti povestea lui Cronos? Era zeul timpului care-si devora copiii. Toate lucrurile au tendinta sa fie consumate sau reciclate. Natura recicleaza mereu. Resursele ei intrand mereu in circuit. Daca suntem lacomi, avari sau risipitori, ori producem stagnarea resurselor, ori producem consumarea lor mai rapida decat e firesc. Ori abuzul, ori refuzul, ori pastram prea mult pentru noi insine, ori dam prea mult la ceilalti. Oare acestea sunt fara de sfarsit