Schite de Iarna: Fotografia de peisaj astazi

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Unde se afla pictura peisajistica in Evul Mediu Timpuriu? Si unde se afla in perioadele Renasterii, Umanismului, Iluminismului si apoi in perioada Revolutiei Industriale? Dar in secolul XX? Si unde se afla acum? Pictura si fotografia sunt doua surori gemene, sau mai bine spus doua aspecte ale aceluiasi lucru: lucrarea artistica vizuala. Dar cum este pictura peisajistica Japoneza? Sparge norma. Dar cum este fotografia de peisaj astazi? Inca in dezvoltare, in cautare?

In Evul Mediu Timpuriu, pictura de peisaj continea elementul uman ca si subiect principal. De altfel, putem vorbi si de pictura de portret, chiar daca in fundal se afla un peisaj clar, vizibil. Subiectul uman era incadrat intr-un peisaj natural tipic pentru mesajul lucrarii artistice respective. Dar acest subiect uman, elementul uman era de natura biblica, religioasa: Cristos, Fecioara Maria, Dumnezeu Tatal, Sfintii, Ingerii, Arhanghelii, Apostolii etc., erau subiectele principale si dramele lor biblice in acele picturi.

Timpul a trecut si pictura de peisaj cu elemente umane religioase s-a schimbat un pic. Subiectele lor s-au redus in marime, iar peisajul a capatat mai mult spatiu in cadrul pictural. Dar de printre aceste lucrari artistice ale vremurilor respective cativa artisti si-au ridicat operele dincolo de rangurile lucrarilor peisajistice deja stabilite in acele vremuri, dincolo de nivelul majoritatii lucrarilor care existau, sa spunem, deja pe piata. Unul dintre acesti artisti a fost Leonardo da Vinci cu a sa Gioconda care inca si astazi reprezinta o enigma nedeslusita pentru criticii de arta. Ei nu isi pot da seama inca cine este Gioconda. De asemenea, printre multe pareri neadevarate despre aceasta lucrare, despre subiectul acestei lucrari a marelui Leonardo, mai remarcam si tendinta de a se crede ca arta picturii in timpurile respective a luat-o pe un fagas mai laic, in care subiectele umane deja nu mai erau biblice, religioase, ci mai degraba oameni obisnuiti sau personalitati ale vremurilor. Se considera ca un marcaj al trend-ului acelor vremuri, insa era o consideratie gresita. Arta lui Leonardo este una care a spart si sparge in continuare normele artistice deja “stabilite” de catre cei care se cred ca fac regulile in arta.

Mergem mai departe si in timp inaintand observam ca peisajul natural devine din ce in ce mai predominant, iar subiectul uman se cam separa de acesta. Sa fie oare un semn ca oamenii se separa treptat de Natura? Deja se contureaza din ce in ce mai vizibil peisajistica si portretistica. Portretele devin portrete, iar peisajele peisaje. Portretele contin din ce in ce mai putin elementele naturale din peisaj, iar peisajele din ce in ce mai putine elemente umane, ba chiar apar elementele animale care se pare ca ne inlocuiesc in cadrul pictural.

Ajungem, astfel, la perioada ultimelor patru secole, dupa Renastere, Iluminism, Umanism, Realism si intram in Revolutia Industriala, despre care stim ca a avut menirea sa “usureze” productia bunurilor pe piata si din pacate a afectat inclusiv mediul artistic, transformand lucrarile artistice in produse pe banda rulanta, astfel incat astazi vedem ca sunt total sau aproape total lipsite de valoare artistica. Nu intram in detalii insa avem nevoie sa remarcam stadiul in care se afla pictura de peisaj. Insa vreau sa aduc aminte si de mediul fotografiei. Stiati ca fotografia a aparut cu multe secole in urma? Pe vremea lui Leonardo.. de altfel, ne aducem aminte de Giulgiul din Torino, nu?

Dar cel mai mult fotografia s-a dezvoltat in ultimele trei secole, incepand cu Revolutia Industriala si dupa, in secolul XX. In tot acest timp, acest mediu de exprimare a calitatilor estetice, artistice, umane, pana la urma, s-a rascolit destul de puternic si prin el foarte multi artisti au putut sa se exprime si sa ridice fotografia la rang de arta sau expresie artistica. Restul, sunt intr-adevar bunuri de larg consum, fotografii, poze, instantanee facute in scopuri comerciale.

Dar sa trecem, totusi, sa intelegem unde s-a ajuns prin aceste feluri de a ne exprima estetic. Omul inca invata sa comunice, din cate se pare, reluand drumul inapoi spre el insusi, spre cine este cu adevarat, ceea ce ii va oferi puterea evidenta de a vorbi asa cum trebuie, cum simte si in mod coerent, de-asi exercita si dezvolta elocventa vorbirii sale, de a spune ceea ce are de spus cu adevarat, de a fi original, autentic. Pana atunci cu totii suntem in cautare si nimic mai mult. Cautam sa ajungem sa vorbim cum trebuie, ceea ce vrem sa exprimam, sa exprimam fara oprelistile nici unei prejudecati. Pana atunci trebuie sa ne strecuram printre aceste prejudecati pe care le avem doldora in mintea noastra si care nu ne apartin.

Acum doua secole, fotografia isi incepea periplul cu ajutorul omului prin labirintul expresiilor estetice din intreaga lume. La inceputul articolului am mentionat pictura japoneza, mai pot mentiona si pictura chinezeasca, deci din Orientul Indepartat, ca si repere ale originalitatii. Acei artisti si-au gasit modul ideal, original, propriu si personal, intim, daca vreti, de a-si exprima viziunile artistice. Din sufletele lor au izvorat acele creatii din penita, din tus, din acuarelele naturale care ne aduc aminte ca acestea sunt cu adevarat facute de mana omului si folosind instrumente date de la natura. Este ceva organic si sanatos in acestea si totodata ceva conectant cu sufletul natural al omului. Deci, artistul respectiv a invatat sau a reusit sa fie natural si nu artificial (nefiind el insusi), cu mintea intesata de prejudecatile imprumutate de la altii. A fi original inseamna a fi tu insusi, pana la urma. Iar restul nu sunt altceva decat fotografie, adica imitare a ceea ce deja a fost creat, spune un mare maestru spiritual care a investigat aceasta chestiune a artei vizuale in lume. Dar oare fotografia este doar imitare sau mai este si altceva, ori mai poate fi si altceva? Oare daca se imita prin intermediul fotografiei inseamna ca aceasta niciodata nu poate fi arta? Unde a ajuns fotografia de peisaj astazi?

Am vazut ca inaintand in timp, dupa Evul Mediu, ajungand in ultimele doua secole in care am trait si traim, ne dam seama ca elementul uman se separa de elementul natural, in cazul asta peisajul. Pictura de peisaj este despre peisaj, iar portretul este despre subiectul portretizat, de regula uman, deja nemaiavand nimic de-a face cu mediul natural in care traieste. Se foloseste metoda de “bokeh” pentru a izola subiectul portretizat de fundal, metoda care apare foarte des folosita in fotografia de portret astazi.

Dar de ce aceasta separare? Si, de fapt, unde este originalitatea in fotografia de astazi? Ele inca se mai gasesc in fotografiile lui Brassai, Ansel Adams, Michael Kenna, Cartier-Bresson, Minor White, Moholy-Nagy sau Sudek, ori in compozitiile artistice ale lui Sebastiao Salgado. Tin foarte mult de felul in care privesc lucrurile, in care recunosc o compozitie fotografica si nu in ultimul rand, de felul in care isi proceseaza fotografiile.

Astazi, fotografia de peisaj tinde spre peisajul abstract. Foarte multi artisti fotografi de peisaj isi realizeaza cele mai artistice, sa spunem asa, compozitii fotografice avand aceasta caracteristica: abstractizarea. Nu mai este vorba de peisajul natural clasic, in sine, nici de subiectul uman aparut in peisaj si predominanta sa, si nici macar de regulile de compozitie traditionale, ci despre felul altfel de a vedea peisajul, de a arata ca aceste feluri conventionale, clasice de a privi lucrurile sunt niste conditionari si atat. Acestea sunt tendinta artistilor de a privi altfel lucrurile, deci. Este oare pentru ca ne-am saturat de conventionalitati, de lucrurile invechite, de mediul socio-uman invechit in care traim si care nu prea mai functioneaza, credem noi? Oare am ajuns la alte paradigme? Oare este aceasta un semn clar ca ne cautam pe noi insine, propria noastra originalitate si vrem sa ne si exprimam ca atare? Este oare semn ca vedem lucrurile altfel si vrem sa spargem toate normele care au devenit fixe, de-a lungul timpului? Sa ne raspundem la aceste intrebari, deci… :) Oricum, un singur lucru a inceput sa ne conduca in ceea ce facem in zilele noastre: imaginatia.