Sa lucrezi ca pentru Dumnezeu
, ,

Sa lucrezi ca pentru Dumnezeu

La moartea tatalui sau, un tanar mosteni o avere insemnata. Pe patul de moarte tatal il indemna pe fiul sau sa foloseasca o parte din averea pe care i-o lasa in scopuri de binefacere, iar acesta ii fagadui.

In satul acela era un zidar sarac si cu o casa de copii, dar nu era un om al lui Dumnezeu, ci crestin numai cu numele. Tanarul care mostenise averea il chema si zise: „Vreau sa ridic pe acest loc frumos, o casa asa ca pentru un om muncitor cu mai multi copii. Iti platesc bine, numai sa-mi faci lucru bun si trainic!” Zidarul a fagaduit, a primit banii necesari, iar tanarul bogat a plecat departe intr-o excursie pentru cateva luni.

Inainte de a se apuca de treaba, zidarul ce si-a zis? Nu ma vede nimeni… Voi cumpara materiale cat mai ieftine si slabe si-l voi insela pe cel avut! Lasa ca nu-i strica sa-i trag chiulul, caci nu se baga de seama la un om cu stare! Cu banii care-mi raman petrec si eu, ca sa mai scap de necazurile mele… Si asa a si facut. A construit o casa ca vai de lume, slaba si subreda si numai aspectuoasa, ca de fatuiala; toti banii care i-au ramas i-a cheltuit petrecand cum i-a placut lui.

Cand s-a intors tanarul din excursie a vazut casa si i-a inmanat zidarului un act zicandu-i: „Iata, omule, acesta este actul de proprietate al casei; cand te-am chemat ca sa-mi construiesti casa, am facut-o cu gandul ca s-o daruiesc dumitale si familiei, de aceea ti-am zis sa faci o casa buna si trainica, ca pentru un om muncitor cu mai multi copii. Acum ia-ti casa si s-o stapanesti sanatos.”

Zidarul a ramas uimit si rusinat. S-a intristat si si-a zis: „Am vrut sa insel si iata ca m-am inselat singur”. Si de atunci zidarul si-a schimbat felul de gandire si de trai. Lucra ca pentru Dumnezeu, stiind bine ca, desi nu-L vedem, Dumnezeu este intotdeauna de fata cu noi.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *