România Fotograficã: Unde este tara mea?

Last Updated on September 17, 2016 by Patrick

Sunt român. Insa, recunosc ca nu imi cunosc indeajuns tara. Sunt altii care vor sa vada lumea, sa calatoreasca in afara tarii, in locuri de vis, de paradis, insa ignora paradisul din propria lor curte. Majoritatea dintre ei traiesc in marele oras care s-a uratit, sau mai bine spus l-am uratit noi toti.

Acum cativa ani mi-am propus sa calatoresc in tara mea pe cat posibil, atat cat imi permite timpul si bugetul. Pana acum am vazut multe locuri minunate. Am intalnit o sumedenie de oameni de diverse calitati. Insa evident ca nu e de ajuns. Imi propun sa calatoresc si mai mult de acum incolo.

Alte locuri mai mult decat interesante din tara noastra imi sunt total necunoscute. Vestul tarii nu imi e deloc cunoscut, nu am fost acolo, nu am bifat nimic. La fel si Moldova, chiar si de peste Prut.

De altfel, nici nu vreau sa bifez. Vreau sa calatoresc si sa vad România cu ochi nu numai de calator ci si de fotograf, de artist, ochi meditativi.

Dar totusi, unde este tara mea? Ce vad cand ies afara din casa? România sau altceva? Am avut impresia la un moment dat, in calatoriile mele ca: asta este România? Nu din punct de vedere negativ ci am fost placut surprins ca ceea ce vad este intr-adevar frumusetea nespusa a tarii mele. O surpriza? Evident. Caci n-am vazut decat o foarte mica parte.

In marele oras, Bucuresti, tara mea e mica si a devenit murdara si neglijata de noi toti. Da, cu totii suntem de blamat pentru gunoaiele stradale pentru care oamenii din celelalte tari invecinate ne arata cu degetul. Lumea nu mai vede frumosul ci doar scârbosul de care nu poate sa scape si cu care se obliga sa traiasca in fiecare zi.

Pe carari de tara, pe dealuri, pe trasee de munte România este cea reala: Gradina Maicii Domnului.

Am fost intr-una din cele mai grele excursii pe munte, la sfarsitul verii, din cate am facut pana acum in care am mers doua trasee intr-un weekend, unul de nivel mediu, iar celalalt de nivel avansat, insa m-am intors acasa cu imagini de pus la album.

Pe Varful Piatra Mica, din Masivul Piatra Craiului, privelistea catre muntii invecinati si superba Depresiune a Brasovului este uimitoare, mai ales cand cerul este plin de nori epici, care tind spre un dramatism accentuat. Lumina este selectiva, ceea ce ma incanta cel mai mult. O preferam mai mult decat lumina puternica a unui cer senin cu soare sau cea difuza a unui cer complet innorat. Parca erau lanterne ceresti care se aprindeau, timp de cateva secunde, peste plaiurile Brasovene, in functie de miscarea curentilor de aer care purtau norii de colo-colo.

Si atunci am vazut Magura Codlei, un deal proeminent, solitar intr-o mare de alte dealuri mai micute, cultivate de mana omului sau lasate libere in voia Naturii ca sa le umple cu pomi, arbusti, iarba, flori si altele, si pe care am vrut sa-l fotografiez macar ca amintire.

Magurile, de regula, sunt gorgane proeminente care se disting dintr-o intindere uniforma, sau aproape uniforma, de alte denivelari ale pamantului. Magura Codlei este un astfel de deal rezultat in urma miscarilor tectonice ale microplacilor care au incretit pamantul in acele zone. Arata precum o cocoasa de camila.

Imi misc, apoi, privirea spre dreapta ca sa savurez intreaga panorama. Se contureaza, sub vazduhul plin cu nori fenomenal de interesanti, orasul Zarnesti prin care am trecut pentru a ajunge in Parcul Natural Piatra Craiului. La intrarea in rezervatie ne puseram masina, am plecat pe traseu, iar la intoarcere am pus corturile.

Marea Depresiune Brasov se continua in departare cu Masivele Postavaru si Piatra Mare, pe care ii vedeti in dreapta. Liniile diagonale, impreuna cu stancile Pietrei Craiului, Pietrei Mici, din apropiere, conduc ochii privitorului catre departarile Brasovului. Privitorul se plimba prin intreg peisajul incercand sa-si imagineze ca se afla acolo in acele momente.

La intoarcere, la coborarea in Poiana Zanoaga, am zarit o minunata panorama cu Masivul Bucegi pe care nu am putut sa ma abtin si am realizat cateva cadre. Lumina se schimba rapid. Asa e la munte cand norii se plimba pe cer in timpul zilei, iar Soarele ne da astfel de spectacole de lumini si umbre selective pe pamantul din departari. Astfel ca, am zarit o lumina speciala cazand asupra dealurilor zonei Moeciu, iar Bucegii erau acoperiti de un plafon de nori care le imbraca platoul sus, pe crestele cele mai inalte. Usor coborau pentru a inghitii masivul in intregime.

Momentul a fost unic. Niciodata nu am avut o asemenea imagine cu Abruptul Brasovean al Masivului Bucegi si mi-am dorit mult. Peisajul era uluitor mereu, insa locul din care fotografiam, conditiile de lumina si atmosfera nu erau propice pentru o imagine demna de un album ca România Fotograficã, in care adun cele mai frumoase fotografii care arata România in interpretarea mea, cum o vad eu, si pe care le poate vedea oricine.

Abruptul Brasovean al Bucegilor este unul dintre frumusetile tarii mele de un pitoresc aparte, as zice unic, si care este mai putin luat in considerare de catre drumetii de munte, decat alte zone si chiar in comparatie cu Abruptul Prahovean, aflat in partea opusa.

Deci, aceasta este România Fotograficã, Gradina Creatorului. ;)

Save