O Primavara Luminoasa: Regenerarea si Omul

Last Updated on June 17, 2016 by Patrick

Varsta mijlocie este perioada dificila in care Tatal Timp o prinde din urma pe Mama Natura.
Harold Coffin.

Am incredere in Mama Natura. Intotdeauna are puterea de regenerare, insa nu e mecanica suta la suta. Ea poate lua decizia sa intarzie aceasta regenerare pe termen lung sau indefinit. Ce o face sa ia o astfel de hotarare? Mai degraba cine? …Omul.

Omul este un copil obraznic. Omul nu o mai asculta pe Mama Natura. Omul a decis sa plece de la sânul Ei ca sa intre in “Jungla de Beton”.

Omul a fugit de secole spre productia in masa si a lasat in urma uitata mestesugaria naturala pentru ca Tatal Timp s-o devoreze, instrument perfect pentru regenerarea Omului lasat de catre Mama Natura. Ceea ce Mama Natura face, Tatal Timp desface.

Praful s-a ales de Biblioteca din Alexandria si de Marele Maestru al Templului. Acesta din urma a lasat profetii teribile calailor sai.

Omul si-a decapitat regii pentru ca mai apoi istoria sa faca pipi pe el.

Omul a incercat sa se mantuiasca cu “Primavara de la Praga”. Insa a pacatuit formidabil iarasi cu “Primavara Araba”.

Cu un timp in urma, omul vroia sa se dezarmeze nuclear doar daca vecinul sau o facea. Din pacate, uita ca se porecleau cand “antisemiti”, cand “xenofobi” unul pe altul frati, unchi, veri din acelasi neam, adica din acelasi popor. Degetul aratator le devenisera teava de pistol si astfel se impuscau cu invective unul pe celalalt. Insa la sfarsitul decadei numarul opt al secolului trecut, omul si-a asasinat economic cateva nobile patrii de pe Continentul Mama. Pe acelea dupa ce le-a deznationalizat a urmat sa le dezradacineze si sa le taie privirea catre Cer.

Omul a uitat de el insusi. S-a vazut adept fervent al nihilismului si in existentialismul sau defetist si criminal a crezut ca are doar o viata si istoria niciodata nu se repeta. Umplut de sofisme in cap, omul si-a turnat benzina peste el si si-a dat foc.

Dupa acel deceniu, din umbre au rasarit cativa frati cu solutii pentru regenerarea umana si globala a lumii. Apoi omul le-a dat in cap, le-a pus calus la gura, le-a luat lucrarile si acum se crede mare salvator de natiuni, uitand de tanarul care a murit pe cruce acum doua mii de ani.

Apoi au inceput sa cada toate: politica, economia, nivelul de trai, moralul fratilor lui, medicina, invatamantul si bunastarea. Totul se naruie ca si cand ar muri un organism in metastaza. Iar dupa aceasta ce?

Oare ce urmeaza? Caci cu siguranta lucrurile nu se termina aici…

Cineva mi-a spus ca Mama Natura nu iarta. Pai daca ajungem la acest lucru, inseamna ca noi, fii ingrati, am incercat s-o ucidem cu cea mai insetata pofta, ura, furie si obraznicie. Oare de ce? De unde avem acest corp fizic minunat? Dar de unde avem aceasta dorinta de razbunare vorace?

Scufundat intr-o contemplatie transcendentala am reusit sa prind o frantura din lumea mea interioara. Acolo eram eu care strigam la mine: “Cum ai putut!?”. Ma vazui plangand cu lacrimi lungi si cu pauze intre hohote. Bietul de mine, nici nu mai aveam voce. “M-ai dat pe mana lor!? M-ai uitat!?”. Apoi, o voce din strafunduri, care parea a nu fi a mea, dar era, m-a intrebat: “mai vrei sa te pedepsesti pe tine insuti?”.

Cineva mi-ar spune: “erau pacatele tale.. ignora-le!”. Insa nu asa se procedeaza cu tema de contemplat. Te pui in locul celuilalt si asa il intelegi.. ii intelegi suferinta de secole. Te-ai uitat pe tine insuti si ai fugit dupa trofee. Pofta cea mai mare satisfacuta iti devine mereu plans de ingropaciune.

Nici acum nu mi-am revenit. Mi-a ramas acea imagine a mintii mele atat de puternic agresata din cauza propriei mele inconstiente, si atat de mult uitata si lasata in neant. Unde nu exista gardian si bun stapan al casei, totul se naruie, caci intra sobolanii, paduchii, si mananca tot…

Oare ce se va intampla cu omul in lume? Se naruie totul sau se ia de la capat? Punct si de la capat, sau virgula?

“Moartea e doar o virgula in eternitate”, spunea cineva…