O Primavara Luminoasa: Labirintul Detaliilor

Last Updated on May 2, 2016 by Patrick

Nu toata lumea are incredere in picturi, dar oamenii cred in fotografii.
Ansel Adams.

O noua reflectie de Primavara mi-a venit pe lacul mintii recent. Voi continua mica traditie a articolului trecut si voi vorbi, in continuare, despre fotografia fine-art, dar si in raport cu celelalte arte frumoase si in raport cu pseudo-artele care abunda in zilele noastre.

In Primavara aceasta cred ca se poarta, printre artisti, cum as putea sa spun?, nu renasterea in sensul strict al cuvantului ci transvalorizarea, adica transformarea actualelor valori umane si artistice, adica umane exprimate in arta, in valori altfel, la un nivel superior, la octave superioare, adica in super-valori. Acest lucru nu poate fi facut fara o atingere de geniu.

Recent am fost la o conferinta despre arta contemporana, prima dintr-o seria de patru, despre pictura contemporana, iar, printre altele, am remarcat ca cei doi artisti invitati la acea conferinta interviu, impreuna cu moderatorul, nu considerau fotografia ca fiind arta. Prin ceea ce spuneau rezulta ca fotografia in nici un caz nu este arta. Din pacate, cei doi “pictori” contemporani, din cate am observat, erau mult influentati in arta lor de catre curentul existentialist sau nihilist. Nevrand sa intru in detalii despre aceste doua curente sociale, le-as spune, si in nici un caz filozofice, vreau doar sa mentionez ca pictura contemporana, ca si celelalte forme de arta contemporana, din cate mi-am dat seama, se bazeaza pe nimicurile subiective ale vietii. Sunt lipsite in totalitate de vreun sens profund (am studiat foarte multe dintre lucrarile celor doi) si de asemenea am observat ca il mentionau de multe ori, ca si exemplu de succes, printre altii, pe Jackson Pollock, pictor american din curentul expresionismului abstract. Sunt pareri pro si contra acestui curent si acestui artist, de exemplu.

Laolalta cu ceea ce a inaugurat Picasso in pictura, adica cubismul, aceste curente abstracte isi au inspiratia nu dintr-o dimensiune profunda si superioara a intelegerii, ci dintr-o dimensiune unde Divinul, de exemplu, nu mai este divin, iar taina artei este scoasa impreuna cu negarea actului contemplarii. Acestor pictori, la fel ca si altor artisti contemporani, le lipseste actul meditativ dinaintea creatiei lor artistice. Astfel ca viata lor, la fel ca si disciplina pe care si-o impun in munca artistica, sunt lipsite de dimensiunile profunde ale constiintei. Denota acest lucru din felul in care se exprima, ce mesaj transmit si cata lamurire de sine dau mai departe si celorlalti. Ca si exemplu, din trecutul glorios al artei medievale, sa ne aducem aminte de postul de noua zile ale marelui Leonardo pe care il tinea mereu inainte sa creeze. Si mai sunt si alte astfel de exemplu nu numai din arta, cat si din stiinta. De asemenea, Leonardo nu era numai artist ci si om de stiinta.

Astfel ca avem doua lumi, unii ar spune, diferite, cea stiintifica si cea artistica ce se imbina perfect, la Leonardo dar si la altii ca el. Imi aduc aminte si de Michelangelo cu al sau David pentru care cercetatorii din stiinta artelor inca incearca si astazi sa inteleaga cum si de unde i-a venit creatorului sau sa recurga la acel “artificiu” la gleznele sale, pentru a sustine atatea tone de piatra de-a lungul secolelor si rezistand atator vremuri, poate chiar si cutremurelor. Dar acestia inca se minuneaza de “ramforsarea” pe care Michelangelo i-a realizat-o lui David al sau. Inca odata, o atingere de geniu.

Dar acest geniu nu exista fara constiinta. Degeaba incearca de secole pana astazi, stiintifistii materialisti sa rezolve ecuatia complexa a problemelor umane existentiale (mai ales) cu a lor minte inconstienta, cand de fapt ei promoveaza si chiar venereaza imbecilitatea si dobitocia, proletariatul, psihopatia, nimicnicia si cel mult mediocritatea in toate activitatile vietii zilnice, ca sa nu mai vorbim si de cele artistice. Fara constiinta si fara un Dumnezeu al lor propriu si particular, intim, care sa le vorbeasca, nu vor putea decat sa se imbecilizeze si mai tare, si ceea ce este grav, sa-i imbecilizeze si pe ceilalti din jurul lor. Acestia din cate se vede inca se “invart in jurul cozii lor”. In fine..

Fotografia fine-art isi propune sa ajunga la superlativ si sa devina contemplativa. Sa poate ajunge si la fotografie abstracta insa cu mare atentie si precautie pentru a nu se cadea in derizoriul neantului si pentru a nu se pierde constiinta de sine dar si constiinta de mediul inconjurator. Nu cred ca artistii vor sa se piarda in detalii, caci esenta este evident esentiala :) , dar este insasi claritatea mesajului. Cu alte cuvinte, artistul daca vorbeste clar in ceea ce creaza, aceea este de fapt esenta insasi a lucrarii sale, adica mesajul este esentialul la care se ajunge daca se intelege.

Exista un labirint al detaliilor din care trebuie sa se iasa, iar Primavara aduce lumina, caci fara lumina nu se poate iesi din acest conglomerat de incalciri si “invartiri in jurul cozii”. Detaliile, am spus deja, sunt ascunzisul Diavolului, adica al prostiei tentatiilor de consumat. Fiecare dintre noi ne bem propriul lichior al tentatiilor din nestire, din ignoranta si din adormire. Insa a iesi din ele inseamna sa avem stomac pentru asa ceva (constiinta) sau sa nu bem.

Aparatul de fotografiat, prin “incapatanarea” sa, m-a invatat sa privesc. Cum? Fiind ceea ce este, adica aparat de fotografiat, si nimic altceva. Nu se ascunde, nu fuge, nu se transforma in altceva si nu incearca sa ma convinga. Dar de fiecare data cand experimentez cu el, cand fotografiez, de fapt dialoghez cu el si nu-mi raspunde decat in imaginile pe care le realizez. Cand fac “una buna”, insemnand cand realizez o fotografie reusita, ma bucur si atunci inteleg, de fapt, ce vrea de la mine si eu de la el. Nu e nimic greu de descifrat in conversatia noastra. Ne miscam pe tacute, asemenea unor mimi, iar singurul sunet semnificativ e cel al obturatorului care se inchide atunci cand apas pe buton si imi semnaleaza ca am inregistrat pe cardul de memorie imaginea pe care am expus-o si compus-o.

Si uite asa s-a nascut Primavara in imagini de un verde dorit de multi dupa atata gri si alb hibernale. Vernacular pot doar sa inchei: Iata Primavara pe tacute! ;)