Nerostitul Wabi-Sabi si Frumusetea Imperfectiunii

Last Updated on December 1, 2017 by Patrick

Potrivit legendei japoneze, un tanar pe nume Sen no Rikyu a vrut sa invete despre un set elaborat de obiceiuri cunoscut sub numele de Calea Ceaiului. A mers la maestrul ceaiului Takeeno Joo care l-a pus la incercare pe tanar punandu-l sa ingrijeasca gradina. Rikyu a curatat resturile si a greblat pamantul pana cand l-a facut perfect, apoi a scrutinat cu atentie gradina imaculata. Inainte sa ii arate maestrului ce a facut, a dat peste un cires caruia i-au cazut cateva flori pe pamant, la intamplare.

Pana in ziua de astazi, japonezii il venereaza pe Rikyu ca fiind cel care a inteles in profunzimile sale o chestiune culturala foarte profunda care poarta numele de wabi-sabi. Aparut in secolul al XV-lea ca reactie la estetica prevalenta a luxului, ornamentelor si a materialelor bogate, wabi-sabi este arta de a gasi frumusetea in imperfectiune si profunzimea in lucrurile pamantului, de a venera autenticitatea mai presus de toate. In Japonia, acest concept este atat de puternic profund ca este greu de explicat occidentalilor; nu exista traducere directa.

In general, wabi-sabi reprezinta tot ceea ce cultura din ziua de azi saturata de tehnologie, de productia in masa, de lucrurile bine lustruite, nu sunt. Reprezinta pietele de vechituri, nu si mall-urile; lemnul vechi, nu pardoselile bine lustruite; o singura gloria-diminetii, nu un buchet de trandafiri. Wabi-sabi intelege frumusetea delicata si neprihanita a unui peisaj gri de decembrie si eleganta dureroasa a unei magazii abandonate. Se bucura de crapaturile, putregaiurile si alte semne de acest gen, pe care timpul, vremea si uzura le lasa in urma. A descoperi wabi-sabi inseamna sa vedem doar frumusetea ce salasluieste in ceea ce aparent este decrepit si urat.

Wabi-sabi ne aminteste ca suntem cu totii fiinte tranzitorii pe aceasta planeta – faptul ca trupurile noastre, precum orice lucru ce ne inconjoara, se afla in proces de a se pulveriza, de a se intoarce in pamant. Ciclurile de crestere, degradare si eroziune ale naturii sunt parte din colturile roase, se afla in rugina, in petele hepatice etc. Prin intermediul wabi-sabi, invatam sa imbratisam atat gloria cat si melancolia ce se gasesc in aceste semne ale timpului trecator.

Pentru ca wabi-sabi sa faca parte din viata noastra nu avem nevoie de bani, antrenament sau capacitati speciale. Doar mintea indeajuns de linistita poate sa aprecieze frumusetea tacuta, lipsa de teama in fata goliciunii, curajul de a accepta lucrurile asa cum sunt – fara ornamentatii. Depinde de capacitatea incetinitorului, de a trece de la actiune la fiinta, de a aprecia mai degraba decat de a perfectiona.

Am putea sa apreciem wabi-sabi dintr-un obiect din spatele unui dulap: o vaza cioplita, o bucata de panza decolorata. Sa privim adanc la detaliile minutioase care le caracterizeaza; sa le luam in maini si sa le exploram. Nu e nevoie sa intelegem de ce ne atrag, ci doar sa le acceptam asa cum sunt.

Texturile aspre, lucrurile putin procesate, materialele naturale si nuantele subtile sunt toate wabi-sabi. Putem sa luam in considerare si pelicula umezita cu ulei din jurul unui castron vechi din lemn, misterul din spatele unui pocal matuit. Aceasta infatisare ne uimeste prin puterea pe care stralucirea noului nu o poseda. Nazuinta noastra universala pentru intelepciune, pentru autenticitate, pentru trecutul comun pe care-l au toate aceste lucruri.

Nu exista reguli pentru a ne construi o casa wabi-sabi. Pot fi lucruri simple, precum a folosi un bol vechi pentru corespondenta zilnica, a pastra vopseaua de pe scaun sa se decojeasca sau a lasa gradina sa creasca de la sine. Orice ar fi, nu este ceva ce poate fi cumparat. Wabi-sabi este o stare de spirit, un fel de a fi. Este arta subtila de a fi in pace cu tine insuti si cu mediul inconjurator.

Bineinteles ca acest concept inseamna mai multe lucruri. In cartea sa, Wabi-Sabi pentru Artisti, Designeri, Poeti si Filozofi, Leonard Koren ne spune ca ocupa “aproape aceeasi pozitie in Panteonul Japonez al valorilor esteticii (adica, filozofia frumusetii) ca si idealurile grecesti ale frumusetii si perfectiunii din occident.”

S-a incercat in fel si chip sa se incapsuleze sentimentele: “rustic”, “pustietate”, sau “acceptarea tranzitoriului si a imperfectiunii”. Din pacate, la fel ca multe alte concepte filozofice, wabi-sabi nu poate fi explicat sau tradus cu usurinta.

“Frumusetea occidentala este stralucire, maretie, grandoare, spatialitate. In comparatie, frumusetea orientala este pustietate, umilinta, frumusete ascunsa.” Asa spune sensei-ul kendo Shozo Kato, intr-o prezentare de pe vimeo:

Shozo Kato – Calea Sabiei din Jurnalele Avant/Garde.

Razand in fata intraductibilitatii

Doar pentru ca conceptul este greu de inteles, nu avem nici un motiv sa nu ne uitam la semnificatia in schimbare a cuvintelor ca sa capatam un punct de sprijin. Sa incepem cu wabi 侘わび.

Initial, sentimentul principal al lui wabi a fost de singuratate. Japonezii au un talent deosebit in conceperea unor cuvinte care descriu anumite sentimente, iar acesta este unul dintre ele. Ceea ce-l distinge pe wabi de singuratatea propriu-zisa este sentimentul care provine din trairea in Natura, departe de societate. Sa ne imaginam un pustnic tacut, solitar, si am intui ceea ce inseamna. Se obisnuia sa se spuna ca viata unui pustnic era wabizumai 侘わび 住ずまい.

Sabi 寂さび, pe de alta parte, este un pic mai simplu, fiind descris ca si “linistit”, “simplu” sau “pal”. Imparte aceeasi pronuntie cu 錆さび (a rugini – degradare), iar legatura sa cu degradarea nu este intamplatoare.

In secolul al XIV-lea, aceste conotatii incepura sa se schimbe. Pustnicul nu mai era un solitar tacut, ci un intelept eliberat din capcanele unei societati japoneze din ce in ce mai plina de ornamente si mai artificiala. Cuvintele incepura sa alunece unul spre celalalt pana la a se combina intre ele, devenind interschimbabile. Astfel, wabi-sabi presupune simplitatea rustica vazuta intr-o lumina pozitiva, sau eleganta care vine odata cu varsta si cu folosirea.

Dar aceasta nu inseamna ca se combina mereu. Sunt multi care sustin ca cele doua cuvinte nu ar trebui combinate. Ei simt ca aceasta combinatie creeaza o expresie in pripa, diluand semnificatia separata a fiecaruia.

Merita remarcat faptul ca, in gandirea timpurie privind estetica, despre wabi se vorbeste mult mai mult si tinde sa fie baza multor cuvinte asemanatoare, precum wabichadō 侘茶道わびちゃどう (stilul wabi-sabi al ceremoniei ceaiului).

Pentru mine, acest lucru subliniaza aspectul modestiei. Aceasta este o filozofie a oamenilor, mai degraba decat un stil al obiectelor. Cand cele doua vin impreuna se poate observa ca ne sugereaza faptul ca filozofia (wabi) poate fi mai bine explorata, descrisa si inteleasa daca folosim estetica (sabi).

Intr-un urmator articol vom vorbi despre conceptele de baza ale wabi-sabi, le vom analiza mai pe indelete ca sa le intelegem cum functioneaza in viata de zi cu zi si in estetica designului oricarui creator de arta vizuala. De asemenea, vom atinge si radacinile lui wabi-sabi, istoria sa in ceremonia ceaiului si in religie. Va urma…