Wabi-Sabi – Arta Efemeritatii

Last Updated on December 27, 2017 by Patrick

Wabi-sabi – Concepte de Baza

Prin natura invataturilor filozofice, concepte precum wabi-sabi au fost aproape nescrise. In schimb, sunt comunicate la nivel personal de la maestru la invatacel in mod indirect. Motivul din spatele parabolelor maestrului este pentru a-l ghida pe invatacel catre propria sa intelegere, mai degraba decat sa-i puna pe tava invataturile care vin oricum de la sine. Insa, aceste lucruri nu i-a oprit pe oameni sa incerce. E interesant sa citim incercarile altora de a defini.

Wabi-sabi este aprecierea intuitiva a frumusetii tranzitorii din lumea fizica ce reflecta fluxul ireversibil al vietii in lumea spirituala. Este o frumusete subapreciata care exista in ceea ce este modest, rustic, imperfect, sau chiar decadent, o sensibilitate estetica ce-si gaseste frumusetea melancolica in efemeritatea tuturor lucrurilor.
Andrew Juniper.

Este o apreciere estetica activa a putinului… Sa fi multumit cu o mica coliba, o camaruta cu doua sau trei covoare tatami, precum cabana de lemn a lui Thoreau, si cu o farfurie de legume culese de pe campurile din vecinatate si, in acest timp, ascultand cum curge ploaia blanda de primavara.
D. T. Suzuki.

In ceea ce priveste obiectele fizice, ne putem folosi de materiale naturale in stil rustic. Imperfectiunile nu se datoreaza neglijentei ci naturii materialelor si a procesarii lor, sau folosirii obiectului in sine. Obiectele sa fie personale, modeste si cu functii clare si simple. In perspectiva, atentia se pune pe ceea ce este tranzitoriu, pe faptul de a fi in armonie cu natura si asupra celor mai mici detalii.

Ca sa intelegem mai profund, intr-un interviu acordat profesorului Timon Screech, de la Facultatea de Studii Orientale si Africane din cadrul Universitatii din Londra, a subliniat ideea ca wabi-sabi se afla la antipozi fata de ceea ce este considerat conventional. Pentru aceasta, a dat exemplu Mariei Antoaneta:

Traia la Versailles si, din cand in cand, aparea ca pastorita. Insa, in gandirea occidentala, a face asa ceva era artificial, fals, ba chiar iresponsabil din partea ei. Iar in gandirea japoneza, este un lucru foarte bun a te distanta de toate gatelile curtii si sa dispari intr-un spatiu rustic auto-constient.

Pe deasupra, subliniaza ca aceasta filozofie este o alegere deliberata. Samuraii si negustorii pricopsiti aveau alegerea de a drapa in aur tot (uneori la propriu). Insa au ales sa se foloseasca de unelte si arhitectura simple.

Criticandu-i pe occidentalii care incearca sa inteleaga wabi-sabi putem spune ca ei se concentreaza prea mult asupra aspectului vizual. Mai devreme am descoperi ca aspectul wabi este mai des folosit. Cred ca acest lucru pune accent pe natura filozofica a conceptului. Tim Wong si Akiko Hirano il citeaza pe Kakuzo Okakura in Cartea Ceaiului astfel:

In traducere… poate cel mai bine sa fie partea inversa a unei brocade – toate firele sunt acolo insa nu si subtilitatea culorilor sau desenului.

Ei sustin ca incercarea de a defini filozofia in termeni fizici “este ca si cum am explica gustul unei bucati de ciocolata prin forma si culoarea sa”.

Radacinile religioase ale lui Wabi-Sabi

In timp ce multi dintre noi ne gandim la wabi-sabi ca si estetica (si pe buna dreptate), ar fi necesar sa cunoastem putin si despre legaturile religioase, in special cu buddhismul. Una dintre aceste legaturi ar fi “Cele Trei Semne ale Existentei”, sau sanbōin 三法印さんぼういん care sunt descrise de invataturile buddhiste.

Acestea descriu ca toate lucrurile au un caracter aproximativ impermanent (mujō 無常むじょう), de suferinta (ku 苦く), de goliciune, sau absenta sinelui (kū 空くう). Buddhismul ne vorbeste despre intelepciunea care este in faptul de a fi in pace cu aceste trei semne, caci sunt intrinsece naturii noastre, iar wabi-sabi poate fi vazut ca un mod de a practica aceasta pace si acceptare.

• Efemeritatea are cea mai clara legatura: acceptarea uzurii, rupturilor si uneori defectelor care vin cu timpul. Acceptarea faptului ca un obiect se schimba cand il folosim.
• Suferinta, de asemenea, poate fi in legatura cu deteriorarea dar, dinnou, acceptarea faptului ca lucrurile se uzeaza face parte din viata normala.
• Absenta sinelui este cea mai dificila, insa sustinem ca putem aprecia obiectele ca si procese de stare, care provin din sau merg spre neant, asa cum sugereaza Koren.

Folosirea sau contactul nostru cu un obiect poate defini obiectul in sine pentru acel moment. Contactul cu acel obiect poate sa lase un semn insa niciodata nu va putea defini in totalitate acel obiect. Un bol de supa de astazi poate sa devina maine un recipient in care colectam picaturile de apa ce curg prin gaura din acoperis care s-a dezvoltat intre timp.

Profesorul Screech ne spune ca, desi wabi-sabi nu este considerat in mod oficial ca fiind un aspect religios, este util sa fie vazut ca fiind paralel, cel putin, cu Buddhismul si in special cu Buddhismul Zen.

Buddhismul standard are temple fantastice si biblioteci masive, insa vine Buddhismul Zen si spune ca: “Nu, nimic din toate acestea nu te ajuta. Singurul mod de a intelege este sa privesti in tine insuti.”

Aici se pune accentul pe meditatie, insa saltul este scurt de la aceasta la faptul de a vedea ca templele fantastice ne distrag atentia sau chiar ne inhiba.

Chiar daca exista temple Zen Buddhiste foarte bogate, cu abatii celebre, nu acestea ne invata. Poate ca se potrivesc cu ideea de wabi-sabi, dar aceasta nu inseamna ca wabi-sabi trebuie sa fie in toate contextele religios. Este precum o diagrama venn cu suprapuneri, insa incompleta.

Buddhismul nu este singura legatura cu aceasta filozofie, desigur, avand in vedere istoria bogata a schimburilor religioase si filozofice ale Japoniei cu continentul mama. Astfel, putem vedea cateva indicii ale aprecierii pentru simplitate in minimalismul chinez din secolul IX. Taoismul pune accentul pe armonie, naturalete si simplitate.

Daca privim termenul aparut mai tarziu, de mono no aware 物ものの 哀あわれ, ca si o descriere a constientizarii efemeritatii lucrurilor (literal, “patosul lucrurilor”), putem vedea cat de larg raspandit a ajuns wabi-sabi in filozofia japoneza chiar daca numele nu se mai afla acolo.

Istoria lui Wabi-Sabi: Ne asezam la un ceai?

Atunci cand cautam originea lui wabi-sabi, locul cel mai potrivit este ceremonia ceaiului. Cel care a infuzat aceasta filozofie si estetica in ceremonia ceaiului a fost calugarul Zen Murata Shukō (sau Jukō), care a trait intre 1423 – 1502.

In timpul lui Shukō, consumul de ceai implica clasa conducatoare, iar ustensilele care se foloseau erau cele chinezesti si se numeau karamono 唐物からもの. Daca conducatorilor le placea sa isi scoata in evidenta bogatia si sa bea ceai privind la luna plina, Shukō, in schimb, folosea in mod constient ustensile simple, facute din materiale japoneze, precum ceramica Shigaraki si Bizen. El nazuia ca invataceii sai sa aprecieze patrarul lunii, sau luna acoperita pe jumatate de nori.

Dar nu folosea ustensilele simple in mod numai exclusiv. Iar atitudinea sa era cea de coexistenta cu, mai degraba decat de inlocuire a ceramicii extravagante. Cu toate acestea, el este cunoscut ca fiind initiatorul stilului ceremoniei ceaiului numit wabi-cha 侘わび 茶ちゃ, care este caracterizat de folosirea acestor ustensile simple.

Sarim inainte un secol, la Sen no Rikyū (1522 – 1591). Acesta a avut, fara indoiala, cea mai importanta influenta asupra ceremoniei ceaiului si asupra filozofiei. Precum Shukō, a fost instruit in Zen. Insa, spre deosebire de Shukō, nu a prins la nimeni stilul sau wabi-sabi de ceremonie a ceaiului.

Desi i-a deservit prima data pe Oda Nobunaga (cel care a inceput unificarea Japoniei), iar apoi pe succesorul sau Toyotomi Hideyoshi (cel care a realizat-o), el a folosit camarute micute, ca de schit, numite sōan, cu intrari care necesita ca oaspetii sa-si indeparteze spadele si sa se tarasca inauntru. Una dintre acestea era asa de mica incat incapeau doar doua covoare tatami (aprox. 3,6 m²).

Chiar si miscarile pe care le faceau in timp ce serveau ceaiul au fost reduse intr-atat incat sa fie pe cat posibil de eficiente, fara extravagante si agitari inutile. Aceasta insistenta asupra miscarilor simple au impins idealurile wabi-sabi ca sa ajung in atentia cat mai multora.

Insa a riscat destul de mult faptul ca le impunea lorzilor razboiului sa foloseasca cupe zgrunturoase in spatii inghesuite pentru expresiile lor ritualnice elegante. Hideyoshi vroia o camera a ceaiului impodobita cu frunze de aur si alte extravagante. Rikyū nu accepta niciodata asa ceva si prefera mai bine sa fie mort decat sa le ofere aceste lucruri.

Nu ajuta nici faptul ca Hideyoshi provenea din origini taranesti. Nu i-a cazut bine cand i s-a spus sa foloseasca ustensile taranesti. Astfel ca, la varsta de 70 de ani, lui Rikyū i s-a ordonat sa comita seppuku.

Ceremonia ceaiului poate sa fie metoda principala prin care intelegem wabi-sabi, insa profesorul Screech subliniaza, de asemenea, ca estetica vine in mai multe forme.

“De exemplu”, ne spune dansul, “japonezii au avut intotdeauna ocazia sa picteze in culori vii, fapt care a fost considerat ‘stilul japonez de a picta’, sau in alb si negru, considerat ‘stilul chinez de a picta’. Ceainariile aveau adesea picturi ‘in stil chinezesc’ expuse pe pereti, lucru care facea parte din acea notiune de a fugi de cautarile standard lumesti. Chinezii aveau acest concept intr-un sens, iar japonezii l-au imprumutat si a devenit parte din wabi-sabi.”

Profesorul Screech mai noteaza si despre stratificarea intensa a societatii japoneze din acele timpuri. A existat o casta a negustorilor cu bani, insa fara putere, carora nu li se permitea sa ia parte la activitatile elitelor. “Drept urmare, au optat pentru alte activitati de escapada precum ukiyo-e¹ si wabi-sabi.”

Dar, ceea ce este interesant aici este ca acestor negustori, adesea, nu li s-ar fi permis sa se bucure de ostentativele decoratii si ritualuri pe care casta conducatoare le afisa. Insa, prin adoptarea acestor idei erau capabili sa sugereze nobila-si origine imitand partea numita “scaparea din lume”, insa nu scapau din aceeasi lume ca si ceilalti.

“Casta negustorilor era uriasa, cu tot felul de oameni in ea, dar cand atat de multi dintre ei erau exclusi din activitatile curtii, le era mai usor sa spuna ‘la naiba cu toata gramada, oricum totul este lipsit de sens’, si se asezau intr-o mica coliba ca sa mediteze”, ne spune Screech.

Wabi-Sabi in actiune

Efectul si-a facut aparitia. Incepand cu perioada Shogunatului din Edo, wabi-sabi a rasunat in randurile societatii si a devenit vizibil in toate formele expresiei japoneze. Unele mijloace media l-au si imprumutat. Insa in altii influenta este mult mai subtila si mai putin intuitiva.

Am studiat putin din istoria sa, iar acum sa vedem cateva exemple.

Cupa de Sake

Primul este un exemplu comun. Veti vedea sute de cupe de sake facute in stil wabi-sabi. Cea din fotografia de mai sus este un exemplu graitor.

Mai intai, retineti finisajul. Glazura este uniforma insa absenta pe partea de jos din afara. Culorile sunt impestritate. In interior puteti vedea si alte urme de alb. Pe scurt, este imperfecta. Ornamentul este simplu. Se bazeaza puternic pe textura si material, mai degraba decat pe vopseaua detaliata sau pe culori.

Asta nu inseamna ca cel care a facut-o a fost neglijent (wabi-sabi nu este o scuza pentru mestesugul de proasta calitate), insa conditiile conspira impreuna pentru a face culorile si finisajul “imperfect”. Faptul ca a fost facuta intr-un stil rustic, nu face ca perfectiunea sa-i fie mai putin realizabila, insa atrage atentia asupra imperfectiunilor si procesului natural al crearii sale.

Dar, probabil, mai importanta este crapatura de pe marginea gurii sale. Pesemne ca a suferit un mic accident nefericit, probabil, intr-o calatorie mai lunga. Este un defect de neevitat, insa face parte din “povestea” sa.

Dar oare toate acestea fac parte din aceasta cupa? Ar fi ea la fel fara ele? Prin wabi-sabi ne punem sa reflectam la aceste chestiuni considerandu-le ca fiind parte din frumusetea obiectului. Unii colectionari de antichitati, spre exemplu, ar sugera sa umplem aceste crapaturi cu aur (aceasta este o tehnica numita kintsugi 金継きんつぎ), care ne atrage atentia asupra istoriei obiectului ca fiind ceva ce trebuie sa celebram mai degraba decat sa ascundem sau sa reparam.

In cartea sa, Mestesugarul Necunoscut, Soetsu Yanagi sustine ca aceste imperfectiuni sunt necesare ca sa apreciem in mod complet obiectul si lumea in sine.

Noi, in propria noastra imperfectiune umana, respingem perfectiunea, de indata ce totul este aparent de la bun inceput si nu exista nici un indiciu al infinitului.

Ne intoarcem, inca odata, asupra ideii povestii obiectului. In ciuda faptului ca a fost ingrijit, uzura si defectele sunt fundamentale pentru obiectul in sine. Iar acest lucru merita sa fie apreciat in timp, mai degraba decat sa fie prezentat in mod direct.

Frunzele de Toamna

Daca cupele de sake pot releva imperfectiunea, anotimpurile pot evidentia si mai bine tranzitoriul. Cultura japoneza, de la gastronomie la divertizment, ramane in mod deosebit sezoniera. Experiente precum petrecerile hanami² in care se celebreaza inflorirea ciresilor sau se fac drumetii prin parcuri si paduri pentru a admira frunzele de un rosu viu de toamna sunt exemple perfecte de apreciere a frumusetii trecatoare. In mod special, in cazul florilor de cires, o singura rafala de vant poate sa culce la pamant un pom intreg, iar florile sale sa se stropseasca in noroi. Astfel ca, orice apreciere a unei astfel de frumuseti trebuie sa vina din constientizarea fragilitatii sale. Totusi, noi stim ca se vor intoarce si anul viitor, astfel ca ne putem bucura relaxati mai degraba decat sa fim atasati de acest moment.

In ceea ce priveste frunzele de toamna, mai degraba decat sakura, acestea sunt un exemplu mai elocvent de wabi-sabi datorita povestii atribuite lui Rikyū, fie ca maestru or ca discipol.

Povestea spune ca, unui invatacel i se spune sa curete gradina maestrului sau de frunze. Asa si face, iar cand ii arata maestrului sau pamantul curat, acesta scutura puternic un copac si ii imprastie frunzele prin acea gradina pe care tocmai o curatase.

Aceasta poveste este un memento remarcabil al puternicului spirit de impacare fata de evenimentele naturale. Putem vedea smerenia in faptele maestrului, atunci cand isi mustra discipolul ca incearca sa curete de ceea ce a lasat natura. Se mai vede si simtul de curatenie, dar nu sterilitate, care este prezent in multe obiecte in care se apreciaza wabi-sabi.

Haiku

Iar in final, sa trecem la un exemplu mai dificil.

辛崎の松は花より朧にて

Pinul Karasaki
Mai stins si pal decat floarea de cires.
Matsuo Bashō, tradus de R. H. Blyth.

Un haiku, in multe privinte, este supus acelorasi idealuri ca wabi-sabi. O mica disectie a poemului de mai sus ne arata cum simtul filozofiei ne misca dincolo de simplul aspect vizual si al mestesugului poetic. Aici, Bashō compara pinul Karasaki cu spectacolul sezonal sakura. Pinul Karasaki traieste intr-o gradina privata de lux numita Konroku-en. In fiecare an, cinci gradinari toaleteaza acesti copaci cu grija si sarguinta pana la perfectiune. In lumina acestui lucru, putem interpreta concluzia lui Bashō in doua feluri:

1. In ciuda celor mai bune incercari ale gradinarilor de a tine sub control pinul, frumusetea sa nu poate fi exprimata la fel de eficient sau simplu precum ceea ce face Natura cu sakura. Aceasta din urma straluceste puternic, chiar daca pentru un scurt timp, peste incercarile slabe ale omenirii de a imita grandoarea Naturii.
2. Este, de asemenea, posibil ca Bashō isi toarna intregul sistem in cap. Sakura, desi este tranzitoriu si natural, este zgomotos, asertiv si concentrat pe pozitia sociala. Prin contrast, pinul, cu frunzisul sau vesnic verde, ne prezinta o forma mai tacuta de frumusete. Gradinarii nu incearca sa cultive Natura, ci mai degraba lucreaza cu ea pentru a nutri o frumusete mai subtila, mai “vaga”, care ar putea fi trecuta cu vederea de catre toti aceia care se imbata la adapostul florilor de cires.

Facand inca un pas inapoi, insasi aceasta ambiguitate poate fi aliniata filozofiei wabi-sabi. Atata timp cat ne gandim la interpretarea poeziei, lucrarea este neterminata. Aici are rol de koan. Negasind raspunsul, iti sta mintea-n loc. Si nu numai, dar are nevoie de interactiunea noastra ca sa “devina”. Adaugati referinta sezoniera a florii de cires, ceruta de stilul haiku, si veti avea o concentrare poetica perfecta, in trei linii, a artei wabi-sabi.

Aici si Acum

Wabi-sabi poate parea ca un concept datat si chiar defetist: “Daca nu poti trasa linii drepte, invata sa iubesti bataielile”.

Desigur ca, in ziua de astazi, putem sa trasam cu usurinta linii drepte si multe alte forme rezultate din acestea. Modelele actuale de design contin margini definite, suprafete cu texturi netede sau precise, caci acuratetea uneltelor se micsoreaza si computerele devin mai performante in a atinge perfectiunea.

Sa luam Tokyo ca exemplu: miscarea si zgomotul ne vin in minte, si nu contemplarea linistita. Cladirile devin mai mari, mai inalte, pe masura ce influenta occidentala se topeste in cantitati mai mari pe zi ce trece in “oala” Japoniei. Oare filozofia a murit in epoca moderna?

Ba bine ca nu. Hanami si ceremonia ceaiului continua. Materialele naturale inca sunt folosite. Mancarurile de sezon inca sunt savurate. Iar imperfectiunea inca exista. Trebuie doar sa o privim mai atent ca sa o putem zari in creatiile noastre “perfecte”.

Koren foloseste exemplul lamei de ras: cu ochiul liber pare dreapta, ascutita si perfecta, insa daca o punem la microscop vom vedea sute si sute de gropite, zgarieturi si imperfectiuni. Wabi-sabi inca nu s-a pierdut, ci s-a diluat in totul in asa fel incat acum avem nevoie de un instrument adecvat cu care sa-l vedem, fie fizic sau mental.

Ironia este ca, obiectele care par sa demonstreze cel mai mult idealurile filozofice si estetice nu sunt dintre cele mai scumpe ce pot fi cumparate din Japonia. Daca ar avea astfel de valoare monetara si-ar pierde din modestia care le-a facut sa fie wabi-sabi de la bun inceput.

Asadar, ciclul continua. Faptul ca profesorul Screech subliniaza ca wabi-sabi este o alegere inseamna sa o aflam in vietile noastre, asa cum a fost dintotdeauna, si nu ar trebui sa implice multe cheltuieli. De fapt, ideea este sa nu urmarim sa obtinem bunuri scumpe ci, in schimb, sa punem accentul mai mult pe aspectul utilitar. Acest lucru, profesorul Screech il descrie ca fiind “foarte aproape de minimalism, in ziua de azi, insa ales intr-un mod constient.”

In incercarea lui Marcel Theroux de a gasi o definitie pentru wabi-sabi, a primit multe scuze si explicatii cum ca este pur si simplu inexplicabil. Insa cineva a numit acest concept ca fiind “Inima Japoniei”. Precum relatia lumii occidentale cu idealurile grecesti ale frumusetii, wabi-sabi este pur si simplu de nestramutat din Japonia la toate nivelurile. Acesta sarbatoreste imperfectiunea inevitabila a unei lumi imperfecte. Wabi-sabi este peste tot. Avem nevoie doar sa stim cum sa privim.

1. Un gen de picturi si gravuri din lemn japoneze care au fost populare in perioada Sogunatului din Edo. ↑
2. O adunare de sezon in care participantii impart intre ei mancaruri si bauturi sub florile de cires. ↑

Surse:

• Andrew Juniper, Wabi-Sabi: Arta Japoneza a Efemeritatii.
• Leonard Koren, Wabi-Sabi pentru Artisti, Designeri, Poeti si Filozofi.
• Soetsu Yanagi, Mestesugarul Necunoscut: O Introspectie Japoneza asupra Frumusetii.
• Teiji Ito si Yukio Futawaga, Traditii Clasice in Arhitectura Japoneza: Versiuni Moderne ale Stilului Sukiya.
• Daisetsu Teitarō Suzuki, Buddhismul Zen si influentele sale asupra Culturii Japoneze.
• TouchingStone.
• Shozo Kato – Calea Sabiei.
• In Cautarea lui Wabi-Sabi, cu Marcel Theroux.
• O Istorie a Ideilor – Wabi-Sabi.
• Enciclopedia Filozofiei de la Stanford.
• Noble Harbor.
• Ermitariu.
• Wikipedia.