“Intoarceti-va acasa!” – Constantin Brancusi
Last Updated on August 1, 2016 by Patrick
Acum cativa ani am decis cu un prieten sa ne apucam sa facem un soi de website-blog in care sa vorbim si sa promovam România Culturala, sau cultura românã, unde aveam sa vorbim despre oameni precum Constantin Brancusi, Mihai Eminescu, George Enescu, Mihail Jora, doctorul Paulescu, inclusiv despre Henri Coanda, Iustin Capra (inventatorul român), chiar si despre Nikola Tesla (Nicolae Teslea, pe care Coanda spunea ca l-a cunoscut si ca vorbea perfect româneste) etc. Din pacate acest proiect nu s-a cristalizat nici pana acum. Dar voi incerca, in acest jurnal, pe cat posibil sa scriu despre aceste mari genii ai neamului românesc si nu numai, acompaniat, evident de un proiect fotografic de arta frumoasa despre bisericile, catedralele si manastirile de la noi.
Evident ca proiectul România Culturala nu este un proiect trofeu, ca si cand am concura pentru cine il face cel mai bine, cel mai repede si cel mai glorios. Nu este o competitie, dar poate fi o colaborare. Cine doreste sa mi se alature la acest proiect este foarte bine-venit. In fond si la urma urmei, suntem cu totii români in gandire, simtire si in fiinta.
Am incercat sa studiez un pic lucrarile sculpturale ale lui Brancusi si acolo am gasit o lume arhetipala nemaipomenita, ceva care nu apartine unei dimensiuni limitate fizice, ci mai degraba unei lumi unde desi totul este posibil, legile primeaza, armonia si ritmul canta in struna celor care prin constiinta lor au ales sa devina modele prin care sa exprime armonia universala si cadentele sale. Aceasta nu este greu, spune Brancusi, ci mai greu este sa te pui in situatia de a face aceste lucruri, de a deveni tu insuti un model arhetipal pentru ceilalti. Este o cautare care poate fi extinsa pe o viata intreaga si odata dusa la excelenta munca fiecaruia dintre noi, oricare ar fi ea, fie ca activam ca artisti, oameni de stiinta, simpli lucratori ai pamantului, ai curateniei, ai comertului si economiei de casa sau de comunitate, sau fie ca lucram pentru a salva vietile celorlalti, important este sa ducem la bun sfarsit treaba noastra, adica sa o incununam cu succes, dupa ce iarna existentei noastre se va fi sfarsita.
Invit pe toata lumea sa contempleze “Poarta Sarutului”, “Masa Tacerii”, “Coloana Infinitului (sau mai bine spus a Jertfei Fara de Sfarsit)”, “Cumintenia Pamantului”, “Pasarea Maiastra” si altele de acest gen. Dar aceasta ar trebui sa se faca in tacere sau ascultand in acelasi timp toaca ce bate la cea mai apropiata manastire. Dar unde este aceasta tacere daca inca o mai cautam?
Nu pot decat sa ma cutremur de un sentiment absolut superior cand observ cu alti ochi decat cei pe care ii capatasem din nestiinta, aceste lucrari parca dintr-o alta lume decat aceasta profana a noastra unde totul parca se desfasoara pe orizontala cu o plictiseala masurata in milioane de kilometri la ora, sau pe secunda. Toate cele sculptate, desenate in piatra dura, sugerate de Brancusi aduc aminte de intoarcerea acasa. E ca si cum acesta isi avea parohia in piatra, iar liturghia si-o tinea ori de cate ori piatra sa canta.
Dar ce sunt aceste arhetipuri? Brancusi spunea ca aceste simboluri reprezinta atat elementul negativ cat si cel pozitiv in actiune, intotdeauna impreuna, precum barbatul si femeia in sacra lor comuniune a iubirii, la care evident ca aspira si Brancusi, insa o iubire nu lumeasca inchipuita de noi in zilele noastre, ci una parca ancestrala, din stravechime, pe care cu totii o avem inclusiv in propria noastra fiziologie. Ati vazut cum parca si intregul organism raspunde cu “da” atunci cand se produce interschimbul acela universal denumit de noi “indragostire”? Este ceva absolut pe care il avem in propria natura reala si nu trebuie sa mergem la scoala ca sa invatam s-o cautam. Suntem cautatori din nastere. Spunea Brancusi ca barbatul si femeia se cauta etern si in dorul lor de contopire se unesc, deci devin unul. Este ca o simfonie a celor mai sublime aspiratii omenesti, parca, ceva ce nu trebuie cautat in afara.
Insa noile paradigme, noile ideologii despre cum ar trebui sa fim incearca sa astupe, sa estompeze aceste cautari firesti. Nu e nimic rau in a iubi, dar cel mai rau este in a inlocui iubirea cu socoteli intelectuale care de fapt zboara precum norii pe ecranul mintii, cand aceasta ar trebui sa nu fie tulburata cu nimic. Altfel se strica toata treaba omeneasca. Sunt multe dileme pe care le au cei ce au uitat de fireasca lor identitate. “A fi sau a nu fi” este intr-adevar cea mai mare dilema a lor in jurul careia graviteaza toate celelalte.
Prietenii sai precum Auguste Rodin, Guillaume Apollinaire, Tristan Tzara, James Joyce, Erik Satie etc. au avut o anumita influenta asupra sa. Este bine sa gasim ca si altii au cam aceeasi cautare desi este exprimata in felul lor particular. Ati observat cum sinonimele dintr-o limba se transforma in alte feluri de a exprima acelasi lucru? Asa este si aici, in arta fiecaruia, unde dorul sau de intoarcere acasa este exprimat prin diferitele sale aspecte. Fiecare suntem unici dar diversi, suntem la fel, insa avem particularitatile noastre, precum iasomiile, trandafirii, crizantemele, narcisele sau orhideele. Ce-ar fi daca ar fi numai trandafiri pe lumea asta? Cu adevarat am fi plictisiti de moarte. Frumusetea vietii, cred, consta in diversitatea dar si in imperfectiunea ei. Ramane de noi s-o facem perfecta.
Constantin Brancusi nu avea nici o dilema. Aceasta este pentru cei rataciti. In schimb el avea o lipsa de viziune omeneasca pe latura unde se afla el. El era in primul rand o constiinta si apoi o fiinta omeneasca, dar manifestandu-se ca cea de pe urma nu cuprinsese gandul divin cei striga in urechi. “Intoarce-te acasa!” simtea mereu in urechi. Bietul de el, nu s-a intors cu adevarat in tara lui pentru ca acolo nu avea camp de manifestare. Arta sa nu putea fi inteleasa unde se facea mediocrizarea pana la indobitocire a tuturor romanilor. Carori urechi sa le vorbeasca si caror ochi sa le arate?! Poate ca erau cativa insa dopurile comuniste nu permiteau nimic din toate astea. Era si este ca o boala a celui ce plange in tacere pentru ca s-a auto-distrus, care nu permitea nimic pana ce aceasta nu este consumata total. Dar nici acum nu s-a consumat. Ea continua din lipsa de constiinta insa asistam la trezirea celui bolnav si uite asa incepe sa se vindece.
Nu ai cui sa vorbesti daca nebunii sunt cu urechile astupate de propriile lor degete. Trebuie sa astepti, insa pentru Brancusi asteptarea luase sfarsit. El dainuie oricum prin lucrarile sale de arta. Despre asta vreau sa vorbesc. Aici este fiinta lui Brancusi! ;)
Ati vazut cum unele mari genii românesti sunt si se manifesta in afara tarii? Acolo este misiunea lor. Ma gandesc si la Constantin Brancusi, si la Mircea Eliade, si la Eugen Ionescu si la altii. Daca esti departe de pamantul stramosesc cu trupul, nu inseamna ca esti si cu spiritul. Sa transcendem, deci, ceea ce inseamna român si sa vedem ce inseamna de fapt! A-l transcende nu inseamna a trece de el ci a trece dincolo de el. Acolo e adevarul lui. Niciodata aparentele nu-ti vorbesc adevarul ci doar ti-l ascund ca tu, cu iscusinta, sa il gasesti. Nu te mai plange! Nu ai de ce. Pune mâna si dã la o parte pojghitele fenomenelor ca sa vezi de unde vine fulgerul si cum a fost facut el! ;)
Insa, poate ca s-a intors in adevarata sa casa. Adevaratii artisti sunt mai aproape de Dumnezeu decat oamenii obisnuiti care sunt precum semintele care nu au incoltit, infrunzit, inflorit si nu s-au fructificat si apoi sacrificat.
Spune marele Brancusi: “Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.” Aceasta stare de fapt este cheia spre a trai cu adevarat. Filozofic spus, nu!? :D Parca a fost scrisa pentru supra-inteligenti. Aici aurul se reveleaza dintre maruntaiele cele mai noroiase ale suvoaielor raurilor de munte. Cine credeti ca le slefuieste pana la perfectiune? Nici in Natura nu raman acoperite cu namol. Intotdeauna exista un Pitic care prelucreaza nobilul si solarul metal pentru a-i da stralucirea originala. Acesta duce comorile Pamantului si le pastreaza cu sfintenie in locasuri de cult numai de el stiute, si le reveleaza din cand in cand, doar-doar unul demn le va descoperi si va continua munca Piticului si le va da o si mai nobila intrebuintare. Resturile rezultate sunt doar balasturi care oricum se duc impreuna cu toate impuritatile inapoi in Mare unde se varsa toate raurile.
Mai spunea: “Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.” Si imi aduc aminte ca noi astazi ne inversunam si cautam sa modificam Natura incepand cu scindarea (distrugerea prin explozie, sfaramare) atomului. Oare cum vom reusi sa gasim esenta sa daca noi inca o cautam prosteste in mijlocul atomului. Nu intelegem ca interiorul nu inseamna centrul fizico-geometric al respectivului atom? Suntem atat de tembeli incat sa nu ne dam seama ca mai sunt si alte lucruri care conteaza pe lumea asta decat partea fizica? Si totusi, scindand numitul atom descoperim ca acesta, saracutul, nu e decat 99% spatiu gol, cica. Asta este culmea farselor pe care ni le-a jucat Dumnezeu, sau noi insine ne-am jucat propria farsa cautand in alta parte, in exteriorul din mijloc ceea ce se afla dincolo de descarcarile electrice pe care acesta le produce si pe care noi le numim materie. Sunt doar iluzii care ne pot conduce la halucinatii daca nu suntem atenti.
Sa incepem simplu, este ceea ce Natura ne invata. Asa face si ea. Am observat ca munca unui artist incepe cu cele mai simple lucruri, chiar daca acesta lucreaza in muzica, sculptura, pictura, fotografie, desen, grafica, dans sau beletristica (proza sau poezie, dramaturgie, eseistica etc.). Acesta incepe simplu pentru ca asa l-a invata muza sa, care este Mama Natura, zamislitoarea oricaror arhetipuri din Creatie. Chiar daca o simfonie, de exemplu, incepe complicat, aparent, de fapt, daca o analizam un pic aceasta este formata din sunete simple. Era la un moment dat un invatacel in muzica, tanar, care s-a dus la maestrul Mozart acasa si l-a intrebat: “Maestre, cum sa compun o simfonie?”, iar Mozart i-a spus, “Pai, esti inca tanar, cred ca ar trebui sa incepi compunand minuete”. Apoi tanarul i-a spus: “Pai, dumneavoastra ati compus simfonie cand aveati noua ani!”, surprins, evident, de raspunsul lui Mozart. Iar acesta i-a spus “da, asa este, dar pe atunci nu am intrebat pe nimeni cum sa scriu o simfonie”. :)
Deci, iata ca inceputul este simplitate si de asemenea si sfarsitul pentru ca extremele se ating intotdeauna. Devine in felul asta o opera incununata cu succes. Si mai pot adauga faptul ca oceanul este alcatuit din milioane si milioane de picaturi de apa.
Mai spune la un moment dat Brancusi: “Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire.” Si imi aduceam aminte de Michelangelo Buonarotti cu al sau David scuptat in piatra dura. Pai ce spunea acesta? “Am vazut un inger in marmura si l-am eliberat”. :D Este exceptional! La un moment dat un prieten a intitulat o fotografie de-a sa: “vreau sa sculptez cu lumina!”. Este ceea ce a facut si Brancusi, a sculptat simfonii ale Luminii. Bine, putem intra in multe detalii dar ma limitez la aceste simple comentarii. :)
Imi rasuna, parca, in urechi urmatoarea fraza spusa de Brancusi: “Prefer să creez aceste sculpturi şi să greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Milo – căci Venus din Milo a mai fost creată odată şi este, vai, insuportabil de bătrână.” Si cred ca multi artisti la inceput se confrunta cu aceastã, cum sa zic, dilemã, sa fi original sau sa nu fi original. Oare gresesti daca iti asculti propriile porniri artistice, propria creativitate? Ma refer la acestea in limita decentei pentru ca acum multi degenerati scandalizeaza arta cu abjectiile lor fara noima si fara sens. Unii isi portretizeaza boala sufleteasca in propriile creatii artistice, zice-se, iar acestea, daca nu suntem atenti, pot sa ne contamineze teribil. A-si portretiza boala inseamna a o raspandi. Aici este limita dintre arta obiectiva si arta asa-zis subiectiva. ;)
Dar oare ce este greseala, nu? Trebuie un discernamant bine antrenat si sa fim cu picioarele pe pamant. O minte sanatoasa si un suflet pe masura e intotdeauna baza oricarui lucru pe care vrem sa-l facem, fie in arta, in stiinta, in viata de familie, de zi cu zi sau in orice altceva. De la sufletul sanatos porneste si arta sanatoasa.
Recreatiile, imitatiile, sunt utile, cred, pana la un punct. Dincolo, consider ca ar trebui sa se exprime spiritul fiecaruia. Acolo fiecare decide ceea ce vrea sa spuna si cum vrea sa spuna. E o chestiune si de tehnica dar este o chestiune si de arta, precum feliile de paine si felul cum sunt ele taiate si cu ce anume le taiem.
Brancusi ne-a mai spus: “Obiectele de arta sunt oglinzi in care fiecare vede ceea ce vrea sa vada.” Cautandu-si propria inspiratie, imaginatie si ajungand sa intuiasca mesajul divin prin fiecare opera de arta, artistul simte in arta sa atat cu sufletul cat si cu spiritul acele mesaje rezultate in creatia sa artistica. Este ca si cum s-ar crea, intr-un fel, o comuniune intre el si Dumnezeu, departe de orice fel de prezumtie sau prejudecata pe care o avem despre Dumnezeu, in forma sa cea mai cuminte si pura.
“Cand suntem in fata frumosului, nu mai e nevoie de explicatie”, frumosul este frumos si atata tot. Doamne, ce bine e sa contemplezi arhetipurile universale in splendoarea lor! :D Striga simfoniile Universului la tine ca sa le asculti dar sa le fi martor. Asta inseamna sa fi treaz cand le asculti.
“Înălţimea în sine a unei opere nu vrea să vă spună nimic. Este întocmai ca lungimea unei bucăţi muzicale. Însă proporţiile interioare ale obiectului – acelea vă spun Totul.” Brancusi vorbea de multe ori despre obiecte ceea ce imi aduce aminte de cuvantul obiectiv. Este cel care se exprima clar, fara ambiguitati, fara subtilitati nesanatoase si fara iluzii desarte. Este constientul. Acesta exprima Totul. Asa simt ca ne transmite Brancusi aici. Voi ce simtiti? Vreau sa nu fie un monolog. Lasati comentariile voastre daca vreti! :)
Am vazut ca simplitatea românului este un alt aspect, adorabil de altfel, ca al unui copil, al constiintei sale. Aceasta simplitate nu apartine, totusi, unei natiuni anume, cu totii o avem. De asemenea ea a fost exprimata foarte bine prin sculpturile lui Brancusi ca si esentialitate a lucrarilor sale, ca mesaj primordial. De asemenea mai spunea: “Când nu mai eşti copil, ai murit de mult.” Paradoxal totusi ca la batranete inaintata “dam in mintea copiilor”. Este o diferenta intre copilaresc si a fi copil.
Este necesar si util, totusi, un echilibru in acestea. E indicat sa avem picioarele pe pamant, chiar daca capul ne este in nori. Altfel, daca am fi numai in nori am pierde contactul real cu lumea pamanteasca, am ajunge rupti de realitate, precum sfintii idioti.
Prin obiectiv se trece, intr-adevar, dincolo de forma. Ceea ce a vrut si Brancusi. Nu ati observat ca lucrarile sale, mai ales cele mai inaintate, cele catre sfarsitul vietii sale, au aspecte abstracte? Nu cauta o forma anume ci arhetipul care a fost imaginat pentru acel concept natural. Cum a fost “Pasarea”, o piesa de arta asa de abstracta ca a intrigat pana si unele curti judecatoresti din Statele Unite care l-au judecat si acesta a castigat, prin 1926. Cand am vazut-o mi-am amintit de esenta pasarii care este pana. A fi usor ca pana inseamna, cred eu, a zbura nestingherit in elementul aer. Mai mult nu spun. :)
Cand se ajunge la astfel de rezultate “criticii de arta” se pot scandaliza enorm. Unii dintre acestia se pare ca au ramas prinsi in acel context si in acea forma, sa ii spunem clasica a artei de mai de mult. Nu au trecut dincolo. Daca ar fi studiat cu mintea deschisa hieroglifele egiptene ar fi fost incredibil de uimiti de continutul lor artistic de proportii colosale. Dar care din acestia se intorc in stravechime? Se simt rusinati de aceste arhetipuri care bat la usa casei lor ca sa fie expuse constiintei publice pentru ca ei gandesc ca acele lucruri sunt conceptii copilaresti. Ei se simt maturi, insa de ce sunt rusinati? Cand esti rusinat de ceva inseamna ca l-ai facut deja… ;)
Nu vorbim despre artele sau artizanatele fara sens, fara noima, pure mâzgaleli pe panza folosita degeaba. Ne referim la ideile simple, primordiale de la care a pornit intreaga Creatie. Credeti ca tot Universul a fost asa de la inceput? Oare corpul uman nu este un embrion in faza sa initiala? Si cum se exprima acesta? Care este muzica sa?
“Cea mai mare bucurie este contactul intre esenta noastra si esenta eterna” – mai spunea Brancusi. Si aceasta imi aduce aminte de sintagma templierilor nihil sine Deo. Acest contact nu cred ca se poate face mijlocit, ci nemijlocit cu acordul ambelor parti. Intotdeauna a fost asa.
“Lucrul cel mai important este sa mergi bine, constient de tine si de calea ta”. Dar cati ne cunoastem calea? Adica cati suntem constienti de noi insine?
Nu vreau sa scriu prea mult despre viata personala a lui Brancusi pentru ca aceasta nu ar avea cine-stie-ce importanta. Un om vine pe lumea asta, traieste si apoi pleaca. Asta e tot. Ceea ce vreau sa subliniez este geniul lui Brancusi si mesajele sale catre noi si sa aduc un omagiu grandios lui, acestui mare geniu artistic din neamul nostru binecuvantat. Este atat un act de elogiu cat si de recunostinta.
Arta moderna se imparte, din cate am vazut, pe doua drumuri. Unul al simplitatii ancestrale pe care cu totii o avem in noi insine, dezvoltata sau nedezvoltata, depinde. Si celalalt al complicitatii cu colapsul sufletesc inevitabil care vine cand nu ne ascultam si nu lucram cu firea naturala din strafundurile noastre sufletesti. E acea diviziune, sa spunem, intre arta obiectiva si arta subiectiva. Acest lucru se intampla si in modernizarea artei, pentru ca nu exista arta moderna. E doar o etapa.
Brancusi a lasat intreaga sa opera Muzeului de Arte Moderne din Franta pentru a fi expuse cum se cuvine. Intr-o vreme tulbure unde se incepea marsul spre eliminarea valorilor patrimoniale din tara de la noi, continuand astazi cu infectarea mentalului colectiv, ca sa acopere golurile, cu nimicuri, cu falsuri, cu non-valori, Brancusi nu ar fi putut sa exprime mai nimic. Credeti ca lucrarile sale ar fi fost expuse pe undeva, pe la noi? El insusi spunea ca daca se intoarce in tara avea sa devina profesor de arte printr-un sat de prin Oltenia sau pe undeva. Cred ca merita mult mai mult de atat.
Gandindu-ma la sculpturile lui observ ca aceasta manifestare a artei este pe cat se poate de tacuta. Ea aparent nu se misca, ceea ce ne invita la meditatie.
“Craciunul este un act de meditatie” – spunea Dan Puric. Asadar, Craciun Fericit prieteni! :D
Sa ne vedem cu bine si la anul! :D
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!