Geometria Haosului – proiect fotografic

Last Updated on August 15, 2020 by Patrick

In primavara anului 2014 am facut o mica excursie pe partea vestica a Muntilor Baiului, pe Valea Rea. Foarte putine fotografii am reusit sa postez pe site si nici una in jurnal, din pacate, lucru care m-a facut sa revin la ele. Atunci am reusit sa surprind cateva fotografii intre abstract si ceea ce noi numim real dar fara sa respect la litera de lege ingredientele compozitiei. Proiectul l-am numit “Geometria Haosului”, si merita o atentie deosebita.

La un moment dat, in Natura, se intampla lucruri care ne scapa, lucruri peste care, evident, trecem cu vederea. Natura este vie, chiar daca muzica sa se raporteaza la o alta scara si nu incape in dimensiunile asa-zis temporale ale perceptiei noastre. Lentoarea este data de construirea pas-cu-pas a fiecarui sistem atomic, molecular, celular care ii compune creatia pe un ritm atemporal si cu o armonie echilibrat dezvoltata. Toate sunt nascute dintr-un Haos unde totul este posibil si totusi nu se intampla, nu exista, nu este ci doarme profund intr-o stare de latenta absoluta.

Primavara este anotimpul regenerarii, recreerii, fapt pentru care am ales sa scriu articolul despre acest proiect in anotimpul invers primaverii: toamna.  Daca va intrebati de ce, raspunsul este simplu. Atunci cand incep sa se inchida cortinele si creatiile naturale par sa se retraga in culise, atunci este momentul revelatiei. Se reveleaza unde se retrag.. in acel spatiu dincolo de aparente. Intr-un spatiu interior unde totul este posibil dar inca nu exista.

Primavara se contureaza de acolo dar este necesar un impuls interior. Acesta este precum un punct care a fost denumit in lumea noastra ca dimensiunea zero, sau punctul fara dimensiune, sau haosul etc. Urmeaza decizia si apoi muzica ce transforma si creaza aparente dupa aparente in aceasta natura unde nimic nu este stabil, dar nimic nu se pierde, ci totul se transforma.

La inceputuri totul pare schimonosit, aidoma efectelor descompunerii (sau recompunerii, daca nu ne limitam la un spatiu si timp vertical unde totul are un inceput si sfarsit, daca consideram ca totul este ciclic) care fac ca simetriile geometrice, aparent, sa dispara luand locul lipsei de noima si astfel absentei scopului creatiei. Abstract? Oare? Sau real? Inca nu stim, dar e mai bine sa traim toate acestea, nu sa le explicam in cuvinte. Acolo este bucuria trairii. :)

Trebuie sa extrapolam la momentul revers al crearii daca vrem cu adevarat sa vedem intregul proces natural prin care trec aceste fiinte minerale, vegetale sau chiar animale.

Apoi exista o urcare, o ascensiune catre adevaratul punct de varf al creatiei. Acolo apa are un rol de jucat pentru a face totul posibil. In Natura orice este posibil atata timp cat exista cele patru elemente dar mai ales apa. De aceea am ales roua ca subiect aparent cu care sa ma joc in aceste mici locuri de recreatie ale copiilor Mamei Naturi. Ati putea sa spuneti: fotografie macro in alb-negru cu tente low-key sau high-key! Nu ati fi departe de adevarul prelucrarii acestor imagini.

Evident ca m-a interesat lumina, intensitatile ei si contrastele dintre ele pe care le-am accentuat pe cat am putut ca sa subliniez creatia si sa directionez ochiul privitorului catre diferentele de luminozitate.

Evident, de asemenea, ca fara lumina nu putem percepe nimic. Acest subiect in fotografie a fost si este foarte vânat. Toti fotografii vor sa inteleaga ce este acesta. Dar sa trecem mai intai dincolo de aparente.

La inceputuri, orice creatura deschide ochii treptat si percepe din lumea fizica diverse aspecte. Dar dezavantajul este ca la un moment dat, dezvoltandu-se si intelectul, copilul isi pierde perceptiile a ceea ce este dincolo de aparente, in profunzimea lucrurilor. Se incoluiesc, oarecum, perceptiile intre ele desi acest lucru nu este obligatoriu.

Margelele de lumina ne aduc aminte de o geometrie pe care aparent o cunoastem. Recent am descoperit si eu ca aceasta geometrie primordiala rezida in tot ceea ce este creat. E destul de dificil sa privim in profunzime si sa mai si captam ceva. Acolo sunt arhetipurile primordiale, originile formelor si aparentelor si din ele putem intelege cum iau ele nastere ca sa compuna lumea fizica in care traim.

Este de undeva din acel spatiu, sa spunem, intunecat in care multi oameni ar crede ca lumina lipseste, insa nici ea nu a fost creata inca. Sigur ca acolo unde deja formele au fost construite, si lumina exista impreuna cu ele ca sa le faca perceptibile, aceasta lumina fiind continuta in insesi formele respective. Ma refer la forme si nu la lucruri mai exact, ori la obiecte, ori la fiinte denumite intelectual cumva. Vreau sa generalizez ca sa nu ma abat de la arhetipul primordial, acea floare a vietii care apare in toate descrierile tuturor civilizatiilor care s-au perindat si ale celor care inca se mai perinda pe acest Pamant.

Observati cum se reflecta lumina din si in acele picaturi de apa? Acest lucru m-a facut sa inteleg ce se intampla in profunzime, atat cat am putut sa cuprind. E nevoie de intuitie intensa si profunda pentru a patrunde pana departe. :)

Si apoi apar formele mai concrete, sa zic asa, adica cele pe care le putem recunoaste si in ultimul rand defini. Dar unele scapa oricarei definitii. Inca se mai pastreaza traditia de odinioara.

Fotograful isi asuma sarcina sa arate si altceva decat ceea ce este usor perceptibil cu ochii fizici.

Apoi aceste forme au intotdeauna doua aspecte fundamentale care se ating reciproc, aidoma amorului primordial dintre barbat si femeie, atunci cand se intalnesc, care intotdeauna creaza ceva. Natura e mereu dubla. Exista un pol activ si unul pasiv.  Si unul si celalalt nu ar putea sa existe fara opusul sãu, si nu ar avea motiv sa existe. Activul exista pentru ca exista pasivul si vita vercea. :)

Exista la un moment dat o situatie de confuzie in timpul crearii si recrearii celor doi poli ca mai apoi sa se concretizeze, totusi, intr-un altul ca ei numai ca acela ar trebui sa fie atat negativ cat si pozitiv dar nici unul in acelasi timp. Greu de explicat si de inteles! Incercati sa explicati o forma sferica sa vedeti daca o puteti defini in totalitate. Intotdeauna mai ramane ceva. Acesta este misterul sferei. Nu ramane niciodata aceeasi desi aparent este aceeasi. :)

Exista linii de fuga si perspective. Orice desenator lucreaza cu acestea pentru a contura ceea ce in imaginatia sa rezida ca o reverie formala a unui impuls al iubirii de a crea. Ii da, folosindu-se de acestea, profunzimi cel putin vizuale care atrag sau resping pe cautatorii de lumina. Este jocul cu formele ca intr-o gradinita cosmica dincolo de nume, prenume, tara de origine, apartenenta religioasa sau social-politica, si dincolo de sistemul stelar din care face parte.

Degradeele se pot obtine prin multe metode, dar metoda perfecta este sa se imite Natura, sau mai bine spus sa facem ceea ce face Natura. Asta inseamna sa cooperam cu ea.

De multe ori, in timp ce desenez mi-am dat seama ca imi iese cel mai bine ceea care vreau sa desenez daca fac cum face Natura. Aceleasi puncte de plecare, acelasi miscari dansante pe o muzica ce misca perpetuu, de acolo, de undeva de sus, toate tonurile in mersurile lor. De la simplu la complex. De la ideea bazica a fundamentelor tuturor formelor pana la detaliile cele mai definitorii. Aceasta este metoda evolutiei. ;) Insa metoda revolutiei tine de inteligenta creatorului primordial, care este dincolo de copiii sai si totusi ii sustine ca spatiu de joaca.

Si iata ca se contureaza ceva concret, care merita toata atentia, simpatia, admiratia si iubirea artistului care l-a pus pe tapetul existentei. Acum prea-bunul artist poate vedea clar si isi poate contempla creatia. Iar apoi..?

Plina de nestemate si de ardoarea luminii din fiecare giuvaer pe care il detine si care vrea sa se realizeze, creatia sa domina atmosfera planetei si il trage de mâneca pe calator spunandu-i cu vocea tacerii: priveste-ma, admira-ma, asculta-ma, simte-ma, miroase-ma, iubeste-ma! :D

Pentru ca mai apoi sa il atraga prin contrastul sau de gen opus celui care o priveste si sa ii reveleze nestematele sale. Pentru o urcare luminoasa trebuie o coborare intunecoasa. ;)

Urmeaza extazul luminii prin high-key-ul imaginii pe care o proiecteaza. Cei doi devin unul pentru ca sa raspandeasca lumina din abundenta. Asa face Soarele cu noi.

Acolo duce unirea dintre cele doua lumini, pentru ca polul activ si polul pasiv contin in ei insusi lumina de diferite intensitati vibratorii. Acolo exista o bariera de aparare care este denumita formal “tegument”. Acesta nu impiedica, totusi, vibratiile iubirii luminii (ciudat spus, nu? :D ). La atingerea dintre cei doi, rezonand pe aceeasi frecventa in vointa, imaginatie, intuitie si recreatie, intotdeauna se creaza sau recreaza lumina din ei. Este o reproducere a luminii din cele doua lumini originatoare. Formele raman aparent aceleasi, iar arhetipurile primordiala rezida in progeniturile lor ca sa fie aidoma originatorilor si originii lor.

Si apoi totul se intoarce la non-forma, la repaus.

Umbra si repaus sunt cele doua ingrediente ale oricarui bucatar cosmic, ale oricarui calator prin lumini.

Micro-Universul este Macro-Universul si invers.

Sa studiem principiul fractalilor. ;)

Pana data viitoare, numai bine si spor in toate! :D