Din Bucegi – sa cream fotografie..

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

O fotografie nu este finalizata pana nu este “developata”. Este ca si cum am creste si culege ceea ce am semanat mai de mult.

Am revenit in Bucegi dupa o luna. Este un lant muntos foarte interesant, plin cu multe lucruri frumoase si unul dintre cei mai cunoscuti (in aparenta, caci in esenta sunt profund necunoscuti pentru noi) de la noi din tara. Din pacate i-am cam ocolit din diverse motive dar de ceva timp mi-am propus sa-i explorez cat pot, mai ales ca sunt destul de accesibili. Asta ca o mica introducere. :)

Am ales un traseu scurt pana la Stana Regala, in Poiana Stanii, o zona pitoreasca cu o istorie foarte importanta pentru noi. Acolo, regii nostri de la inceputul secolului XX mergeau sa se recreeze, tineau dineuri importante. Ba chiar printul Franz Joseph, in 1909, a fost invitat acolo de catre familia regala a lui Carol I.

Este, intr-adevar, un loc cu o istorie frumoasa dar si o zona pitoreasca din Bucegi cu privelisti catre crestele Furnica si Piatra Arsa si crestele Baiului in partea opusa.

Traseul pana acolo a fost destul de scurt, cu multe “meandre”, prin padure, pietruit si deosebit de pitoresc. Este un traseu care duce din Sinaia la Stana Regala si mai apoi se ramifica catre diferite alte locatii din Bucegi: Piatra Arsa, Furnica, Cota 1400 etc. Superb! A meritat sa facem un pic de efort. Oh, dar nu am fost singur, desi mi-as fi dorit, dar se pare ca m-au anuntat cativa prieteni ca ar vrea sa mearga. Nu i-am putut refuza.

Am descoperit ceva foarte interesant pe traseu, dupa ce am poposit un pic sa ne odihnim si sa mai admiram un pic privelistea din padure.

In Bucegi sunt multe formatiuni stancoase din acestea calcaroase, ca de altfel si in Piatra Craiului, in Fagaras, Cozia si in alti munti de la noi, care pot fi gasite in padure pe versantii muntilor.

Acestea apar dintr-odata iesite din pamant, din iarba verde :) , oricand si oriunde, dand un plus deosebit peisajului. Pe neasteptate apar aceste stanci, aceste roci din pamant, pe traseu si schimba un pic aspectul locului. Padurea devine mai pitoreasca, entropia si monotonia se rupe dintr-odata. Te face sa deschizi ochii. :)

Am gasit pe la marginea traseului ceva foarte inedit. Doua stanci un pic mai inalte decat un om normal, paralele intre ele, parca au fost impreuna o singura stanca si crapata, separata pentru a se imparti in doua. Era un spatiu liber intre ele si la cativa metri mai incolo se vedea un molid ca si cand ar fi fost cel care a spart stanca si a crescut in locul dintre ele. Competitie? Nu cred! :D Dar e ceva inedit.

Mi-am zis ca aici e o fotografie si am inceput sa lucrez compozitia.

Mi s-a parut deosebita aceasta situatie, acest moment, si am incercat doua compozitii diferite. Ceva mai grandangular, cu o viziune mai larga, dar verticala pentru ca subiectul impunea ca imaginea sa fie pe verticala si in aceasta prima incercare imaginea este in color. Pe a doua am facut-o in alb-negru.

Foarte interesant si bine plasat mi s-a parut si smocul de iarba din fata stancilor. L-am inclus intentionat in imagine.

Astfel de situatii inedite din padure merita fotografiate. :)

Am numit imaginile “Sfarma-Piatra”. :) Mi s-a parut necesar sa le numesc asa.

Asa cum am spus, finalizarea imaginii se face in prelucrare, in “developare” si procesare. Multi necunoscatori ar spune ca prelucrarea digitala, retusarea, post-procesarea este un semn de lipsa de respect fata de fotografie si de slaba calitate a fotografului. Cica, le falsificam ca sa ascundem defectele.

Prelucrarea unei fotografii nu ar trebui sa distruga si nici sa falsifice o lucrare fotografica, ci din contra, ar trebui sa o slefuiasca, sa o rafineze ca sa devina intr-adevar o lucrare fotografica. Pacat ca lumea inca nu intelege ce inseamna aceste lucruri. :(

Spunea Ansel Adams: “Sunt sigur ca urmatorul pas va fi imaginea electronica (n. tr. – se referea la fotografia digitala din zilele noastre.. stia el ce stia ;) .. probabil ca pe atunci – inceputul anilor ’80, in ultimii sai ani de viata – aparusera ceva aparate de gen, dar nu a povestit foarte multe despre asta), si sper sa apuc sa traiesc ca sa vad asta. Am incredere ca ochiul creativ va continua sa functioneze indiferent de inovatiile tehnologice care se vor dezvolta.”

Pentru aceasta imagine am ales sa ma apropii mai mult cu aparatul pe trepied si sa ma concentrez asupra detaliilor care m-au impresionat. Mai apoi, in prelucrare am ales sa modific aspectul, am prelucrat un pic diferit fata de cum le prelucram obisnuit.

In primul rand am ales sa o transform in alb-negru si apoi sa ma joc un pic cu tilt-shift blur din Photoshop. I-am dat un pic de bokeh (in japoneza inseamna pufos, moale, difuz) si apoi un pic de motion blur pentru dinamism si dramatism. Rezultatul este o imagine care accentueaza pana la dramatism ideea de “sfarma-piatra” :D a copacului respectiv. Culmea e ca copacul insusi se imparte in doua. :D

Ceea ce mi-a mai atras atentia au fost si ramurile uscate ale copacului ca si cum ar fi niste manute care incearca sa desparta stanca in doua. Acesta a fost, de fapt, detaliul care m-a facut sa fac fotografia. :)

Plantele si rocile, stancile, se misca foarte lent in padure. De ce sa nu ii dam un pic de viteza si dinamism? :)

Ca veni vorba de trepied, am intalnit pe cineva care spunea ca un adevarat fotograf este capabil sa faca o fotografie din mana, chiar si in situatii de expunere lunga. Acolo se vede cat de capabil este. Dar la ce sa fie capabil? La a ramane ca o stana de piatra timp de 30 de secunde? :D Oricum, corpul se misca, inclusiv pentru faptul ca sangele curge prin vene si artere. In expunerea lunga orice miscare face diferenta in imagine. Este nevoie de un trepied pentru ca fotografia sa iasa clara. Dar mai sunt si cazuri in care depinde ce tip de fotografie vrea sa faca. Poate vrea sa faca “intentional camera movement – ICM” sau “miscarea intentionata a aparatului”, creand, astfel, fotografii abstracte. Asta este cu totul altceva.

Am observat ca il deranja faptul ca fotografiez de pe trepied. Dar oare un pictor adevarat este cel care picteaza tinandu-si pensula, vopselurile si panza in maini? Aici e vorba de cat de bine isi poate controla corpul, membrele. Dar cand artistul are astfel de dificultati, cum ar fi sa tina aparatul in maini, atunci se adapteaza situatiilor. Isi gaseste alte cai prin care sa lucreze. Asa este cu trepiedul.. un instrument foarte util. Si Michael Kenna lucreaza foarte mult de pe trepied si iata ce fotografii face si cat de cunoscut este ca fotograf.

Mai departe pe traseu gasim si alte lucruri care merita la fel de multa atentie. Sunt lucruri care hranesc capacitatea de uimire, ne fac sa spunem “uau, ce frumos e!!” :) . Si iata ca am gasit niste mici colonii de ciuperci intr-un ciot mare de copac in putrefactie. :D

Am intalnit unele persoane care radeau de cei care fac fotografie de natura, cand gasesc in padure, de exemplu, o colonie de ciuperci. Pe ei ii intereseaza altceva in viata, nu au cum sa ii inteleaga pe cei care apreciaza foarte mult natura, mai ales in felul asta incat sa ramana uimiti cand vad o colonie de ciuperci in padure etc.

Si aici am incercat aceeasi metoda de blurare a imaginii. Acest tip de blur este foarte interesant. Ii da un aspect miniatural compozitiei. E si mai interesant cand se foloseste la un peisaj larg, cum este un oras. Devine atat de miniatural de parca ar fi o macheta a acelui oras. :)

Un pic de blur dar si dinamicitate. Path blur se numeste in Photoshop.

Am vrut sa ii dau un plus de viteza si acestei compozitii. Lucrurile, parca, se desfasurau prea lent in padure :P . O imagine statica nu e la fel de dramatica precum una care da senzatia de dinamicitate. Povestea parca e alta sau mai bine spus propozitia devine fraza, mai complexa in alcatuirea ei.

Tot in alb-negru am realizat-o. Culorile nu isi aveau valoare aici. Contrastele, tonalitatile sunt cele care fac imaginea. Aceasta este povestea si asa am scris-o. Poate alta data voi scrie altceva sau aceeasi poveste o voi scrie altfel.

Ciupercile, in padure, sunt foarte importante. Mai de mult am scris un articol despre sustinatorii padurii. Ceea ce se vede la suprafata este doar o parte infima din aceste ciuperci. De fapt si in realitate, aceste mici ciuperci sunt doar organele sexuale ale respectivelor fungi. Restul corpului ciupercii este ascuns in solul padurii. Poate fi vazut doar in unele ocazii ca niste filamente foarte subtiri, albe, ca niste panze care inlantuiesc padurea.

Cand rasar acestea este semn ca urmeaza sa se reproduca eliberand sporii lor in atmosfera ca sa se prinda si in alte locuri, sa germineze, sa creasca, sa se dezvolte (si intre timp sa realizeze schimburile importante de substante hranitoare pentru intreaga padure, fara de care plantele, copacii nu pot trai) si apoi sa se reproduca si sa moara. Iata ciclul de viata al acestor fungi!

Dar ceea ce e impresionant, ca intotdeauna, este cum arata aceste ciupercute. Surprinzator e ca in regnul vegetal ca si la ciuperci, fungi etc., cele mai impresionante sunt organele sexuale. Florile sunt organe sexuale ale plantelor respective (si asta cred ca toata lumea o stie), dar sunt partile cele mai frumoase ale plantelor. Nici frunzele lor nu le intrec in frumusete, desi sunt mai numeroase si mai mari, cateodata.

In incheiere, cand veni vorba despre viteza, dinamism intr-o fotografie, dar mai ales in cazurile de fata, mi s-a parut necesar sa maresc viteza lucrurilor pentru a putea vedea in viitor ca sa stiu cum a fost trecutul, ca sa stiu pana unde duce si de unde a plecat etc. E o chestie ciclica dar e parte din compozitia fotografica a imaginilor.

Aceasta e o abordare foarte interesanta. :)

P.S.: Pana la urmatoarea calatorie voi viziona aceasta conferinta: B and H – How to see, create and take magical landscapes . Numai bine! ;)