Claudio Nocelli: William Morris, Navigatorul Care A Trecut Dincolo De Zidurile De Gheață

Last Updated on June 30, 2023 by Patrick

Capitolul 1 – Spre Antarctica

Numele meu este William Morris, iar povestea pe care urmeaza sa o cititi, probabil ca va schimba felul actual de a vedea lumea.

Stiu ca majoritatea oamenilor o va gasi de neinchipuit si, credeti-ma, chiar si pentru mine, dupa ce am trait aceasta aventura, a fost incredibila si pentru mine, dar dovezile sunt irefutabile.

In ceea ce priveste viata mea personala, am fost membru al Marinei Continentale, asa cum se numea forta navala americana in razboiul de independenta , eram casatorit cu Lucy si ne gandeam sa ne marim familia, dar razboiul a amanat orice plan.

Capitularea generalului Burgoyne, Saratoga

Intr-o noapte linistita de dupa capitularea de la Saratoga, navigam prin nordul Oceanului Atlantic, ocolind insulele in drum spre Charleston. Chiar si atunci se vorbea despre calatoriile lui James Cook si despre obsesia sa de a traversa Cercul Antarctic, desi nu era clar cine se afla in spatele finantarii sale sau de ce, aceasta obsesie, cum nu prea eram in tema cu subiectul, nu am acordat prea multa atentie, insa baietii au continuat cu povestile.

Capitanul Butler, foarte respectat in grup, s-a alaturat povestilor, comentand ca „este posibil sa existe un pasaj undeva la Cercul Polar si acest pasaj ar putea fi o conexiune spre alte lumi”, a spus el cu seriozitate, fara nici o clipa de ezitare.

Atentia mea s-a indreptat spre el, iar noi, cei cinci sau sase din cabina, am ramas fara cuvinte ascultandu-l.

Butler a comentat ca stia din surse de incredere de la cel mai inalt nivel, ca se fac cercetari si se finanteaza calatorii pentru a patrunde in climatul aspru pentru a gasi posibile taramuri si poate civilizatie dincolo de continentul antarctic. A spus ca a vazut o harta cu proprii sai ochi, care indica coordonatele pe care s-ar putea deschide un astfel de pasaj.

Timpul a trecut si dupa faimosul razboi multe dintre navele folosite de Marina Continentala au fost inchiriate, distruse, capturate sau vandute. Cum la acea vreme eram o persoana cu o situatie financiara buna, am facut o oferta pentru una dintre ele si am reusit s-o pastrez.

Ideea calatoriei de explorare in sud, dupa povestea lui Butler, mi-a generat si mai mult interes pentru a face o oferta si a pastra nava.

Desi Lucy nu era incantata de acest plan, aveam de gand sa plec din Charleston pana la sfarsitul lunii noiembrie si sa ma indrept, cu cateva opriri, direct spre continentul antarctic.

Partea cea mai dificila a fost sa-l conving pe Butler. In mod neasteptat, in dimineata zilei de 11 octombrie a aparut la mine acasa impreuna cu un alt insotitor pe nume „Fint”.

El avea harti pe care nu le vazusem niciodata si era plin de documente pe care foarte putini ochi le citisera. Mi-a spus ca accepta oferta dar este dispus doar de o calatorie dus. Atunci am inteles ca aceasta calatorie trebuie abordata in mod profesionist. Aventura avea sa inceapa.

Capitolul 2 – Custozii (Gardienii)

Data plecarii va fi 14 noiembrie. Partenerul misterios al lui Butler, Fint, se va alatura si el echipei, la care se alaturasera deja doi membri care au fost in cabina martori la povestea lui Butler .
Au fost zile cu multa neliniste si somn putin.

Pe data de 12 noiembrie, Fint a aparut la usa mea impreuna cu un alt barbat care parea si mai misterios, amandoi imbracati in negru si cu un accent ciudat.

Fint avea o servieta, inauntru erau multe documente, dintre ele a scos un fel de manuscris si a inceput sa citeasca:

„– Apoi la cerere, subscriu in importanta majora, aici prin porunca Lorzilor nostri, ca usile cunoasterii sa fie inchise pentru cei care au refuzat sa faca parte din drumul nostru glorios si libertatile acordate”.

Am spus ca mi s-a parut un fel de ritual de initiere, moment in care Fint a comentat:

– Exact camarade, tocmai cei care nu au trecut aceasta initiere, sunt marginalizati, mai bine zis, noi suntem marginalizati.

– Fint, am zis eu, nu inteleg nimic, ce inseamna acest text si ce legatura are cu calatoria noastra?

– Uite ce e, a zis Fint, acest manuscris apartine „custozilor” cum le spunem noi, sau cum isi spun ei, „zeii soarelui”, si au aflat de calatoria ta prin Butler. Acest manuscris arata ca nu vor lasa pe nimeni sa paraseasca aceste meleaguri la porunca Lorzilor.

– Cine sunt acesti „custozi”? am intrebat.

Fint mi-a sugerat ca ar trebui sa anulam calatoria, ca nu merita sa ne riscam vietile si a spus-o pe un ton amenintator.

Atunci i-am invitat sa plece imediat din casa mea.

Prietenul lui ciudat m-a privit sfidator.

Am incercat sa comunic cu Butler dar nu mi-a raspuns.

Am adunat de urgenta echipa, dar Butler nu era acolo. Nimeni nu stia nimic despre el, de saptamani intregi. Le-am povestit intreaga scena cu Fint si partenerul sau.

Walter a spus ca a auzit despre „custozi” dar nu era sigur cine erau. Butler nu a aparut , planul fara el parea imposibil de realizat.

Am luat decizia de a amana pana cand il vom gasi pe Butler.

A venit ziua de 14, cu planul deja anulat. Cineva batea la usa, si spre surprinderea mea totala, era capitanul Butler cu provizii, harti si tot ce era necesar pentru a pleca.

Ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, mi-a zi:

– E timpul sa plecam, camarade .

L-am intrebat unde a plecat. M-a privit foarte rece si a spus:

– Era de asteptat, trebuia sa ma ascund pentru securitate si cu prioritate pentru a proteja documentele necesare planului, mai ales aceasta „harta”. Era imensa, era un taram pe care nu-l mai vazusem niciodata.

Butler mi-a ordonat sa adun echipa pentru ca trebuie sa plecam astazi. L-am intrebat daca ii cunostea pe „custozi”.

– Povestea nu este cea care ne-a fost spusa, William. Creatorii piramidelor si o alta rasa asa cum ii mai numesc ei „custozi”, nu au niciun interes ca noi sa trecem de Polul Sud.

Mi-a spus ca au aflat despre planul nostru de calatorie prin intermediul lui Fint, care l-a tradat si ca trebuie sa facem calatoria azi altfel nu o vom mai putea face niciodata.

M-am grabit sa adun intrega echipa si de indata ce am fost cu totii impreuna, am parasit portul Charleston. Am mai facut cateva opriri inainte de a ajunge in zonele inghetate din sud.

Capitolul 3 – Am trecut de ziduri

Am pornit in sfarsit din portul Charleston. Capitanul Butler conducea aceasta aventura in care am calculat ca vom ajunge in apele reci ale Antarcticii in aproximativ 140-150 de zile, cel mult.

In a doua noapte de la plecarea din ultimul port direct spre Antarctica, eram pe punte, ardeam de curiozitate sa aflu despre acest pasaj. Intre timp, de mine s-a apropiat Butler.

– Deja ti-e frig camarade? Nici nu-ti poti imagina ce te asteapta!

– Deci ai fost acolo? am intrebat eu.

– In apele din sud? Da, desigur, a afirmat Butler.

– Povestea pe care o spuneai in aceea noapte era despre tine?

– Am fost acolo William, am vazut pasajul acela cu ochii mei, de aceea sunt cautat.

Toate indoielile mi-au parasit mintea. Capitanul a dat apoi o versiune clara despre calatoria sa trecuta. Apoi mi-a spus:

– Nu-ti face griji William, vei vedea si tu ce am vazut eu cu ochii mei si nici tie nu-ti va veni sa crezi , si nu ma refer doar la pasaj.

Capitanul a inchis conversatia in cel mai bun moment.

La 138 de zile ne aflam in apele inghetate si diferenta brusca era abisala, apa era intunecata, furtuna care ne urmarea de 8 zile se intetea.

Am traversat un munte urias pe care il aveam ca reper, unde vanturile calde si reci se intrepatrundeau chiar si sub zapada, la fel de ciudat ca si apele pe care navigam. Este foarte greu de descris acel loc, este pur si simplu, unic.

Navigam paralel cu un perete urias de gheata, care se profila , am calculat ca avea intre 80 si 90 de metri inaltime.

Ceea ce ne-a atras atentia era aceea culoare rosiatica si galbena care apare uneori la orizont, ca si cum in spate ar fi ravasit un foc vorace al unei paduri.

O priveliste de o frumusete unica coplesitoare si o liniste mormantala insotind nava singuratica , echipa a decis sa o numeasca „the secret”.

Caldura ciudata emanata de gheata care se topea de jur imprejur dadea impresia stranie ca nu se potrivea, ca nu ar trebui sa fie acolo, ba chiar parea sa genereze o alta clima .

Am hotarat impreuna cu capitanul sa o ocolim cat mai mult si sa cercetam amanuntit aceasta portiune ciudata din fata uriaselor bariere de gheata.

Butler m-a chemat pe punte. In spate printre zidurile uriase de gheata s-a deschis un culoar, fericirea care ne-a invaluit era inexplicabila.

Nava se indrepta in directia aceea. Un fel de curent ne-a dus inauntru si fara sa avem timp de gandire, am fost trasi de o forta enorma.

Frica ne-a paralizat. Toata panica a durat trei sau patru minute.

Dintr-o data, calmul a parut sa invadeze imprejurimile noastre, furtuna a incetat si desi inca frigul ne biciuia, nu mai era coplesitor.

Eram intr-un extaz inexplicabil. Culoarul ingust se deschidea tot mai mult si facea loc unei mari deschise.

Capitanul a strigat: „Am reusit! Am reusit!”

Si am sarbatorit cu totii cu surprindere si uimire. Apele intunecate incepusera sa se limpezeasca, peretii de gheata erau inca vizibili dar se pierdeau in departare.

Am adunat echipa la decizia capitanului. Urma sa se faca un anunt important despre intreaga omenire si trecutul ei.