Ce inseamna sa fii ateu? - partea intaia - Cydrone Archetypal Academy

Last Updated on September 5, 2016 by Patrick

Am scris acest articol pentru ca am stat recent de vorba cu niste persoane despre aceasta chestiune, despre ce inseamna, de fapt, a fi ateu. Mi s-a spus ca sunt persoane care se considera atei si ca acestia nu cred in Dumnezeu, aceasta fiind prima trasatura, prima premisa pe care o imbratiseaza, prima explicatie. O alta explicatie ar fi ca “nu exista Dumnezeu”. Pot spune ca e cazul sa explicam ce inseamna a fi ateu cu adevarat pentru ca, se pare, respectivele persoane nu stiu ce semnifica si folosesc acest termen pentru a se eticheta pe ei insisi.

Am sa o iau un pic in mod istoric si vreau sa intelegem de unde provine acest “curent social” al ateismului, cand a aparut cam pentru prima oara, de ce a aparut, cand s-a manifestat sub aceasta denumire si care au fost motivele si cine sau ce anume fenomen social, sau istoric etc., l-a declansat.

Etimologic, cuvantul ateu inseamna “fara Dumnezeu”. Nu inseamna a nu crede in Dumnezeu, pentru ca nici buddhistii nu cred in Dumnezeu, ci il numesc altfel. Acest cuvant e doar o denumire a ceea ce unii, altii cred ca este Divinitatea, Sacrul, Sursa Creatiei etc. Am sa revin la aceasta explicatie.

Consider ca totul a inceput acum mii de ani prin Grecia Antica odata cu dezvoltarea gandirii aristotelice, atunci cand s-a trecut la folosirea logicii formale in chestiuni legate de Spirit, de sufletul omului, de Univers, de Creatie in general, de Cunoastere profunda etc., crezandu-se cea mai eficienta metoda de gandire logica, sa spunem, pentru descoperirile stiintifice. Pentru intrebarile existentiale asupra originii Universului si a omului s-a inceput folosirea acestei logici, o logica prin intermediul careia ne calculam dinarii pe care ii avem de dat la magazin cand ne ducem sa cumparam paine, o logica de tip optativ, optional, “daca nu e alba, e neagra etc.”. Desi pare incredibil, acest tip de logica a fost si este folosita pentru a descrie fenomene, nu si cauzele lor. Este o logica oarecum inferioara, bazata pe optiuni, daca nu e alba, e neagra, daca nu e zi, e noapte, acela este acela si acesta este acesta etc. Mai tarziu aceasta mentalitate a dus la aparitia dialecticii materialiste atee, la “dezicerea de Dumnezeu, de Cristos”, la ceea ce s-a numit apostazie.

Atentie! In primul rand, nu este un articol manifest pentru nici o religie, pentru nici o institutie bisericeasca, moschee, sinagoga, templu sau altceva, ci un articol in care incercam sa lamurim aceasta chestiune si sa intelegem ce inseamna acest cuvant “ateu”, de unde provine, cine l-a inventat sau descoperit si de ce.

Revenind la etimologia cuvantului, obsevam ca, oarecum, cel ce se descrie pe el insusi ca si ateu si ateismul au mers in paralel creand o mentalitate care exprima ca credinta in Dumnezeu sau Dumnezei (Zei) este absenta sau ca nu cred ca exista Dumnezeu sau Zei. Insa termenul “ateu” a fost folosit pentru a caracteriza o persoana intr-un mod negativ cum ca este “fara Dumnezeu”, asa cum am spus, confundandu-se, mai apoi, cu faptul de a considera ca nu exista Divinitate, in sensul larg al cuvantului.

De asemenea, s-a ajuns la o critica a religiei luand ca prim obiect de studiu preotii si calugarii, si felul cum se comportau ei cu ceilalti atat in trecut cat si in prezent, ce fel de oameni erau si ce propovaduiau in comparatie cu ceea ce practicau, plus dogma bisericeasca pe care le-o impuneau cu forta oamenilor, folosind inclusiv expresia “crede si nu cerceta” ca motto. Problema este ca nu s-au gandit prea mult, criticii insemnati in frunte ai religiei, iar reactia lor viscerala a fost cea care a fost si s-a soldat cu: sange, moarte, mizerie, din pacate… Problema a fost razbunarea fata de razbunare: intai “inchizitia fata de eretici” apoi “dialectica materialista” si “revolutia proletara”. Ideile radicale ale celor din urma au fost mult mai ucigase decat ale primilor, comparand milioanele de oameni care au fost sacrificati pentru o ideopatie criminala a unor adepti ai evolutionismului celor care au, fata de cei care nu au. Paradoxal a fost ca initiatorii “revolutiei proletare” erau ei insisi bogatasi si nu erau sarmani sau saraci, pauperi oprimati. Acelasi lucru s-a intamplat cu realizatorii “feminismului” in secolul trecut. Aceia, sau acelea, nu erau femei oprimate ale caror drepturi “egale cu ale barbatilor” erau negate si/sau puse la zid, ci femei cu drepturi depline si fara a fi contestate vreodata, netrecand nimanui prin minte sa le faca asa ceva. Deci, acestia, “ideologii” au fost creatori de probleme din culise, pentru ca foarte putine persoane au reusit sa ii vada si chiar sa ii dea in vileag, dar de multe ori au trecut neobservati, sa spunem asa. Acesti creatori de probleme au adus si solutiile, la fel de radicale ca si problemele lor. Nu a existat niciodata un popor oprimat de catre clerul crestin si nici femei oprimate de catre barbati, si nici minoritati oprimate de catre majoritate oricare ar fi ea, ci doar creatori de probleme, indivizi infiltrati sa starneasca anumite schimbari radicale negative si raspandaci ai acestora, persoane mai mult sau mai putin naive, mai mult sau mai putin ignorante, inconstiente, care chiar au crezut farsa, care chiar au considerat ca fac un bine oamenilor in general. Cu intentii bune se paveaza Iadul, din pacate. Aceasta expresie a fost folosita si in timpul “revolutiei franceze”.

Mergem mai departe in istorie, pentru ca imi place sa cercetez trecutul :) , si ajungem in timpul Conciliilor de la Niceea, Trento si respectiv Vatican in care s-a decis soarta crestinatatii, dar de asemenea, prin secolele IV – V, religia crestina a capatat un statut legal. A devenit, de asemenea, religia de baza a Europei incepand cu acele timpuri. Ce s-a intamplat dupa aceea, multi bravi cavaleri au ajuns sa poarte razboaie in numele crucii, in numele acelui tanar care si-a dat viata pe cruce pentru a ne spala noua pacatele si in numele lui Dumnezeu. Imparatii Constantin si Elena au rupt legatura religioasa cu Imperiul Roman de Apus (care avea sa se destrame foarte rapid dup-aceea), ducand la schisma oficiala la cateva sute de ani dupa aceasta, si au instituit religia crestina ca religie de baza a Imperiului Roman de Rasarit, care a ramas adevaratul Imperiu Roman, dupa contextele vremurilor respective.

Problema nu s-a oprit aici, la varsarea de sange pentru aceste idealuri, ci a continuat cu negotul de tip religiosist pe care biserica din Occidentul Europei l-a practicat de-a lungul secolelor. Se numeau pe ei insisi intermediarii dintre “omul de rand” pacatos si ignorant si cel ce ei il numeau Dumnezeu. Din pacate, poate foarte putini dintre acesti negustori sau negociatori de “indulgente” au putut sa experimenteze macar o frântura din ceea ce este divin. Majoritatea nu s-ar fi ridicat la nivelul acestui rang de intermediar intre uman si divin.

Pe langa faptul ca au degenerat din punct de vedere politic, statal, ca imperiu, au degenerat si pe aceasta cale. De fapt, degenerarea religioasa, sau decaderea religiei lor a dus la decaderea Imperiului Roman de Apus. Sa ne amintim de imparatul Nero si incendierea Romei. Fapt controversat in istorie.

Problema cea mai mare a fost si este ca acestora nimeni nu le-a cerut ajutorul. Pur si simplu ei singuri s-au intitulat astfel, ei si-au ales aceste roluri.

As vrea, totusi, sa mergem inapoi in timp pe vremea cuceririi romane a provinciilor evreiesti, Galileea, Palestina, Samara etc. In acele timpuri exista aceeasi chestiune, a celor care s-au introdus in peisajul social pentru a “rezolva problemele”. Insa, atunci, ca si acum, de altfel, exista mai mult sau mai putin asentimentul multimilor formate din unii care cereau aceste rezolvari, si cat mai rapide, si altii care simteau ca altfel se pot schimba lucrurile si starea lor de fapt, mai ales daca exista comunicare. Acestia din urma aveau sa fie mai tarziu cei care erau adevaratii oprimati de catre restul populatiilor. Omul exploata pe om, aceasta era cert. Dar mai ales poporul era ocupat in tara lui tot de catre cei din popor care s-au dezis de responsabilitatile lor de cetateni ai cetatii.

Motivul principal al acestei exploatari era ideea fixa a unora ca fratii lor, cei de langa ei erau “pacatosi” incurabili si ca trebuiau tinuti in frâu, controlati, considerand intotdeauna ca acestia din urma nu aveau sa se schimbe niciodata. La noi, românii, exista o vorba in legatura cu “ograda celuilalt” care e primul semn manifestabil de obraznicie si de faptul ca cei care dadeau dovada de asa ceva uitau de mama lor si de ceea ce au invatat de la Ea.

Intotdeauna lucrurile acestea duceau la varsarea de sange, iar aceasta a fost mai mult sau mai putin declansatorul, catalizatorul tuturor conflictelor pe teme religioase, astfel incat astazi sa evitam mai mult sau mai putin sa vorbim despre Divin.

Insa urmatoarea metoda de a rezolva problema ignorantei in lume, una care se lasa asteptata, se pare, si isi face aparitia numai la cei ce o cauta sincer, este intotdeauna sa ii inveti pe cei ce nu stiu. Ai nevoie de mult curaj sa abordezi un ignorant, un pacatos pentru a-l invata ceea ce nu stie si pentru a-l ajuta sa se schimbe. Aici ai, ca om, un rol civilizator. Acesta este rolul crestinului adevarat.

Cei care “rezolvau problemele” erau din culise creatorii lor reali. Adesea intoleranta, rea-vointa si mizantropia (ura omului fata de om, combinata cu dorintele de razbunare) erau baza pentru a noua ordine a lucrurilor pe toate fronturile vietii omenesti. Cum istoria se repeta, acestia trebuiau sa traiasca pe pielea lor propria lor creatie si anume ceea ce au dat, ce au creat, aveau sa primeasca inapoi. Spunea Marele Invatator: “cu sabie traiesti, de sabie vei muri”. Si astfel ca mai devreme sau mai tarziu oamenii se rasculau si ii indepartau din calea lor, din tara lor, din ograda lor pe cei care ii exploatau la jug, ii biciuiau si ii ponegreau, ii scuipau sau ii omorau.

Dar totusi, cand a fost folosit prima data cuvantul “ateu” sau “ateism”? Se pune ca a aparut candva in secolul XVIII in timpul “revolutiei franceze” sub denumirea generica, propagandizata, as spune, de “ateism fara precedent”. De atunci incoace, cei care se considerau atei au raspandit ideea de suprematie a ratiunii umane, chiar formand in jurul acesteia prima mare “miscare politica”.

Derulam inainte in trecut, aproape de zilele noastre, si observam anumiti oameni care se casatoreau cu femei crestine, iar biserica occidentala nu permitea aceasta decat in cadrul aceleiasi confesiuni. Ceilalti erau persecutati pana la moarte. Iata repetarea istoriei!

Dar aceasta din urma a dus, de asemenea, la crearea primelor institutii financiar-bancare din lume care aveau sa preia suprematia economica a bisericii occidentale. Aceasta din urma i-a bagat pe toti oamenii in aceeasi oala a pacatosilor, ca mai apoi sa fie martora la acelasi fenomen din partea bogatasilor realizatori ai “dialecticii comunist-materialiste”, baza “ideologica” a multi-culturalismului internationalist si a companiilor trans-nationale de mai apoi, in care putini au sa fie bagati in aceeasi oala a celor care au, pe cand ceilalti, in oala celor care nu au. Se comunica ideea morbida ca unii se nasc in avutie, si astfel sunt considerati “mai evoluati”, pe cand ceilalti sunt “mai putin evoluati”, si astfel am vazut ca au fost cumplit discriminati fiind considerati de asemenea “popoare primitive”, a propos de felul cum erau considerati “salbaticii” in coloniile sclavagiste ale Evului Mediu… Toate aceste expresii intre ghilimele sunt cuvant cu cuvant luate din diverse scrieri, interviuri sau informatii preluate de la acesti creatori de probleme.

Lumea intotdeauna s-a invartit in jurul acestora, din pacate, si astfel ca azi vedem cumplitele rezultate care ne-au degenerat fortandu-ne sa fim “fara Dumnezeu”, adica fara un rost creator, divin, fara un sens superior in viata, caci daca am avea aceasta cu siguranta ar fi Dumnezeu cu noi, sau cum am vrea sa-l numim. Realitatea este insa cu totul alta. Vom vedea in curand…

Atat pana aici. Ne vedem in partea a doua. ;)

Va urma…