Ce înseamnă să fii agnostic? - prima parte

Last Updated on May 19, 2017 by Patrick

Acum ceva timp am scris un articol în trei părți despre ce înseamnă să fii ateu (partea întâi, a doua și a treia). Acum o să încep o serie numită „ce înseamnă să fii agnostic”.

Pentru că recent am auzit vorbindu-se, prin cercurile mele de prieteni, despre termenul agnostic, îmi rezerv, astfel, câteva articole și pentru această temă. Am descoperit, mai de mult, termenul și am avut un pic de curiozitate să aflu ce înseamnă. Este oarecum în legătură cu chestiunea ateismului, însă pare a fi un pic mai rafinată decât atât, mai sofisticată, aș putea spune.

O să luăm iarăși firul istoriei, un pic, pentru a vedea cam când a apărut pe buzele oamenilor, acest cuvânt, și în mințile lor, și ce semnificații avea, ce a însemnat de-a lungul timpului. Bineînțeles că semnificația se schimbă în timp, însă în esență trebuie să fi rămas aceeași. Să vedem:

Mai întâi să începem prin a defini termenul și prin a privi etimologia sa. Agnosticismul, curentul agnostic, se definește ca fiind punctul de vedere filozofic (și voi explica pe parcursul acestui articol în mai multe părți de ce am scris cuvântul acesta în caractere italizate) cum că existența lui Dumnezeu sau a fenomenelor paranormale sunt necunoscute sau incognoscibile (de necunoscut). Acest lucru miroase a crede și nu cerceta, la bază . Am să mă refer acum la definițiile pe care le-a dat pentru prima oară public Thomas Henry Huxley prin 1869 (dar cu câțiva ani înainte, Huxley a mai vorbit public sau prin anumite scrieri despre agnosticism) spunând:

Agnosticismul este esența științei, fie antică ori modernă. Aceasta înseamnă, pur și simplu, că un om nu va spune că știe sau crede fără a avea baze științifice pentru a pretinde așa ceva. Astfel că, agnosticismul pune de-o parte nu numai cea mai mare parte a teologiei populare, ci și cea mai mare parte a anti-teologiei. Per ansamblu, „fleacurile” heterodoxiei mi se par mai ofensatoare decât cele ale ortodoxiei, pentru că heterodoxia pretinde că este ghidată de către rațiune și știință, iar ortodoxia nu.

Întâi de toate, cuvântul agnostic provine din latinescul a – fără, gnosis – cunoaștere. Să reținem etimologia pentru că vom reveni adesea asupra ei ca să explicăm ce înseamnă.

În acest citat de Huxley surprindem o oarecare definiție însă trebuie să urmărim cuvintele cheie pentru a o înțelege. Adică, să observăm acele cuvinte esențiale ca să înțelegem mai bine ce este acest curent de gândire.

Astfel că, vedem aici referindu-se la chestiunea teologiei, fie ortodoxă ori heterodoxă; nu contează. Aici e bine să înțelegem ce a vrut să spună pentru că altfel nu putem trece mai departe urmărind apariția agnosticismului în lume și de ce-ul acestui curent.

Deci, cu mare atenție să vedem ce înseamnă ortodoxia și ce reprezintă heterodoxia. Sunt doi termeni academici care bulversează înțelegerea simplului cititor. Nu vreau, prin acest articol, să vorbesc despre aceste lucruri într-un stil academic, ci pe înțelesul tuturor.

Ortodoxia, la noi, la români, înseamnă, după cum bine știm, „dreapta credință”. O altă definiție pentru cuvântul ortodoxie ar fi „dreapta părere”, o definiție folosită și în cercurile agnostice spunând că este vorba doar de o opinie, părere, și nu de ceva verificat științific. Din păcate, agnosticii resping total ceea ce ortodocșii și heterodocșii au de spus considerându-le ca nefiind adevărate, chiar dacă au fost sau nu verificate științific.

Ortodoxia nu este numai o dreaptă credință, sau o dreaptă opinie, ci cuvântul cheie aici este dreaptă sau dreptate care este însăși esența definiției acestui cuvânt. Altfel spus, ortodoxia este dreapta conduită, felul corect de a fi, modul corect de a găndi, simți și a acționa, neaparținând unei dogme religioase anume, ci omenirii, ca fel natural și înnăscut de a se manifesta. De ce spun acest lucru? Pentru că ortodocșii nu au fost niciodată acuzați de vreun delict, de vreo crimă de-a lungul istoriei. Ba chiar au fost și sunt considerați ca fiind oameni pașnici, la-locul-lor, și niciodată nu au deranjat mersul lucrurilor în toată istoria omenirii. Dimpotrivă, au contribuit la refacerea multor popoare după conflictele care i-au măturat.

Să trecem mai departe la heterodoxie. Aceasta înseamnă, chiar etimologic, credința diferită. Un om care are alte păreri, inclusiv de tip religios, alte credințe, adică crede altceva sau în altceva decât cred, de exemplu, eu, este un heterodox. Cum bine spunea Charles Spurgeon, un mare predicator baptist englez din secolul XIX:

..vei găsi viață spirituală în fiecare biserică. Știu că este bigot, faptul că toți oamenii cu adevărat evlavioși aparțin cultului pe care îl împodobesc însă, ortodoxia este doxia mea; heterodoxia este doxia altei persoane care nu este de acord cu mine.

Ceea ce Thomas Huxley spunea despre „fleacurile” heterodoxiei și despre baza ortodoxiei eu o văd ca pe o competiție într-un fel, la titlul de cine are cea mai mare dreptate, cine ar fi deasupra acestor dezbateri intelectuale. Cine are, astfel, dreptate în această chestiune? Până la urmă: știința ori religia? Această dezbatere a dominat scena publică multe milenii. Deci, cine are dreptate, credința sau știința? Vom vedea mai încolo…

Thomas Huxley mai spune:

De fapt, agnosticismul nu este un crez, ci o metodă, a cărei esență constă în aplicarea riguroasă a unui singur principiu… În mod pozitiv, principiul poate fi exprimat astfel: în chestiuni intelectuale, urmează-ți rațiunea până unde te poate purta, fără a ține cont de alte considerente. Iar în mod negativ: tot în chestiuni intelectuale, nu pretindeți concluziile să fie sigure atâta timp cât nu sunt demonstrate sau demonstrabile.

Dar ce se întâmplă atunci când mai sunt și alte aspecte decât cele material-științifice (adică cele care sunt demonstrate prin intermediul simțurilor fizice)? Dacă mai sunt și alte lucruri în această lume pe care nu le putem percepe prin aceste simțuri? Să luăm exemplul electricității sau a experimentului celor două fante? Electricitatea nu o vedem, așa este? Dar ea există. Cum ne dăm seama? Îi simțim, oare, efectele? Absolut, aș spune!

Dar aici este vorba de „chestiuni intelectuale”, după cum spune Huxley. Dar chestiunile emoționale unde sunt? Suntem, oare, numai ființe raționale? Nu suntem și instinctive, emoționale, sexuale, motrice? Nu avem simțire, mișcare și sex, în același organism, împreună cu intelectul? Răspunsurile sunt la mintea cocoșului…

Aș vrea acum, totuși, să abordez, în încheierea acestei părți, chestiunea agnosticismului modern. Vreau să vă prezint un interviu, o dezbatere, între doctorul Deepak Chopra (adept al fizicii cuantice și al Vedelor) și autorul Richard Dawkins (agnostic declarat) în Orașul Ideilor, Întâlnirea Secolului. Aici putem vedea comportamentul lui Dawkins față de Deepak Chopra și faptul că este vădit deranjat de dovezile pe care Chopra i le aduce cu privire la diversele descoperiri științifice de-a lungul timpului, mai ales în ultimele două secole, dovezi care au fost demonstrate științific de către mari oameni de știință încă în viață. Vizionare plăcută!