Bruce Lipton – Stapaneste-ti destinul

Cele mai mari limitari pe care le avem sunt credintele noastre

In India, cand un pui de elefant este dresat, e legat de picior de un bat cu o sfoara zdravana. Indiferent cat incearca el sa traga de franghie, nu reuseste sa miste batul din loc. Astfel ca elefantelul ajunge sa asocieze sfoara cu o forta atotputernica, de nemiscat din loc. Cand devine adult de vreo 3-4 m si cateva tone, simplul fapt de a-l lega cu franghie de acelasi bat, sau chiar doar cu franghia, il face sa stea locului pentru ca deja s-a resemnat fata de atotputernicia sforii. Chiar daca elefantul are, de fapt, uriasa putere de a rupe orice franghie si de a scoate din tatani orice stalp, credinta limitarii pe care a dobandit-o in trecut, dupa urma unui asemenea dresaj in copilarie, il face sa stea nemiscat si docil.

In lumina puterii pe care o are acest tip de „programare” comportamentala, ne-am putea intreba: „Ce naratiuni si credinte dobandite in tinerete ne tin in mod inconstient sa fim legati, lipsiti de putere si impiedicati sa ne exprimam adevaratele abilitati?”

Am fost programati sa credem ca destinul vietii noastre este pecetluit in timpul nasterii noastre atunci cand am primit bagajul genetic de la parintii nostri. Daca am primit prin gene sanatate si vitalitate, suntem foarte norocosi, iar daca am primit gene defectuoase care sa fie mai tarziu responsabile de un Alzheimer, o boala cardiovasculara sau un cancer, atunci, asta e.. suntem pierduti! Din fericire, avem o stire: nu exista nici o gena care cauzeaza cancer!

Ce te limiteaza din copilaria ta?

La fel ca si elefantul, noi in plus pe langa mostenirea genetica, mai primim si credinte (sau perceptii) care ne sunt inoculate (sau descarcate) in mintea subconstienta in primii 7 ani de viata. In ziua de azi este recunoscut faptul ca aproximativ 95% din perceptiile noastre din subconstient ne „controleaza” experientele de viata. Inca din 1990, stiinta moderna ne demonstreaza ca credinta noastra in determinismul genetic, notiunea ca genele controleaza trasaturile noastre biologice si comportamentale, este falsa. Noua stiinta a epigeneticii pune accentul pe mediu si, ceea ce este mai important, pe perceptiile noastre in legatura cu mediul inconjurator care ne tin sub control activitatea genetica.

Cunoasterea este putere, iar prin corelare, lipsa de cunoastere este, desigur, lipsa de putere. Mai simplu spus, o perceptie gresita, ceea ce prin definitie reprezinta lipsa de cunoastere, se traduce prin lipsa de putere. Problema cu care se confrunta acum lumea este in a face distictia dintre adevarata cunoastere si perceptiile gresite. De exemplu, care ar fi consecinta unui sistem de sanatate construit pe falsa premisa a determinismului genetic? Din pacate, raspunsul se exprima prin lumea care este prinsa in criza sistemului de sanatate. In timp ce stiinta a fost mioapa in a investi in cautarea si identificarea genelor defectuoase, doar 1% din boli sunt datorate, de fapt, genelor. Vreo 90% din boli sunt acum recunoscute ca fiind consecinta stresului si influentei sale asupra actitivatii epigenetice.

Solutia pentru aceasta criza nu sta in a arunca mai multi bani in studierea codului genetic. Daca publicul ar fi fost „reprogramat” cu ajutorul cunoasterii faptului ca epigenetica ne influenteaza vietile, criza sistemului de sanatate ar disparea pur si simplu. Intrucat suntem capabili sa ne controlam mediul si perceptiile noastre, asa cum ne lumineaza stiinta epigenetica, nu suntem „victime” ale ereditatii, ci „stapani” ai sortii noastre genetice si comportamentale.