101 povestiri zen – Ultima poezie a lui Hoshin

Maestrul Hoshin a trait multi ani in China, apoi s-a intors in Japonia si a inceput sa instruiasca discipoli. Atunci cand a imbatranit, le-a istorisit o poveste auzita in China. Iat-o:

Intr-un an, in ziua de douazeci si cinci decembrie, Tokufu, care era foarte batran, le-a spus elevilor sai:

– Fiindca in anul urmator nu voi mai trai, ar trebui sa va purtati frumos cu mine in anul acesta.

Elevii au crezut ca glumeste, dar, pentru ca era un invatator bun, l-au invitat, pe rand, in zilele ramase pana la sfarsitul anului, la cate un ospat. In ajun de An Nou, Tokufu spuse:

– V-ati purtat frumos cu mine. Va voi parasi maine, cand va incepe sa ninga.

Discipolii au ras, pentru ca era o seara senins, fara urma de zapada. Insa la miezul noptii a inceput ninsoarea. Dimineata, cand l-au cautat pe maestru, l-au gasit in sala de meditatie. Se sfarsise acolo…

Hoshin, dupa ce povestise aceasta intamplare, le-a mai spus discipolilor:

– Nu e obligatoriu ca un maestru Zen sa anunte din timp cand va muri, dar daca vrea, poate s-o faca.

– Tu poti s-o faci? Intreaba unul dintre ascultatori.

– Da, raspunse Hoshin. Dupa sapte zile, va voi demonstra ca pot s-o fac.

Nimeni nu l-a crezut. Cand Hoshin i-a adunat din nou, majoritatea uitasera discutia respectiva.

– Acum sapte zile v-am spus ca va voi parasi. Obiceiul cere sa scriu o poezie de adio, insa eu nu sunt nici poet, nici caligraf. Unul dintre voi sa-mi scrie ultimele cuvinte.

Desi erau convinsi ca glumeste, totusi unul dintre discipoli se pregati de scris.

– Esti gata? intreba Hoshin.

– Da, raspunse tanarul.

Atunci, Hoshin dicta:

Vin din splendoare

Si ma intorc in splendoare

Ce-i asta?

Conform traditiei, poezia trebuia sa aiba patru versuri, asa ca elevul spuse:

– Maestre, lipseste un vers.

Cu un strigat de leu victorios, Hoshin incheie:

– Kaa!

Si muri.