Stiinta si Constiinta

Rolul stiintei, ca metodologie si instrument, este de a ne ajuta sa intelegem mai bine natura lumii si a universului nostru si, in cele din urma, relatia noastra cu acesta. Acest lucru inseamna ca niciun fenomen legitim observat nu ar trebui sa fie exclus din aceasta cautare a unei mai mari elucidari. Cu toate acestea, a existat o excludere generala a dezvoltarii unei stiinte a constiintei — adica a explicarii naturii, sursei si rolului constiintei in univers.

Motivul principal pentru aceasta neglijare generala a unui subiect atat de relevant pentru oricine care experimenteaza perioade de „veghe” (adica toti cei care suntem trezi si constienti) este reprezentat de presupunerile nefondate care stau la baza opiniei stiintifice consensuale cu privire la natura constiintei.

O ipoteza majora neverificata este aceea ca constiinta este doar o stare epifenomenologica generata de activitatea electrica a sistemului nervos central foarte dezvoltat al creierului uman. Conform acestei ipoteze, pentru multi cercetatori este suficient sa limiteze investigatia stiintifica a constiintei la delimitarea mecanismelor creierului (vom vedea de ce acest lucru nu abordeaza problema dificila a constiintei).

Aceasta ipoteza are inconsecvente dupa cum urmeaza: probabil cea mai eronata dintre ele este ideea ca numai animalele cu sisteme nervoase centrale foarte specializate manifesta constiinta — starea de a avea o experienta interna — si ca toate organismele „inferioare” sunt doar niste automate care raspund fara sa gandeasca la stimulii din mediul inconjurator.

spectrul constiintei

Problema aceastei presupuneri este ca se bazeaza exclusiv pe prejudecati arbitrare in ceea ce priveste locul unde se presupune ca incepe si se termina spectrul nivelurilor de constiinta: unii il extind pe tot spectrul — inclusiv pe oameni, care sunt considerati in esenta niste automate, cu iluzia „liberului arbitru constient” — in timp ce altii specifica in mod arbitrar punctul limita pentru constiinta la „creierele animalelor mari”. Cu toate acestea, simpla observare a comportamentului a ceea ce este considerat in mod eronat „organisme simple” releva comportamente complexe si adaptative, invatare, memorie si alte repere cheie care indica prezenta unei stari interne de constiinta.

Chiar si o examinare superficiala a comportamentelor unor organisme unicelulare extrem de mobile, care, fiind o singura celula, cu siguranta nu au neuroni, demonstreaza comportamente care nu pot fi deosebite de cele ale unor organisme multicelulare mai mari — chiar si de cele cu sisteme nervoase centrale si creiere dezvoltate. Doar o mica parte dintre cercetatori s-ar apropia macar de ideea ca un organism unicelular este altceva decat o masina vie si, cu siguranta, nu are o experienta interna, din nou pentru ca se presupune ca constiinta poate aparea doar dintr-un creier (foarte) mare.

creier, constiinta

Creierul si Constiinta

Cu toate acestea, exista un numar din ce in ce mai mare de cercetatori care nu sunt de acord, in special in lumina domeniului recent aparut care investigheaza rolul mecanismelor cuantice de procesare a informatiei in sistemul viu, care, atunci cand este luat in considerare in toata amploarea sa, poate conferi unei singure celule puterea de calcul atribuita in mod normal unui creier intreg. Si, asa cum este abordat in lucrarea „Unified Physics and the Entanglement Nexus of Awareness”, intelegerea corelatiilor cuantice ale geometriei spatiu-timpului si a capacitatilor de memorare a spatiu-timpului (memoria spatiala) care rezulta din unificarea mecanicii cuantice si a relativitatii generale descrie modul in care aceste mecanisme cuantice de procesare a informatiei implica geometrii spatiu-timp multiplu conectate.

natura constiintei

Natura constiintei in univers atunci cand semnalizarea transtemporala si nelocala are loc in mod continuu prin intermediul geometriei spatiu-timp multiplu conectate a retelei de memorie spatiala.

Desi exista un punct distinct in care viata apare si dezvolta structuri complexe de procesare a informatiei, cum ar fi matricea reticulara mitocondriala la scara macromoleculara si reteaua de tesut conjunctiv la scara pluricelulara, reprezentand un punct de demarcatie definibil in care nu exista nicio indoiala ca exista constiinta in univers, deoarece dinamica care genereaza sensibilitatea si constientizarea are loc la nivelurile cele mai fundamentale ale sistemelor fizice, informatia specifica experientei este prezenta sau accesibila la fiecare coordonata spatiu-timp. Ca atare, constiinta este o proprietate intrinseca a universului.

Aceasta inseamna ca procesarea informatiei care are loc in generarea calitatilor fenomenologice ale constiintei este de tip camp, acoperind cadre spatio-temporale multiplu conectate, ca un nexus de intrepatrundere a constiintei. O astfel de elucidare a mecanismelor de constientizare incepe sa plaseze constiinta la un nivel mai intrinsec si mai integral in cadrul dinamicii fizice a naturii si pune sub semnul intrebarii perspectiva pur emersionista conform careia constiinta este o stare epifenomenologica inconsecventa a activitatii cerebrale. Cu alte cuvinte, chiar si originea constiintei este launtrica si nu fizica, adica creierul nu creeaza constiinta.

In plus, aceasta incepe sa abordeze si sa rezolve alte domenii problematice ale stiintei constiintei. In special, faptul ca constiinta este, aproape prin definitie, un fenomen pur subiectiv. Subiectiv se refera, in general, la ceva care exista doar in experienta observatorului. Exista calitati ale „lucrurilor reale” pe care le experimentam — denumite calitati subiective — cum ar fi vederea, mirosul, gustul si senzatia. Aceasta este explicatia stiintifica, insa cea psihologica introspectiva plaseaza subiectivismul pe seama ego-ului sau eului personalitatii, subiectiv venind de la subiect, adica persoana intai singular, adica eu.

Logica comuna este ca aceste calitati subiective nu exista in realitate, cu siguranta nu in „lumea reala”, ci sunt doar stari efemere generate in constiinta experimentatorului constient, a carui constiinta insasi este in mod veritabil o stare halucinanta indusa de semnale electrice complexe in creier (adica nici ea nu este reala). Daca ceva este subiectiv, aparent nu poate fi cuantificat in mod obiectiv.

subiectiv, obiectiv

Prin urmare, se spune ca constiinta nu este ceva ce poate fi descris de stiinta, ci este o problema filozofica — in afara de descrierea activitatii de semnalizare electrica subiacenta a creierului, care este reala si fizica. Cu toate acestea, descrierea corelatiilor biochimice si electromagnetice ale comportamentelor si starilor de constiinta este usoara, problema dificila este descrierea modului in care semnalizarea electrica genereaza un experimentator, experienta interna a constiintei. Dar, cum putem cuantifica sau masura in mod obiectiv o stare interna sau o qualia experimentat in cadrul constiintei unei entitati constiente? In momentul de fata nu au fost gasite dovezi, spre deosebire de miile de dovezi pe care stiintele esoterice, ocultiste, paranormalul si traditiile spiritualitatii sacre le-au revelat in mod constant omenirii, cu toate ca omenirea astazi le ignora.

subiectiv, constiinta

Subiectivul si Constiinta

Se considera ca cuantificarea obiectiva are loc in afara si dincolo de natura subiectiva a observatorului, cum ar fi greutatea, lungimea sau locatia unui obiect, asa cum spuneam, subiectiv, din punct de vedere materialist, fiind considerat tot ceea ce percepem prin simturile fizice. Retineti ca se spune ca fenomenele „obiective” pe care tocmai le-am enumerat sunt toate supuse cadrului de referinta relativ al observatorului, astfel incat observatorii care se deplaseaza cu acceleratii diferite (in cadre de referinta spatio-temporale diferite) vor masura valori diferite pentru greutate, lungime, locatie si chiar timp — si toti observatorii vor avea masura corect in modurile lor diferite! Nu este deloc foarte obiectiv, dar acesta este faptul prezentat de teoria relativitatii.

In lucrarea de cercetare „Fizica unificata si legatura intrepatrunzatoare a constiintei”, acest lucru este denumit dihotomia subiectiv-obiectiv a stiintei constiintei. In aceasta lucrare, dihotomia subiectiv-obiectiv este, chipurile, rezolvata prin evaluarea mecanicii fizice a interactiunilor dintre creier si mediu (sau chiar si doar dintre celule si mediu) in cadrul elucidator al retelei unificate de memorie spatiala — descrisa pentru prima data in publicatia anterioara „The Unified Spacemememory Network; from cosmogenesis to consciousness” (Reteaua unificata de memorie spatiala; de la cosmogeneza la constiinta), Nassim et al., Journal of NeuroQuantology, Vol 14, Nr. 4 (2016).

Reteaua unificata de memorie spatiala descrie fizica cuantica drept o proprietate a structurii fundamentale a informatiei (geometria si voxelizarea Planck) a spatiu-timpului. In aceasta „solutie” pentru o fizica unificata a regimurilor cuantic si relativist, starile fenomenale de mecanica cuantica nu sunt doar rezultatul unei „ciudatenii cuantice”, ci, dimpotriva, apar dintr-o geometrie a spatiu-timpului subiacenta cu conexiuni multiple.

fizica cuantica, constiinta

Cuantele si Constiinta

Prin urmare, fenomene precum intrepatrunderea cuantica apar din geometria multiplu-conectata a spatiu-timpului, ceea ce conduce la descrierea acestei geometro-dinamici cuantice a spatiu-timpului ca fiind legatura de intrepatrundere a memoriei spatiale. Deci, ce inseamna acest lucru? Ei bine, schimbul de informatii dintre memoria spatiala si sistemul biologic este un motor major al structurii organizationale si al sinergiei care conduce la o ordine nealeatorie. Unii ar numi-o simbioza universala, altii o duc pana la teoria unificarii a campurilor morfice.

Dupa cum se poate imagina, ordinea nealeatorie si dinamica biomoleculara extrem de coerenta si directionata sunt necesare pentru a genera si coordona experienta constienta in organism. Aceasta interactiune informationala a sistemului biomolecular cu cel mai fundamental camp de informatii, memoria spatiala, are ca rezultat generarea unei coerente puternice, cunoscuta si sub numele de increngatura si interactiune nelocala. Deoarece spatiu-timpul este singurul lucru care leaga toate lucrurile, o stare de increngatura cerebrala (sau corporala, or celulara) face schimb de informatii cu intregul sistem (universul) prin intermediul nexus-ului increngaturii memoriei spatiale. Altfel spus, totul e comunicare si comuniune intre campuri, cel uman si cel universal.

Sa vedem ce efect are acest lucru asupra dihotomiei subiectiv-obiectiv al opiniei stiintifice consensuale. Sa luam o calitate care se presupune ca este subiectiva: sa zicem, culoarea albastra. Conform opiniei stiintifice consensuale, culoarea albastra nu exista. Culoarea albastra este o calitate experimentata doar in cadrul constiintei interne a entitatii constiente. Domeniul experiential al entitatii constiente este o recreare virtuala a mediului fizic extern — o lume obiectiva externa pe care constiinta entitatii constiente nu o experimenteaza niciodata in mod direct.

Prin urmare, in „lumea reala”, nu exista culoarea albastra. Culoarea albastra este un simbol generat in simulacrul lumii exterioare de catre entitatea constienta, un simbol care este doar o reprezentare a proprietatii reale a acelei radiatii electromagnetice, care este o lungime de unda de ~490-450 nm. Lungimea de unda este ceea ce exista in mod obiectiv in lumea reala, dar universul nu are calitatea de „albastru”, cu exceptia experientei acesteia in lumea virtuala a celui care o experimenteaza.

Acesta este un prim exemplu a ceea ce RSF numeste viziunea lumii deconectate, un impediment sistemic in stiinta care rezulta din incapacitatea de a aplica pe deplin intelegerea faptului ca totul este conectat integral in cadrul universului. Asadar, haideti sa reanalizam situatia tinand cont de legatura de incurcare a spatio-memoriei descrisa in publicatia „Fizica unificata si legatura de intrepatrundere a constiintei”.

Coerenta puternica si intrepatrunderea sunt generate in mod constitutiv in cadrul sistemului biologic si, asa cum am descris, aceste stari cuantice sunt rezultatul dinamicii care are loc in metrica spatiu-timp multiplu-conectata. Intrepatrunderea apare atunci cand sistemele interactioneaza, iar organismul constient este in mod constant in interactiune cu mediul inconjurator, care este sursa stimulilor externi care genereaza experiente in cadrul constiintei interne a organismului. Aceasta inseamna ca activitatea biomoleculara corespunzatoare constiintei perceptive a stimulilor externi este cuplata la mediul extern prin intrepatrundere, care este un schimb de informatii cu campul holografic al retelei de memorie spatiala.

Acest lucru inseamna ca experienta din cadrul constiintei observatorului constient, cum ar fi perceptia culorii albastre, nu are loc doar in mintea subiectiva sau obiectiva a observatorului, ci exista un schimb de informatii prin intermediul conexiunii de intrepatrundere a memoriei spatiale, astfel incat calitatea interna a entitatii constiente imprima calitatile subiective presupuse in proprietatile fenomenelor obiective externe.

In acest fel, universul „cunoaste” culoarea albastra si, de fapt, lungimea de unda a luminii corespunzatoare acestei perceptii este influentata de experienta subiectiva si este impregnata de calitatile „albastru”. Acest lucru este valabil pentru toate obiectele exterioare, care sunt impregnate din experientele calitative colective ale tuturor observatorilor constienti.

Acest lucru are unele implicatii interesante, cum ar fi considerarea unitatii experientei, deoarece culoarea albastra poate fi experimentata intr-un numar infinit de moduri diferite de catre toti observatorii constienti si nu exista nicio modalitate de a sti cum experimenteaza altcineva culoarea albastra. Cu toate acestea, daca lungimile de unda corespunzatoare culorii albastre sunt de fapt informate prin intermediul nexus-ului de increngatura al memoriei spatiale cu privire la calitatea culorii albastre, atunci este foarte probabil ca toti observatorii sa o experimenteze in acelasi mod — astfel incat aceasta nu mai este in intregime subiectiva, ci direct obiectiva.

Lumea obiectiva externa genereaza astfel un sentiment de frumusete sau alte caracteristici calitative, iar mintea subiectiva a constiintei nu este separata si distincta de lumea obiectiva presupusa pana acum. Prin urmare, constiinta joaca un rol intrinsec si integral in influentarea comportamentului si a caracteristicilor lumii fizice, la fel cum lumea fizica influenteaza si modeleaza mintea celui care o experimenteaza constient. Dihotomia subiectiv-obiectiv se dovedeste, prin urmare, a fi o ipoteza incompleta si invechita a naturii realitatii si a relatiei noastre cu aceasta.

Traducere si adaptare dupa resonancescience.org.

Recent Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
acoperirea soarelui, soare, oameni de stiinta, stiintastanga politica, globalism