Statul Profund american s-a născut în Marea Britanie. De ce este războiul mondial singura sa șansă?

Last Updated on June 15, 2025 by Patrick

În cartea sa „Istoria secretă a oligarhiei anglo-americane”, publicată în 1981, la patru ani după moartea sa, Caroll Quigley retrasează întreaga istorie a „lumii oligarhice și obscure, a cărei acțiune a fost determinată pentru lumea anglo-saxonă”.

Primul capitol începe astfel:

„Într-o după-amiază de iarnă, la Londra, în februarie 1891, trei bărbați erau prinși într-o discuție extrem de serioasă. Consecințele acestei discuții aveau să fie de maximă importanță pentru Imperiul Britanic și pentru lumea întreagă.

Cei trei erau pe cale să organizeze o societate secretă care avea să fie, timp de mai bine de cincizeci de ani, una dintre cele mai importante forțe în elaborarea și punerea în practică a politicii imperiale și externe britanice.”

Aceste trei personaje erau foarte bine cunoscute în Anglia. Liderul lor era Cecil Rhodes, cel mai important om din Africa de Sud și un tip cu o avere imensă. Mai târziu, el a dat numele său țării Rhodesia (astăzi, Zimbabwe).

Al doilea era William T. Stead, un ziarist faimos.

Al treilea era Reginald Baliol Brett, devenit ulterior Lord Brett, care a fost consilier al lui Edward al VII-lea și George al V-lea.

Planul lor era foarte simplu:

„Cecil Rhodes credea, la fel ca John Ruskin, că doar elita britanică putea și trebuia să conducă lumea, pentru binele și fericirea omenirii.”

Cine a fost Cecil Rhodes?

Cecil Rhodes

Tot potrivit lui Quigley, Rhodes era francmason și fusese inițiat de loja 357 a Universității Apollo și ridicat la rangul de Maestru Mason în 1877. Cu toate acestea, el critica foarte mult francmasoneria „pentru neputința și incompetența sa de a promova interesele rasei britanice”. El a scris nu mai puțin de șapte testamente pentru a-și folosi imensa avere în diferite proiecte „mondialiste” de-a lungul vieții sale. Primul era de a înființa o societate secretă al cărei obiectiv era să se dedice „revenirii Angliei la gloria de odinioară”. Astfel a fost înființată „Masa Rotundă”, care a devenit rapid cel mai puternic organ al frăției britanice.

Această societate secretă este menționată în cinci dintre cele șapte testamente pe care le-a redactat, în special în cel prin care a creat o instituție de învățământ în care studenții ar primi burse de studiu. Premiul Cecil Rhodes este acordat și în prezent. La moartea sa, în 1902, Cecil Rhodes avea 48 de ani, iar averea sa, deja considerabilă, crescuse odată cu preluarea minelor de aur și diamante aparținând „de Beers” din Africa de Sud.

Al treilea testament al său îl numea pe Lord Nathan Mayer Rothschild moștenitor universal.

Masa rotundă se extinde înainte de a fi exportată

Încă de la început, Masa rotundă, numită uneori „grupul Milner” sau „grădinița Milner”, a fost concepută pentru a putea fi exportată.

Peter Dale Scott

Crearea RIIA (Royal Institute of International Affairs), adesea numită „Chattam House”, în 1920, a servit drept model pentru CFR (Council on Foreign Relations) american în 1921, precum și pentru IPR (Institute of Pacific Relations) în 1925, ceea ce demonstrează această dorință de internaționalizare, chiar de „globalizare”.

La sfârșitul Primului Război Mondial, această influență moștenită de la Round Table s-a făcut simțită în Statele Unite, când CFR, sub impulsul președintelui său Edward Mendell House, adevăratul „bonă” al lui Woodrow Wilson, a creat SDN (Societatea Națiunilor), strămoșul ONU. Peter Dale Scott, în cartea sa „Statul profund american”, face numeroase referiri la CFR. Acest think-tank (literalmente „rezervor de gândire”) a preluat treptat politica externă americană și, prin urmare, a devenit unul dintre pilonii a ceea ce astăzi se numește „statul profund american”.

Mondialistă prin esență, această societate secretă a înțeles de-a lungul timpului că puterea britanică trebuia consolidată de puterea americană și că era necesară colaborarea City-ului pentru a stabili această dominație mondială.

Finanța internațională vrea să controleze moneda americană

Peter Dale Scott relatează, în capitolul dedicat „statului profund, guvernului din umbră și supramondului de pe Wall Street” (p. 44 și 45):

„O teză importantă a acestui capitol și a acestei lucrări constă în a demonstra că, în mediile necunoscute și practic nereglementate ale supramondei și ale statului profund, putem observa nu numai influența lor predominantă, ci și acțiunile lor ilegale și antisociale, chiar și criminale”.

Includerea de către Mike Lofgren a Wall Street în definiția sa a statului profund întărește observația lui Franklin Roosevelt, adresată în 1933 prietenului său „colonelul” E.M. House:

„Adevărul (…) este, așa cum știm amândoi, că o componentă financiară a preluat controlul asupra guvernului încă din vremea lui Andrew Jackson”.

Andrew Jackson

În această frază, Roosevelt face în mod natural aluzie la crearea Rezervei Federale, care nu are nimic „federal” și la care Edward Mendell House a participat. Dar el se întoarce mai departe în istorie, citându-l pe Andrew Jackson, care a fost un oponent hotărât al oricărei bănci centrale americane. Jackson a declarat:

„Banca încearcă să mă omoare, dar eu sunt cel care o va omorî!”, i-a mărturisit vicepreședintelui Martin Van Buren. Acest lucru denotă deja antagonismul aproape structural care opune bancherii internaționali democrației americane.

Ultima încercare de a reda controlul asupra monedei poporului american, așa cum este definit în articolul 1 din Constituția din 1787, a fost făcută de Abraham Lincoln în 1863, odată cu emiterea de către Congres a „greenback dollars” („verzișori” – n.red.).

El a fost asasinat în 1865…

Odată cu preluarea controlului asupra monedei americane la 23 decembrie 1913, punerea în aplicare a planului globalist a devenit posibilă. FED și Banca Angliei puteau astfel finanța Primul Război Mondial. Singurul adversar al acestui stat profund rămânea poporul american însuși și „izolaționismul” său teoreticizat de „Doctrina Monroe” din 1823.

Anul 1949 consfințește dominația Statului Paralel

Statele Unite sunt câștigătoarele din 1945 ca putere maritimă. Ele urmau să domine comerțul internațional grație dolarului, pe care statul profund a reușit să-l impună ca monedă internațională. Un complex „militar-industrial” născut din război și, în special, din proiectul „Manhattan” urma să permită armatei americane să fie „brațul armat al globaliștilor” și să impună, începând din 1949, un fel de „guvern din umbră” prin proiectul numit „Judecata de Apoi”, justificat de faptul că URSS devenise o putere nucleară. Era necesar să se găsească o soluție pentru distrugerea simultană a celor trei centre de putere, respectiv Casa Albă, Capitolul și Pentagonul. În acest caz, o autoritate nealeasă ar prelua puterea pentru a continua războiul și a riposta.

În 1961, Eisenhower, în discursul său de adio, denunță complexul militar-industrial ca fiind un pericol pentru democrație. În noiembrie 1963, Kennedy denunță o „putere din umbră” care s-a instalat la Casa Albă.

Edward Mendell House

În 1981, statul profund se instalează în centrul puterii sub Reagan, iar vicepreședintele său, George H. Bush, va ocupa Biroul Oval în 1989. Judecata de Apoi va lua numele mult mai explicit de „COG” (Continuity Of Government).

În 1991, dispariția URSS va lăsa statul profund singur în cursa pentru a-și finaliza dominația mondială, rămânând în același timp ignorat de aproape întreaga umanitate. Francis Fukuyama credea că „acesta a fost sfârșitul istoriei”, dar totuși nu totul era spus. Lăcomia bancherilor internaționali, care câștigau deja sume fabuloase din dobânzile unei datorii plătite de contribuabili, în timp ce banii împrumutați veneau de nicăieri, a mers prea departe, transferând procesele industriale către țările „în curs de dezvoltare”. Acestea, și în special China, au înțeles repede profitul pe care îl puteau obține.

Ce viitor să aibă statul profund care voia să fie „Supralumea”?

Ca să instaureze un guvern mondial, fiind scopul lor final, era necesar să rămână în continuare în umbra protectoare. David Rockefeller, fondatorul „Bilderberg” și al „Comisiei Trilaterale”, două grupuri de reflecție inspirate de CFR, înțelesese perfect acest lucru. Granulă de nisip care a obligat statul profund să se expună în plină lumină se numește Donald Trump. Ales împotriva tuturor așteptărilor împotriva candidatei statului profund în 2016, el a declarat în 2017 că „globaliștii nu mai au viitor”. Cu toate acestea, el a pierdut alegerile din 2020, iar adversarii săi au crezut că au câștigat prin numirea lui Joe Biden la Casa Albă. Era prea vizibil, prea evident.

Poporul american dorea să se reconecteze cu valorile care îi erau proprii la crearea Statelor Unite.

Astăzi, vreo 80% din populația lumii aspiră la menținerea suveranității naționale. Cu excepția unui război mondial care, să sperăm că nu va avea loc, planul globalist nu va fi dus la bun sfârșit.

Articol realizat de Jean Goychman, traducere și adaptare după breizh-info.com.