Soljenițîn trasează linia de demarcație între bine și rău și de ce este foarte importantă

Last Updated on March 11, 2024 by Patrick

Credem că linia de demarcație dintre bine și rău este clar definită și că oamenii se încadrează într-o tabără sau alta. În Arhipelagul Gulag, volumul 1, Aleksandr Soljenițîn scria:

„Dacă totul ar fi atât de simplu! Dacă ar exista doar oameni răi care comit insidios fapte rele și ar fi necesar doar să îi separăm de noi și să îi distrugem.”

Deoarece linia de demarcație dintre bine și rău nu este atât de simplu de trasat pe cât ne-am dori, un principiu esențial pentru organizarea societății este, în cuvintele lui F. A. Hayek, să se asigure că „omul rău poate face cel mai puțin rău”.

Mulți cunosc aceste cuvinte celebre ale lui Soljenițîn din Arhipelagul Gulag, volumul 2:

„Linia care separă binele de rău nu este trasată de state, nici de clase sociale, nici de partide politice – ci chiar de fiecare inimă umană – și trece prin toate inimile umane.”

Cei care neagă acest adevăr al naturii umane cred deseori că dacă se oferă oamenilor „buni” – cei care posedă ideologia potrivită – suficientă putere pentru a-i controla pe ceilalți, se rezolvă problema organizării societății.

Faimoasa replică a lui Soljenițîn nu apare până la pagina 746, iar majoritatea oamenilor nu cunosc contextul. Faimoasa propoziție începe astfel:

„Treptat, mi s-a dezvăluit că linia care separă binele…”.

Cine i-a dezvăluit acest adevăr lui Soljenițîn? Au fost propriile sale experiențe în Gulag.

În aceeași secțiune a cărții sale, el a scris:

„Privind în urmă, am văzut că, pe parcursul întregii mele vieți conștiente, nu mă înțelesesem nici pe mine însumi, nici strădaniile mele”.

Apoi scoate în evidență ceea ce a văzut în el însuși:

„Mi-a fost dat să duc din anii de închisoare, pe spatele meu gârbovit, care aproape că s-a rupt sub povara sa, această experiență esențială: cum devine o ființă umană rea și cum devine bună. În ebrietatea succeselor din tinerețe mă simțisem infailibil și de aceea am fost crud. În excesul de putere, am fost un criminal și un asupritor.”

Cu perspicacitate, Soljenițîn a văzut că este greșit să folosești intențiile bune ca ghid pentru acțiune:

„În momentele mele cele mai rele eram convins că făceam binele și eram bine aprovizionat cu argumente sistematice”.

Cei mai grozavi răufăcători se pot amăgi pe ei înșiși crezând că fac bine. Nu ar trebui să ne lăsăm păcăliți să credem că libertatea poate fi păstrată bazându-ne pe bunele intenții ale oamenilor buni.

Aruncați o privire sinceră asupra curentului vostru de gândire și observați cât de interesat de sine este. Da, observați și gândurile voastre de bunătate și generozitate față de ceilalți. Dar nu există nici un motiv pentru ca societatea să aibă încredere în bunele voastre intenții, sau în ale mele, cu puterea de a-i controla pe alții.

Pentru a găsi bunătatea, Soljenițîn a trebuit mai întâi să își vadă întunericul. Și apoi, după ce a făcut acest lucru, i s-a deschis o cale spre bunătate:

„Și doar când am zăcut acolo, pe paie putrezite din închisoare, am simțit în mine primele zvâcniri ale binelui”.

După faimoasa sa frază despre „linia care separă binele și răul”, Soljenițîn a scris:

„Această linie se schimbă. În interiorul nostru, ea oscilează în funcție de ani. Și chiar și în inimile copleșite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Și chiar și în cele mai bune dintre toate inimile, rămâne… un mic colț de rău care n-a prins încă rădăcină”.

Faptul că linia dintre bine și rău oscilează este un adevăr pe care Soljenițîn l-a exprimat în repetate rânduri. În Volumul 1, el a scris:

„În timpul vieții oricărei inimi, această linie [dintre bine și rău] își schimbă mereu locul; uneori este strânsă într-o parte de răul exuberant, iar alteori se deplasează pentru a lăsa suficient spațiu pentru ca binele să înflorească. Una și aceeași ființă umană este, la diferite vârste, în diferite circumstanțe, o ființă umană total diferită. Uneori este aproape de a fi un diavol, alteori de a fi sfânt.”

În mod clar, Soljenițîn a vrut să înțelegem că munca noastră nu este niciodată terminată. Cultivarea bunătății noastre este munca de o viață.

Atât în Volumul 1, cât și în Volumul 2, Soljenițîn repetă îndemnul lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”. În Volumul 2, el adaugă:

„Nu există nimic care să ajute și să favorizeze atât de mult trezirea omniscienței în noi precum gândurile insistente despre propriile fărădelegi, erori, greșeli”.

Nu numai despre celălalt scria Soljenițîn. Răul poate trece prin oricare dintre noi, dacă nu lucrăm pentru a-l recunoaște și a alege împotriva lui. Soljenițîn ar spune că ne amăgim pe noi înșine atunci când credem că răul se află doar acolo. Acesta este un adevăr care continuă să fie justificat.

Recent, Jonathan Mayo a compilat noi detalii despre atacul terorist din noiembrie 2008, când zece tineri teroriști din grupul pakistanez Lashkar-e-Tayyiba au ucis 164 de persoane în Mumbai, India. Țintele lor au fost locuitori obișnuiți din Mumbai, persoane care se aflau la un centru evreiesc și vizitatori ai unui renumit hotel destinat turiștilor.

Ceea ce a ieșit în evidență în cazul atacului este faptul că, în timp real, cei zece teroriști au comunicat cu controlorii, trimițându-le mesaje din Pakistan.

Mayo relatează că, în timp ce teroriștii se aflau la hotelul Taj Mahal Palace, au primit mesaje că controlorii din Pakistan „sunt furioși că nu există nici un indiciu de incendiu la Taj”. Controlorii i-au sunat pe teroriștii tineri: „Nu se va întâmpla nimic până când nu declanșați focul. Când oamenii vor vedea flăcările vor începe să se teamă. Și aruncă niște grenade, fratele meu. Nu e nimic rău în a arunca câteva grenade.”

Teroriștii din hotel păreau „copleșiți de opulența hotelului și [le-au spus] celor care îi manevrau: ‘Aici sunt computere cu ecrane de înaltă tehnologie! Este uimitor!’ Controlorul [a insistat] ca ei ‘să înceapă imediat un incendiu corespunzător'”.

După atac, unul dintre teroriștii aflați în gară a condus până la un baraj al poliției și a spus: „Vă rog, domnule, am făcut ceea ce am venit să fac. Vă rog să mă omorâți”. Tânărul a declarat poliției că „tatăl său, un vânzător ambulant, l-a vândut [grupului terorist], spunându-i fiului său: ‘Vom avea bani, nu vom mai fi săraci’”.

Linia dintre bine și rău, chiar și în cazul tinerilor teroriști, se mișca în timp real.

Mărturia lui Soljenițîn ne ajută să vedem că răul nu poate fi eliminat, dar, după spusele sale, „este posibil să îl constrângem în interiorul fiecărei persoane”.

Dacă Soljenițîn are dreptate cu privire la potențialul răului existent în fiecare dintre noi, atunci Thomas Sowell, în cartea sa „A Conflict of Visions”, ne dă un avertisment important:

„Fiecare nouă generație care se naște este, de fapt, o invazie a civilizației de către mici barbari, care trebuie civilizați înainte de a fi prea târziu. Perspectivele lor de a crește ca oameni decenți și productivi depind de întregul set elaborat de practici în mare parte nearticulate care generează valori morale, autodisciplină și considerație pentru ceilalți.”

Steven Pinker i-a făcut ecoul lui Soljenițîn când a scris:

„Oamenii nu sunt buni înnăscuți (așa cum nu sunt răi înnăscuți), dar vin înzestrați cu motive care îi pot orienta departe de violență și spre cooperare și altruism.”

Ar fi un pariu prostesc să ne așteptăm ca fiecare persoană să crească civilizată și să își exercite capacitatea morală pentru a se îndrepta spre bine. Cooperarea și înflorirea umană sunt permise de tradițiile morale și de statul de drept care constrânge răul.

Atunci când ideologia neconstrânsă triumfă asupra drepturilor și moralității, descoperim rapid cât de repede triumfă răul asupra binelui.

În schimb, ordinea socială extinsă creată de piața liberă ne extinde oportunitățile de a coopera cu ceilalți și, în mod crucial, acceptă natura umană așa cum este ea. Cu cât cooperăm mai mult, cu atât mai mult vedem că bunăstarea noastră depinde de ceilalți. Cu cât interdependența este mai mare, cu atât mai mari sunt stimulentele pentru a cultiva partea bună a naturii noastre umane.

Traducere și adaptare după intellectualtakeout.org.