Sa facem afaceri din inima
,

Sa facem afaceri din inima

Se spune ca exista trei tipuri de afaceri:

  • afacerile lui Dumnezeu / existentiale;
  • afacerea ta;
  • afacerile celorlalti;

Ceea ce vreau sa spun este ca daca nu te afli in propria ta afacere, cel mai probabil te afli unde nu trebuie. M-am gandit la aceasta din perspectiva cresterii mele personale si spirituale si mi-a fost de folos. Astfel ca, astazi ma straduiesc sa imi vad de propria mea afacere.

Insa, exista un alt tip de afacere care are nevoie de atentia noastra in mod special; este vorba despre modul in care facem afaceri, facem comert in aceasta lume. Singurul lucru pe care ne putem baza suta la suta este schimbarea.

Marsul timpului este acum mana in mana cu avansul tehnologic. Fizionomia societatii se schimba; practic toate modalitatile de comunicare au fost modificate.

Dar cea mai dramatica schimbare, dat fiind faptul multitudinea si diversitatea noilor afaceri, este modul in care exersam si ne modernizam relatiile pe acest taram. Totul din domeniul afacerilor se schimba, insa functioneaza inca dintr-o carte de reguli foarte invechita. Aceasta perpetueaza conceptul de castig-pierdere. Zdruncinand vechea paradigma a afacerilor creeam, prin sine insasi, noi modalitati de a construi afaceri si relatii. Aceasta noua paradigma in curs de dezvoltare, numita „Afaceri Constiente”, este, cu adevarat, ceva de sarbatorit.

„Cel mai neglijat lucru din cadrul afacerilor este faptul ca suntem cu totii oameni. Daca ne ghidam dupa aceasta premisa, fiecare interactiune – indiferent de relatie sau situatie – se transforma intr-un interschimb empatic bazat pe respectul de sine si pentru ceilalti.”

Chip Conley.

Cu toate acestea, termenul de afaceri constiente aproape ca suna ciudat, ca un oximoron, un paradox. Afacerile, in mod traditional, au conotatii de a fi nemiloase; „oricat ar costa”„legea junglei”„nu e nimic personal, sunt doar afaceri”. Aceste remarci ale culturii-pop au fost insamantate in psihicul nostru. Am fost conditionati sa acceptam faptul ca munca si vanzarile sunt un joc al lacomiei si exploatarii ierarhice. Pe masura ce redefinim sistemele, operatiunile, resursele umane etc., in cadrul unei afaceri constiente indraznim sa visam la o noua realitate castig-castig-castig…

Deci, ce este afacerea constienta? Mai simplu spus, implica persoane si intreprinderi care aleg o modalitate de a servi care impacteaza pozitiv societatea comerciala din interior, societatea in general, precum si mediul inconjurator. La fel ca in cazul multor lucruri care se afla in tranzitie, tot avem nevoie sa ne desprindem de institutiile fosila si din modus operandi invechit. Cand castigul-castig al afacerilor constiente se va propaga prin lumea economica, se va produce schimbarea intr-un mod exponential. Acest lucru e imbucurator!

Afaceri orientate catre solutii pioniere

Multe corporatii mari iau acest lucru in serios. Poate ca de unii e numai gura, iar altii sunt chiar pe bune. Insa, orice actiune catre un mod de afaceri holistic este un pas in directia corecta. Directorul-Manager al Scopurilor este noul post ravnit intr-o organizatie curajoasa care-si propune sa fie o eroina pioniera, nu o data-bir-cu-fugitii. Stimatul DMS conduce calea in initierea unei afaceri orientata catre solutie care are grija de toti actionarii; de la proprietar la lucratori si de la produs / serviciu la client. Rolul DMS-ului este sa fie atat carma cat si ancora in ceea ce si cum va participa o intreprindere la bunul mers al lumii – sa apreciem si sa practicam faptul ca toti suntem irevocabil interconectati.

In 2019, principalul actionar este, desigur, Planeta Pamant, cea care ne da toate resursele si ne da si Familia Umana. Atunci cand Director-Managerul Scopurilor vede intreaga imagine, inclusiv sanatatea inaintea bogatiei tuturor celor in cauza, atunci avem o sansa reala de a ne ingriji cu adevarat unul cu celalalt, si de a ne ingriji de aceasta minge albastra din spatiu pe care o numim Acasa.

„Capitalismul constient inseamna mai mult decat sa castigi bani – desi este vorba si despre asta. De fapt, este vorba despre crearea unei afaceri de succes, care conecteaza, de asemenea, pe sustinatori la ceva care conteaza pentru ei si are un impact mare in lume.”

Mycoskie.

Precum o economie a bunastarii sau economii ale bunastarii, acolo unde nu exista faliment, nu exista nu am si nu exista criza economica. Capitalul este centralizat distribuindu-l la fiecare individ in parte. Caci, conform Cartei Drepturilor Omului, cu totii avem dreptul la bunastare. (Nota redactiei.)

Succesul ar putea fi definit diferit pentru viitoarele afaceri, in special atunci cand sunt luate in considerare relatiile dintre responsabilitatea sociala, profitabilitatea, mediul inconjurator, integrarea culturala, aspectele etice si spirituale. Iar aici as dori sa fac o pauza… ca sa numim cel mai important nucleu, cel al aparitiei ideii. Vreau sa raman curios si surprins de felul in care permitem cu creativitate noilor modalitati de afacere sa apara, sa evolueze, sa fuzioneze si sa se influenteze reciproc. Nu vreau sa raman prea prins in capcana de a forta o noua paradigma bazata pe vechile structuri. Vreau sa fiu dat pe spate de inovatii! Vreau sa spun: „Uau, este uimitor si nu m-am asteptat la asta!” Insa, necesita sa am incredere in aparitia ideii si sa ma detasez de metodele vechi, inradacinate si uzate.

Lucrand pentru un Scop Major

Oamenii din organizatiile de afaceri constiente lucreaza, desigur, la fel de mult si pot fi, de asemenea, motivati de profit. Insa, acesta nu este motivul lor final. E mai mare decat o remuneratie pentru ei. Munca pe care o fac este masurata, in cele din urma, de modul in care-si indeplinesc rolul si de cat de multumiti sunt de nivelul lor de a da plus valoare comunitatii sau chiar lumii in general. Rezultatele benevole pot fi la fel de importante ca si salariul. Atunci cand oamenii se aduna in jurul a ceva care este semnificativ, denota mai mult devotament si pasiune, care cultiva loialitate datorita acestui scop comun. Celebrul citat al lui J. F. Kennedy din discursul sau de inaugurare poate fi spus si aici: „Intrebati nu ce poate face tara pentru voi – intrebati ce puteti face voi pentru tara.” Dar sa o inclinam putin catre scopurile afacerilor noastre constiente.

„Intrebati nu ce poate face comunitatea voastra globala pentru voi – intrebati ce puteti face voi pentru comunitatea voastra globala.”

Toate afacerile au nevoie de timp pentru tranzitie

Termenul de „afacere constienta” ofera in mod natural impresia opusa ca intreprinderile bazate pe profit sunt „inconstiente”, ceea ce nu este neaparat cazul. Fiecare afacere a evoluat dintr-un progres al cererii si ofertei. Iar acum cererile se schimba datorita constientizarii globale fata de ceea ce am putea si am avea nevoie sa facem mai bine. Pe masura ce consumatorii cer schimbari, la fel si valorile si misiunea companiilor. Avem nevoie sa ne abtinem sa judecam distructiv vechile institutii si, mai degraba, sa le sprijinim sa treaca in noua paradigma emergenta a afacerilor constiente.

O parte semnificativa a noii forte de munca sunt asa-zisii mileniali si generatia Z, care imping afacerile spre a fi responsabile social, deoarece acestia reprezinta majoritatea consumatorilor. Ei au puterea si influenta consumatorilor actuali si viitori. Ei vor cu predominanta ca organizatiile sa fie etice si in serviciul marelui bine. Vor, de asemenea, ca companiile sa aiba un impact pozitiv. Au putere si se asteapta la transparenta non-exploatatoare; solutiile sa fie etic si social orientate, iar investitiile acestora (timp si bani) sa fie intru imbunatatirea diferitelor societati, culturi si pentru viitorul regenerativ si durabil al planetei.

Consumatorii sunt interesati din ce in ce mai mult de investitii responsabile din punct de vedere social, acolo unde o schimbare in comunitatile lor si in lumea larga este prima prioritate. Iar investitorii cauta afaceri care sa alinieze principiile morale cu valorile corporative in politicile lor de bune practici.

Caritatea este compasiunea intr-o afacere constienta!

Adaptarea unei abordari constiente va avea nevoie de previziune si de dorinta de a-si asuma riscurile si de a invata de la cei care incep deja initiativele in acest nou domeniu emergent. In cele din urma, acesta va fi cel mai bine servit de impartasirea cunostintelor, sistemelor si guvernantei de la aceia care sunt deschizatori de drumuri. Pana in prezent, nu exista nici un etalon pentru a masura cat de constienta o afacere poate sa „reuseasca” sa devina. Acesta este un termen relativ nou in sine. Conceptul continua sa se rafineze. Atunci cand afacerile isi revizuiesc viziunea, isi reevalueaza valorile si mediteaza la misiunea lor, vor aduce in mod organic si natural o constiinta mai treaza in afacerea lor.

Afacerile care sunt infiintate fundamental ca vehicule ale constiintei si care provin dintr-un scop mai profund al serviciului catre marele intreg, vor gasi o noua pozitie puternica in noua paradigma. Atunci, prin exemplu, ei ilustreaza ca bunastarea intregului interconectat in sine sa sprijine armonios si din abundenta toate fiintele catre Unitate, Pace si Iubire.

„Ce minunat este faptul ca nimeni nu are nevoie sa astepte nici un singur moment inainte sa inceapa sa imbunatateasca lumea.”

Anne Frank.

Aveti vreo experienta in activitatea sau in afacerea dumneavoastra care ilustreaza faptul ca Miscarea Afacerilor Constiente inainteaza sau cel putin se iveste la orizont? Ne-ar placea sa auzim parerile si perspectivele dumneavoastra. Va rugam, lasati un comentariu mai jos si impartasiti-ne experientele voastre pozitive.

Este intotdeauna o placere sa facem afaceri impreauna!

Echipa Academia Arhetipala Cydrone.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *