Robert Epstein – Internetul si noul control al mintii

Ingrijorarea pentru viitor

Jack London

In ultimul secol, mai multi mari scriitori si-au exprimat ingrijorarea cu privire la viitorul omenirii. In Ciubota de Fier (1908), scriitorul american Jack London a descris o lume in care o mana de titani corporatisti bogati – „oligarhii” – tineau masele la distanta printr-o combinatie brutala de recompense si pedepse. O mare parte a omenirii traia intr-o sclavie virtuala, in timp ce cei mai norocosi erau cumparati cu salarii decente care le permiteau sa traiasca confortabil – dar fara niciun control real asupra vietii lor.

Evgheni Zamyatin

In Noi (1924), stralucitul scriitor rus Evgheni Zamyatin, anticipand excesele Uniunii Sovietice in curs de aparitie, a imaginat o lume in care oamenii erau tinuti sub control printr-o monitorizare omniprezenta. Peretii caselor lor erau facuti din sticla transparenta, astfel incat tot ceea ce faceau putea fi observat. Li se permitea sa isi coboare jaluzelele o ora pe zi pentru a face sex, dar atat momentul intalnirii, cat si iubirea trebuiau sa fie inregistrate mai intai de stat.

In Minunata Lume Noua (1932), autorul britanic Aldous Huxley a descris o societate aproape perfecta in care nefericirea si agresivitatea au fost eliminate din umanitate printr-o combinatie de inginerie genetica si conditionare psihologica. Iar in romanul mult mai intunecat 1984 (1948), George Orwell, compatriotul lui Huxley, a descris o societate in care gandirea insasi era controlata; in lumea lui Orwell, copiii erau invatati sa foloseasca o forma simplificata de engleza numita Newspeak pentru a se asigura ca nu vor putea niciodata sa exprime idei periculoase pentru societate.

Aldous Huxley

Toate acestea sunt povesti de fictiune, cu siguranta, si in fiecare dintre ele liderii care detineau puterea foloseau forme evidente de control carora doar cativa oameni le opuneau rezistenta in mod activ si pe care, ocazional, le depaseau. Dar in bestsellerul de non-fictiune Convingatorii Tainici (1957) – lansat recent intr-o editie aniversara de 50 de ani – jurnalistul american Vance Packard a descris un tip „ciudat si mai degraba exotic” de influenta care aparea rapid in Statele Unite si care era, intr-un fel, mai amenintator decat tipurile fictive de control ilustrate in romane. Potrivit lui Packard, directorii de corporatii si politicienii americani incepusera sa foloseasca metode subtile si, in multe cazuri, complet nedetectabile pentru a schimba gandirea, emotiile si comportamentul oamenilor, pe baza unor cunostinte din domeniul psihiatriei si al stiintelor sociale.

Metodele de manipulare, bata-le vina!

Cei mai multi dintre noi au auzit de cel putin una dintre aceste metode: stimularea subliminala sau ceea ce Packard a numit „efecte sub prag” – prezentarea unor mesaje scurte care ne spun ce sa facem, dar care sunt afisate atat de scurt incat nu ne dam seama ca le-am vazut. In 1958, impulsionata de ingrijorarea publicului cu privire la un teatru din New Jersey care ar fi ascuns mesaje intr-un film pentru a creste vanzarile de inghetata, Asociatia Nationala a Radiodifuzorilor – asociatia care stabilea standardele pentru televiziunea americana – si-a modificat codul pentru a interzice utilizarea mesajelor subliminale in emisiuni. In 1974, Comisia Federala pentru Comunicatii a opinat ca utilizarea unor astfel de mesaje era „contrara interesului public”. In Congresul SUA a fost introdusa, de asemenea, o legislatie care sa interzica mesajele subliminale, dar nu a fost niciodata adoptata. Atat Marea Britanie, cat si Australia au legi stricte care le interzic.

Probabil ca stimularea subliminala este inca folosita pe scara larga in SUA – este greu de detectat, la urma urmei, si nimeni nu tine evidenta ei – dar probabil ca nu merita sa ne facem griji in privinta ei. Cercetarile sugereaza ca are doar un impact redus si ca influenteaza in principal persoanele care sunt deja motivate sa urmeze indicatiile sale; directivele subliminale de a bea afecteaza oamenii doar daca le este deja sete.

Cu toate acestea, Packard descoperise o problema mult mai mare – si anume ca corporatiile puternice cautau in mod constant si, in multe cazuri, aplicau deja o mare varietate de tehnici de control al oamenilor fara ca acestia sa stie. El a descris un fel de cabala in care specialistii in marketing lucrau indeaproape cu oamenii de stiinta sociala pentru a determina, printre altele, cum sa ii determine pe oameni sa cumpere lucruri de care nu aveau nevoie si cum sa ii conditioneze pe copiii mici sa fie buni consumatori – inclinatii care erau cultivate si antrenate in mod explicit in Minunata Lume Noua a lui Huxley. Ghidati de stiintele sociale, specialistii in marketing invatau rapid cum sa se joace cu nesiguranta, fragilitatile, temerile inconstiente, sentimentele agresive si dorintele sexuale ale oamenilor pentru a le modifica gandirea, emotiile si comportamentul fara ca acestia sa constientizeze ca sunt manipulati.

Publicitatea s-a infiltrat si in politica

Kenneth Boulding

La inceputul anilor 1950, a spus Packard, politicienii au inteles mesajul si au inceput sa se comercializeze folosind aceleasi forte subtile care erau utilizate in comertul cu sapun. Packard si-a prefatat capitolul despre politica cu un citat tulburator din economistul britanic Kenneth Boulding: „O lume a dictaturii nevazute este imaginabila, folosind totusi formele de guvernare democratica”. S-ar putea ca acest lucru sa se intample cu adevarat si, daca da, cum ar functiona?

Fortele descrise de Packard au devenit tot mai raspandite de-a lungul deceniilor. Muzica linistitoare pe care o auzim cu totii in supermarketuri ne determina sa mergem mai incet si sa cumparam mai multa mancare, fie ca avem nevoie de ea sau nu. Cele mai multe dintre gandurile lipsite de sens si sentimentele intense pe care le traiesc adolescentii nostri de dimineata pana seara sunt atent orchestrate de profesionisti foarte priceputi in marketing care lucreaza in industriile noastre de moda si de divertisment. Politicienii lucreaza cu o gama larga de consultanti care testeaza fiecare aspect al ceea ce fac politicienii pentru a influenta alegatorii: imbracamintea, intonatiile, expresiile faciale, machiajul, coafurile si discursurile sunt toate optimizate, la fel ca si ambalajul unei cereale pentru micul dejun.

Din fericire, toate aceste surse de influenta functioneaza in mod competitiv. Unii dintre cei care ne conving vor ca noi sa cumparam sau sa credem un lucru, altii sa cumpere sau sa creada altceva. Natura competitiva a societatii noastre este cea care ne mentine, in general, relativ liberi.

„Fie ca voteaza cu stanga, fie ca voteaza cu dreapta, tot cu noi voteaza.”

David Rockefeller.

Mijloacele de control invizibile

Dar ce s-ar intampla daca ar incepe sa apara noi surse de control care sa aiba o concurenta mica sau deloc? Si ce s-ar intampla daca s-ar dezvolta noi mijloace de control care sa fie mult mai puternice – si mult mai invizibile – decat oricare dintre cele care au existat in trecut? Si ce s-ar intampla daca noile tipuri de control ar permite unei maini de oameni sa exercite o influenta enorma nu doar asupra cetatenilor din SUA, ci si asupra majoritatii oamenilor de pe Pamant?

S-ar putea sa va surprinda sa auziti acest lucru, dar aceste lucruri s-au intamplat deja.

Pentru a intelege cum functioneaza noile forme de control al mintii, trebuie sa incepem prin a ne uita la motorul de cautare – unul in special: cel mai mare si cel mai bun dintre toate, si anume Google. Motorul de cautare Google este atat de bun si atat de popular incat numele companiei este acum un verb folosit in mod obisnuit in limbile din intreaga lume. A cauta ceva pe Google inseamna a cauta acel lucru in motorul de cautare Google si, de fapt, acesta este modul in care majoritatea utilizatorilor de computere din intreaga lume isi obtin majoritatea informatiilor despre aproape orice in zilele noastre. Ei cauta pe Google. Google a devenit principala poarta de acces la aproape toate cunostintele, in principal pentru ca motorul de cautare este atat de bun in a ne oferi exact informatiile pe care le cautam, aproape instantaneu si aproape intotdeauna in prima pozitie a listei pe care ne-o arata dupa ce lansam cautarea – lista „rezultatelor cautarii”.

Aceasta lista ordonata este atat de buna, incat aproximativ 50% dintre clicurile noastre se indreapta catre primele doua elemente si peste 90% dintre clicurile noastre se indreapta catre cele 10 elemente listate pe prima pagina de rezultate; putini oameni se uita la celelalte pagini de rezultate, chiar daca numarul acestora este adesea de ordinul miilor, ceea ce inseamna ca probabil contin multe informatii bune. Google decide care dintre miliardele de pagini web pe care le va include in rezultatele cautarii noastre si, de asemenea, decide cum sa le clasifice. Modul in care decide aceste lucruri este un secret adanc si intunecat – unul dintre cele mai bine pastrate secrete din lume, precum formula pentru Coca-Cola.

Deoarece este mult mai probabil ca oamenii sa citeasca si sa dea clic pe articole mai bine clasate, companiile cheltuiesc acum miliarde de dolari in fiecare an incercand sa pacaleasca algoritmul de cautare al Google – programul informatic care face selectia si clasificarea – pentru a le mai creste cu o treapta sau doua. Urcarea cu o treapta mai sus poate insemna diferenta dintre succes si esec pentru o afacere, iar trecerea in primele locuri poate fi cheia unor profituri grase.

Un experiment interesant

La sfarsitul anului 2012, am inceput sa ma intreb daca rezultatele de cautare foarte bine clasate ar putea avea un impact mai mare decat alegerile consumatorilor. Poate ca, am speculat, un rezultat de cautare de top ar putea avea un mic impact asupra opiniilor oamenilor despre anumite lucruri. La inceputul anului 2013, impreuna cu asociatul meu, Ronald E. Robertson de la Institutul American pentru Cercetare Comportamentala si Tehnologie din Vista, California, am testat aceasta idee, realizand un experiment in care 102 persoane din zona San Diego au fost repartizate aleatoriu intr-unul dintre cele trei grupuri. Intr-un grup, oamenii au vazut rezultate de cautare care favorizau un candidat politic – adica rezultate care trimiteau la pagini web care il faceau pe acest candidat sa para mai bun decat adversarul sau. Intr-un al doilea grup, oamenii au vazut clasamente de cautare care favorizau candidatul opus, iar in cel de-al treilea grup – grupul de control – oamenii au vazut un amestec de clasamente care nu favorizau niciunul dintre candidati. In fiecare grup au fost utilizate aceleasi rezultate de cautare si pagini web; singurul lucru care a diferit pentru cele trei grupuri a fost ordonarea rezultatelor cautarii.

Pentru ca experimentul nostru sa fie realist, am folosit rezultate reale ale cautarii care au fost legate de pagini web reale. De asemenea, am folosit o campanie electorala reala – alegerile din 2010 pentru functia de prim-ministru al Australiei. Am folosit o campanie electorala straina pentru a ne asigura ca participantii nostri erau „nehotarati”. Lipsa lor de familiaritate cu candidatii a asigurat acest lucru. Prin intermediul anunturilor publicitare, am recrutat, de asemenea, un grup etnic divers de alegatori inregistrati, cu o gama larga de varste, pentru a corespunde caracteristicilor demografice cheie ale populatiei electorale din SUA.

Toti participantii au primit mai intai scurte descrieri ale candidatilor si apoi au fost rugati sa ii evalueze in diferite moduri, precum si sa indice pentru care dintre candidati ar vota; asa cum v-ati putea astepta, participantii nu au favorizat initial niciunul dintre candidati la niciuna dintre cele cinci masuri pe care le-am folosit, iar votul a fost impartit in mod egal in toate cele trei grupuri. Apoi, participantii au avut la dispozitie pana la 15 minute pentru a efectua o cautare online folosind „Kadoodle”, motorul nostru de cautare simulat, care le-a oferit acces la cinci pagini de rezultate ale cautarii care aveau legatura cu pagini web. Oamenii puteau sa se deplaseze liber intre rezultatele cautarii si paginile web, la fel ca atunci cand foloseau Google. Dupa ce participantii si-au finalizat cautarea, le-am cerut sa evalueze din nou candidatii si i-am intrebat din nou pentru cine ar vota.

Am prezis ca opiniile si preferintele de vot a doi sau trei la suta dintre persoanele din cele doua grupuri cu prejudecati – grupurile in care oamenii vedeau clasamente care favorizau un candidat – se vor indrepta catre acel candidat. Ceea ce am descoperit de fapt a fost uimitor. Proportia de persoane care favorizeaza candidatul cel mai bine clasat de catre motorul de cautare a crescut cu 48,4%, iar toate cele cinci masuratori ale noastre s-au indreptat catre acel candidat. Mai mult, 75% dintre persoanele din grupurile de partinire pareau sa nu fi stiut deloc ca vizualizau clasamente de cautare partinitoare. In grupul de control, opiniile nu s-au schimbat in mod semnificativ.

Aceasta parea a fi o descoperire majora. Schimbarea pe care am produs-o, pe care am numit-o Efectul de manipulare a motoarelor de cautare (sau SEME, pronuntat “seem”), parea a fi unul dintre cele mai mari efecte comportamentale descoperite vreodata. Cu toate acestea, nu am destupat imediat sticla de sampanie. In primul rand, testasem doar un numar mic de persoane, iar acestea erau toate din zona San Diego.

Pe parcursul urmatorului an sau cam asa ceva, ne-am repetat descoperirile de inca trei ori, iar a treia oara am facut-o pe un esantion de peste 2.000 de persoane din toate cele 50 de state americane. In cadrul acelui experiment, schimbarea preferintelor de vot a fost de 37,1% si chiar mai mare in unele grupuri demografice – de fapt, pana la 80%.

De asemenea, am invatat in aceasta serie de experimente ca, prin reducerea usoara a influentei pe prima pagina a rezultatelor cautarii – mai exact, prin includerea unui element de cautare care favoriza celalalt candidat pe pozitia a treia sau a patra a rezultatelor – am putea masca manipularea noastra, astfel incat putini sau chiar niciunul dintre oameni sa nu fie constienti de faptul ca vad clasamente influentate. Am putea produce in continuare schimbari dramatice in preferintele de vot, dar am putea face acest lucru in mod invizibil.

Totusi, inca nu desfacem sampania. Rezultatele noastre au fost puternice si consecvente, dar toate experimentele noastre au implicat o campanie electorala straina – alegerile din 2010 din Australia. Ar putea fi schimbate preferintele de vot cu alegatori reali in mijlocul unei campanii reale? Am fost sceptici. In alegerile reale, oamenii sunt bombardati cu mai multe surse de informatii si, de asemenea, cunosc multe despre candidati. Parea putin probabil ca o singura experienta pe un motor de cautare sa aiba un impact semnificativ asupra preferintelor lor de vot.

Pentru a afla, la inceputul anului 2014, am mers in India, chiar inainte de inceperea votarii in cadrul celor mai mari alegeri democratice din lume – campaniile pentru Lok Sabha in functia de prim-ministru. Cei trei candidati principali erau Rahul Gandhi, Arvind Kejriwal si Narendra Modi. Folosindu-ne de bazele de subiecti online si de anunturi publicitare online si tiparite, am recrutat 2.150 de persoane din 27 din cele 35 de state si teritorii ale Indiei pentru a participa la experimentul nostru. Pentru a participa, acestia trebuiau sa fie alegatori inregistrati care nu votasera inca si care erau inca nehotarati cu privire la modul in care vor vota.

Participantii au fost repartizati in mod aleatoriu in trei grupuri de motoare de cautare, favorabile lui Gandhi, Kejriwal sau Modi. Asa cum era de asteptat, nivelul de familiaritate cu candidatii era ridicat – intre 7,7 si 8,5 pe o scara de 10. Am prezis ca manipularea noastra ar produce un efect foarte mic, daca ar exista, dar nu asta am gasit. In medie, am reusit sa modificam proportia de persoane care favorizeaza un anumit candidat cu peste 20% in general si cu peste 60% in anumite grupuri demografice. Si mai ingrijorator este faptul ca 99,5% dintre participantii nostri nu si-au dat seama ca au vizualizat clasamente de cautare distorsionate – cu alte cuvinte, ca au fost manipulati.

Cvasi-invizibilitatea SEME este intr-adevar curioasa. Inseamna ca atunci cand oamenii – inclusiv dumneavoastra si cu mine – privesc clasamente de cautare distorsionate, acestea arata foarte bine. Astfel, daca in acest moment cautati pe Google „candidati la presedintia SUA”, rezultatele cautarii pe care le vedeti vor parea probabil destul de aleatorii, chiar daca se intampla sa favorizeze un candidat. Chiar si eu am probleme in a detecta partinirea in clasamentele de cautare despre care stiu ca sunt partinitoare (deoarece au fost pregatite de personalul meu). Cu toate acestea, experimentele noastre randomizate si controlate ne spun de nenumarate ori ca, atunci cand elementele cu un rang mai mare se conecteaza cu pagini web care favorizeaza un candidat, acest lucru are un impact dramatic asupra opiniilor alegatorilor nehotarati, in mare parte din simplul motiv ca oamenii au tendinta de a da clic doar pe elementele cu un rang mai mare. Acest lucru este cu adevarat infricosator: la fel ca stimulii subliminali, SEME este o forta pe care nu o poti vedea; dar, spre deosebire de stimulii subliminali, are un impact enorm – ca si cum fantoma Casper te-ar impinge pe scari.

Am publicat un raport detaliat despre primele noastre cinci experimente privind SEME in prestigioasa publicatie Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) in august 2015. Intr-adevar, descoperisem ceva important, mai ales avand in vedere dominatia Google asupra cautarii. Google detine un cvasi-monopol asupra cautarilor pe internet in SUA, 83% dintre americani specificand Google ca fiind motorul de cautare pe care il folosesc cel mai des, potrivit Pew Research Center. Prin urmare, daca Google favorizeaza un candidat in alegeri, impactul sau asupra alegatorilor nehotarati ar putea decide cu usurinta rezultatul alegerilor.

Tineti cont de faptul ca am avut o singura sansa cu participantii nostri. Care ar fi impactul favorizarii unui candidat in cautarile pe care oamenii le fac pe o perioada de saptamani sau luni inainte de alegeri? Aproape sigur ar fi mult mai mare decat cel pe care l-am observat in experimentele noastre.

Alte tipuri de influenta in timpul unei campanii electorale sunt contrabalansate de surse de influenta concurente – o mare varietate de ziare, emisiuni de radio si retele de televiziune, de exemplu –, dar Google, din toate punctele de vedere, nu are concurenta, iar oamenii au incredere implicita in rezultatele cautarilor sale, presupunand ca misteriosul algoritm de cautare al companiei este in intregime obiectiv si impartial. Acest nivel ridicat de incredere, combinat cu lipsa concurentei, plaseaza Google intr-o pozitie unica pentru a influenta alegerile. Si mai ingrijorator este faptul ca activitatea de clasificare a cautarilor este complet nereglementata, astfel incat Google ar putea favoriza orice candidat pe care il doreste fara a incalca nicio lege. Unele instante au decis chiar ca dreptul lui Google de a clasifica rezultatele cautarilor dupa bunul plac este protejat ca o forma de libertate de exprimare.

Manipulari prin motoarele de cautare

Favorizeaza vreodata compania anumiti candidati? La alegerile prezidentiale din SUA din 2012, Google si directorii sai de top au donat peste 800.000 de dolari presedintelui Barack Obama si doar 37.000 de dolari adversarului sau, Mitt Romney. Iar in 2015, o echipa de cercetatori de la Universitatea din Maryland si din alte parti a aratat ca rezultatele cautarilor Google favorizeaza in mod obisnuit candidatii democrati. Sunt clasamentele de cautare ale Google cu adevarat partinitoare? Un raport intern publicat de Comisia Federala pentru Comert din SUA in 2012 a concluzionat ca clasamentele de cautare ale Google pun in mod obisnuit interesele financiare ale Google inaintea celor ale concurentilor, iar actiunile antitrust in curs de desfasurare impotriva Google atat in Uniunea Europeana, cat si in India se bazeaza pe constatari similare.

Robert Epstein

In majoritatea tarilor, 90% din cautarile online sunt efectuate pe Google, ceea ce confera companiei o putere de a schimba alegerile chiar mai mare decat in SUA si, avand in vedere ca penetrarea internetului creste rapid in intreaga lume, aceasta putere este in crestere. In articolul nostru din PNAS, Robertson si cu mine am calculat ca Google are acum puterea de a schimba peste 25% din alegerile nationale din lume, fara ca nimeni sa stie ca acest lucru se intampla. De fapt, estimam ca, cu sau fara o planificare deliberata din partea directorilor companiei, clasamentele de cautare ale Google influenteaza alegerile de ani de zile, cu un impact din ce in ce mai mare in fiecare an. Si, deoarece clasamentele de cautare sunt efemere, nu lasa nicio urma pe hartie, ceea ce confera companiei o negare totala.

Puterea la aceasta scara si cu acest nivel de invizibilitate este fara precedent in istoria omenirii. Dar se pare ca descoperirea noastra despre SEME a fost doar varful unui iceberg foarte mare.

Rapoarte recente sugereaza ca Hillary Clinton, candidatul democrat la presedintia SUA, se foloseste intensiv de retelele de socializare pentru a incerca sa genereze sprijin – Twitter, Instagram, Pinterest, Snapchat si Facebook, pentru inceput. In momentul in care scriu aceste randuri, ea are 5,4 milioane de urmaritori pe Twitter, iar staff-ul ei scrie pe Twitter de mai multe ori pe ora in timpul orelor de veghe. Candidatul republican, Donald Trump, are 5,9 milioane de urmaritori pe Twitter si twitteaza la fel de des (in momentul de fata, Donald Trump este scos de pe Twitter – n. red.).

Big Tech, o amenintare?

Reprezinta social media o amenintare la adresa democratiei la fel de mare ca si clasamentele de cautare? Nu neaparat. Atunci cand noile tehnologii sunt folosite in mod competitiv, ele nu reprezinta o amenintare. Chiar daca platformele sunt noi, ele sunt in general folosite in acelasi mod in care au fost folosite panourile publicitare si reclamele de televiziune timp de zeci de ani: tu pui un panou publicitar pe o parte a strazii, eu pun unul pe cealalta parte. S-ar putea sa am banii necesari pentru a monta mai multe panouri publicitare decat tine, dar procesul este in continuare competitiv.

Jonathan Zittrain

Ce se intampla, totusi, daca aceste tehnologii sunt folosite in mod abuziv de catre companiile care le detin? Un studiu realizat de Robert M. Bond, in prezent profesor de stiinte politice la Universitatea de Stat din Ohio, si altii, publicat in 2012 in revista Nature, a descris un experiment discutabil din punct de vedere etic, in care, in ziua alegerilor din 2010, Facebook a trimis mesaje de atentionare „iesiti la vot” la peste 60 de milioane de utilizatori ai sai. Reminder-ele au determinat aproximativ 340.000 de persoane sa voteze, care altfel nu ar fi votat. Scriind in New Republic in 2014, Jonathan Zittrain, profesor de drept international la Universitatea Harvard, a subliniat ca, avand in vedere cantitatea masiva de informatii pe care a colectat-o despre utilizatorii sai, Facebook ar putea cu usurinta sa trimita astfel de mesaje doar persoanelor care sustin un anumit partid sau candidat si ca, procedand astfel, ar putea cu usurinta sa intoarca o alegere stransa – fara ca nimeni sa stie ca acest lucru s-a intamplat. Si pentru ca reclamele, ca si clasamentele de cautare, sunt efemere, manipularea unei alegeri in acest mod nu ar lasa nicio urma pe hartie.

Exista legi care sa interzica Facebook sa trimita reclame in mod selectiv anumitor utilizatori? Categoric nu; de fapt, publicitatea selectiva este modul in care Facebook isi face banii. Manipuleaza Facebook in prezent alegerile in acest mod? Nimeni nu stie, dar, in opinia mea, ar fi o prostie si poate chiar nepotrivit ca Facebook sa nu faca acest lucru. Unii candidati sunt mai buni pentru o companie decat altii, iar directorii Facebook au o responsabilitate fiduciara fata de actionarii companiei de a promova interesele acesteia.

Studiul Bond a fost in mare parte ignorat, dar un alt experiment Facebook, publicat in 2014 in PNAS, a starnit proteste in intreaga lume. In cadrul acestui studiu, timp de o saptamana, 689.000 de utilizatori Facebook au primit fluxuri de stiri care contineau fie un exces de termeni pozitivi, fie un exces de termeni negativi, fie niciunul. Cei din primul grup au folosit ulterior ceva mai multi termeni pozitivi in comunicarile lor, in timp ce cei din al doilea grup au folosit ceva mai multi termeni negativi in comunicarile lor. S-a spus ca acest lucru arata ca „starile emotionale” ale oamenilor ar putea fi manipulate in mod deliberat la scara larga de catre o companie de social media, o idee pe care multi oameni au considerat-o deranjanta. Oamenii au fost, de asemenea, suparati de faptul ca un experiment pe scara larga privind emotiile a fost realizat fara consimtamantul explicit al vreunui participant.

Profilurile de consumator ale Facebook sunt, fara indoiala, masive, dar ele palesc in comparatie cu cele mentinute de Google, care colecteaza informatii despre oameni 24 de ore din 24, 7 zile din 7, folosind peste 60 de platforme de observare diferite – motorul de cautare, desigur, dar si Google Wallet, Google Maps, Google Adwords, Google Analytics, Chrome, Google Docs, Android, YouTube, si asa mai departe. Utilizatorii Gmail sunt, in general, inconstienti de faptul ca Google stocheaza si analizeaza fiecare e-mail pe care il scriu, chiar si ciornele pe care nu le trimit niciodata – precum si toate e-mailurile primite atat de la utilizatorii Gmail, cat si de la cei care nu folosesc Gmail.

In conformitate cu politica de confidentialitate a Google – pe care o acceptam ori de cate ori folosim un produs Google, chiar daca nu am fost informati ca folosim un produs Google – Google poate partaja informatiile pe care le colecteaza despre dumneavoastra cu aproape oricine, inclusiv cu agentiile guvernamentale. Dar niciodata cu dumneavoastra. Confidentialitatea Google este sacrosancta; a dumneavoastra este inexistenta.

Ar putea Google si „cei cu care lucram” (limbaj din politica de confidentialitate) sa foloseasca informatiile pe care le colecteaza despre dumneavoastra in scopuri nefaste – de exemplu, pentru a manipula sau a constrange? Ar putea informatiile inexacte din profilurile oamenilor (pe care acestia nu au cum sa le corecteze) sa le limiteze oportunitatile sau sa le distruga reputatia?

Cu siguranta, daca Google ar intentiona sa aranjeze alegerile, ar putea mai intai sa caute in baza sa de date masiva de informatii personale pentru a identifica doar alegatorii nehotarati. Apoi ar putea, zi de zi, sa trimita clasamente personalizate care sa favorizeze un candidat doar acelor persoane. Un avantaj al acestei abordari este ca ar face ca manipularea Google sa fie extrem de greu de detectat de catre anchetatori.

Formele extreme de monitorizare, fie ca este vorba de KGB in Uniunea Sovietica, de Stasi in Germania de Est sau de Big Brother in 1984, sunt elemente esentiale ale tuturor tiraniilor, iar tehnologia face ca atat monitorizarea, cat si consolidarea datelor de supraveghere sa fie mai usoare ca niciodata. Pana in 2020, China va fi pus in aplicare cel mai ambitios sistem de monitorizare guvernamentala creat vreodata – o baza de date unica numita Sistemul de Credit Social, in care sunt inventariate mai multe evaluari si inregistrari pentru toti cei ~1,3 miliarde de cetateni, pentru a fi usor de accesat de catre functionari si birocrati. Dintr-o singura privire, acestia vor sti daca cineva a plagiat la scoala, a intarziat la plata facturilor, a urinat in public sau a postat pe blogul online in mod necorespunzator.

Edward Snowden

Dupa cum au aratat clar dezvaluirile lui Edward Snowden, ne indreptam rapid spre o lume in care atat guvernele, cat si corporatiile – uneori in colaborare – colecteaza zilnic cantitati masive de date despre fiecare dintre noi, fara a exista sau cu putine legi care sa limiteze modul in care aceste date pot fi utilizate. Atunci cand combini colectarea de date cu dorinta de a controla sau manipula, posibilitatile sunt infinite, dar poate cea mai infricosatoare posibilitate este cea exprimata in afirmatia lui Boulding, conform careia o „dictatura nevazuta” este posibila „folosind formele de guvernare democratica”.

De cand Robertson si cu mine am trimis raportul initial despre SEME la PNAS la inceputul anului 2015, am finalizat o serie sofisticata de experimente care ne-au imbunatatit foarte mult intelegerea acestui fenomen, iar alte experimente vor fi finalizate in lunile urmatoare. Avem acum o idee mult mai buna despre motivul pentru care SEME este atat de puternic si despre cum, intr-o anumita masura, poate fi suprimat.

Am aflat, de asemenea, ceva foarte ingrijorator – ca motoarele de cautare influenteaza mult mai mult decat ceea ce cumpara oamenii si pentru cine voteaza. Avem acum dovezi care sugereaza ca, in aproape toate problemele in care oamenii sunt initial indecisi, clasamentele de cautare influenteaza aproape fiecare decizie pe care o iau oamenii. Acestea au un impact asupra opiniilor, convingerilor, atitudinilor si comportamentelor utilizatorilor de internet din intreaga lume – fara ca oamenii sa stie ca acest lucru se intampla. Acest lucru se intampla cu sau fara interventia deliberata a oficialilor companiei; chiar si asa-numitele procese de cautare „organica” genereaza in mod regulat rezultate de cautare care favorizeaza un punct de vedere, iar acest lucru are, la randul sau, potentialul de a inclina opiniile a milioane de oameni care sunt nehotarati in legatura cu o problema. In cadrul unuia dintre experimentele noastre recente, rezultatele tendentioase ale cautarilor au schimbat cu 33,9% opiniile oamenilor cu privire la valoarea fracturarii hidraulice.

Poate si mai ingrijorator este faptul ca cei cativa oameni care sunt constienti de faptul ca vizualizeaza clasamente de cautare tendentioase se schimba si mai mult in directia preconizata; simplul fapt de a sti ca o lista este tendentioasa nu va protejeaza neaparat de puterea SEME.

Amintiti-va ce face algoritmul de cautare: ca raspuns la interogarea dumneavoastra, acesta selecteaza o mana de pagini web dintre miliardele disponibile si le ordoneaza folosind criterii secrete. Cateva secunde mai tarziu, decizia pe care o luati sau parerea pe care v-o formati – despre cea mai buna pasta de dinti pe care sa o folositi, daca fracturarea este sigura, unde ar trebui sa mergeti in urmatoarea vacanta, cine ar fi cel mai bun presedinte sau daca incalzirea globala este reala – este determinata de acea lista scurta care vi se arata, chiar daca nu aveti nicio idee despre cum a fost generata lista.

Suntem sclavii pe tarlaua Big Tech

Intre timp, in spatele scenei, a avut loc in liniste o consolidare a motoarelor de cautare, astfel incat tot mai multi oameni folosesc motorul de cautare dominant chiar si atunci cand cred ca nu o fac. Pentru ca Google este cel mai bun motor de cautare si pentru ca parcurgerea internetului in plina expansiune a devenit prohibitiv de costisitoare, tot mai multe motoare de cautare isi extrag informatiile de la lider, in loc sa le genereze ele insele. Cea mai recenta tranzactie, dezvaluita intr-un dosar al Comisiei pentru Bursa de Valori din octombrie 2015, a avut loc intre Google si Yahoo! Inc.

Privind in perspectiva alegerilor prezidentiale din noiembrie 2016 din SUA, vad semne clare ca Google o sustine pe Hillary Clinton. In aprilie 2015, Clinton a angajat-o pe Stephanie Hannon de la Google pentru a fi directorul ei tehnologic, iar, in urma cu cateva luni, Eric Schmidt, presedintele holdingului care controleaza Google, a infiintat o companie semisecreta – The Groundwork – cu scopul specific de a o pune pe Clinton in functie. Formarea The Groundwork l-a determinat pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, sa numeasca Google „arma secreta” a lui Clinton in incercarea acesteia de a obtine presedintia SUA.

Estimam acum ca vechii prieteni ai lui Hannon au puterea de a aduce intre 2,6 si 10,4 milioane de voturi pentru Clinton in ziua alegerilor, fara ca nimeni sa stie ca acest lucru se intampla si fara a lasa o urma de hartie. Ei o pot ajuta, de asemenea, sa castige nominalizarea, desigur, prin influentarea alegatorilor nehotarati in timpul primarelor. Alegatorii decisivi au fost intotdeauna cheia pentru castigarea alegerilor si nu a existat niciodata o modalitate mai puternica, mai eficienta si mai ieftina de a-i influenta decat SEME.

Vance Packard

Traim intr-o lume in care o mana de companii de inalta tehnologie, care uneori lucreaza mana in mana cu guvernele, nu numai ca monitorizeaza o mare parte din activitatea noastra, dar controleaza in mod invizibil tot mai mult ceea ce gandim, simtim, facem si spunem. Tehnologia care ne inconjoara acum nu este doar o jucarie inofensiva; ea a facut posibila manipularea nedetectabila si de neurmarit a unor populatii intregi – manipulari care nu au precedent in istoria omenirii si care, in prezent, depasesc cu mult domeniul de aplicare al reglementarilor si legilor existente. Noile dispozitive de convingere ascunse sunt mai mari, mai indraznete si mai rele decat orice a imaginat vreodata Vance Packard. Daca alegem sa ignoram acest lucru, o facem pe riscul nostru.

Traducere si adaptare dupa aeon.co.