Rabindranath Tagore, despre cautarea lui Dumnezeu

Ma aflu intr-o cautare dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, inca de la inceputul existentei mele. Odata, am reusit sa-L vad langa o stea indepartata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit catre acel loc si in cele din urma am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase catre o alta stea. Astfel au decurs lucrurile vreme de secole.

Aceasta provocare s-a dovedit a fi atat de mare incat a trebuit sa-mi tin treaza speranta chiar si in momentele in care simteam ca voi ramane lipsit de speranta. Trebuia sa-L gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de misterioasa si de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in adevaratul meu tel.

Si, spre surprinderea mea, intr-o zi am ajuns la o casa aflata pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria „Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria traita nu putea fi descrisa in cuvinte. In sfarsit, eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit sa urc multimea de trepte ce imi statea in fata. Cu toate acestea, pe masura ce ma apropiam de usa, treapta cu treapta, mi s-a strecurat o mare teama in suflet. Chiar in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o mare frica, o frica asa cum nu mai cunoscusem pana atunci. Frica mea era:

„Daca aceasta este cu adevarat casa lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce-L voi intalni?”

Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a da ochii cu El ar fi echivalat cu o adevarata sinucidere. Si, apoi, ce voi putea face impreuna cu El? Aceste lucruri nu-mi trecusera prin minte pana in acel moment. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.

Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, tiptil, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva, sa deschida usa si sa-mi spuna „Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!”. Dupa ce am coborat scara, am alergat cum nu am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci, continui sa-l caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind dinadins casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu casa ce trebuie sa fie ocolita. Asa imi continui cautarea, si ma bucur de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.

Rabindranath Tagore (1861 – 1941) este numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur, scriitor, poet, pictor si filosof indian din provincia Bengal, supranumit „Sufletul Bengalului”, „Bardul din Bengal” si „Profetul Indiei moderne”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1913. A fost primul non-european care a primit Premiul Nobel pentru Literatura cu cartea sa „Ofranda lirica”.

A avut un rol deosebit de important in introducerea culturii indiene in lumea occidentala si este considerat pana astazi artistul creativ cel mai remarcabil al Indiei moderne.

Gitanjali – Ofranda Lirica

Viata vietii mele,
mereu ma voi sili sa-mi pastrez trupul curat,
stiind ca pe fiecare madular
odihneste atingerea Ta de viata datatoare.

Mereu ma voi sili
sa pazesc de toata inselaciunea cugetul meu,
stiind ca Tu esti Adevarul
care desteapta lumina mintii in sufletul meu.

Mereu ma voi sili sa frang rautatea inimii mele
si sa tin in floare iubirea mea,
stiind ca ai lacasul Tau
in cel mai ascuns altar al inimii mele.

Iar truda mea va fi
sa Te descopar prin faptele mele,
stiind ca puterea Ta imi da tarie sa lucrez.

O, femeie, tu nu esti numai…

O, femeie, tu nu esti numai capodopera creatiei,
tu esti capodopera omului: el te impodobeste
cu frumusetea inimii lui.

Poetii tes valurile tale cu firele de aur ale fanteziei;
pictorii iti fac nemuritoare forma trupului tau.

Marea iti daruieste perlele sale, minele aurul lor
gradinile verii iti aduc ofranda florile lor
pentru a te infrumuseta si a te face mai de pret.
Dorul omului iti acopera tineretea cu slavirea sa.
Tu esti jumatate-femeie si jumatate-vis.

The Child Angel

Let your life come amongst them like a flame of light, my child,
unflickering and pure, and delight them into silence.

They are cruel in their greed and their envy,
their words are like hidden knives thirsting for blood.

Go and stand amidst their scowling hearts, my child,
and let your gentle eyes fall upon them like the
forgiving peace of the evening over the strife of the day.

Let them see your face, my child, and thus know the
meaning of all things, let them love you and love each other.

Come and take your seat in the bosom of the limitless, my child.
At sunrise open and raise your heart like a blossoming flower,
And, at sunset, bend your head and, in silence,
complete the worship of the day.