Profesia si Vocatia – care este diferenta?

Exista doua mari tipuri de impulsuri sociale, cineva numindu-le astfel, care imping omenirea la actiune: profesia sau vocatia. Se poate si ambele in acelasi timp. Acesti declansatori de actiune sunt intrinseci si au o singura caracteristica fundamentala: chemarea.

Este vorba de chemarea pentru satisfacerea propriilor nevoi, impreuna cu utilitati, dorinte, mofturi si placeri, dar si de chemarea pentru implinirea sufletelor apropiate sau mai putin apropiate, o chemare care implineste implicit, in acelasi timp pe individul care traieste in acest fel. Prima o numim profesie, pe cealalta vocatie.

Linistea interioara are legatura cu acestea. Pentru cel chemat sa practice o profesie, nu exista liniste atunci cand necesitatile proprii, personale, nu sunt satisfacute. Pentru cel chemat sa isi traiasca vocatia, nu exista liniste interioara, a sa intima atunci cand necesitatile celorlalti nu sunt indeplinite. Exista si posibilitatea cand individul este chemat sa-si foloseasca profesia pentru a-si trai vocatia. De fapt, profesia este o componenta a vocatiei sale.

Diferenta dintre profesie si vocatie, in cazul de fata, si cel mai profund, este orientarea catre scop: propriu sau al altora. Exista posibilitatea, dupa cum stim bine, ca inclusiv munca in folosul altora sa fie facuta nu din vocatie. Este un tip de munca inconstienta, fara ca oamenii sa inteleaga consecintele, crezand ca in acest fel isi satisfac nevoile personale. Acest lucru duce astazi catre un tip de sclavagism modern. Practic, individul munceste oarecum voluntar pentru ca altii sa realizeze profituri de multe ori mai mari decat ale sale proprii. Iata cum un tip de egoism sau individualism poate sa se transforme intr-un altruism mascant si mascat ce satisface egoismul altora nu pe al sau propriu.

De ce egoism? Este ceva gresit in a-ti castiga existenta? Am zice, nu. Insa, astazi, de multe ori modul in care ne castigam existenta are consecinte grave asupra mediului, asupra celorlalti din jur si asupra noastra. Practic, se consuma resursele mai mult decat le putem ajuta sa se regenereze, transformandu-ne intr-o societate de consum. Acest lucru duce la un soi de criza care ne invata, vrand-nevrand, sa ne ajustam felurile in care traim, sa traim sustenabil, sa traim cu resurse mai putine, sa traim descentralizat si sa reciclam, sa refolosim resursele pe cat posibil.

Daca scopul personal este sa-i ajutam pe ceilalti, sa le imbunatatim viata, sa-i sprijinim sa devina cea mai buna versiune a lor, o versiune superioara, sa prospere, sa aiba sanatate si bunastare, atunci capacitatile proprii devin instrumente pentru trairea vocatiei.

Dar este acesta, oare, raspunsul, a trai pentru ceilalti? Pentru unii dintre noi, da. Pentru altii, o viata linistita in parametri proprii este suficienta. Nu toti oamenii sunt chemati la sacrificiul fata de aproape. Nu-i bucura pe toti acest lucru si da, este dificil, este un efort de-o viata.

In cautarea pacii interioare

Am intrebat-o pe mama de ziua ei ce si-ar dori cel mai mult si mi-a raspuns ca vrea liniste sufleteasca, sa stie ca toate lucrurile sunt puse in ordine, asa cum trebuie si ca nu lipseste nimic. M-a bucurat sa aud asta. Intr-un fel, este o dorinta imateriala, care nu poate fi cantarita sau masurata, dar care aduce implinire pentru tot restul existentei.

Dupa o anumita varsta, ne schimbam parerile despre viata si despre oameni. Vedem ca inaintam in etate si, uitandu-ne in spate, vedem ce am obtinut si ce am pierdut. Evaluam, facem calcule, tragem linii si cu ce ramanem? Implinirea este pe masura implicarii noastre in viata, in societate, in lume, intre oameni si cu cat am construit mai mult, cu atat suntem mai impliniti. Dar fericirea?

Cum arata fericirea, de fapt?

Unii spunem ca am dobandit fericirea insa, atunci cand suntem intrebati daca suntem fericiti, din sinceritate raspundem ca nu. Oricum, se vede, se simte. Si timbrul vocii ne tradeaza. Oamenii care sunt fericiti au un ton vesel al vocii.

Am avut un coleg nevazator care m-a intrebat care e profesia mea. I-am raspuns ca sunt informatician, lucru care l-a surprins. Domeniul in care lucram nu era tocmai al informaticii, ci al economiei, fiind implicat in proiecte pe diferite fonduri de investitii pentru antreprenori. Acel loc, intr-adevar, mi-a dat primele lectii de educatie financiara. Dar mi-a mai spus un lucru, desi nu eram tocmai pe domeniul meu de activitate, ca par fericit, dupa voce. Nu stia ca in paralel mai dezvolt si cateva afaceri pe cont propriu, in domeniul informaticii. Deci, as fi spus ca sunt pe drumul meu? Desigur, insa, fiind interdisciplinar, combin economia cu informatica. Cum fac asta? Pai, informatica astazi joaca un rol important in schimbarea economiei, ajutand-o sa mearga pe un drum sustenabil, in domeniul online. In curand vom vorbi intr-o serie de articole si despre aceasta.

Creativitatea poate fi creata

Cuvantul inovatie imi vine acum in minte. Este acea parte in care creativitatea sa realizeaza pe sine. A creea ceva nou este util, poate chiar necesar, dar care sunt costurile, care sunt avantajele si dezavantajele. Poate profesia singura sa ne duca catre inovatie, catre creativitate? Sau poate ca avem nevoie de un interes mai uman in tot procesul acesta?

Intr-una din zile, vorbeam cu un prieten si imi spunea ca e foarte entuziasmat de vehiculele autonome, de aceasta chestiune a masinilor care se conduc singure. Imi spunea ca acestea pot reduce drastic numarul de accidente si fatalitati pe sosea, cauzate de neatentia in trafic. E adevarat insa, hai sa ne gandim: ceea ce castigam pe drumuri pierdem in atentia generala pe care o avem. Desi eliminam distragerea in trafic, o castigam in viata de zi cu zi. Doar nu o sa citim un ziar in timp ce suntem condusi de un asemenea vehicul? Efortul atentiei, mai ales fata de celalalt, stimuleaza sanatatea generala. Se stie foarte bine ce se intampla in corpul fizic atunci cand suntem altruisti, atenti cu ceilalti, nu distrasi, nefocalizati si dispersati, precum o luntre fara carmaci in bataia valurilor.

Inovatia, creativitatea este si trebuie concentrata voluntar spre bunastarea comunitara. Unii am spune ca traim in societate, iar eu as spune ca traim in comunitate, in comuniune. Societatea este un experiment al omului care nu se cunoaste pe sine si nici nu accepta autodescoperirea.

Natura ne da lectii de vocatie

Profesia este limitata doar la persoana. In schimb, vocatia, aspectul superior al puterii omului de a construi, este cea care configureaza si reconfigureaza lumi, civilizatii, oameni si niveluri de trai. Practic, fizionomia natiunilor nu este data de marea masa de manevre industriale, marea masa de lucratori comerciali sau industriali, persoane cu o viata mediocra cel mult, majoritatea dintre ei, ci de oamenii care sar din gramada si fac supraeforturi ca sa construiasca. Un Mahatma Gandhi, un Giuseppe Moscatti, o Aung San Suu Kyi, un Martin Luther King Jr., un Nikola Tesla sau un Jose Mujica sunt nume dintre cele mai sonore in secolele XX si XXI care au transformat natiuni, vremuri, epoci.

Natura construieste si reconstruieste, si creeaza din abundenta si creeaza dinnou. Ati vazut vreodata un pom facand doua sau trei fructe ale caror seminte germineaza toate? Nu, un pom creeaza mii de astfel de fructe care sunt pline de mii de seminte dintre care germineaza doar putine. Asa e si cu omenirea. O mare masa de oameni misuna pe suprafata Terrei, insa putini isi ating potentialul maxim si revolutioneaza lumea.

Pe ei se bazeaza intreaga omenire. Fara cei cu vocatia revolutionara de a creea omenirea ar pieri rapid pentru ca ar consuma resursele naturale si umane fara sa le regenereze.

Natura regenereaza, la fel si omul cu vocatie. Se gandeste la toate, se gandeste la cauze si consecinte, se gandeste cum sa faca sa prospere ai lui pe termen lung. Si cand spunem ai lui, spunem umanitatea. Un om cu vocatie nu face distinctie de etnie, rasa, natiune. Cu totii avem sangele rosu.

„Daca suntem in acord cu Natura, suntem in acord cu noi insine.”

Micah Hobbes Frazier.

Legea principala a Naturii este cooperarea, mai bine spus, in termeni umani si spirituali, a fi dimpreuna.

Exista vocatie la nivel material dar si vocatie la nivel spiritual, sau ambele. Omul are nevoie de amandoua.

In natura, cooperarea se face fara pierderi si fara amprente ecologice. In fiecare microschimb de substante si energii in sol si deasupra solului, exista o componente spirituala: altruismul.

Daca suntem foarte atenti, putem sa vedem minunea care iese la iveala din frumusetea, magia, miracolele si modelele naturale din jurul nostru. De unde provine floarea frumos colorata si frumos mirositoare? Planta este verde mai tot timpul si totusi, creeaza flori roz, rosii, portocalii etc. Ele survin dupa urma unor miracole pe care le confectioneaza intr-ansa, planta.

Lumea naturala este plina de astfel de aparitii. Despre aceste minuni au mai scris si autori precum Nick Obolenski, autorul cartii Complex Adaptive Leadership: Embracing Paradox and Uncertainty, in care scrie ca aceasta aparitie reprezinta modul in care sistemele si modelele complexe ies la iveala dintr-o multitudine de interactiuni care sunt relativ simple. Aceasta strategie este o modalitate de a construi modele si sisteme complexe care sa devina legi naturale dupa care toate celelalte modele se pot ghida. Modelul interactiunii, sau feedback-ului, este de tipul contractiei si expansiunii, la fel ca modelul cererii si ofertei, acumularii si daruirii.

Dar care credeti ca este prima dintre cele doua, acumularea si daruirea? In realitate, ambele merg in acelasi timp, insa initiatoarea interactiunii este daruirea. „Daca samanta nu moare, planta nu se naste.” Spunea cel mai mare invatator al omenirii, Iisus. Dar aceasta nastere este dupa urma valorilor pe care planta-mama le are si pe care le depune in planta-pui. Dar sa meditam, totusi la koan-ul din strabuni: „Ce-a fost mai intai? Oul sau gaina.”

Am invatat despre aceasta strategie chiar pe propria piele, in conversatiile cu oameni si ascultandu-i. Acestia m-au inspirat atunci cand mi-au vorbit despre felul in care au invatat ei de la natura. O sumedenie de lectii magistrale, insa le-as expune doar pe cele mai puternice in acord cu tema articolului.

Miscarea Browniana

Atunci cand se vorbeste despre leadership, se face pe un ton destul de sobru, ca si cand ar fi un lucru numai serios si fix, fara compromisuri. Nu ai voie sa gresesti, nu ai voie sa imiti, nu ai voie sa cooperezi. Ai voie numai sa castigi!

Toate aceste autoritarisme, fixisme, conduca catre un soi de haos, anarhie. In lumea naturala, inaintea instaurarii ordinii exista miscarea Browniana. Agitatia, situatiile aleatorii pe care le traim, sau asa credem, haosul si colapsul sistemelor sunt reprezentate de aceasta miscare.

Cooperarea vine de la scanteia trezirii care este aprinsa de disconfortul si durerea cauzate de catre lucrurile antinaturale sau care ameninta natura interioara si exterioara. Altfel spus, atunci cand ne doare avem ocazia sa ne trezim, pentru ca ne deranjeaza ordinea interioara de a fi. Vocatia este de cele mai multe ori astazi manifestata si cultivata la excelenta datorita faptului ca lucrurile nu merg bine in lume. Nu suntem bine, chiar daca ne incapatanam sa credem si afirmam contrariul.

La nivel de particule, aceasta miscare haotica este agitatia de dinaintea intentiei care duce la ordine si simetrie in miscari, care se traduc in formele geometrice atomice care guverneaza lumea naturala si pe noi. Daca ar fi numai dispersie in corpul uman, forma umana nu ar exista, nu s-ar vedea. Ar fi ca un nor instabil si fara forma.

Legea ordinii si echilibrului natural este ca o homeostazie universala. Asa ceva exista si face parte din felul de a fi al Cosmosului. Astfel ca, deasupra noastra este echilibrul. Atunci noi de ce o luam razna?

Strategia organizarii si a increderii: lectii de la ciuperci si fungi

Cine este cel care indica unde se duc valorile, resursele si cine este cel care spune cine si cat sa traiasca? Un muncitor in fabrica nu poate face asta. Spiritul lui, da. Iar acesta, dintr-odata devine un lider. Nu un lider de opinie, caci cel ce spune adevarul nu isi da cu parerea. Adevarul nu e o parere. Ci un lider de oameni, de comuniuni in timp si spatiu dintre oameni.

Ciupercile Mycelium ne invata foarte multe, printre care si lectia increderii. Cuvantul mycelium inseamna mai mult de unul. Dintr-odata, vedem lipsa individualismului. Unul pentru toti si toti pentru unul, nu? Acest organism este un soi de fiinta naturala dinamica formata dintr-un sistem de radacini, sau filamente interconectate de fungi, care foloseste increderea ca si mecanism de construire si sustinere a unei vaste retea de reciprocitate biologica ce conecteaza radacinile copacilor si plantelor cu maestrie impartind nutrienti si resurse la fiecare pentru a-si sustine viata si sanatatea pe intregul lor ecosistem in care traiesc dimpreuna.

Aceasta retea myceliala nu poate exista fara incredere. Infrastructura de comunicare myceliala recunoaste si considera capacitatea colectiva de a canaliza si a primi nutrientii acolo unde sunt necesari, protejand impotriva parazitilor si extinzand radacinile catre locurile necesare de hranire si crestere. Procesul retelei gazduieste si favorizeaza relatiile intre generatii ce saluta complexitatea intelepciunii antice si conexiunilor care rezida intre copacii batrani intru beneficiul arborilor mai tineri. Aceste fungi afirma angajamentul construirii relatiilor de incredere care incurajeaza intreaga viata sa infloreasca. Academia Arhetipala Cydrone isi pune bazele in aceasta strategie autosustinatoare si cu care putem spune ca prosperam in viitoarele noastre proiecte.

Circuitul apei in Natura

Oamenii cu vocatie sunt flexibili, maleabili, precum apa si stiu sa se intoarca la origini. Cei care se limiteaza in profesie, in cariera, ajungand sus pentru ei insisi, uita de unde provin. Cu totii ne-am nascut goi, fara haine pe noi, la fundul gol, avand doar un corp fizic cu fundamentul sau vital in slujba noastra. Evident ca pe strada nu putem merge goi. Avem nevoie de imbracaminte, facand parte din cele trei necesitati fundamentale. Insa, apa ne invata curgerea normala a vietii, neatasarea fata de valori facandu-le sa fie fixe, impiedicandu-le in a fi impartasite, privandu-ne de orice bucurie care ar putea creste dac-am da-o mai departe si celorlalti dragi.

Avem anotimpuri, unii doua, altii patru, alti trei. Unul principal uscat, celalalt umed. Apa vine, apa trece, pietrele raman.

„Cred ca cea mai evidenta invatatura mereu prezenta in fata noastra si pe care uneori o uitam este notiunea de anotimpuri. Si importanta lor. Iti afecteaza capacitatea de a merge incet sau rapid, dar te ajuta sa apreciezi mai mult aceste calitati. Trebuie sa ne organizam intr-un mod in care sa aiba sens pentru moment, avand o viziune de lunga durata asupra schimbarii conditiilor, invatand sa apreciem modul in care aceste conditii ne ofera libertatea de a flexa muschi diferiti. Dar cred ca de cele mai multe ori, suntem prinsi cu garda jos de catre schimbarile de sezon – ‘Oh, Doamne, a venit iarna!; Presupun ca aveam nevoie de acea haina. Deși stiam ca vine in fiecare an’.”

Mervyn Marcano.

Apa poate sa inunde orase, sate, case, calamitati ne poate aduce atunci cand vine in vuiet mare catre cei ce ii stam in cale. Inteligenta si intelepciunea sunt consistente in apa. Oamenii treji nu stau in calea ropotelor de valuri care se abat asupra lor. Se pun la adapost.

„O tornada vine cu razbunare, dar razbunarea ei nu este impotriva ta; este impotriva lucrurilor care te ranesc si te tin deconectat de scopul tau. Suntem tornada. O tornada creeaza conditii pentru imposibil. Nu se asteapta sa recunoasteti cand sunteti eliberati. Dragostea devastatoare si de nestavilit a tornadei nu iti permite sa fugi de tine.”

Jasmine Burnett.

Dar apa ne poate uda gradina ca sa poata plantele sa se hraneasca si sa creasca in continuare. Gradinarul stie cand si cat sa ude.

„Cand o planta isi trimite toata energia in radacini, spre deosebire de momentul in care incearca sa infloreasca, cand inflorește, planta isi cheltuieste toata energia producand flori, apoi transformand acele flori in fructe. Acest proces necesita o cantitate extraordinara de resurse. Mai bine ai radacini bune. Din natura, am invatat sa particip fara amanari la gradina mea.”

Lottie V. Spady.

Apa ingheata si se pune flori cristaline la ferestri. Fara zapada, spun batranii, nu exista belsug al recoltelor anul urmator. Cred ca in fiecare zi, daca ne preocupam de bunastarea comunitatilor pe care le construim, le hranim si le crestem, putem traim impliniti si fericiti. Iarna este pentru meditatie. Vara este pentru culegerea roadelor. Primavara si toamna sunt pentru crestere si respectiv descrestere.

„Fiecare aspect al naturii isi are propria contributie distincta, uneori fiind in opozitie destul de mult fata de proprietatile celuilalt aspect si totusi isi gasesc complementul impreuna, nepunandu-se problema apartenentei. Natura m-a invitat sa ascult. M-a invitat la sinergie si sincronicitate, iar aceasta coordonare este planificata si co-creata spontan. Natura mi-a cerut sa ma extind in inima si sa am incredere ca raspunsurile dainuiesc mult dincolo de mine sau de ceea ce pot controla in mod direct.”

Vassilisa Johri.

Ne tine dimpreuna

Un aspect esential al ceea ce inseamna sa fi om este a fi dimpreuna. Un om nu poate sa lase alt om sa piara sau sa ii lipseasca cele necesare vietii pentru ca este dimpreuna, este om. Om fata de om este numai cooperare, sustinere dimpreuna.

Dimpreuna inseamna fraternitate, fratie, convietuire pasnica, in armonie, intru ceea ce e Divin, Vocea Tacerii. Acest aspect care se pierde in noapte vesnica a vremurilor il aveau si stramosii traci ai Europei si ai spatiului Carpato-Danubiano-Pontic. La nord si sud de Dunare acest dicton era ca un motto al acelor neamuri cultivatoare de pamant si crescatoare de animale, sacerdoti ai naturii si ai oamenilor, mostenitori ai nemuririi sufletesti care a fost invatatura spirituala dinaintea marilor potopuri care au schimbat fizionomia lumii noastre, in ultimii 25.000 de ani.

Noi am mostenit-o, mijlocitori ai neamurilor de tranzitie dintre Europa si Asia. Vocatia noastra aceasta este, de mediatori intre neamuri. Un prieten spunea ca trebuie sa te ai bine cu toti, aceasta inseamna dimpreuna. Este felul de a fi al neamurilor europene stravechi, ai unei Europe unde Natura dicta vremurile si dupa care ne ghidam intelepciunile. Europa era plina de munti, paduri, dealuri cu livezi, campii pline de grane si recolte, fluvii, delte, rauri, vai si lunci cu zavoaie pline de viata. Asa sa ne-o amintim pe Mama Natura Europa si in vremurile ce vin.

Se spune ca Pamantul are capacitatea incredibila de a face si mentine ceea ce este imposibil.

De la Mama Pamant am invatat sa ne hranim fratii, surorile, copiii. Vom continua?

Diferenta intre profesie si vocatie este precum intre oras si sat. Prima este cea care construieste indeletniciri, cealalta este cea care construieste suflete. De ce o pun ultima? Pentru ca ea are ultimul cuvant!

Care este vocatia voastra si cum v-o traiti? Lasati un comentariu mai jos. Suntem dornici sa aflam de la voi.