Percepția Arhetipurilor Eterne
Last Updated on February 25, 2024 by Patrick
Acea facultate care percepe şi recunoaşte nobleţea proporţiilor în ceea ce ne este transmis prin simţuri şi în alte lucruri care sunt situate în afara lor însele, trebuie să fie atribuită sufletului. Este foarte asemănătoare facultăţii care dă simţurilor proporţie asupra schemelor formale sau şi mai profund, şi în consecinţă adiacentă, energiei pur vitale a sufletului, care nu gândeşte într-un mod discursiv, adică prin tragerea de concluzii, cum o fac filozofii, şi nu foloseşte nici o altă metodă specială, şi care, prin urmare, nu este specifică doar fiinţei umane, ci se regăseşte de asemenea în animalele sălbatice şi în fiarele câmpului.
Am putea atunci să ne întrebăm cum reuşeşte această facultate a sufletului, care nu implică o gândire conceptuală şi nu poate, prin urmare, să dobândească o cunoaştere adecvată relaţiilor armonice, să fie în stare să recunoască ceea ce există în lumea exterioară.
Deoarece ştim că a recunoaşte înseamnă a compara percepţia sensibilă a exteriorului cu imaginile originale interne şi a judeca în conformitate cu ele. Proclus a exprimat această temă cu mare fineţe, asemănând-o cu trezirea dintr-un vis.
Pentru că aşa cum lucrurile din lumea exterioară înainte le-am putut percepe în vis, tot aşa, relaţiile matematice evocă în noi, în mod discret, acele ARHETIPURI inteligente care se regăseau deja de dinainte în interiorul nostru, pentru ca acum să strălucească cu adevărat şi viu în suflet, acolo unde înainte erau mai mult tăinuite.
Dar cum au ajuns în interiorul nostru? Răspunsul meu ar fi că toate IDEILE PURE sau MODELELE ARHETIPALE ARMONICE, cum sunt cele despre care vorbim, sunt prezente într-un mod inerent în toţi aceia care au capacitatea de a le înţelege.
Acestea nu sunt, într-o primă instanţă, primite în minte printr-un proces conceptual, ci sunt mai degrabă produsul unui tip de intuiţie instinctivă, pur cantitativă și calitativă, şi există din naştere în acei indivizi, aşa cum într-o plantă este fixat din naştere, să spunem – în virtutea unui principiu formal, numărul de petale; sau într-un măr, numărul de capsule pe care le conţine sămânţa.
Într-un eseu de-al lui Pauli se scot în evidenţă idei foarte asemănătoare cu cele citate de Kepler. Pauli scrie:
„Procesul înţelegerii Naturii unit cu bucuria pe care o simte omul în urma înţelegerii, odată ce se familiarizează cu noi cunoştinţe, pare să se bazeze pe o corespondenţă, pe o reţea de congruenţe între imagini interne preexistente în sufletul uman şi obiectele exterioare, şi modul lor de comportament. Această concepţie despre cunoaşterea naturală îşi are originea, desigur, în vremea lui Platon, şi a fost în totalitate adoptată de Kepler. Acesta vorbeşte, de fapt, de idei preexistente în mintea divină şi tipărite în sufletul uman ca şi imagine a lui Dumnezeu.
Aceste imagini primordiale, pe care sufletul le poate percepe printr-un instinct înnăscut, sunt numite de Kepler ARHETIPURI. Sunt asemănătoare în mare parte cu imaginile sau ARHETIPURILE PRIMORDIALE introduse în psihologie de C. G. Jung, care funcţionează ca şi modele instinctive de creare a ideilor. La acest nivel, locul conceptelor clare este luat de imagini cu un puternic caracter emoţional, care nu sunt gânduri, ci reprezentări picturale care, ca să spunem aşa, se oferă ochilor minţii. În măsura în care aceste imagini sunt expresia realităţilor întrevăzute dar încă necunoscute, pot primi, de asemenea, numele de simbolice, în acord cu definiţia de simbolic dată de Jung. Deoarece ordonează şi conformează această lume de imagini simbolice, ARHETIPURILE FUNCŢIONEAZĂ, de fapt, ca o punte de legătură între percepţiile sensibile şi idei şi constituie, de aceea, o rechizită indispensabilă pentru apariţia unei teorii ştiinţifice.”
Werner Heisenberg
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!