Nu intreba “ce este?” ci intreaba “de ce?”

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Cu totii am auzit expresia “crede si nu cerceta!”. Majoritatea combatantilor ascetismului in lume, adica a “religiei” (cred ei), de fapt a dogmelor bisericesti, fug de aceasta sintagma ca de diavol si au alergie la ea. Problema este ca nu au inteles-o nici acestia, dar nici fanaticii care o predica in mod impus, cu forta multimilor.

Dar totusi, aceasta expresie este relativa, apartine doar acestei lumi. In momentul in care religia a inceput sa paleasca in inimile oamenilor, acestia si-au construit biserici ca expresie a agatarii lor de cel pe care-l numeau Dumnezeu. A fost un atasament in memoria lor pentru a nu uita ca Dumnezeu este cel la care au nevoie sa se intoarca. Palirea adevaratei religiozitati in inimile lor a fost din cauza despartirii de Dumnezeu, datorita, in esenta, uitarii de ei insisi. Amintirea, incetul cu incetul, a inceput sa dispara. Apoi, a aparut aceasta expresie si cu ea un nou pas catre secularizarea religiei si a bisericilor, fenomenul cunoscut sub aceasta denumire, mai bine spus a fost un nou pas catre materialism. Religia a inceput sa devina materialista, mercantila, comerciala in multe din cazuri, a inceput sa devina exterioara sau exoterica. S-a renuntat mult la postulatele religioase cele reale pentru a imbratisa “improvizatiile istorice” cu care sa-si mangaie sufletele auto-flagelate.

Timpul a trecut, se spune ca a inaintat, epocile succedandu-se odata cu el si oamenii au simtit alte nevoi. In ambele parti, atat materialiste, apostatice, cat si spiritualiste s-au nascut intrebari de tip existential: “cine sunt?”, “ce reprezint?“, “care e rolul meu in viata?”, “ce este viata?”, “incotro ma duc?” si “de ce traiesc?” etc. Cu totii am inceput sa ne intrebam dinnou astfel de lucruri, indiferent daca eram cautatori ai adevarului sinceri sau nesinceri.

Dupa aceea, religia dinnou a inceput sa fie la mare cautare in lume in ciuda faptului ca laolalta cu aceasta s-a dezvoltat si materialismul “fara Dumnezeu”si astfel unii oameni au devenit bucurosi cautatori ai drumului inapoi spre ei insisi, iar altii au devenit hulitori ai normelor impuse chiar daca sunt cautatori sinceri. Nu uita ca oamenii au tendinte fanatice datorita uitarii de ei insisi si actioneaza, simt si gandesc ca atare, de parca ar avea alergie la fanatismele lumii. Sunt intemeiate reactiile lor, insa reactiile sunt reactii si nu ceva controlat constient. Asadar..?

Concomitent cu acestea mai sus spuse s-a dezvoltat intelectul rational foarte mult, inca din Grecia Antica si pana incoace. Acum oamenii ne punem, de multe ori, intrebari nepotrivite pentru a ne intelege pe noi insine si ceea ce trebuie sa stim despre vietile noastre. Una din intrebarile ne-la-locul-lor este “ce este?”. Incercam sa intram in detaliile vietii, destinului, enigmei omului si Universului intr-un mod intrusiv. Acest tip de mentalitate a dus la inceput cu disecarea broastelor in laboratori si a culminat cu scindarea atomului. Noi gandim local: “ce este?”, “care este?”, “unde este?”. Cu alte cuvinte nu trecem dincolo de conceptele de spatiu si timp care nu sunt decat concepte si nimic mai mult. Nu intram in esenta lucrurilor. Si acest lucru se intampla cu majoritatea oamenilor. Putini sunt cei care se intreaba “de ce?”.

Asadar, “crede si nu cerceta!” ne face sa ne intrebam “de ce?” caci aceasta este intrebarea care ne face sa intelegem misterul, oricare ar fi el, si nu ne permite sa intram in el cu bocancii distrugandu-l pentru a-l intelege. A patrunde in el inseamna a-l trai, nu a ne insera in el precum virusii inoculati intr-un organism sanatos. Observarea lui din interior, din el insusi, inseamna auto-asumarea lui. Ne asumam misterul si atunci il traim, il intelegem, pentru ca ne “punem in pantofii sai”.

Ce este viata? Poate cineva sa raspunda? Unii biologi au raspuns ca este un amalgam sau o succesiune de procese bio-chimice, iar Gagarin dupa ce a iesit din atmosfera terestra a afirmat ca “eu nu vad nici un Dumnezeu aici.. ci vad doar Pamantul, norii, atmosfera, cerul instelat.. asadar nu exista Dumnezeu”.

Daca incercam sa dam o definitie vietii observam ca la un moment dat ea scapa acesteia, se transforma in altceva. Asadar are nevoie de mai multe definitii, nu-i asa? Dar si acelora scapa. Si atunci? In cazul asta putem spune ca viata este transformare continua? Daca la un moment dat nu mai este aceasta. Ne dam cu parerea, iar acestea nu sunt decat opinii. Nu explica misterul in nici un fel. Opiniile au intotdeauna contraopinii, iar acestea sunt expresiile mentale ale fenomenelor, ale efectelor. Cauza unde este? Dar ce e dincolo de ea?

De ce se intampla viata? Este o intrebare adecvata, caci daca disecam viata in aspectele ei “exterioare”, adica in fenomenele ei, in efectele ei, gasim ceea ce am spus mai sus si altele pe langa ele. Insa daca traim viata intram in intima legatura cu atemporalitatea, universalitatea si imponderabilitatea ei.. cu nemurirea ei. Ea nu are sfarsit si nici inceput, ea este. Putem sa spunem ca inceputul vietii este conceptia si ca moartea este sfarsitul ei, cand de fapt somnul este o mica moarte? Putem oare sa spunem ca incepe viata in Univers acum 13 miliarde de ani calculati pe Pamant? Dar inainte de inceputul ei ce a fost? O alta viata cumva? Alte Universuri, alte dimensiuni? Ce? Nu vedem oare ca noi cautam vesnic nemurirea in toate aspectele ei? Nu vedem oare ca iubim sa o contemplam? Cand o contemplam ne indragostim de ea.

Intrebarea “de ce?” ne pune in hainele nemuritorului patrunzand pana in marele infinit sau in micul infinit.