Momentul Prezent – partea II

Last Updated on August 1, 2016 by Patrick

Este o enigma pe care incercam cu totii s-o intelegem. Problema este ca mergem pe drumul gresit spre aceasta, nu folosim metoda adecvata.

In zadar incearca marii intelepti ai lumii sa ne invete despre acest lucru. In zadar incercam sa patrundem cu mintea noastra aceasta misterioasa chestiune. Viata are un ritm al ei, iar bucuria de a trai este liantul pe care se bazeaza intreaga viata. Lucrurile pot fi mult profunde, totusi. Asta este o practica de o viata intreaga.

In zadar incercam sa ne opunem vietii. Observ ca avem multe nedumeriri in ceea ce priveste viata insasi, dar oare copiii cum sunt? Raspunsurile reactionare pe care le dam pot fi dupa cum urmeaza: “da, dar noi nu suntem copii!” sau “pe mine nu ma intereseaza copiii, chestiunea asta nu are nimic de a face cu ei”, ori “ei sunt naivi, prostuti, nu cunosc lumea, nu au experienta..”. Si totusi, tanjim dupa acea naturalete pe care o aveam cand eram copii.

Nimeni nu spune ca ar trebui sa dam in mintea copiilor, insa de cele mai multe ori ii subestimam. Consideram ca ei ar cam fi pentru prima data pe acest Pamant si ca nu au deloc experienta. Negam total constiinta lor pura si inocenta, naturala si spontana cu care se descurca de minune in tumultul “secolului vitezei” impus pe aceasta planeta.

Oare noi ne-am descurca? Multi descurajati raspund imediat din frica: “evident ca nu!”

Ceea ce incercam sa facem este sa ne impunem viata, sau sa alergam dupa ea. Nu incerc sa filozofez prea mult, insa e clar ca viata fuge de noi. Paradoxal este aceasta, dar adevarat. Ma uimeste acest fenomen de fiecare data cand il experimentez, iar asta este pentru ca imi dau seama de el. Sunt atent, am o oarecare constiinta de faptul ca viata fuge de mine atunci cand fug dupa ea. As putea sa filozofez pe tema asta tomuri intregi, sute de pagini de articole dar in zadar ar fi pentru ca nu pot da o definitie clara asupra acestui fenomen. Pur si simplu se intampla.

In zadar incercam sa grabim rotile vietii si cu nonsalanta afirmam: “asta este tot! cale de intoarcere nu mai este!”. Cine a spus ca este ireversibila? Oare soarele nu rasare dinnou a doua zi dimineata? Oare de ce e planeta asta rotunda desi noi o vedem ca fiind plata?

Momentul prezent te atrage catre el si nu incerca sa fugi. Inima ta asta vrea.

Tot in Piatra Craiului ma aflam unde multe lucruri m-au uimit ca atunci cand eram copil. Merg pe drum si incerc sa observ. Mintea mea imi spunea ca lucrul cutare pe care il vedeam era corect, frumos sau urat, in functie de ceea ce vedeam, si altul era opus. Eram pe masa de ping-pong si eram mingea care era data dintr-o parte in alta. Separarea de aceste idei foarte atractive, de altfel, e foarte grea. Inca mai cred in ele. Cine m-a invatat sa categorisesc lucrurile? Cine m-a invatat sa pun etichete?

Si observand descopar frumusetea naturii care m-a sedus in acel loc. As vrea sa revin acolo de foarte multe ori. Este un tãrâm aventuros, parca rupt din basme, un loc mirific cu o bogatie naturala de nedescris. As vrea sa intalnesc intr-o buna zi cocosul de munte. :D