mihaela gheorghiu

Este foarte greu de explicat in profunzime, dar si cu claritate, functionarea mecanismelor renale, in intreaga lor complexitate. Este un demers cu atat mai dificil, cu cat exista structuri anatomice si histologice care sunt evidentiate, dar sunt inca incomplet intelese functional.

Ori, in conditiile in care anatomia si fiziologia renala au multe unghere necunoscute, cum poti sa intelegi corect modul in care se imbolnaveste rinichiul ? Si totusi….

Uneori, este important sa pui niste intrebari corecte. Asta inseamna ca un fenomen ti-a starnit curiozitatea. Poate ai intrezarit un raspuns, dar nu te ajuta datele experimentale, tehnologia. Riscul de a cadea in capcana pseudostiintei este mare.

Vom discuta cateva aspecte esentiale despre rinichi si despre apa.

Fiecare dintre cei doi rinichi este format din aproximativ un milion de nefroni. Acestia sunt considerati unitatile anatomice si functionale ale rinichiului respectiv. Fiecare nefron are doua componente: un glomerul, la care este conectat un tub lung, pe anumite zone sinuos, pe altele drept. Glomerulul are un ghem de vase subtiri, capilarele glomerulare, prin care sangele este filtrat. Aceste site capilare au „ochiuri” destul de largi, incat sangele „pierde” multa apa si multe oligoelemente, alaturi de compusii toxici. Tubul primeste deci apa si sodiu, potasiu, aminoacizi, glucoza, magneziu, compusi esentiali, pe care nefrocitele, celulele care formeaza tubul, se grabesc sa-i reabsoarba si sa-i trimita inapoi in sange.

Aici se nasc niste intrebari.

Cum de sunt glomerulii renali niste structuri atat de „imperfecte”?

Adica de ce „scapa” atat de multa apa la filtrare, incat de la tubul contort proximal si pana in tubii colectori toate nefrocitele „muncesc” pentru a o reabsorbi?

Nu era mai simplu sa ajustezi filtrul glomerular, decat sa inventezi mecanisme fabuloase prin ingeniozitatea lor, ca ultrafiltrarea in contracurent?

Nu era mai simplu „sa strangi” putin filtrul glomerular, decat sa creezi pompe care ajusteaza permanent concentratia electrolitilor si, automat, induc reabsorbtia apei, prin consum energetic? Decat sa creezi structuri complexe si fascinante precum sunt aquaporinele, cu care sa populezi membranele nefrocitelor?

Cu siguranta, punand intrebari in aceasta cheie, ar fi fost mult mai simplu sa fim inzestrati cu un alt model de glomeruli.

Cheia in care se pun insa intrebarile de mai sus este una falsa. Sau nepotrivita. Pentru ca ne induce o imagine nereala, grosiera, despre apa si proprietatile sale minunate. Pentru ca ne obliga sa acceptam apa ca fiind o masa amorfa, „oarba”, care nu face altceva decat sa urmeze pasiv jocurile de osmolaritate, create cu atata finete si sacrificiu energetic.

Cu siguranta, realitatea este alta. Apa nu paraseste rinichiul avand aceleasi proprietati cu care a intrat. In rinichi nu are loc doar curatarea sangelui, ci si o imbunatatire a calitatii apei care se intoarce din rinichi in sange.

Cum se intampla acest fenomen?

Vom raspunde prin rezultate experimentale si, acolo unde acestea nu exista, prin deductia unor manifestari impuse de legile fizicii.

Sa ne ocupam mai intai de aquaporine, canalele de apa, care populeaza atat de bogat tubii nefronului.

Aquaporinele asigura un transport rapid, ieftin energetic, regulat si selectiv si nu obligatoriu dependent de variatiile osmolaritatii. Ele sunt foarte bine reprezentate numeric in celulele in care este nevoie de un transport rapid al apei (rinichi, glande salivare si plamani, in mod special).

comportamentul cuantic al apei, cuante, cuantica, structurile piramidale, efectul de piramida

Aspectul cristalografic particular al diferitelor tipuri de aquaporine le aseamna cu niste clepsidre, care prezinta zone multiple de ingustare (situsuri de constrictie).

Masurarea diametrului canalului pentru apa in aceste situsuri de constrictie a creat o mare bulversare in randul oamenilor de stiinta. In aquaporine, acest diametru este de 2.8 A, mult sub diametrul unei molecule de apa, care depaseste 3 A. Adica molecula de apa „se cam chinuie” sa traverseze aceasta zona de constrictie. Masuratorile efectuate au dovedit insa ca printr-o aquaporina trec 109-1010 molecule de apa/secunda!!!

Cum reusesc sa treaca atat de multe molecule, fara sa intarzie considerabil in zonele de constrictie???

Explicatia este data de comportamentul cuantic al apei, care este o molecula mica, cu greutate moleculara in jur de 18 Da, mult sub limita de 25 kDa pentru care, in 2019, s-a confirmat comportament dual unda/particula, atunci cand molecula trebuie sa traverseze o bariera energetica.

Deci moleculele de apa traverseaza aquaporinele din corpul nostru prin tunneling cuantic.

Va ajuta sa „vizualizati” fenomenul filmuletele urmatoare.

Trebuie sa ne mai imaginam ca grosimea medie a membranei celulare este de ordinul catorva nanometri, deci aceasta este distanta pe care trebuie sa o parcurga molecula de apa cand traverseaza clepsidra numita aquaporina, pentru a ajunge in interstitiul renal si, inapoi, in sange. Astfel de structuri nanodimensionale au efect structurant, ordonator, asupra moleculelor de apa, care polimerizeaza in forme geometrice regulate si capata proprietati informationale speciale, doar prin simpla traversare a acestor nanotuburi.

Actual, sunt fabricate pe scara industriala larga nanonstructuri de carbon care ordoneaza si coerentizeaza atomi, molecule si unde electromagnetice si constituie dispozitive din ce in ce mai folosite in medicina si biologie.

Iata insa ca Viul este inzestrat de milioane de ani cu astfel de structuri ordonatoare. Exemplul dat de aquaporine este doar unul dintre fenomenele profunde si greu de anticipat care se petrec in rinichi si care confera alte proprietati apei care ii paraseste.

O alta manifestare neexplicata functional pana acum este prezenta in rinichi a unor structuri piramidale multiple: piramidele mari Malpighi si piramidele mici Ferrein. In toate aceste piramide se gasesc si functioneaza toate componentele tubilor nefronului: tubii contorti, ansele Henle si tubii colectori, in care urca si coboara lichid, adica apa si electroliti. In care functioneaza aquaporine si pompe ionice. In jurul carora urca si coboara sange, in interiorul carora se sincronizeaza si se desincronizeaza celule si unde…

Despre efectul de piramida, amplificator de energie se vorbeste de mult timp, dar nu a putut fi gasita o explicatie stiintifica pentru el. Motiv pentru care „a fost aruncat” in domeniul pseudostiintei.

Iata insa ca, in 2018, o echipa internationala de cercetatori a investigat raspunsul electromagnetic al Marii Piramide de la Gizeh la stimularea cu unde radio, cu lungimi de unda intre 200-600 m. S-a obtinut un raspuns pe masura, vizualizat in diagramele de mai jos: in conditii de rezonanta, piramida poate sa concentreze energie electromagnetica in camerele inferioare si sub baza.

comportamentul cuantic al apei, cuante, cuantica, structurile piramidale, efectul de piramida

Aceasta observatie i-a facut pe cercetatori sa-si propuna sa confectioneze nanoparticule de forma piramidala, capabile sa amplifice energia electromagnetica si sa functioneze in domeniul optic.

Sa fie oare intamplatoare existenta unor astfel de structuri piramidale in rinichiul nostru? Sau in creier (straturile de neuroni piramidali din cortexul cerebral)?

Cercetatorii se gandesc „sa copieze” Marea Piramida in scara nano si sa utilizeze proprietatile ei de amplificator energetic. Dar in corpul nostru si in toata existenta terestra exista o structura nano (subnano) piramidala, cu baza triunghiulara si cu forma de tetraedru regulat, considerata a fi esenta vietii. Molecula de apa.

A consemnat Lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu.

BIBLIOGRAFIE

Balezin M. et al., Electromagnetic properties of the Great Pyramid: First multipole resonances and energy concentration, Journal of Applied Physics 124, 034903 (2018); https://doi.org/10.1063/1.5026556.

Peter Grandics (2013), The Pyramid Electric Generator.

Henry M., L’eau et la physique quantique – Vers une révolution de la medicine, Édition Dangles, 2016, EAN: 978-2-7033-1147-8.

Laugesen J. L., Mosekilde E. and Holstein-Rathlou N.-H., Synchronization of period-doubling oscillations in vascular coupled nephrons, Chaos 21, 033128 (2011); doi: 10.1063/1.3641828.

Stillwell W., An Introduction to Biological Membranes, 2013.

Recent Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
tandrete, univers, persuasiuneamerindieni, ganduri negative, suferinta, intelepciune