Max Planck, marele fizician laureat al Premiului Nobel în 1918, a mărturisit pe Dumnezeu

Last Updated on January 28, 2024 by Patrick

Max Planck (1858-1947) a câștigat Premiul Nobel pentru Fizică în 1918 „pentru munca depusă pentru stabilirea și dezvoltarea teoriei cuantelor elementare”. Max Planck este universal recunoscut ca fiind părintele fizicii moderne; el a formulat una dintre cele mai importante teorii fizice ale secolului al XX-lea – Teoria cuantică. De asemenea, a contribuit la progresul teoriei relativității și la studiul radiațiilor electromagnetice. Planck este un fondator al mecanicii cuantice.

1. În faimoasa sa conferință Religie și știință (mai 1937), Planck scria:

„Atât religia, cât și știința au nevoie pentru activitățile lor de credința în Dumnezeu și, în plus, Dumnezeu reprezintă pentru prima la începutul, iar pentru cea de-a doua la sfârșitul întregii gândiri. Pentru prima, Dumnezeu reprezintă baza, iar pentru cea de-a doua – coroana oricărui raționament privind viziunea asupra lumii.” (Max Planck, Religion und Naturwissenschaft, Leipzig: Johann Ambrosius Barth Verlag, 1958, 27).

2. „Religia reprezintă o legătură a omului cu Dumnezeu. Ea constă în venerația reverențioasă în fața unei Puteri supranaturale [Macht], căreia i se subordonează viața umană și care are în puterea sa bunăstarea și nenorocirea noastră. A rămâne în contact permanent cu această Putere și a o menține tot timpul înclinată spre sine, este efortul nesfârșit și scopul cel mai înalt al omului credincios. Pentru că numai astfel se poate simți în siguranță în fața pericolelor așteptate și neașteptate, care îl amenință în viața sa, și poate lua parte la cea mai înaltă fericire – pacea sufletească interioară – care poate fi atinsă doar prin intermediul unei legături puternice cu Dumnezeu și a încrederii necondiționate în atotputernicia și disponibilitatea Sa de a ne ajuta”. (Max Planck 1958, 9).

3. Planck și-a încheiat prelegerea Religie și știință (mai 1937) cu următoarele cuvinte: „Este lupta constantă, continuă, care nu slăbește niciodată, împotriva scepticismului și dogmatismului, împotriva necredinței și superstiției, pe care religia și știința o duc împreună. Cuvântul de ordine diriguitor în această luptă se întinde din trecutul cel mai îndepărtat până în viitorul îndepărtat: ‘Înainte spre Dumnezeu!’.” (Planck, citat în Heilbron 1986, 185; vezi și Planck 1958, 30).

4. „În aceste condiții, nu este de mirare că mișcarea ateilor, care declară că religia nu este decât o iluzie deliberată, inventată de preoții în căutare de putere, și care nu are pentru credința pioasă într-o Putere superioară decât cuvinte de batjocură, se folosește cu agerime de cunoștințelor științifice progresive și, într-o presupusă unitate cu acestea, își extinde într-un ritm din ce în ce mai accelerat acțiune dezintegratoare asupra tuturor națiunilor pământului și la toate nivelurile sociale. Nu este nevoie să explic în mai multe detalii că după victoria sa nu numai că toate comorile cele mai prețioase ale culturii noastre vor dispărea, ci – ceea ce este și mai rău – și orice perspectivă a unui viitor mai bun.” (Planck 1958, 7).

5. „Dar valoarea religiei depășește individul. Nu numai că fiecare om își are propria religie, ci religia își cere valabilitatea pentru o comunitate mai mare, pentru națiune, rasă și pentru întreaga omenirii. Deoarece Dumnezeu domnește în mod egal peste toate țările lumii, întreaga lume cu toate comorile și ororile este supusă Lui.” (Planck 1958, 9).

6. Din păcate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în februarie 1945, fiul lui Planck, Erwin, a fost executat de naziști pentru participarea la o tentativă nereușită de asasinare a lui Adolf Hitler.

La 14 martie 1945, Planck i-a scris într-o scrisoare prietenului său Anton Kippenberg: „Dacă există consolare undeva, aceasta se află în Eternitate, și consider că este un har al Cerului faptul că credința în Etern a fost adânc înrădăcinată în mine încă din copilărie. Dumnezeu să te ocrotească și să te întărească pentru tot ceea ce mai poate veni înaintea acestei nebunii din care suntem forțați să trăim să-și atingă sfârșitul.” (Planck, citat în Heilbron 1986, 195-196).

7. „Că Dumnezeu a existat înainte de a exista ființe umane pe Pământ, că El deține întreaga lume, credincioși și necredincioși, în mâna Sa atotputernică pentru eternitate, și că El va rămâne întronat la un nivel inaccesibil înțelegerii umane mult timp după ce Pământul și tot ceea ce este și ceea ce se află pe el se va ruina; cei care profesează această credință și care, inspirați de ea, în venerație și încredere deplină, se simt în siguranță în fața pericolelor vieții sub protecția Celui Atotputernic, numai aceștia se pot număra printre cei cu adevărat religioși.” (Planck, citat în Staguhn 1992, 152).

8. În marea sa carte „Unde se îndreaptă știința?” (1932), Planck a subliniat: „Nu poate exista niciodată o opoziție reală între religie și știință; pentru că una este complement al celeilalte. Orice persoană serioasă și reflexivă își dă seama, cred, că religia elementul religios din natura sa trebuie să fie recunoscut și cultivat dacă toate puterile sufletului uman sunt să acționeze împreună în echilibru și armonie perfectă. Și, într-adevăr, nu a fost întâmplător faptul că cei mai mari gânditori din toate timpurile au fost suflete profund religioase.” (Planck 1977, 168).

9. „În calitate de fizician, adică de om care își dedicase întreaga viață unui domeniu cu totul prozaic știință, explorarea materiei, nimeni nu m-ar fi suspectat cu siguranță că sunt un fantezist. Și astfel, după ce am studiat atomul, vă spun că nu există materie ca atare! Toată materia apare și se formează persistă doar datorită unei forțe care face ca particulele atomice să vibreze, ținându-le împreună în cel mai mic sistem solar, atomul. Cu toate acestea, în întregul univers nu există nicio forță care să fie inteligentă sau eternă, iar prin urmare, trebuie să presupunem că în spatele acestei forțe se află o Minte sau un Spirit conștient și inteligent. Aceasta este chiar originea întregii materii.” (Planck, citat în Eggenstein 1984, Partea I; vezi „Știința materialistă pe drumul greșit”).

10. La întrebarea din The Observer: „Credeți că conștiința poate fi explicată în termeni de materie?” Max Planck a răspuns:

„Nu, eu consider conștiința ca fiind fundamentală. Consider materia ca fiind derivată din conștiință. Nu ne putem plasa în spatele conștiinței. Tot ceea ce vorbim, tot ceea ce considerăm că există, postulează conștiința.” (Planck, citat în de Purucker 1940, cap. 13).

11. Planck credea în viața de după moarte, credea în existența unei „alte lumi, exaltate deasupra lumii noastre, în care ne putem și ne vom refugia oricând”. (Planck, citat în Heilbron 1986, 197).

„Teologii prevăzători se străduiesc acum să extragă metalul etern din învățăturile lui Iisus și să îl făurească pentru toate timpurile.” (Planck, citat în Heilbron 1986, 67).

12. Scriind despre relațiile complementare dintre știință și religie, Max Planck a observat: „Una nu o exclude pe cealaltă; mai degrabă, ele sunt complementare și interacționează reciproc. Omul are nevoie de știință ca instrument de percepție; el are nevoie de religie ca un ghid la acțiune”. (Planck, citat în Schaefer 1983, 84).

Traducere și adaptare după 50 nobelists who believed in God.