Malpraxis Educational: Procesul de Fabricare a Copilului

Last Updated on April 26, 2016 by Patrick

A cere copiilor sa indeplineasca obiectivul in testele standardizate este ca si cand i-am face sa indeplineasca o cota de vanzari. Copiii nostri nu sunt marfuri.

K. L. Nielsen.

In multe tari din intreaga lume, in prezent, are loc o lupta intre doua foarte diferite paradigme de educatie pentru copii. Sistemul dominant este prezent de peste o suta de ani. Acesta este uneori numit “modelul de fabrica”. In acest caz scolile sunt create pentru a administra “cunostinte esentiale” loturilor mari de copii care au toti simultan aceeasi varsta. Dupa ce s-a finalizat instruirea copiii sunt testati pentru a vedea cat de mult din cunostintele pe care le-au primit au putut sa le memoreze.

Acest sistem se bazeaza pe modul in care fabricile si experimentele stiintifice au fost proiectate la inceputul secolului trecut. Desi, in aparenta, aceasta abordare pare a fi cu privire la transmiterea “cunostintelor” copiilor, exista, de asemenea, o “curriculara ascunsa“ predata despre care nu se vorbeste. Dupa cum a scris John Taylor Gatto, o astfel de scolarizare ii invata pe tineri sa se supuna autoritatii, sa se conformeze instructiunilor, sa fie dispusi sa se angajeze in activitati dificile si sa accepte ca societatea este compusa din oameni cu diferite niveluri de talent si statut social.

De-a lungul ultimelor decenii, cercetarile in educatie si dezvoltarea copilului indica faptul ca modelul fabricii se bazeaza pe cateva ipoteze gresite. Se presupune ca invatarea poate fi masurata prin teste standardizate si ca toti copiii vor invata in acelasi ritm si in aceeasi maniera. Acest lucru, pur si simplu, nu este adevarat. Faptul ca copiii invata cel mai bine atunci cand este semnificativ, placut si interesant pentru ei, este ignorat. Importanta invatarii in grupuri si de la copii putin mai mari, de asemenea, nu este considerata relevanta.

Dupa cum descria Ken Robinson in discursul sau de pe TED numit “Schimbarea Paradigmelor Educatiei“ (cu peste 12 milioane de vizualizari) modelul industrial al educatiei este o forma de inginerie sociala care a creat multe probleme in lumea noastra. Acesta nu se potriveste cu modul natural prin care invata, de fapt, copiii. Nu recompenseaza creativitatea, inovatia, independenta, compasiunea, intuitia, increderea, cooperarea si multe alte puncte forte ale caracteristicilor esentiale, in schimb promovand disfunctii, instrainari sociale si (pentru nenumarati oameni de-a lungul ultimilor o suta de ani) un sentiment de esec personal si incompetenta.

Intr-un mod oarecum subversiv, dragostea de invatare si nazuinta naturala de a cunoaste pe care o aduc copiii in aceasta lume este in curs de reprogramare, ca sa fie invatati sa munceasca din greu ca sa ii satisfaca pe ceilalti si sa faca lucruri pentru scopuri utilitare, ca sa obtina statut si recompense externe, mai degraba decat fericire launtrica.

Scolile fabrica sunt concepute sa imparta copiii in categorii de invingatori si invinsi, astfel creându-se un “proletariat” social al elevilor potential inteligenti, care devin nemotivati si necalificati. Cei cu abilitati, statut si stima de sine reduse sunt apoi atrasi catre activitati daunatoare, cum ar fi bandele, crimele si traficul de droguri. La fel de suparatoare sunt si drogurile “abrobate” oferite copiilor pentru a le forta conformitatea si atentia in scoli, ale caror consecinte viitoare sunt necunoscute.

Este un model de educatie scos direct din romanul 1984 al lui George Orwell sau din O Brava Lume Noua al lui Aldous Huxley, conceput pentru a produce muncitori obedienti pentru economia industriala moderna a secolului trecut. De fapt, este mai mult o metoda de a fabrica lucratori roboti decat pentru a cultiva creativitatea reala, independenta, indemanarea si cunoasterea.

Interesant este ca, in paralel cu crearea modelului de fabrica, o foarte diferita paradigma educationala, de asemenea, a co-existat. Aceasta este uneori numita educatie centrata pe elev, sau modelul de maiestrie. Scolile Mariei Montessori au fost create in acest fel, incepand cu presupunerea ca copiii trebuie sa fie in controlul propriei lor invatari si ca fericirea copilului este un semn ca educatia este eficienta. Adultii modeleaza mediul de invatare, dar intr-un mod in care sa incurajeze explorarea, curiozitatea, creativitatea, autonomia si maestria abilitatilor.

Cele doua Paradigme ale Educatiei

Modelul de Maiestrie:

• Centrat pe elev;
• Evaluari flexibile;
• Creativitate si inovatie;
• Motivare intrinseca;
• Mentalitate de crestere si individualitate;
• Incantare de a invata, randament, libertate;
• Cooperare si castig in ambele parti.

Modelul Fabricii:

• Sistem autoritar;
• Testare cu mize foarte mari;
• Asteptari standardizate;
• Recompense si pedepse;
• Mentalitate fixa si conformitate;
• Stres si frica – supunere;
• Competitie – invingatori/invinsi.

Abordari similare au aparut in ultimele decenii, dovedindu-se a fi de succes la elevii care inainte au fost nemotivati. De la sfarsitul anilor 1980, Scolile Accelerate ale Profesorului Hank Levin de la Stanford au implementat un model centrat pe elev/student. Mai este, de asemenea, si Proiectul Zero, dezvoltat de Howard Gardner la Harvard, si Programul de Dezvoltare Scolara al Dr. James Comer de la Yale, care si-a dovedit eficacitatea inca de la sfarsitul anilo 1960. Cel mai bine-cunoscuta paradigma a educatiei centrata pe elev a fost implementata cu succes in Finlanda, o tara respectata de catre cadrele didactice din intreaga lume.

Apoi, se pune intrebarea, daca modelul educatiei centrata pe elev s-a dovedit a fi atat de eficient, iar modelul abordarii testarilor cu mize foarte mari nu, atunci de ce acest din urma model inca este dominant in multe din natiunile “conducatoare” din intreaga lume? De ce sunt atat de multi lideri de afaceri si guverne, din tari precum Statele Unite, Japonia, Marea Britanie si Coreea, obsedati de testele cu scoruri si clasamentele internationale? Sunt, oare, constienti de consecintele sociale ale acestei abordari?

Ca si cadru didactic pe termen lung, traind in Japonia, autorului prezentului articol a vazut efectul de prima-mana a modelului fabricii. Studentii din Asia se descurca foarte bine la testele standardizate, dar cu ce pret? Asa cum descrie lectorul de la Yale, Se-Woong Koo, in NY Times, in Coreea de Sud, exista rate crescute de suicid, boli fizice si depresie asociate cu presiunile educationale. In China (a se viziona acest clip de stiri CNN), unor elevi li se pun perfuzii medicale in salile lor de clasa, pentru a-i ajuta sa studieze toata ziua fara sa lesine.

Acolo, in Japonia, fiii autorului si prietenii lor au mers la scoli de imbuibare a cunostintelor ca sa memoreze volume de “date”, doar ca sa uite cea mai mare parte din informatii in aproximativ un an sau mai mult. Chiar si in liceele de “top”, se asteapta ca elevii sa ingramadeasca gramatica engleza si vocabularul in capetele lor, fara sa li se dea nici o ocazie de a-si dezvolta, de fapt, abilitatile de comunicare care le-ar permite sa le foloseasca.

Cand au fost intrebati de ce in scolile lor continua sa fie predata limba engleza in acest fel, raspunsul dat de catre profesorii japonezi este intotdeauna acelasi: “Nu exista timp pentru a practica in mod real comunicarea in limba respectiva, ei trebuie sa o invete pentru examene”.

In timp ce a observat acest lucru in ultimii douazeci de ani, autorul a pus, de asemenea, in aplicare modelul centrat pe elev atat in clasele sale cat si acasa cu fiii sai. Considera ca majoritatea parintilor sunt familiarizati cu aceasta abordare, pentru ca acesta este modul in care si-au incurajat copiii sa isi stapaneasca abilitatile in afara scolii. Desi au trecut prin sistemul japonez, ambii fii ai sai vorbesc bilingv pentru ca le-au permis sa practice si sa se bucure de limba invatata in timpul calatoriilor din strainatate catre S.U.A., vizionand filme impreuna, citind carti, ascultand muzica si comunicand in casa.

Auto-indrumarea, colaborarea cu ceilalti si incantarea invatarii sunt cheile educatiei centrata pe elev si stapanirea abilitatilor. Copiii trebuie sa fie interesati de ceea ce invata si sa aiba posibilitati ample de a practica si aplica o arie a cunoasterii cu scopul de a intelege profund ceea ce invata si sa dezvolte abilitati si competente reale.

Crede ca am observat cu totii toate acestea in sport, meserii, hobby-uri si forme de arta pe care noi si copiii nostri am ajuns sa le stapanim. Testele au avut putin de-a face cu succesul nostru, a fost placerea invatarii si dorinta de a stapani ceva ce ne incurajeaza sa ne dezvoltam abilitatile.

Ca sa punem accentul pe abordarea invatarii cu succes la domiciliu si in acelasi timp avand un sistem ineficient in scoli este o nebunie. Dovezile cercetarilor exista. Stim ceea ce am vazut in vietile noastre. Am observat succesul scolilor Montessori, abordarea Finlandei, programele liderilor educationali precum James Comer, Hank Levin, Howard Gardner si altii.

Care este, in cazul asta, problema? Continuand cu testarea cu mize foarte mari si abordarile disfunctionale social ale limitelor malpraxisului educational atinse de modelul fabricii, in opinia sa. In timp ce liderii de corporatii, companii care creaza teste si liderii guvernamentali vor sa actualizeze si sa mentina acest model, majoritatea parintilor si profesorilor cunosc mai bine.

Cu accentul sau autoritar pus pe supunere, competitie si testare, modelul fabricii este depasit, nedemocratic si dezumanizant. Este o relicva a trecutului nostru, care trebuie sa fie retrasa din uz si demontata pe masura ce avansam in secolul douazeci si unu.

Sursa: Educational Malpractice – The Child Manufacturing Process.